Motiv de neexecutare facultativa a mandatului european de arestare. CJCE, C-123/08, Dominic Wolzenburg
25.11.2009 | Razvan LUNGU, Mihai Sandru, Razvan Lungu
Dominic Wolzenburg, C-123/08, 6 octombrie 2009
Mandat european de arestare emis impotriva lui Dominic Wolzenburg – Cooperare politieneasca si judiciara in materie penala — Decizia-cadru 2002/584/JAI — Mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre — Articolul 4 punctul 6 — Motiv de neexecutare facultativa a mandatului european de arestare — Transpunere in dreptul intern — Persoana arestata care este resortisant al statului membru emitent — Neexecutarea mandatului european de arestare de catre statul membru de executare conditionata de locuirea pe o perioada de cinci ani pe teritoriul statului respectiv — Articolul 12 CE.
Cadru
Aceasta cauza priveste executarea unui mandat de arestare in temeiul Deciziei-cadru 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre.
Dominic Wolzenburg, de nationalitate germana, a fost condamnat in 2003 la o pedeapsa privativa de libertate cu suspendare conditionata, pentru introducerea in tara de marijuana.
Dupa ce s-a mutat in Olanda in 1995, instanta germana a decis sa revoce suspendarea conditionata a pedepsei pe motiv ca a incalcat conditiile in temeiul carora i-a fost acordata aceasta suspendare. Astfel, autoritatile judiciare germane au emis in 1996 un mandat european de arestare impotriva reclamantului si au solicitat predarea sa de catre autoritatile olandeze.
Reclamantul nu a fost insa de acord cu predarea sa catre autoritatile germane.
Legislatia olandeza accepta refuzul unui cetatean al altui stat membru – cu drept de sedere pe teritoriul sau – de a executa un mandat de arestare cu conditia ca acesta sa fi avut resedinta in mod legal, pentru o perioada neintrerupta de cinci ani pe teritoriul sau.
Pentru ca reclamantul nu indeplinea aceste conditii, autoritatile olandeze au hotarât sa suspende executarea mandatului european de arestare. Au cerut Curtii sa pronunte o hotarare cu privire la conformitatea cu legislatia europeana a legislatiei olandeze, care prevedea tratamente diferite, pentru cetatenii olandezi comparativ cu cei care aveau doar un drept de sedere pe teritoriul Olandei, in cazul refuzului de a executa mandatul de arestare.
Raspunsul Curtii
Curtea a aratat ca pentru a fi conforma cu dreptul comunitar, o diferenta de tratament bazata pe nationalitate trebuie sa fie justificata in mod obiectiv si proportional cu obiectivul urmarit.
Curtea a statuat ca art. 12 CE (principiul non-discriminarii) nu se opune legislatiei unui stat membru in ceea ce priveste dreptul acestuia de accepta refuzul unui national sa execute un mandat european de arestare, in cazul executarii unei pedepse privative de libertate, insa acceptarea refuzului de executare al unui mandat european de arestare, de catre un cetatean al altui stat membru ce are drept de sedere pe teritoriul sau – in calitate de cetatean al UE – este supus conditiei ca persoana sa fi avut resedinta in mod legal pentru o perioada neintrerupta de cinci ani pe teritoriul sau.
Este deci legitim pentru statul de executare sa se opuna la executarea unor astfel de mandate in cazul unor persoane care au demonstrat un anumit grad de insertie in respectiva societatea, nu insa in cazul reclamantului.
