Cadou cu ocazia zilei internationale de lupta impotriva coruptiei
10 decembrie 2009 | JURIDICE.roComunicat Transparency International Romania: „Mişcarea Transparency International, atât prin Secretariatul Internaţional de la Berlin, cât şi prin filialele naţionale, monitorizează, evaluează şi clasifică statele lumii în baza eforturilor pe care le manifestă în lupta anticorupţie, precum şi a eficienţei acestora. În acelaşi timp, Transparency International sprijină autorităţile naţionale cu privire la prevederea, întărirea şi implementarea măsurilor anticorupţie.
Ca urmare a monitorizării măsurilor anticorupţie promovate de executiv în cursul anului 2009, precum şi a programelor electorale propuse de candidaţii la preşedinţie, Transparency International România constată că secţiunile destinate luptei împotriva corupţiei nu răspund nevoilor cetăţenilor români şi ale ţării. Această situaţie, similară celei de anul trecut, se perpetuează, în ciuda faptului că lupta anticorupţie reprezintă un element cheie în asigurarea atât a competitivităţii României în Uniunea Europeană, cât şi a dezvoltării sustenabile a ţării din punctul de vedere social, precum şi în ceea ce priveşte protejarea resurselor publice la care cetăţenii contribuie prin taxele si impozitele lor.
Victor Alistar, directorul executiv al TI-Romania, arată că „protejarea resurselor publice şi asigurarea corectitudinii funcţionării instituţiilor statului reprezintă garanţia bunăstării sociale, principiul bunei guvernări şi al integrităţii publice fiind elemente esenţiale utilizării resurselor şi capacităţilor publice pentru dezvoltarea societăţii româneşti”.
În acest context, Transparency International Romania solicită preşedintelui ales, precum şi viitorului Guvern să promoveze şi să adopte cu prioritate măsuri coerente şi eficiente care să limiteze fenomenul corupţiei şi să conducă la reformarea reală a sistemului naţional de integritate. Aceste măsuri trebuie să abordeze problema corupţiei în mod strategic şi să fie concentrate pe impact, pe baza unor măsuri anticorupţie structurate şi de angajament.
Consecventă practicii sale de a oferi suport tehnic pentru abordarea problemelor legate de luptă împotriva corupţiei şi de consolidare a sistemului naţional de integritate, TI-Romania solicită puterii executive includerea în programul de guvernare a următorului set de măsuri formulate în scopul remedierii lacunelor existente şi reducerii riscurilor corupţiei în sectorul public, cu precădere în zonele vulnerabile.
Recomandările formulate de Transparency International Romania sunt structurate pe cinci domenii majore de intervenţie, respectiv justiţie, administraţie publică, achiziţii publice, transparenţă decizională şi capacitatea instituţională a agenţiilor anticorupţie. Acestea reiterează o serie de măsuri care vizează problemele sistemice pe care România le întâmpină de mai mulţi ani. Totodată măsurile conţin şi recomandări noi care se adresează vulnerabilităţilor constatate în decursul ultimului an. Transparency International Romania transmite în mod public aceste recomandări viitorului preşedinte şi viitorului Guvern.
Odată cu lansarea acestora, TI-Romania lansează şi programul „Ce faceţi cu banii noştri?”, în cadrul căruia va fi monitorizată respectarea angajamentelor de luptă împotriva corupţiei asumate de către puterea executivă. Rezultatele acestei monitorizări vor fi date publicităţii anual, pe data de 9 decembrie, când la nivel mondial este marcată Ziua Internaţională de Luptă împotriva Corupţiei.
NOU! Despre bani în profesii juridice: avocați, executori, notari, consilieri juridici și alți profesioniști ai dreptului
10 septembrie ⁞ Corpus et Animus - Funcția juridică & Consilierii juridici bancari în lumina Regulamentului BNR nr. 8/2024
12 septembrie ⁞ Start Curs Expert Achiziții Publice 2024
13 septembrie ⁞ Ultimele evoluții jurisprudențiale privind prescripția răspunderii penale
14 septembrie ⁞ JURIDICE.ro Premier Golf Day
16 septembrie ⁞ Accidentul de muncă în toate formele de răspundere juridică
18 septembrie ⁞ Școala Superioară de Cadre
23 septembrie ⁞ Fraudarea creditorilor – eficacitatea mijloacelor actuale pentru combaterea ei
25 septembrie ⁞ Noutățile Legii nr. 214/2024 – ce efecte poate avea semnătura electronică
26 septembrie ⁞ JURIDICE by Night. Golden Season edition
30 septembrie ⁞ Avocatura: onorariu orar vs. onorariu global
5 octombrie ⁞ Start Curs INGENIO de pregătire pentru Barou, INM & Magistratură, Notariat și Licență
21 octombrie ⁞ Abilitățile de negociere: un moft sau o necesitate?
31 octombrie ⁞ JURIDICE by Night. Mystic Night. Halloween edition
23 noiembrie ⁞ Start Curs Admitere INM/ Magistratură & Avocatură 2025
28 noiembrie ⁞ JURIDICE by Night. Autumn Allure edition
2025 ⁞ The Congress / The biggest legal event
Transparency International Romania îşi exprimă încrederea faţă de angajamentul real al puterii executive şi al clasei politice din România pentru promovarea integrităţii ca principiu fundamental în îmbunătăţirea guvernării şi responsabilităţii publice, şi totodată sprijinul pentru atingerea obiectivelor asumate.
STANDARDE MINIMALE OBLIGATORII PENTRU BUNA GUVERNARE„
Homepage J JURIDICE Cariere Evenimente Dezbateri Profesionişti Lawyers Week Video |