Flux noutăţi
AnunţuriEnglishInternaţionalJURIDICE.ro
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Inspectia Judiciara despre procedurile judiciare derulate in fata instantei nationale impotriva unui stat strain

23.12.2009 | JURIDICE.ro
Newsletter
Instagram
Facebook

CSM a dat publicitatii Nota Inspectiei Judiciare privind aspectele constatate în legătură cu problemele ridicate de procedurile judiciare derulate în faţa instanţei naţionale împotriva unor organisme internaţionale, respectiv a unui stat străin.

NOTĂ

privind aspectele constatate  în legătură cu problemele ridicate de  procedurile judiciare derulate  în faţa instanţei naţionale împotriva unor organisme internaţionale, respectiv a unui stat străin

I. La data de 16.10.2009 Ministerul Justiţiei a transmis nota nr. 3176/07.10.2009  a Reprezentanţei permanente a Românei de pe lângă Consiliul Europei cu privire la citarea Curţii Europene a Drepturilor Omului în dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 1553/85/2008.

În urma verificărilor s-a constatat că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 1553/85/2008, reclamantul Mânzat Ioan Lucian a chemat în judecată, alături de mai mulţi pârâţi, Curtea Europeană  a Drepturilor Omului.

Acestei instituţii i-au fost adresate două citaţii, comunicate direct de către instanţă prin scrisoare recomandată.

La data de 01.10.2009 Consiliul Europei a adresat o notă verbală reprezentantului permanent al României, în care menţionează lipsa de capacitate procesuală a Curţii Europene de Justiţie, considerând citaţiile prin care era invitată să compare în faţa instanţei române drept nule şi neavenite.

De asemenea, se comunică faptul că, în cazul în care va fi adresată o citaţie Consiliului Europei, aceasta va fi considerată a fi în contradicţie cu art.40 din Statutul Consiliului Europei care conferă acesteia, reprezentanţilor membrilor şi Secretariatului imunitate de jurisdicţie.

II. Urmare a verificărilor întreprinse după  publicarea articolului intitulat  „ Justiţia din România a condamnat ilegal Statul Belgian „  din ziarul Caţavencu  din data de 18.03.2009, efectuate în cadrul lucrării nr. 920/IJ/ 718/SIJ/ 2009, s-au constatat următoarele.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. 5073/325/2006, reclamanta Mirela Claudia Pongracz a chemat în judecată statul belgian, prin Ambasada Belgiei la Bucureşti, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Afacerilor Externe, Inspectoratul General de Poliţie Bucureşti, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş şi Serviciul de evidenţă informatizată a persoanei Judeţul Timiş, solicitând radierea sa din evidenţele poliţiei belgiene ca fiind autoarea mai multor infracţiuni de furt, prezentarea de scuze public de către autorităţile belgiene pentru tratamentul la care a fost supusă cu ocazia arestării sale abuzive, obligarea statului belgian la plata a 100.000 euro cu titlul de daune morale, declanşarea unei anchete prin care să fie identificată persoana care a utilizat identitatea sa, luarea unor măsuri suficiente şi adecvate pentru a se evita reţinerea sa abuzivă în viitor de către autorităţile europene.

Pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă Statul Belgian a fost citat prin intermediul Ambasadei Regatului Belgiei la Bucureşti, procesul verbal de citare încheiat la data de 10.10.2006, pentru termenul din 18.10.2006,  fiind semnat şi parafat de către consul.

La 06.10.2006 Ministerul Facerilor Externe a restituit citaţia comunicată Ambasadei Belgiei, remisă de către aceasta, cu menţiunea că, în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena, ambasadele beneficiază de imunitate de jurisdicţie penală, civilă şi administrativă.

Pentru temenele din 25.10.2006 şi 15.11.2006 statul belgian a fost citat, în continuare, prin intermediul ambasadei, iar prin încheierea din 15.11.2006 s-a dispus citarea Ambasadei Regatului Belgiei în condiţiile Codului de procedură civilă şi emiterea unei adrese către aceasta prin care i se comunică că, „ pentru a pune în discuţie scoaterea din cauză, ca beneficiari ai Convenţiei de la Viena, instanţa trebuie aibă procedura de citare îndeplinită cu toţi pârâţii, potrivit art. 85 Cod procedură civilă”. Faţă de aceste împrejurări, i s-a solicitat Ambasadei Regatului Belgiei” restituirea procesul verbal de comunicare a citaţiei emise către aceasta „.

Totodată, se dispune emiterea unei adrese către Ministerul Afacerilor Externe prin care se aduc la cunoştinţa acestei instituţii acelaşi aspecte, cu solicitarea restituirii către instanţă a procesului verbal de comunicare a citaţiei emise.

La 11.12.2006 Ministerul Afacerilor Externe comunică faptul că a notificat Ambasadei Belgiei la Bucureşti solicitarea de a transmite  procesul verbal de primire a citaţiei prin intermediul său, precum şi citaţia purtând sigiliul ambasadei.

Prin încheierea din 13.12.2006 instanţa respinge excepţia imunităţii de jurisdicţie a Ambasadei Regatului Belgiei la Bucureşti, reţinându-se că imunitatea de jurisdicţie penală, civilă şi administrativă priveşte numai persoanele fizice care au calitatea de funcţionari consulari şi ceilalţi membri ai postului consular, nefăcând nici o referire cu privire la instituţia ambasadei sau consulatului.

În continuare, pe întreg parcursul procesului, statului belgian i s-au comunicat actele de procedură prin intermediul ambasadei, care, în general, a refuzat primirea.

Cauza este soluţionată în primă instanţă prin sentinţa civilă nr. 4964/16.05.2007,  prin care cererea este respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 250/28.03.2008 Tribunalul Timiş respinge apelul formulat de către reclamantă, menţinând hotărârea primei instanţe.

Prin decizia civilă nr. 875/R/08.10.2008 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul declarat de către reclamantă şi a modificat în totalitate decizia pronunţată în apel în sensul admiterii apelului, schimbării în parte a sentinţei nr. 4964/16.05.2007 şi obligării Statului Belgian, prin Ambasada Belgiei la Bucureşti,  la plata sumei de  5000 de euro daune morale.

În ceea ce priveşte acţiunea îndreptată împotriva satului belgian, toate instanţele au analizat cauza pe fond, din punct de vedere al existenţei unui prejudiciu reclamantei de natură antrena răspunderea delictuală a pârâtului, fără însă a analiza aspectele legate de imunitatea de jurisdicţie a unui alt stat în faţa instanţelor române.

Cererea reclamantei de învestire cu formulă executorie a hotărârii a sentinţei a fost respinsă de Judecătoria Timişoara prin încheierea din data de 18.03.2009, cu privire la care, la data efectuării verificărilor, nu se împlinise termenul de exercitare a recursului.

În cuprinsul acestei încheieri se reţine că, potrivit Convenţiei de la Viena, ratificată de către România prin Decretul nr. 566/1968 sediul Ambasadei Belgiei şi bunurile acesteia se bucură de imunitate de jurisdicţie şi nu pot fi supuse unei executări silite pe teritoriul României.

La data de 21.03.2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 875/R/2008, în temeiul art. 45, raportat la art. 317 al 1 pct. 2 Cod procedură civilă şi suspendarea executării hotărârii până la soluţionarea căii de atac , cauza fiind în prezent suspendată prin încheierea din 08.05.2009.

Totodată, prin încheierea nr. 10/19.03.2009 Curtea de Apel Timişoara a dispus suspendarea provizorie a executării deciziei nr. 847/R/06.10.2008 potrivit art. 403 al.3 şi 4 Cod procedură civilă, până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă.

Lucrarea a fost înregistrată pe rolul Comisiei de disciplină pentru judecători sub nr. 142/CDJ/2009, prin rezoluţia din 12.05.2009 dispunându-se clasarea cauzei, sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit.h din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată.

Derularea unei proceduri judiciare în faţa instanţei naţionale împotriva unor astfel de organisme internaţionale, respectiv a unui stat străin, ridică două probleme, legate de modul în care se realizează procedura de citare a acestuia  şi, respectiv, de  aplicare a principiului imunităţii de jurisdicţie.

Avându-se în vedere dificultăţile cu care se confruntă instanţele române  învestite cu soluţionarea unor cereri de chemare în judecată formulată împotriva unor astfel de subiecte de drept internaţional, considerăm oportună discutarea acestor aspecte în cadrul şedinţelor de învăţământ profesional, cu luarea în considerare a următoarelor aspecte.

1. În ceea ce priveşte aspectele legate de respectarea principiului imunităţii de jurisdicţie a statului străin, se constată că la acest moment nu există o dispoziţie legală internă sau internaţională, în vigoare şi adoptată de România, care să îl reglementeze.

Principiul imunităţii de jurisdicţie este recunoscut în dreptul internaţional public drept o consecinţă directă a suveranităţii  şi egalităţii statelor ( consacrate de art. 2 din Carta ONU), care implică dreptul statului străin de a nu fi supus puterii de decizie şi de execuţie pe teritoriul altui stat şi obligaţia acestuia din urmă de a nu exercita atributele sale judiciare şi administrative în raport cu statul străin, organele şi bunurile sale.

Imunitatea statului, ca regulă generală cu caracter de principiu de drept internaţional, ţine în cea mai mare parte de dreptul cutumiar.

La nivel regional a fost adoptată Convenţia Europeană asupra imunităţii statelor din 16.05.2006, care cuprinde principiul imunităţii, limitele şi excepţiile sale. Convenţia a fost semnată de România, dar nu a mai fost ratificată până în acest moment.

Comisia de Drept Internaţional, ce funcţionează în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, a început lucrările de codificare a problemelor legate de principiul imunităţii de jurisdicţie în anul 1978, în baza rezoluţiei nr. 32/151/1997 a Adunării Generale a ONU.

Procesul de codificare a fost finalizat prin adoptarea Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la imunităţile de jurisdicţie a statelor şi bunurilor acestora, adoptată la 02.12.2004, ratificată de România prin Legea nr. 438/27.11.2006, care , aşa cum am arătat mai sus, însă nu a intrat încă în vigoare.

Practica iniţială a unei imunităţi absolute a fost înlocuită, începând cu secolul al XX-lea, cu teoria şi practica unei imunităţi restrictive, limitate, în cadrul căreia se face, de regulă, distincţie între actele statelor aparţinând autorităţii publice ( acta jure imperii) şi  actele cu caracter particular, de gestiune ( acta jure gestionis) scoase din sfera de aplicare şi recunoaştere a imunităţii statului străin şi supuse jurisdicţiei teritoriale a acestuia.

Evoluţia doctrinei în privinţa interpretării acestui principiu şi practica statelor în această privinţă se reflectă în convenţiile încheiate la nivel regional şi internaţional şi în lucrările Comisiei Internaţionale de Drept Internaţional.

Astfel, chiar dacă nu au fost ratificate, dispoziţiile acestor convenţii pot fi utilizate drept un reper al tendinţelor şi domeniilor principale în care se manifestă limitele de aplicare a imunităţii de jurisdicţie a statului străin,  în contextul unui drept preponderent cutumiar.

În privinţa răspunderii delictuale a statului străin, art. 11 din Convenţia Europeană privind imunitatea statelor prevede că , un semnatar nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie în faţa unui alt stat contractant dacă procesele se referă la repararea unui prejudiciu adus persoanei sau unui bun, dacă faptele care au cauzat prejudiciul sunt comise pe teritoriul statului parte şi dacă făptuitorul se afla pe teritoriul statului respectiv atunci când a comis faptele.

O prevedere similară cuprinde şi  art. 12 din Convenţia ONU de la New York din 02.12.2004 privind imunităţile de jurisdicţie a statelor.

Relevant în această privinţă este şi raportul celei de a 43-a sesiuni a Comisiei de drept internaţional, volumul II, partea a două (Annuaire de la Commission du Droit Internaţional, 1991), care analizează dispoziţiile legale interne adoptate în această privinţă de diversele state, practica judiciară internaţională relevantă şi consideraţiile doctrinare care au condus la acceptarea unei astfel de excepţii în privinţa imunităţii de jurisdicţie.

De exemplu, restricţionarea statului străin de a invoca imunitatea de jurisdicţie în privinţa prejudiciilor cauzate pe teritoriul altui stat este justificată prin aceea că legea aplicabilă în astfel de cazuri este legea statului de la locul comiterii delictului, iar cel mai indicat să aplice această lege cel al statului pe teritoriul căruia a fost comis delictul, în caz contrar persoana vătămată putând fi pusă în situaţia de i se refuza dreptul efectiv de acces la justiţie.

Astfel, este rolul instanţei naţionale sesizate cu o cerere îndreptată împotriva altui stat să analizeze dacă, raportat la împrejurările cauzei, poate interveni o limitare a imunităţii de jurisdicţie, aspect care ţine de fondul cauzei.

2. Imunitatea de jurisdicţie a Consiliul Europei şi oficialilor acestui organism internaţional şi condiţiile în care operează ridicarea imunităţii face obiectul unor reglementări internaţionale specifice, ratificate de România.

Potrivit art. 3 din Acordul general privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei, la care România a aderat conform Legii nr. 43/1994, Consiliul Europei, bunurile şi activele sale se bucură de imunitate de jurisdicţie, cu excepţia cazului în care Comitetul de miniştri a renunţat în mod expres la aceasta, pentru fiecare caz în parte, renunţare care nu se poate însă extinde cu privire la măsuri de constrângere şi executare.

De asemenea, potrivit art.4 localurile şi clădirile consiliului sunt inviolabile, bunurile şi activele sale fiind exceptate de la percheziţie, rechiziţie, confiscare, expropriere sau altă formă de constrângere administrativă sau judiciară.

Secretarului general şi oficialilor Consiliului Europei le sunt recunoscute şi imunităţile aplicabile agenţilor diplomatici, potrivit art. 16-18, privilegiile şi imunităţile acordate acestora putând fi ridicate numai de către secretarul general, în condiţiile art. 19.

Curţii  Europene a Drepturilor Omului, în organizarea actuală prevăzută de Protocolul 11 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, nu i-a fost conferită personalitate juridică distinctă de cea a Consiliului Europei.

În privinţa judecătorilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, articolul nr. 1 al 6-lea Protocol adiţional la Acordul general privind privilegiile şi imunităţile, ratificat prin Legea nr. 6/1999, prevăd pentru judecători imunităţile acordate, conform dreptului internaţional, personalului diplomatic.

Potrivit articolului patru al aceluiaşi protocol, ridicarea imunităţilor se poate dispune numai de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului reunită în şedinţă plenară.

3. În ceea ce priveşte aspectele de ordin procedural referitoare la modalitatea de citare a unui stat străin sau a unui organism internaţional, se constată că în legislaţia internă nu există o prevedere expresă  care să reglementeze în mod direct aceste aspecte.

Convenţia de la Viena din 1961, privitoare la relaţiile diplomatice, ratificată de România prin decretul nr. 566/1968 şi Convenţia de la Viena din anul 1963, ratificată prin Decretul nr. 481/1971 reglementează la nivel internaţional statutul şi funcţiile misiunilor diplomatice.

Art. 3 lit. a din Convenţia din 1961 şi art. 5 lit. a din Convenţia din 1963, stabilesc drept  funcţie a misiunii diplomatice aceea de a reprezenta statul acreditat.

În consecinţă, în conformitate cu aceste dispoziţii şi cu uzanţele diplomatice internaţionale, orice cerere de chemare în judecată adresată unei ambasade este considerată a fi adresată statului pe care îl reprezintă, chiar dacă partea declară în mod expres că doreşte să judece exclusiv cu ambasada.

Prevederile art. 31 al.2 din Convenţia de la Viena, cu privire la relaţiile consulare,  şi art. 22 din Convenţia privind relaţiile diplomatice reglementează inviolabilitatea sediului misiunii diplomatice.

Deşi aceste dispoziţii privesc, în principal, imposibilitatea autorităţilor statului de reşedinţă de a pătrunde în localul consular fără consimţământul şefului de post, ele sunt unanim interpretate prin prisma regulilor de curtoazie internaţională care reglementează relaţiile dintre state şi care stabilesc proceduri diplomatice de comunicare, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe.

Procedura de comunicare a actelor judiciare adresate unui alt stat a fost reglementată, la nivel internaţional, prin Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la imunităţile de jurisdicţie a statelor şi bunurilor acestora, adoptată la 02.12.2004, ratificată de România prin Legea nr. 438/27.11.2006, care însă nu a intrat încă în vigoare.

Potrivit art. 30 din Convenţie, intrarea sa în vigoare are loc în cea de a 30-a zi de la data depunerii pe lângă secretarul general al ONU a celui de –al 30 -lea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.

La acest moment, Convenţia a fost semnată de 28 de ţări şi ratificată de numai 6 ţări.

Adoptarea acestei convenţii a urmărit codificarea unor proceduri şi norme de drept cutumiare privitoare la imunitatea de jurisdicţie a statului. Astfel, potrivit art. 22 din Convenţie, cererea introductivă sau orice alt act prin care se iniţiază un proces împotriva unui stat se efectuează: a)în conformitate cu orice convenţie internaţională aplicabilă, b)în absenţa unei asemenea convenţii sau aranjament particular,  printr-o comunicare adresată pe cale diplomatică ministerului afacerilor externe al statului interesat sau prin orice mijloc acceptat de statul interesat, dacă legea statului forului nu o interzice.

La data formulării cererii, cadrul general privind comunicarea actelor judiciare în străinătate era asigurat de Legea nr. 189/2003 care se aplica, potrivit art. 2 al.2 şi 3, atunci când nu existau conveniţii bilaterale sau multilaterale la care România este sau va deveni parte, completând situaţiile nereglementate de acestea.

Potrivit art. 5 din această lege, Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală prin intermediul căreia autorităţile judiciare române efectuează comunicarea de acte în străinătate.

La primirea actelor de la autoritatea judiciară română, după controlul de regularitate internaţională, Ministerul Justiţiei le va putea trimite, după caz, în funcţie de existenţa şi prevederile unei convenţii internaţionale (…) misiunii diplomatice sau consulare a Românei din statul solicitat, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe.

De asemenea, prin Legea nr. 124/2003, România a aderat la Convenţia privind notificarea şi comunicarea în străinătate a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială, adoptată la Haga la 15.11.1965, ratificată şi de Belgia.

Conform art. 1, dispoziţiile convenţiei se aplică, în materie civilă sau comercială, în toate cazurile în care un act judiciar trebuie transmis în vederea notificării sau comunicării în străinătate, cu excepţia situaţiei în care adresa destinatarului nu este cunoscută.

Potrivit art. 9 din această convenţie, fiecare stat contractant are facultatea de a folosi calea consulară pentru transmiterea, în vederea notificării sau comunicării, actelor judiciare autorităţii unei alt stat contractant pe care acesta l-a desemnat.       Dacă circumstanţele excepţionale o cer, fiecare stat contractant are facultatea de a utiliza în acelaşi scopuri calea diplomatică.

Art.12 din  Regulamentul nr. 1393/2007, care a abrogat Regulamentul nr. 1348/2000, stabilind noile reguli de comunicare a actelor de judiciare între statele comunitare,  stipulează că fiecare stat membru este liber să transmită acte judiciare, în situaţii excepţionale, pe cale consulară sau diplomatică, în scopul notificării sau al comunicării, către agenţiile pe care un alt stat membru le-a desemnat în temeiul articolului 2 sau al articolului 3.

Potrivit art. 1, dispoziţiile Regulamentului respectiv nu se aplică în ceea ce priveşte răspunderea statului privind acte şi omisiuni în cadrul exercitării autorităţii publice.

În conformitate cu toate aceste norme legale incidente, interpretate prin prisma regulilor procedurale de drept internaţional şi de curtoazie internaţională, se poate aprecia că, în lipsa unui acord bilateral, comunicarea actelor judiciare    către un alt stat  se realizează pe cale diplomatică.

În mod similar, în condiţiile în care procedura internă presupune, anterior, analizării admisibilităţii cererii, îndeplinirea unei proceduri de comunicare a cererii şi termenului acordat, încunoştinţarea Consiliului Europei cu privire la existenţa şi conţinutul cererii de chemare în judecată şi termenul acordat se impune a se realiza pe cale diplomatică, cu respectarea normelor de curtoazie specifice uzanţelor internaţionale.

Propuneri:

Înaintarea prezentei note Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii

Comunicarea  notei curţilor de apel în vederea discutării problemelor de drept semnalate în cadrul şedinţelor de învăţământ profesional.

INSPECTOR”

Newsletter
Instagram
Facebook

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Inspectia Judiciara despre procedurile judiciare derulate in fata instantei nationale impotriva unui stat strain”

  1. Kapszula spune:

    Deci, sa intelegem ca in secolul XXI, in Romania, s-a gasit un judecator de judecatorie, 2 de tribunal si 3 de curte de apel care sa nu stie drept international. Peste ei vine o „inspectie” care vorbeste mult si spune putin, iar nu recomanda absolut nimic. Cea mai mare problema este ca practic Romania a savarsit un act international ilicit, pentru care raspunderea statului roman se antreneaza. Si mai grav este ca inspectorul in toata nota nu zice mai mult de „afara ploua”. Iar sfarsitul referatului este un adevarat referat, daca nu copiat de pe net, atunci din carti. Germania a introdus o cerere impotriva Italiei, anul acesta, pentru ca instantele din Italia admiteau cerereri de reparatii impotriva Germaniei, pentru prejudiciile cauzate de nazisti Italiei. Se pare ca Italia are toate sansele sa fie condamnata la sfarsitul procedurii.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate