Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Revista de note şi studii juridice (RNSJ)
Condiţii de publicareDespre revistă
 
JURIDICE
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC




10 comentarii | 

Noi tendinte in sistemul juridic romanesc
31.12.2009 | JURIDICE.ro, Alexandra Weisman

Prin prezentul material ne propunem să sesizăm anumite reproşuri aduse justiţiei româneşti de către organismele executive şi jurisdicţionale ale comunităţii europene, să recomandăm soluţii pentru remedierea aspectelor criticate şi să preconizăm rezultatul avantajos la care s-ar ajunge prin practicarea soluţiilor sugerate.

I. Introducere. România – receptorul aquis-ului comunitar

În contextul apartenenţei României la Uniunea Europeană (U.E.), ţara noastră a devenit un receptor al aquis-ului comunitar şi s-a angajat să se alinieze standardelor juridice agreate şi adoptate de Uniune.

Din acest motiv, România se află, în prezent, într-o stare de tranziţie şi adaptare a sistemului legislativ şi jurisdicţional propriu la sistemul comunitar ”importat”, care tinde tot mai mult spre unificarea şi uniformizarea sistemelor de drept ale ţărilor membre.

Pe fondul acestei tranziţii şi adaptări, sistemul legislativ şi cel judiciar românesc au întâmpinat diferite dificultăţi practice, care au fost sesizate şi criticate de către U.E. În 22.07.2009 Comisia Europeană (C.E.) a dat publicităţii raportul privind progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare pe justiţie. Documentul relevă că progresele realizate în justiţie sunt insuficiente, iar reformele nu au consistenţa necesară, arătând că: ”De la raportul Comisiei din 2008, România a întreprins o serie de măsuri binevenite în vederea relansării procesului de reformă, însă rezultatele pozitive ale eforturilor concrete de realizare a reformei la nivel tehnic rămân fragmentate, reformele nu sunt încă bine înrădăcinate şi continuă să existe deficienţe”. Comisia Europeană a decis, astfel, să menţină mecanismul de cooperare şi verificare până la realizarea tuturor reformelor, cu amendamentul că va evalua progresele viitoare în vara anului 2010[1].

De altfel, nu numai implementarea aquis-ului comunitar reprezintă o încercare pentru România. Anterior acestor critici au existat diverse observaţii şi din partea Curţii Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), care, cu prilejul analizării cauzelor deduse spre soluţionare, a ridicat anumite probleme legate de implementarea, la nivel naţional, a Convenţiei pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale (Convenţia) şi de redactarea şi aplicarea legislaţiei speciale reparatorii, adoptate în scopul restituirii proprietăţilor şi al despăgubirii persoanelor prejudiciate de sistemul comunist din perioada 1945–1989. Astfel, în cauzele Katz vs. Romania[2], Faimblat vs. Romania [3] şi Viasu vs. Romania [4], C.E.D.O. a considerat că există dezordine în sistemul legislativ românesc şi a adus în atenţie o problemă frecventă, reieşită din redactarea defectuoasă a legislaţiei naţionale de restituire a imobilelor naţionalizate şi vândute de stat cumpărătorilor de bună–credinţă. C.E.D.O. a remarcat, cu îngrijorare, că dezordinea din cadrul sistemului legislativ românesc nu constituie doar un element agravant pentru răspunderea statului pentru nerespectarea Convenţiei, ci şi o ameninţare la adresa eficienţei viitoare a aplicării sistemului reglementat prin Convenţie.

La rândul lor, practicieni români de renume din domeniul dreptului au făcut vorbire despre aspectele sensibile ale sistemului juridic românesc. Astfel, prof. univ. dr. Corneliu Bârsan, judecător la C.E.D.O., a remarcat că: Toată lumea a vorbit şi vorbeşte încă despre reforma justiţiei. Numai că, după părerea mea, reforma a pornit la noi în mod triumfalist, dar… cu stângul!  Cum am mai spus-o adeseori, … dintr-un sistem judiciar coerent, cu imperfecţiuni ce se puteau corija altfel, am trecut …  la un sistem judiciar, incoerent şi confuz…”. [5]

II. Consecinţele negative ale implementării defectuoase a normelor impuse de Uniunea Europeană

Implementarea defectuoasă de către România a normelor impuse de U.E. duce la vulnerabilităţi extinse atât în domeniul legislativ, cât şi în domeniul jurisdicţional. Inconvenientele practice se reflectă, cu predilecţie, în actul de justiţie şi cauzează o serie de dificultăţi la care ne vom referi în continuare.

Pe fondul unui cadru legislativ lacunar şi interpretabil şi al unei practici contradictorii şi diverse, cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată vor căpăta o mult mai mare complexitate, ceea ce va conduce la necesitatea efectuării unei cercetări judecătoreşti mult mai amănunţite şi aprofundate, care va necesita un timp mai îndelungat până în momentul în care instanţa va putea să delibereze, creând stres şi nemulţumire în rândul justiţiabililor. Această stare de fapt este prezentată de C.E.D.O. în cauza Burdov vs. Rusia [6]. În motivarea hotărârii, C.E.D.O. a menţionat că există o prezumţie puternică, dar relativă, că procesele excesiv de lungi dau naştere unor prejudicii morale.

Prelungirea duratei de soluţionare a cauzelor va determina supraîncărcarea instanţelor de judecată, ceea ce este de natură să creeze tensiune şi suprasolicitare în rândul organelor jurisdicţionale. Acest factor este susceptibil să afecteze capacitatea acestora de a-şi desfăşura activitatea în condiţii de maximă eficienţă [7].

Totodată, împrejurarea că speţele capătă o mai mare complexitate în faţa instanţelor şi hotărârile sunt pronunţate după o perioadă de timp mai îndelungată, conduce la ineficienţă în soluţionarea cauzelor.

Raportat la faptul că în dreptul român instanţa nu este ţinută de raţionamentele şi hotărârile pronunţate anterior în speţe identice sau similare, soluţiile adoptate pot fi dintre cele mai diverse şi, în consecinţă, impredictibile. Practica neunitară la nivelul instanţei supreme a fost un motiv pentru care C.E.D.O. a condamnat România [8], în timp ce impredictibilitatea soluţiilor adoptate de instanţele române este una dintre principalele îngrijorări ale C.E.D.O., care, în cauza Grofcsik vs. România [9], a insistat, din nou, ca statul român să adopte, în cel mai scurt termen, măsurile necesare pentru asigurarea funcţionării coerente, accesibile, rapide şi previzibile a procedurii reglementate de legile reparatorii, astfel încât persoanele îndreptăţite să poată obţine despăgubiri proporţionale, prin raportare la valoarea de piaţă a imobilelor.

Se poate observa crearea unui cerc vicios, capabil să extindă inconvenientele până acolo încât acestea să devină probleme de sistem, afectând, astfel, încrederea şi respectul justiţiabilului în justiţia naţională şi determinarea lui de a se adresa tot mai mult instanţelor comunitare [10].

