Secţiuni » Jurisprudenţă » CEDO
Jurisprudenţă CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului)
CărţiProfesionişti
4 comentarii

Informarea partilor de catre instanta despre intentia de a desfiinta hotararea atacata. Libertatea de exprimare a unui ziarist. CEDO, 4637/02, Ieremeiov vs. Romania (nr. 2)
29.11.2009 | Dragoș BOGDAN, Mihaela Ghirca, Dragos Bogdan

Secţiuni: CEDO, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

Ieremeiov vs. Romania, 4637/02, 24 noiembrie 2009

Articolul 6 – procesul penal echitabil: Pe langa faptul ca nu l-a reaudiat pe reclamant in recurs, tribunalul a audiat partile numai cu privire la admisibilitatea caii de atac si nu l-a informat de intentia sa de a desfiinta hotararea primei instante si de a reexamina fondul cauzei. Curtea a considerat ca, pentru respectarea procesului echitabil, o instanta nu poate desfiinta o hotarare anterioara si reaprecia probele fara sa informeze intr-un mod adecvat partile interesate si sa le dea acestora prosibilitatea de a-si sustine cauza.

Articolul 10 – libertatea de exprimare: Curtea nu poate acorda importanta deciziei instantei interne care stabilise ca reclamantul fusese de rea-credinta publicand articolul atacat atata vreme cat procesul penal a fost inechitabil, avand in vedere de asemenea si stilul dubitativ folosit in articol precum si prezentarea pozitiei primarului in acelasi articol.

IN FAPT

La momentul faptelor, reclamantul era jurnalist la ziarul Ziua de vest din Timisoara. Pe data de 23 iunie 2000, in urma alegerilor locale, ziarul Ziua de Vest a publicat un articol in care reclamantul il acuza pe A.V.I., noul primar al orasului Buzias, ca ar fi colaborat cu Securitatea. Articolul era anuntat pe prima pagina a ziarului cu titlul Primar cu dosar.

In textul articolului se sustinea ca noul primar ales este suspectat de a fi colaborat cu Securitatea, afirmatie bazata pe suspiciunile anumitor cetateni, ale caror nume nu puteau fi facute publice, „din motive evidente”. Bazandu-se pe unele informatii din interiorul Serviciului Roman de Informatii, sursele afirmasera ca A.V.I. fusese sub supraveghere pana in anul 1989 ca fiind iredentist sovinist, ceea ce a facut imposibila obtinerea unui post de profesor de istorie in Buzias. In aceeasi perioada s-ar parea ca acesta fusese convins sa colaboreze cu Securitatea si s-ar parea ca exista un dosar referitor la aceasta problema. Inaintea alegerilor locale, A.V.I. transmisese o declaratie scrisa Biroului Electoral prin care declarase ca nu a fost colaborator al fostei Securitati, confirmand aceasta sustinere si cu o zi inainte de publicarea articolului.

Pe data de 21 august 2000, A.V.I. a introdus o plangere penala pentru calomnie si insulta impotriva reclamantului si a societatii care publica ziarul. Judecatoria a audiat doi martori care au confirmat ca ii spusesera reclamantului despre zvonurile referitoare la colaborarea cu Securitatea si de asemenea l-a audiat pe reclamant care a invocat in apararea sa dreptul la libertatea de exprimare si dreptul sau de a informa cititorii despre persoanele publice.

Printr-o hotarare din data de 20 februarie 2001, judecatoria l-a achitat pe reclamant, considerand ca nu a savarsit infractiunile de calomnie si insulta si l-a condamnat la plata unei amenzi administrative. Pentru a pronunta aceasta hotarare, judecatoria a retinut ca reclamantul nu afirmase ca A.V.I. ar fi comis o infractiune specifica si ca urmare nu savarsise infractiunea de calomnie. Judecatoria a considerat ca expresiile utilizate de reclamant, inclusiv anuntul de pe prima pagina erau in mod evident insultatoare. Cu toate acestea, reclamantul nu prezentase niciunul dintre aceste zvonuri ca fapte, iar punctul de vedere al victimei figurase in articol. Judecatoria a mai considerat ca faptele intruneau criteriile pentru a fi calificate drept insulta, dar ele nu prezentau gradul de pericol social pentru a fi incadrate drept infractiune.

In recurs, pe data de 27 aprilie 2001, reprezentantii partilor au sustinut oral motivele de recurs in fata Tribunalului Timis. Reclamantul a avut posibilitatea sa se adrese instantei doar la sfarsitul sedintei, cand i s-a dat ultimul cuvant. Printr-o hotarare din aceeasi zi, tribunalul a admis recursul introdus de A.V.I. si achiesand la descrierea faptelor facuta de judecatorie, a decis ca acestea nu au fost interpretate corect. Tribunalul a considerat ca expresiile folosite in articol erau in mod evident defaimatoare si, in cazul in care ar fi fost adevarate ar fi expus victima cel putin oprobriului public. Prin urmare, fiind dovedita intentia reclamantului de a denigra, faptele sale nu erau acoperite de Constitutie si de Conventie, care garanteaza dreptul la libertatea de exprimare doar atunci cand este exercitat cu buna-credinta. Cu toate acestea, avand in vedere ca faptele reprosate nu prezentau gradul de pericol social al unei infractiuni, acesta a fost achitat si obligat la plata unei amenzi administrative de 1 000 000 ROL si la 500 000 ROL cu titlu de cheltuieli de judecata datorate statului. Reclamantul a fost obligat in solidar cu  societatea ce edita ziarul la daune morale de  20 000 000 ROL si la 5 000 000 ROL cu titlu de cheltuieli de judecata

IN DREPT

Articolul 6 – Dreptul la un proces penal echitabil

Reclamantul s-a plans de incalcarea articolului 6 al Conventiei deoarece tribunalul i-a inrautatit situatia fara a-l audia si fara a-i da posibilitatea sa aduca probe in apararea sa.

Curtea stabileste in primul rand existenta unei acuzatii in materie penala impotriva reclamantului, avand in vedere ca aceste fapte erau reglementate de legea penala, ca incriminarea se adresa tuturor cetatenilor si nu doar unei categorii cu un statut aparte si ca pedepsele susceptibil a fi aplicate aveau drept scop pedepsirea si descurajarea faptelor (iar nu repararea unui prejudiciu).

Referindu-se la hotararea Constantinescu vs. Romaniei (cererea nr. 28871/95), Curtea reafirma principiul conform caruia atunci cand o instanta este chemata sa se pronunte atat asupra faptelor cat si asupra problemelor de drept ea nu poate sa o faca fara ascultarea inculpatului, ceea ce nu echivaleaza cu acordarea ultimului cuvant. Mai mult, spune Curtea, tribunalul a audiat partile numai cu privire la admisibilitatea caii de atac si nu l-a informat pe reclamant de intentia sa de a desfiinta hotararea primei instante si de a reexamina fondul cauzei. Curtea a considerat ca, pentru respectarea procesului echitabil, o instanta nu poate desfiinta o hotarare anterioara si reaprecia probele fara sa informeze intr-un mod adecvat partile interesate si sa le dea acestora prosibilitatea de a-si sustine cauza. Neascultarea inculpatului in persoana este cu atat mai greu de impacat cu cerintele procesului echitabil avand in vedere ca tribunalul a facut o analiza a elementului subiectiv al infractiunii, si anume asupra intentiei de a denigra. Prin urmare, articolul 6 a fost incalcat.

Articolul 10 – Libertatea de exprimare

Decizia Tribunalului Timis din data de 27 aprilie 2001 constuie o ingerinta in dreptul reclamantului la libertarea de exprimare. Aceasta ingerinta era prevazuta de lege, articolele 206 din Codul Penal si 998-999 din Codul civil si urmarea scopul legitim de protejare a drepturilor si reputatiei altora.

In ceea ce priveste necesitatea ingerintei intr-o societate democratica, Curtea constata ca afirmatiile facute priveau viata publica a primarului si constituiau o problema de interes public, avand in vedere in special importanta pentru societate a colaborarii cu fosta Securitate. Prin urmare, articolul de presa contribuise la o dezbatere de interes public.  Curtea a considerat ca afirmatiile celor doi martori in fata primei instante constituiau o baza factuala suficienta. Mai mult, Curtea nu poate acorda importanta deciziei tribunalului care stabilise ca reclamantul fusese de rea-credinta, atata vreme cat procesul a fost inechitabil, avand in vedere de asemenea si stilul dubitativ folosit in articol precum si prezentarea pozitiei primarului in acelasi articol.

Curtea constata ca ingerinta in dreptul reclamantului nu a fost proportionata avand in vedere scopul urmarit si ca instantele nationale nu au dat motive relevante si suficiente pentru a fi justificata. Aceasta concluzie nu poate fi schimbata de caracterul moderat al amenzii, despagubirilor morale si cheltuielilor impuse.

Nota: Hotararea este una importanta pentru problemele ridicate pe ambele articole.

Pe de o parte, in ceea ce priveste articolul 10 al Conventiei, ea stabileste aspectele diferite ce conduc la o solutie opusa fata de cauza Petrina vs Romania. In aceasta din urma hotarare, Curtea a constatat incalcarea articolului 8 (viata privata) cu privire la dreptul la reputatie dat fiind faptul ca dl. Petrina fusese facut „securist” in mai multe articole de ziar si cu ocayia unei emisiuni televizate. Instantele interne i-au achitat pe ziaristi iar Curtea a considerat ca, din aceasta pricina, statul roman nu protejase suficient reputatia reclamantului; un element foarte important l-a constituit faptul ca ziaristii respectivi afirmasera fara niciun dubiu ca dl. Petrina era securist (par. 37 si par. 44 din cauza Petrina). Or, in cauza de fata, Curtea subliniaza tocmai faptul ca reclamantii folosisera un stil dubitativ si prezentasera pozitia primarului, ceea ce conducea la buna lor credinta. Indiferent de cat de convingatoare sau neconvingatoare sunt diferentele dintre cele doua hotarari, o nuantare a jurisprudentei Petrina este binevenita, chiar daca – surprinzator – Curtea nu face nicio trimitere la solutia sa anterioara, totusi atat de similara, ca fapte, cu cauza de fata.

Pe de alta parte, din punctul de vedere al procesului penal echitabil, Curtea introduce un element important: pentru respectarea procesului echitabil, o instanta nu poate desfiinta o hotarare anterioara si reaprecia probele fara sa informeze intr-un mod adecvat partile interesate si sa le dea acestora prosibilitatea de a-si sustine cauza.

Din pacate, acest principiu foarte important este introdus fara a fi explicat suficient. Credem ca el trebuie citit in corelatie cu fraza anterioara a Curtii  conform careia tribunalul a audiat partile numai cu privire la admisibilitatea caii de atac. Altfel spus, Curtea pare sa considere ca partile au pus concluzii numai pe problema admisibilitatii caii de atac si instanta a judecat fondul, fara ca reclamantul sa aiba astfel posibilitatea de a se apara pe fond (desi, din faptele retinute chiar de Curte, rezulta ca partile au sustinut motivele de recurs iar unele privisera chiar fondul cauzei).

In plus, credem ca aceasta obligatie de a informa partile trebuie sa fie realizata cu respectarea celorlalte principii ce guverneaza procesul, in special impartialitatea instantei; de aceea, informarea nu poate privi chiar intentia de a desfiinta hotararea, o asemenea informare putand sa incalce impartialitatea instantei ce judeca acea cale de atac. Mai mult, trebuie avut in vedere scopul final al procesului echitabil – acela de a oferi partilor posibilitatea de a-si prezenta cauza: problema este asadar sa se dea posibilitatea partilor sa se apere pe fond in rejudecarea de dupa casare/desfintare si nu atat informarea anterioara a intentiei de a casa/desfiinta. Or, acest scop poate fi usor atins in masura in care, dupa desfiintarea hotararii atacate, rejudecarea cauzei s-ar face dupa un nou termen. De asemenea, scopul poate fi atins si in masura in care, daca nu sunt necesare noi probe (instanta din calea de atac achieseaza la situatia de fapt stabilita de prima instanta, ca in cauza de fata) partile pun concluzii atat pe admisibilitatea caii de atac cat si pe fond in aceeasi sedinta.

Exista asadar o serie de probleme si afirmatia Curtii nu poate fi acceptata fara nuantari legate de circumstantele unei cauze date; de aceea e pacat ca maniera eliptica in care este expus acest principiu poate crea dificultati in aplicarea sa in practica. Ramane de vazut daca el va fi confirmat si clarificat in jurisprudenta ulterioara a Curtii.

Condamnarea Romaniei este insa justificata de faptul ca reclamantul nu a fost reaudiat in recurs, conform jurisprudentei constante din cauzele Constantinescu, Danila, Ilisescu si Chiforeac, etc.

Mihaela Ghirca, Dragos Bogdan

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti