Nedemnitate succesorala. Art. 655 Cod Civil. Aplicare mecanica de catre instanta. CEDO, 64301/01, Velcea si Mazare vs. Romania

Velcea si Mazare vs. Romania, 64301/01, 1 decembrie 2009

Sotul si-a ucis sotia si apoi s-a sinucis. Desi autoritatile au constatat ca autorul crimei fusese sotul, cauza penala a fost clasata din pricina sinuciderii acestuia. In procedura succesorala ulterioara, instantele au refuzat sa aplice sanctiunea nedemnitatii prevazuta de art. 655 Cod Civil pe motivul ca autorul crimei nu fusese condamnat printr-o hotarare judecatoreasca definitiva. In consecinta, fratele ucigasului a venit la mostenirea victimei. Cerinta unei hotarari de condamnare definitive slujeste principiul securitatii juridice. Interpretarea mecanica si aplicarea rigida de catre instantele nationale a acestei cerinte in circumstantele speciale ale cauzei au depasit insa simpla protectie a securitatii juridice si au incalcat viata de familie a rudelor vicitimei.

In fapt

Reclamanţii sunt tatal si sora Tatianei A., ucisa in ianuarie 1993 de  Aurel A., soţul sau. In seara cu pricina,  dupa ce le-a ucis pe cele doua, Aurel A. a fost condus acasa de catre fratele sau George L., ofiţer de poliţie – care insa nu era de serviciu in acea seara. La scurt timp, Aurel A. s-a sinucis, lasand in urma sa doua scrisori in care marturisea ca si-a ucis soţia si soacra.

Ancheta penala indreptata impotriva lui Aurel A. nu a fost pusa in miscare – cauza clasandu-se pe motiv ca autorul infractiunii era decedat si nicio alta persoana nu a mai fost implicata.

In 1993 a fost deschisa procedura partajului succesoral al bunurilor Tatianei A. Reclamantul – tatal Tatianei A. – a cerut instantelor ca familia lui Aurel A. sa fie exclusa de la mostenire- Singurul membru al familiei lui Aurel A. care acceptase succesiunea era alt frate ale acestuia, Lucian L. In sustinerea cererii, reclamantul a indicat articolul 655 paragraful 1 din Codul Civil Roman – din acea perioada – potrivit caruia o persoana nu poate veni la mostenire daca este condamnata pentru ca a omorat sau a incercat sa-l omoare pe defunct – fiind declarata nedemna. Insa, instantele nationale nu l-au caracterizat pe Aurel A. ca nedemn, motivand ca acesta nu a fost condamnat printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, de vreme ce acesta s-a sinucis la scurt timp dupa uciderea soţiei. Prin urmare, Lucian L. avea astfel dreptul de a veni la mostenirea Tatianei A.

In drept: nerespectarea vietii de familie prin refuzul aplicarii nedemnitatii succesorale

Intr-o prima parte a hotararii sale, Curtea a constatat incalcarea articolului 2 (dreptul la viata) din pricina deficientelor anchetei interne: durata de peste 11 ani, lipsa de independenta a procurorilor militari, lipsa unei participari adecvate a reclamantilor la ancheta, etc.  Desi sunt interesante, nu vom dezvolta insa acum aceste aspecte, concentrandu-ne pe problema nerespectarii vietii de familie din pricina refuzului instantelor de a aplica sanctiunea nedemnitatii in procedura succesorala.

Din punctul de vedere al articolului 8, reclamantul se plangea in esenta de faptul ca Lucian L. venise la mostenirea fiicei sale, instantele refuzand sa aplice sanctiunea nedemnitatii succesorale pentru ca Aurel A. nu fusese condamnat penal pentru omor printr-o hotarare definitiva si irevocabila.

Curtea a amintit ca viaţa de familie cuprinde atat relatiile sociale, morale sau culturale, de exemplu in sfera  educatiei copiilor cat si obligatii alimentare ori dreptul de mostenire. In jurisprudenta sa anterioara, ea a stabilit ca domeniul succesiunilor si al liberalitatilor este intim legat de viata de familie. De asemenea, Curtea a reiterat faptul ca articolul 8 din Conventie nu impune dreptul de a culege liberalitatile or o parte din mostenirea autorilor sai, ori a membrilor familiei lor. Asadar, in materia mostenirilor, Conventia permite statelor sa stabileasca propriile conceptii cu privire la viata de familie, care pot sau nu sa includa si dreptul de mostenire.

Prin urmare Conventia nu poate impune unui stat sa adopte dispozitii in materia nedemnitatii succesorale, insa in cazul in care exista astfel de dispozitii – cum e cazul dreptului roman – ele trebuie sa fie aplicate in conformitate cu propriul scop.

In cauza de fata, Curtea a constatat existenta a doua mari interese : in primul rand, interesul reclamantilor  de a-l declara pe Aurel A. nedemn din punct de vedere succesoral, si, in al doilea rand, interesul lui Lucian L. de a-si mosteni fratele, inclusiv partea de mostenire care a apartinut Tatianei A, in lipsa unei hotarar definitive de condamnare. Cerinta unei hotarari definitive de condamnare pentru omor in vederea aplicarii sanctiunii nedemnitatii poate fi justificta in vederea protejarii drepturilor si libertatilor altora, unul din scopurlile legitime prevazute de art. 8 alin. 2 al Conventiei. O asemenea decizie de condamnare aduce, in principiu, o garantie de securitate juridica in raport de orice alta constatare a raspunderii persoanei pretins nedemne, ceea ce serveste interese.

Pentru a determina daca instantele nationale au pastrat un just echilibru intre cele doua interese concurente  Curtea a acordat o atenţie deosebita domeniului de aplicare al dispozitiilor Codului Civil Roman, in ceea ce priveste nedemnitatea succesorala, in special modului in care fusese aplicat in cauza. Ea a reiterat faptul ca instantele nationale au obligatia de a interpreta si aplica dreptul intern si ca ea nu isi va substitui propria interpretare in lipsa de arbitrar. Totuşi, o aplicare prea rigida a dispozitiilor legale se poate dovedi contrara art. 8.

Curtea a observat ca prin ordonanta care a dispus clasarea cauzei s-a stabilit si ca Aurel A. o omorase pe sotia sa, Tatiana A. Parchetul isi intemeiase ordonanta de claasare a cererii pe scrisorile lasate de Aurel A. in care acesta recunostea crima. Mai mult, niciun membru al familiei lui Aurel A. – in special Lucian L. care venise la mostenire – nu negasera vreodata ca Aurel A. isi omorase sotia.

Fara a ignora importanţa principiului securitaţii juridice in ordinea juridica nationala, Curtea a considerat ca, in  imprejurarile cauzei, interpretarea dispozitiilor codului civil in ceea ce priveste nedemnitatea succesorala fusese una prea restrictiva, in detrimentul vietii de familie a reclamantilor. Nu exista nici o indoiala ca Aurel A. a fost intr-adevar autorul faptei. Netinand seama de constatarea facuta de Parchet, de marturisirea autorului crimei si de recunoasterea familiei acestuia, instantele nationale depasisera ceea ce ea necesar pentru asigurarea respectarii securitatii juridice.

Curtea nu pune in discute principiul fundamental al drepului penal national al caracterulu personal si netransmisibil al raspunderii penale. Totusi, recunoasterea formala de catre autoritati a caracterului ilicit al unor asemenea comportamente inainte de clasarea cauzei din pricina decesului persoanei vizate ar trebui sa constituie, pe de o parte, un mesaj clar trimis opiniei publice ca autoritatile nu sunt dispuse sa tolereze asemenea actiuni si ar trebui sa serveasca, pe de alta parte, celor interesati in pretentiile lor cu caracter civil pe care le-ar putea avea.

Respectarea vietii de familie a reclamantului ar fi impus sa se tina seama de circumstantele speciale ale cauzei pentru a evita o aplicare mecanica a principiilor de interpretare a dspozitiilor articolului 655 Cod Civil. In concluzie, instantele nationale nu relizasera un just echilibru intre interesele succesorului lui Aurel A si cele ale reclamantului (incalcare).

Nota: CEDO este in general asociata de practicieni cu domenii mai indepartate de dreptul civil clasic: viata privata, libertatea de exprimare, dreptul la vot – pentru mentiona numai cateva dintre cele mai „incercate” in ultimele zile – sunt doar cateva asemenea domenii, dar exemplele sunt mult mai numeroase. Iata insa ca in aceasta excelenta hotarare gasim un frumos exemplu de aplicare intr-un domeniu din nucleul dur al dreptului civil in sensul clasic al cuvantului – succesiunile.

Exemplele ar putea insa continua: conditiile privind introducerea actiunii in revendicare (Derscariu vs Romania); modurile de dobandire a dreptului de proprietate (Pye vs. Regatul Unit – o institutie din dreptul britanic similara uzucapiunii din dreptul roman corespunde CEDO; ramane insa intrebarea daca alte moduri de dobandire – cum ar fi aparenta in drept sau simpla buna credinta – respecta si ele aceste exigente); aplicarea aparentei in drept (Bock si Palade vs Romania); definirea notiunii de „bun” care ar trebui sa influenteze nu numai teoria drepturilor reale ci si pe cea a obligatiilor; actiunile in revendicare (cel putin in cazul imobilelor nationalizate in solutionarea carora ar trebui sa se tina seama, conform chiar ICCJ, de jurisprudenta CEDO in Pincova si Pinc vs Republica Ceha si alte cauze asemanatoare); interpretarea unor clauze testamentare (Pla si Puncernau vs Andorra) si multe altele.

Influenta CEDO poate fi foarte mare nu numai in punctul de vedere al dreptului procesual ci si, asa cum rezulta din hotararea de fata, din cel al dreptului material, chiar si atunci cand vorbim de „ nucleul dur” al dreptului civil.

Dragos Bogdan, Razvan Lungu

Citeşte mai mult despre anchete, CEDO-Romania, mostenire, nedemnitate succesorala, succesiuni, viata de familie! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.