III. Soluţii propuse pentru eliminarea dificultăţilor din sistemul de drept român

Odată identificate cauzele şi consecinţele negative ale unui sistem juridic considerat de U.E. şi de C.E.D.O. ca fiind deficitar, pot fi găsite soluţii care să accelereze îmbunătăţirea funcţionării justiţiei româneşti şi care, în mod progresiv, să elimine dificultăţile de sistem momentane.

C.E.D.O. încurajează ţara noastră să adopte remedii prin care să se soluţioneze actualele dificultăţi. În motivarea hotărârii din cauza Burdov vs. Rusia [11], C.E.D.O. interpretează articolul 13 al Convenţiei în sensul că acesta este expresia directă a obligaţiei statului, prevăzută în articolul 1 al Convenţiei, de a proteja drepturile omului, în primul rând în propriul sistem de drept. De aceea, acest articol impune ca statele să implementeze remedii interne efective.

Ne referim în continuare la punctele de plecare spre un sistem de justiţie coerent, eficient şi adaptat cerinţelor europene.

1. Adoptarea de legi clare, neechivoce, necontradictorii, nelacunare, coerente şi consecvente

Un sistem legislativ lipsit de portiţe de interpretare, care să confere o dimensiune completă de timp, spaţiu şi de aplicare a problemei de drept reglementate şi care să completeze legislaţia aferentă ar facilita semnificativ înţelegerea şi respectarea legilor de către cetăţeni şi ar reduce munca instanţelor învestite cu soluţionarea cauzelor.

Aceeaşi este şi viziunea C.E. care, în raportul publicat în 22 iulie 2009, a pregătit pentru România 16 recomandări în domeniul justiţiei. Printre acestea se numără ”adoptarea codurilor de procedura civilă şi penală şi facilitarea intrării în vigoare rapidă a celor patru coduri [12], prin adoptarea unei legislaţii de punere în aplicare care să clarifice cadrul legislativ”. Experţii C.E. consideră, totodată, că ”numeroasele amendamente şi ordonanţe de urgenţă adoptate fac ca jurisprudenţa românească să fie contradictorie” [13].

Redactarea de acte normative care să contribuie la uniformizarea legislaţiei, în ansamblul ei, reprezintă o preocupare continuă şi pentru alte state. Astfel, Australia şi Noua Zeelandă au adoptat un Protocol pentru Redactarea unei Legislaţii Naţionale Unitare [14].

Totuşi, pentru că nu există sistem perfect, pentru faptele noi, necuprinse în canoanele dreptului scris de sorginte romano-germană, practicianul este nevoit să apeleze la principiile de drept şi la regulile de interpretare din teoria generală a dreptului.

2. Direcţii spre standardizarea şi ierarhizarea regulilor de interpretare a legii civile

2.1. Stabilirea regulilor de interpretare a normelor de drept este un merit ce trebuie atribuit ştiinţei dreptului, respectiv teoriei generale a dreptului.

Pentru a înţelege mai bine noţiunea şi însemnătatea regulilor folosite de practicieni pentru interpretarea legii civile este utilă raportarea la definiţia, clasificarea şi analiza conceptuală explicate în teoria generală a dreptului.

Interpretarea legii civile se defineşte în doctrină ca fiind ”operaţiunea logico-raţională de lămurire, explicare, stabilire a conţinutului şi sensului normelor de drept civil, în scopul justei lor  aplicări, prin corecta încadrare a diferitelor situaţii din viaţa practică în ipotezele ce le conţin” [15].
Scopul interpretării legii civile este acela de a determina sfera situaţiilor de fapt concrete la care norma civilă face referire şi asigurarea corectei aplicări a respectivei norme.

Conţinutul interpretării constă în a explica voinţa legiuitorului, exprimată într-o anumită normă de drept civil, în sensul pe care aceasta îl sugerează.

Interpretarea legii civile se realizează în funcţie de următoarele criteriile de clasificare consacrate de teoria generală a dreptului:

a) În funcţie de criteriul forţei sale, obligatorii sau neobligatorii, se poate realiza interpretarea oficială sau neoficială a legii civile.

Interpretarea oficială este acea interpretare făcută de un organ de stat aparţinând puterii legislative, executive sau judecătoreşti, în exercitarea atribuţiilor ce-i revin, potrivit legii.

Interpretarea oficială se subclasifică în: interpretarea oficială autentică – care provine de la organul de stat care a editat actul normativ supus interpretării şi care are forţă juridică obligatorie erga omnes – şi interpretarea oficială jurisdicţională – care provine de la instanţa de judecată sau de la un alt organ cu atribuţii jurisdicţionale şi este obligatorie doar în cauza soluţionată printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, sub autoritate de lucru judecat.

Interpretarea neoficială a legii civile este cea agreată de literatura juridică, de avocat sau de alt practician în pledoariile sale şi nu are forţă juridică obligatorie.

Acest capitol îşi îndreaptă atenţia exclusiv spre interpretarea oficială jurisdicţională. Aplicarea raţionamentelor şi sugestiilor prezentate este o propunere ce are ca destinatare numai organele jurisdicţionale, nu şi cele emitente ale legii supuse interpretării.

b) În funcţie de criteriul rezultatului interpretării, se poate apela la: interpretarea literală, interpretarea extensivă şi interpretarea restrictivă a legii civile.

Interpretarea literală este creată de situaţia în care există concordanţă între formularea textului legal interpretat şi speţa care se încadrează în ipoteza respectivului text de lege; prin urmare, nu există motive nici de a extinde şi nici de a restrânge aplicarea dispoziţiei legale în cauză [16].

Interpretarea extensivă este abordabilă dacă între formularea textului de lege şi cazurile practice la care acesta se raportează nu există concordanţă, fiind necesar ca textul să fie extins şi asupra unor circumstanţe care nu se încadrează în formularea sa.

Interpretarea restrictivă se utilizează atunci când între formularea unui text legal şi speţele la care acesta se aplică există neconcordanţă, deoarece formularea textului de lege este prea largă faţă de ipotezele care se pot încadra în acest text.

c) În funcţie de criteriul metodei de interpretare folosite: legea poate fi supusă unei interpretări gramaticale, sistematice, istorico-teleologice sau logice.

Interpretarea gramaticală se obţine din aplicarea regulilor gramaticii, ţinând seama de sintaxa şi morfologia propoziţiei sau frazei, de semantica termenilor sau expresiilor utilizate în textul interpretat, de semnele de punctuaţie şi ortografie.

În cazul interpretării sistematice se procedează la considerarea legăturilor textului de lege interpretat cu alte dispoziţii din acelaşi act normativ sau cu alte norme juridice.

Interpretarea sistematică a legii civile urmăreşte determinarea domeniului de aplicare a unei dispoziţii legale. Pentru acest lucru se pleacă de la calificarea prevederii legale ca normă generală ori normă specială, prin respectarea următoarelor două reguli:

norma generală nu derogă de la norma specială: generalia specialibus non derogant;

norma specială derogă de la norma generală: generalia specialibus derogant.

În consecinţă, norma generală reprezintă regula, iar norma specială excepţia.

Interpretarea istorico-teleologică ajută la stabilirea sensului unei dispoziţii legale, prin urmărirea finalităţii dorite de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face parte acea dispoziţie, într-un context istoric dat.

