« Secţiuni « Jurisprudenţă « CEDOCJUECCRÎCCJCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Jurisprudenţă CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului)
CărţiProfesionişti

Privare de proprietate. Eroarea administratiei. Anularea actului prin aplicarea retroactiva a legii care prevedea sanctiunea. CEDO, 35482/06, Silviu Marin vs. Romania
19.11.2009 | Razvan LUNGU, Dragos Bogdan, Razvan Lungu

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Silviu Marin vs. Romania, 35482/06, 2 iunie 2009

Decizia administrativa ce constituia titlul de proprietate al reclamantului a fost anulata dupa 13 ani pentru o eroare a administratiei la momentul emiterii deciziei. Sanctiunea nulitatii pentru acest tip de situatie a fost introdusa printr-o lege intrata in vigoare la 4 ani de la emiterea deciziei. Aplicand o sanctiune introdusa printr-o lege care a fost adoptata ulterior, instantele nationale l-au privat pe reclamant de proprietatea sa. Cata vreme reclamantul nu actionase de o maniera ilegala  iar autoritatile aveau obligatia de a verifica, inainte de a emite deciziile, daca au fost respectate cerintele legale, aplicarea sanctiunii nulitatii introdusa abia ulterior in lege era imprevizibila incalcand articolul 1 al Protocolului nr. 1 al CEDO.

Situatia de fapt

Reclamantul s-a nacut in 1950 si locuieste in Slobozia.

In iulie 1991 Primaria Amara a emis o decizie prin care i-a atribuit in folosinta reclamantului o parcela de 800 mp, necesara pentru construirea unei case. In februarie 1992 Prefectura Ialomita i-a atribuit in proprietate aceasta parcela in baza art. 36 din legea 18/1991, decizia fiind confirmata in 1993 de catre Consiliul Judetean Ialomita. Pe scurt, art. 36 din legea 18/1991 permitea atribuirea in proprietate a terenurilor anexe ale unor constructii din intravilan.

Reclamantul a inregistrat cele doua decizii in Registrul cadastral de publicitate imobiliara. In decembrie 1995 primaria a emis autorizatia de construire a casei. Ulterior reclamantul a construit casa, bucurandu-se netulburat de proprietatea si folosinta casei si terenului.

In octombrie 2005 Prefectul de Ialomita a sesizat judecatoria Slobozia cu o actiune in constatarea nulitatii deciziilor de atribuire in folosinta si apoi in proprietate a terenului, motivand ca erau contrare Legii nr. 18/1991. Actiunea a fost admisa in temeiul Legii nr. 169/1997, Tribunalul Ialomita constatand nulitatea absoluta a celor trei decizii pe motivul ca reclamantul ar fi trebuit sa fie proprietarul constructiei la momentul atribuirii in folosinta/proprietate; or, acest lucru nu se intamplase dat fiind faptul ca abia ulterior atribuirii terenului reclamantul ridicase constructia respectiva.

In drept

1) Era reclamantul titularul unui „bun” in sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1?

Guvernul argumenta ca reclamantul nu dobandise dreptul de proprietate asupra terenului, avand numai un drept de folosinta pe toata durata constructiei.

Curtea a respins acest argument avand in vedere ca terenul fusese atribuit reclamantului in proprietate, ca reclamantul inregistrase deciziile respective in Registrul cadastral de publicitate imobiliara si construise ulterior imobilul, nefiind tulburat in exercitarea dreptului de proprietate o lunga perioada de timp.

In consecinta, reclamantul avea un « bun » in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, in ciuda constatarii ulterioare a nulitatii absolute a trei decizii prin hotararea Tribunalului Ialomita din februarie 2006 (mutatis mutandis, Gashi vs. Croatia, 32457/02, 13 decembrie 2007).

2) Existase o ingerinta in „bunul” reclamantului?

Curtea a examinat efectele hotararii de anulare a deciziilor asupra situatiei reclamantului. Chiar daca continua sa ocupe terenul,  reclamantul era intr-o stare de incertitudine totala ca urmare a titlului sau de proprietate si nu mai putea exercita  elementul esential al dreptului de proprietate – dispozitia. Dat fiind faptul ca fusese privat de un atribut esential al dreptului de proprietate, ingerinta in cauza a fost calificata ca fiind o „privare de proprietate” in sensul celei de-a doua reguli din articolului 1 al Protocolului nr. 1.

3) Era ingerinta justificata?

Pentru a fi justificata ar trebui dovedit ca privarea s-a facut pentru o cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege. In plus orice limitare a dreptului de proprietate trebuie sa raspunda criteriului de proportionalitate.

In speta insa, Curtea a constatat ca Tribunalul Ialomita si-a intemeiat solutia pe dispozitiile Legii nr. 169/1997, care nu erau in vigoare in anul 1993 cand terenul a fost atribuit in proprietate reclamantului. Prin legea 169/1997 s-a stabilit ca erau lovite de nulitate absoluta deciziile prin care se constituia un drept de proprietate unor persoane care nu aveau acest drept la momentul constituirii. Totodata,  atat timp cat reclamantul nu a actionat de o maniera ilegala in scopul de a obtine terenul, iar autoritatile aveau obligatia de a verifica, inainte de a emite deciziile, daca au fost respectate cerintele legale in vigoare la momentul emiterii deciziilor, Curtea a considerat ca reclamantul nu s-ar fi putut astepta ca actele sa fie anulate dupa mai mult de 13 ani, in baza unei legi noi ce stabilea sanctiunea respectiva.

In concluzie, Curtea a statuat ca anularea deciziilor nu putea fi considerata ca fiind previzibila din punctul de vedere al reclamantului si, in consecinta, nu era “prevazuta de lege” in sensul art. 1 al Protocolului nr. 1. Prin urmare era incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor reclamantului.

Nota: Hotararea poate prezenta interes pentru practicienii romani din cel putin un punct de vedere: subliniaza faptul ca anularea actului juridic prin care a fost dobandit un „bun” nu conduce automat la pierderea oricarei protectii in baza Conventiei. Dimpotriva, lucrurile se petrec ca si cum nu ar exista un efect retroactiv al al anularii, reclamantul fiind considerat titularul bunului (macar) intre momentul dobandirii si cel al anularii actului. Anularea actului este chiar ingerinta in dreptul la bun, cea in urma careia reclamantul este „privat” de bunul sau. Acest tip de rationament poate fi aplicat, spre exemplu, si in cazul chirisilor cumparatori de case nationalizate; de altfel, Curtea a facut deja acest lucru in alte hotarari (Pincova si Pinc c. Republicii Cehe; Velikovi c. Bulgariei; Padalevicius c. Lituaniei, etc.) ajungand la concluzia ca acei chiriasi aveau un „bun” in sensul Conventiei. Aceasta este, de altfel, ideea exprimata de ICCJ in decizia din RIL privind admisibilitatea actiunii in revendicare atunci cand instanta suprema se refera la alte drepturi protejate de Conventie. Nu intram in alte amanunte acum, dar faptul ca exista un „bun” nu inseamna ca orice ingerinta conduce automat la o incalcare a articolului 1 al Protocolului nr. 1: asa cum se arata chiar in prezenta hotarare, ingerinta poate sa fie justificata daca este „prevazuta de lege”, urmareste un scop legitim si este proportionala cu scopul urmarit.

 
Secţiuni: CEDO, RNSJ | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD