Secţiuni » Noutăţi
Flux noutăţi
AnunţuriEnglishInternaţionalJURIDICE.ro

MAE solicita Parchetului de pe langa ICCJ investigatie ref. accident Singapore
06.01.2010 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Comunicat MAE: „Ministerul Afacerilor Externe a solicitat astăzi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să investigheze accidentul în care a fost implicată o maşină a reprezentanţei diplomatice a României din Singapore, din data de 15 decembrie 2009. Decizia a fost luată după verificările interne derulate de MAE, în urma cărora s-a constatat că, din punctul de vedere al prevederilor legale şi al reglementărilor internaţionale, Ministerul Afacerilor Externe nu are nici competenţele şi nici mijloacele pentru a putea identifica autorul, cauza, şi condiţiile producerii accidentului, aceste aspecte ţinând strict de procedura penală.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis totodată Parchetului toate informaţiile pe care le-a obţinut în acest dosar, în urma verificărilor interne derulate până în prezent.

MAE doreşte clarificarea rapidă a acestei situaţii şi îşi dă tot concursul pentru elucidarea cazului, atât în relaţia cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi cu autorităţile din Singapore, cu care se află în contact permanent. În tratarea acestei situaţii, atât MAE român, cât şi autorităţile din Singapore aplică în totalitate prevederile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice.

Conducerea MAE a decis astăzi şi rechemarea de la post a domnului Silviu Ionescu, însărcinat cu afaceri a.i. în Singapore, pentru a sprijini derularea anchetei de către organele judiciare. MAE va continua verificarea internă pentru a vedea dacă domnul Silviu Ionescu a respectat normele diplomatice, în contextul existenţei unor relatări de presă legate de acesta.

MAE român regretă profund faptul că acel accident a avut loc, oricare ar fi circumstanţele producerii acestuia, cu atât mai mult cu cât s-a soldat cu victime şi cu pierderea unei vieţi omeneşti. MAE transmite condoleanţe familiei tânărului decedat în acest accident.

Informaţii suplimentare

Articolul 31 alin. 1 al Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice (18 aprilie 1961) prevede că “Agentul diplomatic se bucură de imunitatea de jurisdicţie penală a statului acreditar”. Conform articolului 31 alin. 4 al Convenţiei de la Viena „… imunitatea de jurisdicţie a agentului diplomatic în statul acreditar nu poate scuti pe acest agent de jurisdicţia statului acreditant”. În consecinţă, procedura penală într-un caz în care este implicat un diplomat în ţara în care este acreditat se derulează în statul din care provine acesta.

Atât România cât şi Republica Singapore sunt părţi la Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice.”



PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.