Interpretarea logică se realizează pe baza legilor logicii formale, pentru lămurirea sensului unei norme juridice. Interpretarea logică se abordează prin prisma a trei reguli, a patru argumente principale şi a altor argumente de interpretare logică de o importanţă discutabilă.

Regulile de interpretare logică reţinute în doctrină şi în practică sunt următoarele:

A) Excepţia este de strictă interpretare şi aplicareexceptio est strictissimae interpretationis. Conform acestei reguli, atunci când o normă juridică instituie o excepţie de la regulă, această excepţie nu poate fi extinsă şi la alte situaţii pe care acea normă juridică nu le prevede.

B) Unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingăubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus [17]. Această regulă sugerează că unei formulări generale a textului legal trebuie să-i corespundă o aplicare generală a acestuia, fără a face apel la distincţii pe care legea nu le prevede.

C) Legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei şi nu în sensul neaplicăriiactus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat [18]. Această regulă de interpretare este susţinută de dispoziţiile art. 978 C. civ. pentru interpretarea convenţiilor, dar, pentru identitate de raţiune, doctrina şi practica o extind şi la interpretarea legii civile.

Argumentele de interpretare logică sunt următoarele:

a) Argumentul per a contrario – conform căruia atunci când se afirmă ceva, se neagă contrariul – qui dicit de uno, negat de altero. Valoarea practică a acestui argument este relativă, acesta trebuie să fie utilizat cu o oarecare circumspecţie, întrucât nu tot ce nu este expres interzis este întotdeauna permis.

b) Argumentul a fortiori (cu atât mai mult) – în baza căruia se ajunge la extinderea aplicării unei norme juridice consacrate unei situaţii specifice la un caz nereglementat expres, deoarece situaţiile specifice prevăzute în respectiva normă se regăsesc şi mai evident în cazul nereglementat.

c) Argumentul de analogieunde există aceleaşi raţiuni trebuie aplicată aceeaşi lege/soluţie –  ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet sau ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet sau, mai simplu, ubi eadem ratio ibi eadem [19]. În practică, acest argument este utilizat pentru acoperirea lacunelor legislative. În temeiul acestui argument se aplică ”prin analogie” normele de drept civil edictate pentru cazuri asemănătoare.

d) Argumentul reducerii la absurdreductio ad absurdum. Din aplicarea acestui argument rezultă că o anumită soluţie este admisibilă raţional, pentru că o soluţie contrară ar fi inadmisibilă, inacceptabilă, absurdă.

În afară de principalele argumente de interpretare logică menţionate se apelează şi la altele precum: argumentul ad populum (bazat pe acordul majorităţii); argumentul ad hominem (referitor la calităţile persoanei care a emis o anumită opinie); argumentul ex silentio (potrivit căruia ceea ce nu s-a negat este afirmat); argumentul ad ignorantiam (fondat pe imposibilitatea dovedirii contrariului) etc. [20]

2.2. În virtutea existenţei unui orizont pentru înţelegerea şi aplicarea legii civile, stabilirea unui ghidaj standardizat pentru interpretarea normelor de drept ar prezenta utilitate practică. Ghidajul propus pentru interpretarea legii civile se poate vizualiza în acest tabel.

Se poate observa în tabel existenţa unei ordini orizontale şi a unei ordini verticale, care oferă direcţia în aplicarea regulilor de interpretare a legii civile.

Conform acestei direcţii, mai întâi se va proceda la interpretarea legii în ordinea verticală şi se va continua cu interpretarea acesteia conform regulilor de pe orizontală. Astfel, în primul rând se va căuta litera legii. Dacă doar identificarea literei legii nu este suficientă pentru încadrarea potrivită a cauzei în norma juridică, se va trece la interpretarea gramaticală a legii. Dacă nici aceasta nu este suficient de edificatoare, se va continua cu interpretarea logică, interpretare care va include raportarea textului de lege la cele trei reguli de interpretare logică (excepţia este de strictă interpretare şi aplicare; unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă; legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei şi nu în sensul neaplicării) şi la două dintre argumentele de interpretare logică (argumentul de analogieunde există acelaşi raţiuni, trebuie aplicată aceeaşi lege/soluţie; argumentul reducerii la absurd). În situaţia în care încă nu s-a putut stabili o aplicabilitate concretă a legii la speţa dedusă judecăţii, se va continua interpretarea, trecându-se la analizarea regulilor de interpretare de pe palierul aferent ordinii verticale nr. II, în direcţia atribuită fiecărei reguli de pe acest nivel. (ex: II 1, II  2, II 3). Tot acest proces va continua până când sensul şi spiritul legii vor fi determinate cât mai corect posibil şi până când va fi evidentă aplicabilitatea şi compatibilitatea textului de lege faţă de cauza dedusă judecăţii.

2.3. Acest gen de ghidaj centrat pe ierarhizare este folosit şi în dreptul anglo-saxon, unde se aplică, pe lângă sistemul precedentului judiciar, şi cel al ”interpretării statutare” (”statutory interpretation”), la baza căreia stau anumite principii aplicate cu preeminenţă faţă de restul principiilor.

Interpretarea statutară este un proces de interpretare şi aplicare a legii, care urmăreşte se descoperă intenţia legiuitorului.

Abordarea de bază prin care se încearcă descoperirea intenţia legiuitorului este exprimată în dreptul anglo-saxon prin trei reguli:
– Regula literală – conform căreia instanţa va lua în considerare însemnătatea obişnuită, normală a textului;
– Regula scopului – conform căreia instanţa va da textului de lege un sens comun cu finalitatea legii;
– Regula de aur – conform căreia instanţa va adopta o interpretare care să evite absurdul şi inconsistenţa care ar putea reieşi dacă textului de lege i s-ar atribui un sens obişnuit, normal.

Regula scopului şi regula de aur sunt general acceptate în dreptul anglo-saxon ca fiind subordonate regulii literale [21].

Astfel, judecătorul anglo-saxon pleacă de la principiul conform căruia atunci când există contradicţie sau inconsecvenţă între precedentul judiciar şi legislaţie, legislaţia este cea care primează. Deci, în această situaţie, interpretarea legislaţiei este primul pas făcut de instanţa anglo-saxonă. Doar în subsidiar se va analiza şi aplica precedentul. În Marea Britanie acest principiu este cunoscut sub numele de ”suveranitate parlamentară”. În Australia şi S.U.A. instanţele au susţinut, în mod consecvent, acelaşi principiu. În plus, însă, aceste două ţări pun pe primul loc interpretarea literală a textului de lege, care se va citi precum este scris şi se va înţelege după sensul obişnuit al cuvintelor folosite în cadrul normei de drept [22].

Astfel, în cauza Connecticut Naional Bank vs. Germain, Curtea Supremă a S.U.A. a motivat că atunci ”când interpretează un text de lege, instanţa trebuie să aibă în vedere un anumit canon înainte de toate celelalte (…). Instanţele trebuie să prezume că legiuitorul menţionează într-un act normative ceea ce are în vedere şi că are în vedere ceea ce este menţionat într-un act normativ” [23].

Curtea Supremă din Virginia a susţinut acelaşi raţionament în Raven Coal Corp. vs. Absher: ”O regulă fundamentală a construcţiei normative necesită ca fiecare parte a normei legale să fie prezumată ca producând efecte şi să nu fie considerată fără însemnătate, decât atunci când acest lucru este absolut necesar” [24].

Hotărârea Curţii Supreme Alaska din cauza Muller v. BP Exploration (Alaska) Inc. conţine o motivare similară cu cele expuse mai sus: ”Când se face analiza acestuia, limbajul legal se va interpreta în sensul în care acesta se utilizează în mod obişnuit, cu excepţia cazului în care cuvintele capătă un sens specific, ca urmare a unei definiţii legale sau a unei construcţii judiciare” [25].

Faptul că jurisdicţiile mai multor ţări construite pe sistemul de drept anglo-saxon, centrat pe precedentul judiciar, uzitează cu succes principii standardizate şi ierarhizate pentru interpretarea legii este de natură a induce în conştiinţa practicienilor unui sistem romano-german, al cărui punct central este legea şi nu precedentul, utilitatea şi eficienţa acestui gen de interpretare.

Deşi există opinii contrare în doctrina şi practica juridică, părerea noastră este că acest tip de interpretare nu va ştirbi autoritatea şi libertatea instanţelor de judecată de sistem romano-german, ci doar va stabili o direcţie către un mecanism jurisdicţional previzibil, omogen şi facil de abordat. Astfel, instanţa va continua să îşi păstreze prerogativele de analiză a actelor normative, de determinare a legii aplicabile şi de încadrare în lege a fiecărei speţe. Elementul de noutate pentru judecător va fi doar interpretarea şi aplicarea legii în funcţie de modelul ierarhizat prezentat mai sus.

2.4. Regulile de interpretare a legii civile şi direcţiile propuse pentru standardizarea şi ierarhizarea acestora pot avea ca destinatar nu doar practicianul dreptului, ci şi legiuitorul. Atunci când redactează un act normativ, legiuitorul are capacitatea să îl conceapă astfel încât din formularea acestuia să se poată anticipa şi evita posibilele dificultăţi de interpretare survenite în practică.

Motivele pentru care legiuitorul trebuie să depună efortul de a clarifica chestiunile dificile de interpretare sunt importante:
– asigurarea eficacităţii legislaţiei adoptate;
– evitarea cheltuielilor şi eforturilor inutile, care ar fi ocazionate de o legislaţie ambiguă; există o legătură directă între legislaţia ambiguă şi generarea de cheltuieli şi eforturi inutile: o lege neclară încurajează nerespectarea ei, interpretarea subiectivă conformă intereselor private, conflictele dintre destinatarii normei de drept, încărcarea instanţelor cu soluţionarea respectivelor conflicte;
– evitarea limbajului de lemn; redactarea textului de lege într-o manieră clară ar presupune folosirea limbii române obişnuite şi ar contribui la înţelegerea legii de către populaţie, şi nu doar de către jurişti.

Din aceste considerente, ar fi indicat ca legiuitorul, în activitatea sa, să ţină cont de interpretarea ierarhizată sugerată practicienilor dreptului, în scopul de a armoniza legislaţia cu nevoile şi tendinţele practicii [26].

În ipoteza în care soluţiile de la punctele 1 şi 2, prezentate mai sus, s-ar aplica, ar fi foarte probabilă obţinerea unei jurisprudenţe redutabile şi consecvente în cazuri similare, care să fie un model, un precedent judiciar apt să constituie izvor de drept românesc.

3. Transformarea practicii judiciare naţionale în izvor de drept român

3.1. Din perspectiva teoriei generale a dreptului român, următoarele categorii de acte normative constituie izvoare de drept civil: Constituţia României (Constituţia), legile organice şi ordinare, ordonanţele Guvernului (inclusiv ordonanţele de urgenţă), hotărârile Guvernului, ordinele, instrucţiunile şi regulamentele conducătorilor organelor centrale ale administraţiei de stat, actele normative emise de autorităţile administraţiei publice locale, decretele-legi, decretele, contractele colective de muncă ce privesc raporturile întemeiate pe contracte individuale de muncă, reglementările internaţionale (convenţii, pacte, acorduri etc.) la care România este parte prin ratificare şi care au devenit astfel parte integrantă a dreptului nostru intern [27].

În literatura de specialitate s-a dezbătut problema încadrării în categoria izvoarelor de drept a obiceiului, moralei, jurisprudenţei şi doctrinei.

Obiceiul constituie o practică îndelungată, înrădăcinată şi continuă pe care cei care o aplică o consideră obligatorie. Prin el însuşi, obiceiul nu constituie izvor de drept civil, ci numai dacă se integrează în ipotezele şi dispoziţiile normelor juridice, prin trimiterea expresă făcută în cuprinsul unui act normativ [28].
Sistemul juridic român, de sorginte romano-germană, nu atribuie practicii judiciare valoarea unui izvor de drept. Astfel, Constituţia României prevede că ”judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii” [29], în timp ce Codul Civil prevede că ”este oprit judecătorului de a se pronunţa, în hotărârile ce dă, prin cale de dispoziţii generale şi reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse” [30].

În alte sisteme de drept – spre exemplu dreptul anglo-saxon, jurisprudenţa şi precedentul judiciar sunt recunoscute, de iure, ca fiind izvoare de drept.

Sistemul anglo-saxon al precedentului judiciar a fost criticat multă vreme de practicienii dreptului romano–german, fiind considerat inconstant şi neuniform.

Însă, în opinia noastră, unul dintre pilonii dreptului anglo-saxon, precedentul judiciar, s-a dovedit a fi mult mai adaptat nevoilor justiţiabilului, fiind flexibil faţă de schimbările generate de evoluţia perpetuă a circuitului civil şi a mediului de afaceri.

Englezii folosesc o comparaţie sugestivă pentru a descrie adaptabilitatea, flexibilitatea, predictibilitatea şi coerenţa precedentului: ei asemuiesc o lege nouă cu un şarpe boa care a înghiţit un elefant. Aşa cum şarpele boa, după digerarea elefantului, revine la forma iniţială, care îi conferă mobilitate pentru deplasarea liniară şi predictibilă, tot la fel şi legea, ”digerată” de judecători prin jurisprudenţa creată de ei, devine uşor de înţeles şi de aplicat [31].

Datorită beneficiilor oferite, sistemul anglo-saxon al precedentului judiciar a fost adoptat şi de Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene (C.J.C.E.) [32], precum şi de C.E.D.O.

3.2. În România există situaţii când, de facto, se recunoaşte jurisprudenţei calitatea de izvor de drept.

A. Situaţiile legate de obligaţia României de a respecta şi de a acorda prioritate deciziilor C.E.D.O.

Ca o consecinţă a semnării şi ratificării Convenţiei, deciziile C.E.D.O. sunt obligatorii şi executorii pentru statul român, la fel cum sunt şi prevederile Convenţiei, care, conform art. 11 alin. (2) din Constituţia României, ”fac parte din dreptul intern”. Totodată, conform art. 20 alin. (2) din Constituţie, textul Convenţiei şi deciziile C.E.D.O. se bucură de aplicabilitate prioritară în dreptul român, chiar cu consecinţa abrogării şi adaptării legislaţiei interne, în ipoteza în care aceasta este contrară lor [33].
Din motivarea C.E.D.O., redactată în cauza Burdov vs. Rusia [34], reiese, fără echivoc, existenţa raportului de ”subordonare” juridică a tării noastre faţă de hotărârile C.E.D.O., Curtea specificând în acest sens că este obligată să verifice dacă modul în care legea internă este interpretată şi aplicată produce consecinţe conforme principiilor Convenţiei, astfel cum acestea sunt interpretate în jurisprudenţa Curţii.
În cauza Beian vs. România [35], C.E.D.O. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Î.C.C.J.) rolul de uniformizare a practicii judiciare naţionale, prin determinarea adoptării de hotărâri predictibile, necontradictorii în speţe similare şi prin asigurarea credibilităţii actului de justiţie. Totodată, Curtea a atras atenţia asupra faptului că neatingerea acestor obiective duce la încălcarea indirectă a principiului convenţional si constituţional al liberului acces la justiţie, precum şi a dreptului la un proces echitabil [36].

B. Cazurile legate de obligativitatea respectării de către ţara noastră a deciziilor Curţii    Constituţionale

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, ”deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii de la data publicării lor şi au putere numai pentru viitor”. Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale [37] întăreşte dispoziţiile constituţionale, prevăzând că ”deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.” [38].
Corelând atribuţiile Curţii Constituţionale, stabilite prin art. 146 din Constituţie, cu împrejurarea că deciziile acestei instanţe sunt obligatorii, putem observa că izvoarele de drept create de Curtea Constituţională sunt hotărârile acesteia în chestiunile care ţin de: constituţionalitatea legilor, înainte de promulgarea acestora; constituţionalitatea tratatelor sau altor acorduri internaţionale; constituţionalitatea regulamentelor Parlamentului; excepţiile de neconstituţionalitate ridicate cu privire la legi şi ordonanţe; conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice; procedura alegerii Preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor sufragiului; constatarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României; procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmarea rezultatelor acestuia; îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni; contestaţiile care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic.
Admiterea excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile unui act normativ de către Curtea Constituţională este o altă situaţie în care decizia Curţii Constituţionale joacă rolul de izvor de drept [39]. Prin urmare, la soluţionarea unor litigii ulterioare cu acelaşi obiect sau similar, judecătorii nu vor mai putea aplica textul declarat neconstituţional.

C. Deciziile prin care Î.C.C.J. se pronunţă asupra recursurilor în interesul legii

Practica judiciară română reprezintă, de facto, izvor de drept şi în cazul în care Î.C.C.J. soluţionează recursul în interesul legii (cale extraordinară de atac). Decizia sa este obligatorie şi opozabilă erga omnes şi aceasta determină, de multe ori, chiar schimbări la nivel legislativ [40].

Opinăm că toate situaţiile expuse mai sus, la literele A, B, şi C, reprezintă un preambul pentru atribuirea, nu doar de facto, ci şi de iure, a calităţii de izvor de drept jurisprudenţei.

3.3. Care este mecanismul creării precedentului judiciar ca izvor de drept român?

Aşa cum pe plan european Consiliul Europei, prin Comitetul Miniştrilor [41], supraveghează respectarea şi executarea deciziilor C.E.D.O., iar Comisia Europeană supraveghează respectarea de către state a hotărârilor C.J.C.E. [42], pe plan intern ar trebui să existe un organism care să adopte acelaşi mecanism atât faţă de deciziile internaţionale obligatorii pentru România, cât şi faţă de deciziile interne râmase definitive şi irevocabile.

Raportul C.E. asupra justiţiei româneşti, publicat în 22 iulie 2009, recomandă consolidarea rolului Î.C.C.J. în unificarea jurisprudenţei [43].

Constituţia însăşi, în art. 126 alin. (3), promovează ideea de omogenizare a practicii judiciare cu ajutorul Î.C.C.J, care ”asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale”.

Unificarea şi uniformizarea practicii judiciare interne ar fi, în opinia noastră, o soluţie foarte utilă pentru funcţionarea optimă a sistemului judiciar. Acest obiectiv s-ar putea realiza cu ajutorul  Î.C.C.J., dar şi al altor instanţe (ex.: tribunal, curte de apel), abilitate prin lege să judece recursuri şi să pronunţe hotărâri definitive şi irevocabile, care epuizează toate căile de atac interne avute la îndemână de către justiţiabil. În baza acestui atribut, instanţa supremă şi alte instanţe judecătoreşti se vor pronunţa asupra soluţiilor instanţelor inferioare contestate de justiţiabil şi supuse judecăţii lor. De hotărârile acestor instanţe se va ţine cont la judecarea proceselor viitoare identice sau similare. Din acest moment, interpretările legislative contradictorii şi soluţiile neuniforme pronunţate de instanţe se vor înlătura şi se vor limita la respectarea hotărârilor definitive şi irevocabile pronunţate de Î.C.C.J. şi de alte instanţe de recurs în cauze similare.

IV. Concluzii

Etapa de tranziţie a României la sistemul legislativ şi judiciar impus de U.E. s-a soldat cu imperfecţiuni practice sesizate şi criticate de către Uniune şi de către C.E.D.O., întrucât acestea au generat: ineficienţă în soluţionarea cauzelor; impredictibilitatea soluţiilor; complicarea cauzelor; supraîncărcarea instanţelor; prelungirea duratei de soluţionare a proceselor; prejudicierea justiţiabililor şi neîncrederea lor în sistemul de justiţie; supraîncărcarea C.E.D.O., adesea sesizată de persoanele nemulţumite de tratamentul juridic primit în România.

Pentru soluţionarea impasului legislativ şi jurisdicţional imputat ţării noastre recomandăm următoarele soluţii: crearea unui sistem legislativ clar, neechivoc, nelacunar, coerent, consecvent şi necontradictoriu în interiorul său; trasarea unor direcţii spre standardizarea şi ierarhizarea principiilor juridice de interpretare şi, ca rezultat al aplicării acestor două soluţii, transformarea practicii judiciare naţionale în izvor de drept român.

Prin aplicarea acestor soluţii există mari şanse ca dificultăţile legislative şi judecătoreşti actuale să dispară în mod progresiv şi ca sistemul juridic românesc să se amelioreze considerabil.

Implementarea celor trei soluţii, care au ca scop eliminarea dificultăţilor din sistemul de drept românesc, ar conduce, în mod indubitabil, la o serie de beneficii: uniformizarea şi unificarea practicii judiciare naţionale, predictibilitatea soluţiilor, eliminarea contradictorialităţii dintre soluţiile propuse în aceeaşi cauză de instanţe cu grade de jurisdicţie diferite, reducerea complexităţii cauzelor şi accelerarea soluţionării acestora, degrevarea instanţelor comunitare europene de cauzele soluţionate la nivel naţional într-o manieră nemulţumitoare pentru justiţiabili şi creşterea încrederii justiţiabililor în justiţia românească.

Chiar şi C.E.D.O. a pledat în nenumărate rânduri pentru unul dintre aceste beneficii, şi anume pentru rezolvarea mai rapidă a pricinilor. În motivarea hotărârii adoptate în cauza Burdov vs. Rusia[44], Curtea a considerat că soluţia cea mai eficientă pentru a preveni o durată excesiv de lungă a procedurilor judiciare este găsirea unui remediu prin care să se urgenteze soluţionarea dosarelor.


[1] http://ec.europa.eu/dgs/secretariat_general/cvm/docs/romania_report_20090722_ro.pdf

[2] Cauza 29739/2003, hotărârea C.E.D.O. din 20 ianuarie 2009

[3] Cauza 23066/2002, hotărârea C.E.D.O. din 13 ianuarie 2009

[4] Cauza 75951/2001, hotărârea C.E.D.O. din 9 decembrie 2008

[5] A se vedea interviul ”Corneliu Bârsan în dialog cu Dan Stoica despre C.E.D.O., C.S.M., legi, practica neunitară, răspunderea şi rolul judecătorilor”, publicat în data de 17.03.2009 pe site-ul www.juridice.ro (http://interviuri.juridice.ro/39403/corneliu-barsan-in-dialog-cu-dan-stoica-despre-cedo-csm-legi-practica-neunitara-raspunderea-si-rolul-judecatorilor.html)

[6] Cauza 33509/04, hotărârea C.E.D.O. din 15 ianuarie 2009

[7] Această consecinţă negativă a fost identificată şi de prof. univ. dr. Corneliu Bîrsan, care a afirmat: ”Voi reveni asupra acestei mari probleme a justiţiei noastre. În orice caz, roşesc gândindu-mă la zecile de dosare pe care le au de soluţionat într-o singură şedinţă judecătorii noştri, inclusiv cei de la instanţa supremă. Iar daca am în vedere condiţiile în care lucrează cei mai mulţi dintre ei, mă cuprinde, vorba poetului, o tristeţe iremediabilă (remediabilă, totuşi, prin eforturile corespunzătoare ale statului)” (fragment din interviul ”Corneliu Bîrsan în dialog cu Dan Stoica despre C.E.D.O., C.S.M., legi, practica neunitară, răspunderea şi rolul judecătorilor”, publicat în data de 17.03.2009 pe site-ul www.juridice.ro)

[8] A se vedea cauza Beian vs. România (cauza 30658/2005, hotărârea din 06 decembrie 2007)

[9] Cauza 11388/2006, hotărârea C.E.D.O. din 02 iunie 2009

[10] A se vedea cauzele Katz vs. Romania (cauza 29739/2003, hotărârea din 20 ianuarie 2009), Faimblat vs. Romania (cauza 23066/2002, hotărârea din 13 ianuarie 2009) şi Viasu vs. Romania (cauza 75951/2001, hotărârea din 9 decembrie 2008), în care C.E.D.O. a remarcat, cu îngrijorare, că deja a analizat o sută de cauze similare şi că multe alte cauze similare sunt înregistrate şi pendinte pentru a fi soluţionate. Prof. univ. dr. Corneliu Bîrsan consideră că ”toţi factorii obiectivi … contribuie la neîncrederea cetăţenilor în justiţia naţională”, iar din statistica prezentată de acesta pe site-ul www.juridice.ro, se poate observa că ”57% din plângerile adresate C.E.D.O. provin din patru ţări, iar 43% din celelalte 43 de ţări. Găsim, astfel, un raport de aproximativ 14:1. Cu alte cuvinte, in medie 14 cetăţeni romani … se adresează C.E.D.O.,  în timp ce acest lucru îl face doar un singur cetăţean din celelalte ţări membre ale Consiliului Europei” (Citatele şi datele provin din interviul „Corneliu Bârsan în dialog cu Dan Stoica despre C.E.D.O., C.S.M., legi, practica neunitară, răspunderea şi rolul judecătorilor, publicat în data de 17.03.2009 pe site-ul www.juridice.ro.)

[11] Cauza 33509/04, hotărârea C.E.D.O. din 15 ianuarie 2009

[12] Se face referire la noul Cod civil şi noul Cod penal, publicate deja în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009  şi nr. 510 din 24 iulie 2009, ale căror date de intrare în vigoare nu au fost încă stabilite.

[13] Dl. Johannes Laitenberger, purtător de cuvânt al C.E., subliniază aceleaşi idei: ”România încă se luptă pentru a depăşi faptul că aceste coduri, Civil şi Penal, deşi sunt actualizate, nu au fost pe deplin revizuite, ceea ce a condus la numeroase amendamente legislative şi ordonanţe de urgenţă. În această situaţie, nu este surprinzător că jurisprudenţa în sistemul de justiţie din România este uneori contradictorie, generează întârzieri nenecesare, care la rândul lor sunt abordate printr-un mozaic legislativ de ordonanţe de urgenţă” (http://www.money.ro/intern-1/raportul-pe-justitie-romania-ramane-in-continuare-sub-monitorizarea-ce.html)

[14] Parliamentary Counsel’s Committee, “Protocol on Drafting National Uniform Legislation”, Third Edition: July 2008; sursa: www.pcc.gov.au

[15] Iosif R. Urs, Drept civil, Teoria generală, Editura Universităţii Titu Maiorescu, Facultatea de Drept, Bucureşti, 2008, p. 78.

[16] Ghe. Beleiu, Drept civil român, ediţia a V- a, revăzută şi adăugită de Marian Nicolae, Petrică Truşcă, Editura ”Şansa” SRL, Bucureşti, 1998, p. 63

[17] F. Ştefan, Dicţionar de expresii juridice latine, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1995, p. 206

[18] Idem, p. 24

[19] Unde este aceeaşi motivaţie acolo este aceeaşi soluţie.  A se vedea F. Ştefan, op. cit., p. 206

[20] G. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Editura All Beck, Bucureşti, 2001, p. 38

[21] “Statutory interpretation for drafters”; sursa: www.pcc.gov.au

[22] Francis Bennion (fost consilier în Parlamentul Marii Britanii), “The Global Method: Statutory Interpretation in the Common Law World”, FAR Bennion, Doc. No. 2000.49, 85 CLEA Newsletter, October, p. 30-33. A se vedea si “Statutory interpretation” – sursa: Wikipedia

[23] Cauza Connecticut National Bank vs. Germain, 112 S. Ct. 1146, 1149 (1992)

[24] Cauza Raven Coal Corp. vs. Absher, 153 Va. 332, 149 S.E. 541 (1929)

[25] Cauza Muller v. BP Exploration (Alaska) Inc., 923 P.2d 783, 787-88 (Alaska 1996)

[26] “Statutory interpretation for drafters”; sursa: www.pcc.gov.au

[27] G. Boroi, op. cit., p. 12, N. Popa, Teoria generală a dreptului, Editura Actami, Bucureşti, 1998, p. 190-220

[28] G. Boroi, op. cit., p. 13

[29] Art. 124 alin. (3) din Constituţia României

[30] Art. 4 C. civ. Pentru o opinie contrară, în sensul recunoaşterii jurisprudenţei calitatea de izvor de drept, a se vedea Bentinio Diamant, Jurisprudenţa ca izvor de drept în sistemul de drept, în Revista de Drept Comercial nr. 6/1998, p. 109-110

[31] Gh. Piperea, Precedentul judiciar şi aplicabilitatea directă în dreptul intern a reglementărilor comunitare europene, publicat în 19.03.2009 pe site-ul juridice.ro (https://www.juridice.ro/39452/precedentul-judiciar-si-aplicabilitatea-directa-in-dreptul-intern-a-reglementarilor-comunitare-europene.html)

[32] Mărturie la beneficiile aduse de precedentul judiciar stă declaraţia prof. univ. dr. Camelia Toader, judecător român la C.J.C.E., potrivit căreia: ”Curtea este,  într-adevăr, ca instituţie a Uniunii Europene, parte a acestui organism aflat într-un proces continuu de desăvârşire. Pentru a da o interpretare unitară dreptului comunitar, utilă atât legiuitorului, cât mai ales celor aproape 500 de milioane de cetăţeni care vor să-şi exercite libertăţile conferite de Tratate şi în caz de litigiu se adresează tribunalelor naţionale, o anumită coerenţă a jurisprudenţei Curţii se impune. În cei peste 50 de ani de existenţă, Curtea a fost consecventă în a promova construcţia europeană şi interpretarea legislaţiei comunitare în favoarea exercitării libertăţilor atât de către cetăţeni, cât şi de către operatorii economici, motor al Pieţei Unice (…).  Sistemul precedentului pentru argumentarea unor decizii judiciare poate întări previzibilitatea şi securitatea juridică, precum şi acceptarea de către justiţiabili a hotărârilor judecătoreşti.” (fragment din interviul ”Camelia Toader în dialog cu Dan Stoica despre C.J.C.E., jurisprudenţă şi judecători”, publicat în 17.02.2009 pe site-ul juridice.ro: http://interviuri.juridice.ro/39004/camelia-toader-in-dialog-cu-dan-stoica-despre-cjce-jurisprudenta-si-judecatori.html)

[33] Gh. Piperea, op. cit.

[34] Cauza 33509/04, hotărârea C.E.D.O. din 15 ianuarie 2009

[35] Cauza 30658/2005, hotărârea C.E.D.O. din decembrie 2007

[36] Articol conf. univ. dr. Gheorghe Piperea publicat in 19.03.2009 – pe site-ul Juridice.ro: https://www.juridice.ro/39452/precedentul-judiciar-si-aplicabilitatea-directa-in-dreptul-intern-a-reglementarilor-comunitare-europene.html

[37] Republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004

[38] Art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

[39] Art. 25 din Legea nr. 47/1992

[40] Gh. Piperea, op. cit.

[41] A se vedea dispoziţiile art. 46 pct. 2 din Convenţie

[42] A se vedea art. 228 din Tratatul privind constituirea Comunităţii Europene.  În acest articol se prevede că, în cazul în care un stat membru nu a respectat o hotărâre  pronunţată de C.J.C.E., Comisia Europeană are posibilitatea de a solicita acesteia să condamne statul membru respectiv la plata unei amenzi sau a unor penalităţi – “the amount of the lump sum or penalty payment to be paid by the member state concerned”.  Conform aceluiaşi text, Comisia Europeană trebuie să specifice suma amenzii sau a penalităţilor, propusă C.J.C.E., în scopul impunerii ei statului membru, pe care o consideră ca fiind corespunzătoare în circumstanţele cauzei.  Acest lucru implică existenţa unor criterii care să asigure aplicarea eficientă a dreptului comunitar şi, în acelaşi timp, un tratament egal şi proporţional pentru toate statele membre.

[43] C. Bîrsan despre unificarea practicii judiciare naţionale: “Adevăratul rol de unificare a practicii ar trebui sa-l aibă,  aşa cum a subliniat şi Curtea Europeana în jurisprudenţa privitoare nu numai la România, dar şi la Franţa, Spania, Portugalia, instanţa supremă naţională.” (”Corneliu Bîrsan în dialog cu Dan Stoica despre C.E.D.O., C.S.M., legi, practica neunitară, răspunderea şi rolul judecătorilor”, citat mai sus). În acelaşi timp, preşedintele interimar al Î.C.C.J., dna jud. Lidia Bărbulescu, a susţinut, în cadrul audierii în faţa membrilor Consiliului Suprem al Magistraturii, că unul dintre obiectivele sale este unificarea jurisprudenţei la nivel naţional, permiţând oricărei persoane să-şi estimeze şansele de a câştiga un proces. Adăugând că, astfel, sistemul judiciar, în ansamblul său, va avea credibilitate, domnia sa a declarat că: ”Lipsa unei jurisprudenţe unificate şi clare rămâne pentru mine un aspect de preocupare pentru certitudinea şi transparenţa actului de justiţie şi ca o condiţie esenţială a accesului la jurisprudenţă. Este nevoie de o mobilizare sporită a judecătorilor, magistraţilor asistenţi, grefierilor pentru realizarea calităţii actului de justiţie”. În opinia sa, instrumentul esenţial în realizarea acestui obiectiv este recursul în interesul legii, precum şi propria practica a Î.C.C.J. în soluţionarea recursului obişnuit (http://www.gardianul.ro/index.php?pag=nw&id=147113&catid=2&p=alegeri-in-justitie-lidia-barbulescu-desemnata-presedinte-al-inaltei-curti-de-casatie-si-justitie.html)

[44] Cauza 33509/04, hotărârea C.E.D.O. din 15 ianuarie 2009


av. Alexandra Weisman


Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]


Au fost scrise până acum 10 de comentarii cu privire la articolul “Noi tendinte in sistemul juridic romanesc”

  1. mirceabob spune:

    Trecerea in revista a problemelor este utila, dar nu am gasit vreo analiza sau vreo concluzie temeinica in acest material.

    Spre exemplu, deschiderea unei probleme trebuie sa fie insotita neaparat de darea sau macar prefigurarea unei rezolvari. Spre exemplu, a fost abordata practica (ne)restituirii caselor nationalizate, se citeaza o reactie dar solutia autorului lipseste. Atat deciziile CEDO cat si analizele juristilor au fost deja parcurse de catre cititori. Ca urmare, este inutil si repetitiv a le republica fara o analiza proprie, argumentata si neaparat critica (pozitiv sau negativ).

    In plus, parerea mea este ca un material de sinteza (cum isi propune titlul celui de fata) trebuie sa citeze si sa analizeze toate pozitiile luate fata de o problema de drept; altfel, documentarea este insuficienta si concluziile nu au cum sa fie valide. La propunerile legate de ridicarea jurisprudentei romane la nivele de izvor de drept am raspuns personal printr-un material publicat chiar pe acest site. Daca l-ati fi parcurs, ati fi evitat confuzia pe care o faceti intre obiceiul juridic (din sistemul european continental) si precedentul judiciar (din sistemul anglo-american).

    In concluzie, daca dorim ca literatura de specialitate juridica din Romania sa progreseze in mod real, trebuie neaparat sa respectam niste canoane indispensabile ale scriiturii juridice:

    – nu se poate publica un material fara a-l supune in prealabil analizei unui comitet redactional sau, cel putin, unor oameni cu experienta in domeniul publicisticii de drept. Altfel, autorul pierde posibilitatea unui feed back care i-ar ridica mult nivelul analizei intreprinse;

    – scrisul juridic nu se confunda cu activitatea de la bara, unde expui numai ce este favorabil clientului (recte – punctului de vedere pe care il sustii). O analiza teoretica trebuie sa fie (1) comprehensiva, adica sa tina seama de totalitatea parerilor exprimate si trebuie sa fie (2) contributiva, adica sa aduca o solutie argumentata, sa impinga lucrurile inainte. Daca nu este asa, atunci (1) concluziile nu pot fi valide iar (2) materialul nu aduce nimic nou;

    – un articol de sinteza (cum este propus prin titlu) este de resortul unui autor cu ani multi in bransa si, deci, cu experienta in scriitura juridica. Altfel, o necesara modestie obliga la un alt titlu, de genul: „Consideratii asupra unor tendinte noi …” sau „Cu privire la unele tendinte din dreptul romanesc” etc.

    Mircea Bob

  2. av. daniel cazacu-ganea spune:

    Ma surprinde, neplacut, „tonul” usor didactic si sever (nemeritat de autoare), al domnului Mircea Bob, un profesionist pe care il respect. Nu cred ca iritarea Domniei-sale era indreptatita (macar pentru un inceput de an, cind trebuie sa fim toleranti si optimisti). Apropo, eu am vazut teze de doctorat care nu intrunesc conditiile expuse mai sus. Revenind, este un studiu, care prezinta numeroase puncte interesante, macar din perspectiva dreptului comparat, mai putin cunoscut de catre opinia publica (nu ma refer la juristi, neaparat, ci la marea masa a oamenilor). De exemplu, necesitatea reanalizarii chestiunii practicii judiciare(jurisprudentei) ca izvor de drept in Romania, evident cu anumite nuantari. De asemenea, rolul ICCJ de unificare a practicii judecatoresti trebuie clarificat mai bine macar in doctrina, etc.
    La multi ani tuturor!

  3. Emanuel spune:

    Doresc sa exprim multumiri adresate autoarei pentru publicarea acestui articol de sinteza, ce trece in revista numeroase probleme juridice de actualitate. Articolul este bine documentat, amplu si reuseste sa ofere raspunsuri pertinente. Sa speram ca vom mai vedea astfel de articole.. La Multi Ani !

  4. mariusbarbu spune:

    Articolul este bun,este de sinteza si contine multe opinii ale practicienilor cu legitimitate in domeniu,dar si ale Cedo, a carei jurisprudenta este obligatorie pentru practica romaneasca.
    Apreciez rigurozitatea analizei domnului Mircea Bob ,dar eu consider ca practic e imposibil sa fie citate si analizate toate pozitiile luate fata de o problema de drept; mai mult,este chiar ineficienta o asemenea abordare.
    Felicitari autoarei.

  5. mirceabob spune:

    Imi pare rau daca tonul pe care l-am folosit a fost prea dur – nu mi-a stat in intentie sa jignesc sau sa descurajez pe autoare. V-as ruga deci sa-mi ingaduiti sa imi precizez pozitia.

    Cred ca a iesit asa pentru ca, dupa zece ani de munca redactionala la reviste juridice, am devenit alergic la autorii carora le scapa pana si materialele din revista in care publica.
    Nu ati intalnit niciodata umatoarea situatie: se exprima o parere intr-una din revistele de larga circulatie sau intr-o carte publicata de un autor cunoscut intr-o editura centrala cunoscuta … dar … alti confrati publica apoi pe aceeasi problema ignorand senin ce scrisese primul? Am intalnit aceasta ipoteza mult mai frecvent decat ar fi de dorit.
    Or, cei care scriu in si citesc revista electronica de fata apartin in marea lor majoritate generatiei tinere de juristi. O generatie careia i s-au deschis alte posibilitati de formare si de documentare. Ca urmare, pentru a ne respecta postura, cred ca ar fi de dorit sa ne impunem un standard cat mai ridicat si sa incercam a evita: cercetari insuficient documentate, argumente incomplet formulate, studii nesupuse controlului stiintific prealabil publicarii, recenzii care se limiteaza la laude si nu discuta nimic pe fond, comentarii/critici ce confunda discutia profesionala cu atacul la persoana, argumentari evident partinice.

    Intentia a fost de a exprima ce mi se pare ca lipseste in materialul vizat, fara a dori sa descurajez sau sa ‘dascalesc” pe autor. Daca exprimarea mea a fost nepotrivita, imi cer inca o data scuze.

    • Mocanu Ioana spune:

      Domnule Mircea Bob, nu pot decat sa va felicit si sa va impartasesc parerea. Pot totodata sa ii inteleg si pe cei consternati de raspunsul dvs. Canoanele pe care le pomeniti sunt indispensabile atunci cand scrierea are ca scop aducerea unui plus de noutate, cunoastere sau rezolvarea unor probleme. Cand insa scopul autorului este de a-si vedea semnatura la finalul unui articol pentru ca apoi sa poti adauga in CV atat de ravnita categorie „lucrari publicate” toate acestea nu se mai aplica.

  6. martin spune:

    MARTIN

    Apreciez ca materialul prezentat este bine structurat si documentat si se refera la unele imperfectiuni ale sistemului juridic romanesc, aflat intr-o mult prea lunga tranzitie si care inca nu s-a perfectionat astfel incat sa rezolve rapid nenumaratele probleme ale perioadei post-revolutionare.

  7. Mihai Ionescu spune:

    Io cred ca “specialia generalibus derogant” nu’i acelasi lucru cu “generalia specialibus derogant”, da’ nu insist ca nu am luat decat cinci la roman ( desi am avut un prof de exceptie; deh, lenea fuse mare).

  8. av. daniel cazacu-ganea spune:

    In legatura cu rigurozitatea si exigenta (de care vorbea dl Mircea Bob), pe care trebuie sa ti le autoimpui, atunci cind redactezi un material, articol, carte. In volumul intitulat „Actiunea in revendicare”, Practica judiciara 2008-2009, Editura Hamangiu, 2009, nu am descoperit decit 4 hotariri judecatoresti pe anul 2009 (2 de la Curtea de Apel Bucuresti, una de la ICCJ si una de la o Curte de Apel din tara), toate celelalte fiind pe anul 2008, anterioare anumitor modificari legislative. In aceste conditii, afirmatia din prefata cum ca „..in volumul de fata am redat numai solutiile care reflecta opinia majoritara a jurisprudentei, in speranta unificarii practicii si sporirii caracterului previzibil al hotaririlor judecatoresti”, se cuvine a fi apreciata, cu rezerve, datorita insuficientelor exemple de jurisprudenta pe anul 2009, care sa reclame, cu actualitate, o „opinie majoritara a jurisprudentei”. Daca titlul volumului mentiona Practica judiciara pe anul 2008, nu aveam nicio rezerva de facut…

  9. ERATĂ:
    În loc de „Justiţia nu creează jurisprudenţă.” a se citi „Justiţia actuală nu creează jurisprudenţă – precedent”
    În loc de „Nu da vine”, a se citi : ” nu da vina”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.