Raspunde statul pentru crimele comise de detinutii eliberati conditionat? Obligatia de a-i ancheta pe judecatorii care au dispus eliberarea conditionata. CEDO, 28634/06, Maiorano vs. Italia
8 ianuarie 2010 | JURIDICE.ro, Dragos Bogdan, Ruxandra Pasoi
Maiorano vs. Italia, 28634/06, 15 decembrie 2009
Nota: Pe scurt, cauza de fata priveste uciderea unor persoane de catre un detinut ce beneficia de un regim de semi-libertate. Numeroasele antecedente penale si comportamentul violent al detinutului erau cunoscute autoritatilor. Desi existau informatii clare privind nerespectarea obligatiilor impuse in cadrul regimului de semi-libertate, autoritatile nu au tinut seama de acestea pentru a dispune reincarcerarea sa. In consecinta, ele nu si-au indeplinit obligatia pozitiva de a lua toate masurile necesare pentru a asigura protectia generala a societatii impotriva actelor eventuale ale unei persoane care executa o pedeapsa privativa de libertate pentru fapte savarsite cu violenta. In plus, ancheta declansata de autoritati nu a indeplinit in totalitate obligatia pozitiva a statului de a stabili eventuala raspundere a agentilor sai implicati in evenimente (judecatorii care acordasera regimul de semi-libertate si procurorii care nu informasera cu privire la nerespectarea obigatiilor regimului de semi-libertate si nu solicitasera reincarcerarea).
IN FAPT
1) Crima si circumstantele acesteia
La data de 29 iulie 1976, dl I, care avea antecedente penale (sechestrare de persoane, viol si vatamare corporala), a fost condamnat la detentiune pe viata pentru omor, tentativa de omor, viol, sechestrare de persoane, port de arme interzise si vatamare corporala, infractiuni savarsite in data de 30 septembrie 1975.
La 22 octombrie 2003, judecatorul de executare a pedepselor din Campobasso l-a autorizat pe dl I sa iasa din penitenciar in perioada 3-9 noiembrie 2003. Decizia a mentionat ca in aceasta perioada dl I nu avea voie sa frecventeze recidivisti. Intr-o nota din 8 noiembrie 2003, politia din Campobasso a indicat ca, la 7 noiembrie, dl I a fost gasit intr-o camera de hotel in compania lui X, un tanar in varsta de 19 ani cu antecedente judiciare care se pregatea sa petreaca noaptea impreuna cu el. In plus, cu putin timp inainte de sosirea politiei, trei minori se aflasera in aceeasi camera de hotel, unde au mai fost gasite sticle de bere goale si chistoace de tigari. In lumina acestor elemente, judecatorul de executare a pedepselor din Campobasso a decis ca cele 7 zile de autorizare de iesire din penitenciar nu vor intra in calculul pedepsei executate de dl I. Ca urmare a acestui episod, dl. M, presedintele Tribunalului de executare a pedepselor (TEP) din Campobasso a solicitat indepartarea dlui I din penitenciarul din aceasta localitate. El a retinut ca X si unul dintre minorii care se aflasera in camera de hotel erau copiii unui codetinut; or, acesta din urma ar fi putut avea reactii violente impotriva dlui I. Dl I a fost transferat la penitenciarul din Palermo.
In 2004, dl I. a solicitat sa fie liberat conditionat sau sa beneficieze de regimul de semi-libertate. Printr-o ordonanta din 9 noiembrie 2004, TEP din Palermo a declarat inadmisibila cererea de liberare conditionata si a admis cererea de acordare a beneficiului semi-libertatii. Decizia a devenit executorie la 20 decembrie 2004.
Printr-o ordonanta din 23 decembrie 2004, judecatorul de executare a pedepselor din Campobasso a aprobat „programul de tratament” pe care dl I trebuia sa-l respecte in cadrul regimului de semi-libertate. Dl I urma sa desfasoare o activitate la asociatia Citta futura, dupa un orar prestabilit.
La data de 25 august 2004, dl B, un detinut in Campobasso, a solicitat sa fie audiat de un procuror. Interogat la data de 20 decembrie 2004, acesta a declarat ca dl I i-a cerut sa savarseasca un omor; prin intermediul unei terte persoane, dl B a aflat ca persoana care urma sa devina victima era dl M, presedintele TEP din Campobasso. De asemenea, potrivit dlui B, dl I se intelesese cu mai multi recidivisti sa organizeze un trafic de stupefiante si sa savarseasca alte infractiuni grave (printre care incendierea masinii fiului directoarei penitenciarului din Campobasso). Ca urmare a acestor declaratii, parchetele din Campobasso si Bari au deschis anchete, intre altii, impotriva dlui I si au pus sub supraveghere doua cabine telefonice pe care acesta le putea folosi. Telefoanele mobile apartinand dlui I si prietenilor sai au fost puse sub ascultare, acestia fiind supravegheati si fotografiati de politie. In urma acestor masuri de investigare a rezultat ca dl I frecventa sau intretinea contacte cu recidivisti si ca intentiona ca, in colaborare cu alte persoane, sa investeasca in domeniul imobiliar. Potrivit unei note din 12 iunie 2009 a TEP din Palermo, acesta nu a fost niciodata informat cu privire la conduita dl I in timpul perioadei de semi-libertate.
Intre timp, in perioada in care s-a aflat in penitenciarul din Palermo, dl I l-a cunoscut pe cel de-al saptelea reclamant, dl G. Maiorano, care era detinut. Potrivit unei note din 13 noiembrie 2007, adresata de parchetul din Campobasso parchetului din Bari, dl G. Maiorano a incurajat o relatie de prietenie intre sotia sa (dna M.C. Linciano), fiica sa (dna V. Maiorano) si dl I. In special, cu aprobarea dlui G. Maiorano, dl I s-a angajat sa obtina atribuirea catre cele doua femei, care incepusera sa frecventeze asociatia Citta futura, o locuinta cu chirie moderata. Dl I a afirmat, de asemenea, ca dorea sa o ajute pe sotia dlui Maiorano sa deschida un cont bancar in Germania (ceea ce nu ar fi putut face decat cu incalcarea prescriptiilor inerente regimului de semi-libertate) pentru a finanta o activitate comerciala.
Nota preciza, de asemenea, ca la penitenciarul din Palermo, dl I. se bucura de increderea educatorilor si a unui cleric, care i-a oferit posibilitatea sa lucreze la asociatia Citta futura, care oferea asistenta toxicomanilor, strainilor, fostilor detinuti si familiilor detinutilor.
La 29 aprilie 2005, Y a fost arestat de politie, asupra sa gasindu-se un pistol. Acesta a declarat ca transporta arma pentru dl I si ca alte doua arme erau ascunse la domiciliul bunicii sale. La fata locului, politia a gasit acte de identitate false cu fotografiile lui X si ale dlui I. La 30 aprilie 2005, masura semi-libertatii acordata acestuia din urma a fost revocata. In aceeasi zi, politia a descoperit, in gradina locuintei bunicii lui Y, cadavrele doamnelor Linciano si Maiorano, omorate in 28 aprilie 2005. X si Y au declarat ca fusesera omorate de dl I. Impotriva acestuia a fost inceputa urmarirea penala pentru savarsirea infractiunilor de omor, viol si tentativa de distrugere de cadavre.
Printr-o hotarare din 12 ianuarie 2007, dl I a fost condamnat la detentiune pe viata si la repararea prejudiciului suferit de partile civile, al carui cuantum definitiv urma sa fie fixat in cadrul unei proceduri civile separate.
2) Ancheta efectuata de autoritati
Ca urmare, intre altele, a mediatizarii cauzei, la 3 mai 2005, ministrul justitiei a deschis o ancheta administrativa avand ca scop sa determine daca, in cadrul procedurii de acordare a regimului semi-libertatii dlui I., se putea angaja raspunderea disciplinara a judecatorilor TEP din Palermo si Campobasso.
Printr-o hotarare din 14 martie 2008, sectia disciplinara a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aplicat judecatorilor TEP din Palermo sanctiunea disciplinara a avertismentului. CSM a retinut ca optiunea legiuitorului de a permite acordarea autorizatiei de iesire din penitenciar si luarea unor masuri cum sunt semi-libertatea implica, prin insasi natura sa, un element de risc. Constineti de acesta, judecatorii de executare a pedepselor trebuie sa decida in cauza cu respectarea stricta a procedurilor si dupa analiza atenta a tuturor actelor din dosar. Or, rezulta din actele dosarului ca dl I, condamnat pentru o fapta de o cruzime exceptionala, a fost transferat din penitenciarul din Campobasso in cel din Palermo ca urmare a incalcarii indatoririlor privind autorizatia de iesire din penitenciar. In fapt, acesta frecventase un recidivist si se intretinuse, la o ora tarzie, intr-o camera de hotel, cu minori. In plus, dl I, care era descris ca fiind homosexual si deci ca avand tendinta de a frecventa homosexuali, evadase profitand de o autorizatie de iesire din penitenciar, iar transferul sau la Palermo fusese motivat de pericolul pe care l-ar fi reprezentat in penitenciarul din Campobasso.
CSM a apreciat ca TEP din Palermo ar fi trebuit sa ia in calcul aceste elemente inainte de a-i acorda dlui I regimul semi-libertatii cu desfasurarea activitatii la asociatia Citta futura, ceea ce implica intoarcerea sa la penitenciarul din Campobasso la doar 11 luni dupa faptele care justificasera indepartarea acestuia. Totusi, aceste elemente fusesera ignorate in motivarea ordonantei din 9 noiembrie 2004, ceea ce releva o lipsa de profesionalism si de diligenta. TEP din Palermo ar fi putut, in mod legitim, ajunge la aceeasi concluzie (acordarea regimului de semi-libertate), dar nu putea omite sa examineze aspecte esentiale.
La 20 septembrie 2007, reclamantii au formulat o plangere impotriva magistratilor de la parchetele din Campobasso si Bari. Ei au aratat ca, avand in vedere periculozitatea evidenta a dlui I, autoritatile nu au luat masuri de protectie a vietii doamnelor Linciano si Maiorano. Ei au facut referire la declaratiile dlui B si ale dlui F, martor care, in cursul procedurii penale pentru omor indreptata impotriva dlui I, a afirmat ca acesta se bucura de un regim preferential in cadrul penitenciarului din Campobasso si ca, in ciuda nerespectarii regulamenteului interior, era descris ca un detinut care parcursese cu succes drumul de reeducare. In plus, intr-o scrisoare din 2 mai 2005, un alt detinut, de nationalitate rusa, declarase ca anterior savarsirii omorurilor, incercase sa alerteze autoritatile cu privire la propunerile de a participa la activitati infractionale pe care i le adresase dl I.
Dupa parerea reclamantilor, magistratii ar fi trebuit sa comunice aceste elemente TEP, in vederea revocarii regimului semi-libertatii.
La 19 iunie 2007, parchetul din Bari a solicitat clasarea plangerii reclamantilor. Acesta a retinut ca, dupa depunerea plangerii, dnii B si F au fost interogati. Cei doi detinuti si-au mentinut declaratiile anterioare, fara insa a furniza elemente precise si utile. Afirmatiile lor erau superficiale, generale si nu erau de natura sa dea nastere unor investigatii complementare. Atunci cand dl B a declarat ca dl I avea intentia de a-l omori pe presedintele TEP din Campobasso, parchetul din aceasta localitate l-a pus imediat sub supraveghere, ceea ce a permis, descoperirea cadavrelor doamnelor Linciano si Maiorano. Nicio actiune infractionala nu a fost indreptata impotriva presedintelui TEP.
Printr-o ordonanta din 28 ianuarie 2008, cererea parchetului de clasare a plangerii reclamantilor a fost admisa de instanta.
Potrivit unui extras din 17 martie 2004 al cazierului judiciar al dlui I, depus la dosarul acestuia de la TEP din Palermo, urmatoarele condamnarii fusesera pronuntate impotriva acestuia:
a) 2 ani si 6 luni de inchisoare pentru viol, sechestrare de persoane si vatamare corporala, savarsite la 2 martie si 5 noiembrie 1974;
b) 6 ani pentru terntativa de omor savarsita la 31 octombrie 1974;
c) detentiune pe viata pentru omor, tentativa de omor, viol, sechestrare de persoane si incalcarea dispozitiilor in materie de lupta impotriva criminalitatii, savarsite la 30 septembrie 1975;
d) 4 ani de inchisoare pentru sechestrare de persoane, violente si amenintari impotriva unui functionar public, vatamare corporala, port de arme si de munitie interzise si tentativa de evadare, savarsite la 31 ianuarie 1977;
e) 2 ani si 15 zile de inchisoare pentru incalcarea dispozitiilor in materie de stupefiante, fapte savarsite in 1978;
f) 8 luni de inchisoare pentru marturie mincinoasa, fapta savarsita la 7 octombrie 1981;
g) 4 ani de inchisoare pentru calomnie, fapta savarsita in august 1989;
h) 1 an si 10 luni de inchisoare pentru incalcarea dispozitiilor privind regimul armelor si munitiilor, fapte savarsite la 25 august 1993;
i) 10 luni de inchisoare pentru evadare, fapta savarsita la 25 august 1993.
Reclamantii s-au plans CEDO de neindeplinirea, de catre stat, a obligatiei de a proteja viata doamnelor Linciano si Maiorano.
IN DREPT
1) Latura materiala: obligatia statului de a asigura o protectie generala a societatii impotriva actelor eventuale ale unei persoane care executa o pedeapsa privativa de libertate pentru fapte savarsite cu violenta
Curtea a retinut ca, in speta, la data acordarii semi-libertatii, nimic nu permitea autoritatilor sa le identifice pe doamnele Linciano si Maiorano ca tinte potentiale ale actiunii infractionale a dlui I. Raporturile dintre acesta si cele doua victime pareau inspirate de prietenie si un spirit sincer de ajuror reciproc, iar autoritatile italiene nu aveau la dispozitie niciun element care sa indice ca dl I avea vreun interes sa le omoare pe sotia si fiica celui de-al saptelea reclamant, un codetinut cu care stabilise legaturi in penitenciarul din Palermo.
Prin acest aspect, prezenta cauza se distinge de cauzele Osman, Paul si Audrey Edwards, Branko Tomasic si Opuz si se aseamana cu cauza Mastromatteo, prin aceea ca priveste obligatia de a asigura protectia generala a societatii impotriva actelor eventuale ale unei persoane care executa o pedeapsa privativa de libertate pentru fapte savarsite cu violenta.
Curtea nu critica regimul masurilor de reinsertie aplicabil in Italia, ca atare. Inspirat de scopul legitim al favorizarii reinsertiei progresive a delincventilor, acest sistem prevede masuri suficiente pentru asigurarea protectiei societatii. In special, in ce priveste persoanele care, la fel ca dl I, au fost condamnate la detentiune pe viata, semi-libertatea nu poate fi acordata decat dupa executarea unei parti din pedeapsa de cel putin 20 ani si doar daca comportamentul detinutului este pe cale sa se amelioreze si daca sunt indeplinite conditiile reinsertiei sociale progresive.
Ramane sa se stabileasca daca, in circumstantele particulare ale cauzei, acordarea semi-libertatii dlui I releva neindeplinirea obligatiei de diligenta impusa in acest domeniu de art. 2 din Conventie.
In acest context, Curtea a retinut ca, in timpul detentiei, dl I a facut obiectul a numeroase rapoarte ale grupurilor de observatie formate din educatori si psihiatri, care au indicat, in esenta, ca, incepand din anii 1980, personalitatea dlui I a cunoscut schimbari pozitive, acesta devenind mai uman si renegand faptele infractionale trecute. In schimb, dl I a inceput sa furnizeze autoritatilor informatii utile reprimarii infractiunilor, obtinand statutul de „colaborator” si a respectat, cu ocazia celor mai multe iesiri autorizate din penitenciar, indatoririle impuse. In sfarsit, dl I a inceput sa coopereze cu o asociatie culturala in cadrul unor proiecte de reinsertie pentru tineri defavorizati si fosti detinuti.
Curtea nu trebuie sa ignore aceste elemente, favorabile luarii, fata de dl I, a unor masuri destinate sa-i faciliteze reinsertia. TEP din Palermo le-a subliniat, de altfel, pe drept cuvant, in ordonanta de acordare a semi-libertatii din 9 noiembrie 2004. Nu este mai putin adevarat ca aceste elemente pozitive erau contrabalansate de numeroase elemente in sens contrar, care, dupa parerea Curtii, ar fi trebuit sa inspire o prudenta sporita la momentul luarii deciziei de a acorda sau nu unei persoane condamnate pentru infractiuni cu violenta de o gravitate extrema posibilitatea de a petrece cea mai mare parte a zilei in afara penitenciarului si de a intra in contact cu persoane aflate in libertate.
In acest context, Curtea a aratat ca antecedentele dlui I erau de natura sa ingrijoreze: la data savarsirii faptelor din 30 septembrie 1975, acesta, in varsta de 20 ani, fusese deja condamnat pentru savarsirea, in doua randuri, a infractiunilor de viol, sechestrare de persoane si vatamare corporala si se facuse vinovat de o tentativa de omor savarsita cu ocazia unui jaf armat. Dl I insusi a descris o evolutie infractionala impresionanta in memoriile, cunoscute autoritatilor, pe care le-a scris in 2001 si in care, in substanta, si-a recunoscut responsabilitatea pentru un numar considerabil de infractiuni (jaf armat, trafic de stupefiante, incaierare, complicitate la omor, asociere subversiva) pentru care beneficiase de verdicte de nevinovatie.
Dupa pronuntarea condamnarii sale la pedeapsa detentiunii pe viata pentru fapte considerate ca fiind de o cruzime exceptionala, conduita dlui I a fost departe de a fi ireprosabila: in 1977 a incercat sa evedeze, procurandu-si arme si luand ostatic un agent al penitenciarului; in 1978, a savarsit infractiuni la regimul stupefiantelor, iar in 1981 si 1989, o marturie mincinoasa si o calomnie; in 1983, a evadat din nou si si-a procurat acte de identitate false, un pistol, munitie si o suma de bani; in 1996, a declarat unui agent al penitenciarului ca in caz de contact cu un codetinut, reactia sa ar putea fi imprevizibila; in 2003, a incalcat indatoririle inerente autorizatiei de iesire din penitenciar, fiind descoperit intr-o camera de hotel in compania unui recidivist. Toate aceste fapte au fost savarsite de dl I in timp ce se afla in executarea unei pedepse privative de libertate.
Potrivit Curtii, conduita rezumata mai sus indica o tendinta catre nerespectarea legii si dispozitiilor autoritatilor, manifestata chiar si dupa condamnarea pentru faptele din 1975. Aceasta face discutabila decizia de a incredinta dlui I reinsertia sociala a delincventilor. In special, autoritatile ar fi trebuit sa-si puna intrebarea daca prin contactul in mediu liber cu fosti detinuti, toxicomani si, in general, cu persoane aflate in situatie de dificultate sociala nu se creeaza riscul de a oferi dlui I posibilitatea de a savarsi noi infractiuni.
Curtea acorda, de asemenea, o greutate considerabila, faptelor survenite dupa acordarea semi-libertatii si inainte de asasinarea doamnelor Linciano si Maiorano. In special, la 20 decembrie 2004, dl B, un pocait detinut la Campobasso, a declarat in fata unui reprezentat al parchetului din aceeasi localitate ca dl I se pregatea sa savarseasca un omor si alte infractiuni grave si sa organizeze un trafic de stupefiante. Ancheta care a urmat a demonstrat ca afirmatiile dlui B nu au fost considerate ca fiind lipsite de fundament. Dl I si anturajul sau au fost pusi sub supraveghere stricta, ceea ce a permis sa se stabileasca faptul ca incalca obligatiile inerente regimului semi-libertatii: reluase relatiile cu recidivisti care locuiau in afara localitatii Campobasso, cu care se intalnise (cu o ocazie intr-un bar din Campobasso) si cu care planuia unele afaceri de diferite naturi; se astepta sa obtina, in termen scurt, sume importante de bani. In acest context, Curtea reaminteste ca, potrivit programului de tratament aprobat de judecatorul de executare a pedepselor din Campobasso, dlui I ii era interzis sa se afle in locuri publice, cum sunt barurile si sa frecventeze recidivisti sau persoane supuse unor masuri de siguranta; cu exceptia unei sume zilnice modeste, ii era interzis sa foloseasca bani. Curtea constata ca aceste elemente contrazic teza sustinuta de prefectura si parchetul din Campobasso, potrivit careia contactele pe care dl I le-a avut cu recidivisti au avut loc in interiorul sediului asociatiei Citta futura.
Curtea apreciaza ca nerespectarea, de catre un recidivist de anvergura infractionala a dlui I, a obligatiilor inerente semi-libertatii era un factor foarte ingrijorator, care ar fi trebuit adus la cunostinta TEP competent pentru ca acesta sa poata evalua oportunitatea revocarii masurii. Imprejurarea, invocata de parchetul din Campobasso, ca ancheta cu privire la dl I era secreta nu schimba aceasta concluzie. In fapt, interesul de a descoperi daca dl I se angajase in activitati delictuale nu putea prevala fata de exigenta protejarii societatii impotriva actelor eventuale ale unei persoane periculoase. In orice caz, era de competenta TEP si nu a parchetului sa stabileasca daca conduita dlui I era de o gravitate suficienta pentru a justifica o sanctiune disciplinara sau revocarea semi-libertatii, avand in vedere scopul acestei masuri alternative detentiei si necesitatea de a pune in balanta interesul reinsertiei sociale progresive a dlui I si interesul protejarii colectivitatii.
In lumina celor de mai sus si avand in vedere in special personalitatea dlui I, numeroasele sale antecedente si elementele care indicau ca ar fi putut fi periculos pentru societate, Curtea a apreciat ca acordarea semi-libertatii combinata cu omisiunea informarii TEP din Campobasso despre incalcarea obligatiilor ce ii fusesera impuse dlui I reprezinta o incalcare a indatoririi de diligenta care decurge din obligatia de a proteja viata, impusa de art. 2 din Conventie.
Prin urmare, a existat o incalcare a acestei dispozitii din cauza deciziei TEP din Palermo din 9 noiembrie 2004 si a faptului ca nu a fost declansata o procedura de revocare a acesteia ca urmare a declaratiilor dlui B si a rezultatelor anchetei desfasurate de prefectura din Campobasso.
2) Latura procedurala: lipsa unei anchete efective
Cu privire la obligatia procedurala impusa de art. 2 din Conventie, Curtea a analizat daca in imprejurarile particulare ale cauzei, autoritatile aveau obligatia pozitiva de a stabili raspunderea agentilor statului implicati.
In speta, Curtea a retinut ca a fost initiata procedura disciplinara impotriva judecatorilor de la TEP din Palermo, care a condus la aplicarea, de catre CSM, a sanctiunii disciplinare a avertismentului. Totusi, aceasta decizie nu privea decat anumite aspecte specifice din dosar (si anume, neluarea in calcul, in motivarea ordonantei din 9 noiembrie 2004, a nerespectarii de catre dl I a indatoririlor referitoare la autorizarea de iesire din penitenciar in 7 noiembrie 2003 si a motivelor care au condus la indepartarea sa din penitenciarul din Campobasso). In special, CSM nu s-a pronuntat cu privire la faptul ca declaratiile dlui B si concluziile anchetei prefecturii din Campobasso nu au fost avute in vedere pentru o eventuala revocare a semi-libertatii, element pe care Curtea l-a considerat esential in motivarea sa privind incalcarea laturii materiale a art. 2 din Conventie. Plangerea prin care reclamantii au denuntat aceasta omisiune a fost clasata si nu a fost declansata urmarirea disciplinara impotriva autoritatilor din Campobasso.
In lumina celor de mai sus, Curtea a apreciat ca actiunea disciplinara initiata de ministrul justitiei nu a indeplinit in totalitate obligatia pozitiva a statului de a stabili eventuala raspundere a agentilor sai implicati in evenimente. Pe cale de consecinta, a existat o incalcare a laturii procedurale a art. 2 din Conventie.
Ruxandra Pasoi, Dragos Bogdan
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
