Secţiuni » Flux noutăţi
Flux noutăţi
Comunicate profesioniştiEvenimenteRecrutareBarouriExecutoriNotariatSistemul judiciarJURIDICE NEXT

Inspector fiscal trimis in judecata pentru fals in inscrisuri oficiale


30.12.2009 | Anemarie LAZARESCU
Secţiuni: Content
JURIDICE - In Law We Trust

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

PREDA CĂTĂLIN, fost administrator al S.C. COD SECURITY S.R.L. Târgovişte, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de folosire şi prezentare de documente şi declaraţii false având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, două infracţiuni de înşelăciune prin folosirea de mijloace frauduloase, două infracţiuni de uz de fals şi două infracţiuni de fals în declaraţii şi

SCRIPI VASILE CĂLIN, inspector principal în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Târgovişte, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale.

Potrivit unui comunicat DNA, „în rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

La data de 30 noiembrie 2007, S.C. COD SECURITY S.R.L. Târgovişte (firmă cu obiect de activitate în domeniul serviciilor de pază) a încheiat cu Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse (Autoritatea Contractantă) două contracte finanţate cu fonduri PHARE în valoare de 98.380 EUR, respectiv 138.320 EUR.

Ambele proiecte, intitulate „Curs de calificare în meseria de agent pază şi ordine pentru persoane angajate din judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Argeş” şi „Creşterea gradului de ocupare prin cursuri de calificare pentru ocupaţia agent pază şi ordine” şi-au propus calificarea în meseria de agent de pază şi ordine a persoanelor din judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Argeş.

Pe parcursul derulării procedurilor de accesare a unor astfel de fonduri, în cursul anului 2007, inculpatul Preda Cătălin, în calitate de administrator al S.C. COD SECURITY S.R.L. Târgovişte, a prezentat Autorităţii Contractante două declaraţii ale solicitantului (pe proprie răspundere) prin care atesta, în mod nereal, că societatea sa nu înregistra datorii la bugetul general consolidat al statului, precum şi un certificat de atestare fiscală pentru persoane juridice emis în fals de inculpatul Scripi Vasile Călin.

Acesta din urmă, în calitate de inspector în cadrul D.G.F.P. Dâmboviţa – Administraţia Finanţelor Publice Târgovişte, a menţionat în mod nereal că firma beneficiară a celor două contracte nu are obligaţii bugetare restante.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 148.228 euro, reprezentând banii acordaţi de Autoritatea Contractantă cu titlu de avans. Acest prejudiciu nu a fost recuperat deoarece nu au fost identificate bunuri în proprietatea inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Judecătoriei Târgovişte.”

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti