Secţiuni » Arii de practică » Business » Concurenţă
Concurenţă
DezbateriCărţiProfesionişti

Despre transparenta si previzibilitate in domeniul concurentei. Prioritatile Comisiei Europene
11.01.2010 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Concurență, Content
JURIDICE - In Law We Trust

Pentru a spori transparenţa şi previzibilitatea procedurilor antitrust, Direcţia Generală Concurenţă şi consilierii-auditori au publicat de curând pe site-ul Europa explicaţii detaliate privind modul în care se derulează efectiv aceste proceduri ale Comisiei. Explicaţiile sunt oferite în următoarele trei documente: „Cele mai bune practici privind procedurile antitrust”, „Cele mai bune practici privind comunicarea de date economice” (atât în cadrul procedurilor antitrust, cât şi în cel al procedurilor privind concentrările economice) şi „Orientări privind rolul consilierilor-auditori în contextul procedurilor antitrust”.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, „aceste documente vor permite societăţilor care fac obiectul unor proceduri de investigare să înţeleagă mai uşor atât modul în care se desfăşoară aceste proceduri, cât şi la ce se pot aştepta din partea Comisiei şi ceea ce aşteaptă Comisia din partea lor. Începând de astăzi, Comisia va aplica aceste documente cu titlu provizoriu, însă părţile interesate sunt invitate să prezinte observaţii cu privire la aceste documente în termen de 8 săptămâni, astfel încât Comisia să le modifice în funcţie de observaţiile primite.

Comisarul pentru concurenţă, dna Neelie Kroes, a declarat: „Comisia a acordat întotdeauna o prioritate sporită bunei derulări şi echităţii procedurilor antitrust. Aceste trei documente conferă societăţilor o mai mare siguranţă şi transparenţă în relaţiile pe care le au cu Comisia în cadrul investigării unui caz antitrust. Invit călduros toate părţile interesate să ne trimită observaţii privind modul în care ne putem îmbunătăţi în continuare propriile proceduri.”

Cele mai bune practici privind procedurile antitrust

Cele mai bune practici privind procedurile antitrust” oferă cititorului o imagine de ansamblu a tuturor procedurilor antitrust, de la modul în care Comisia decide să acorde sau nu prioritate unui anumit caz până la eventuala adoptare a unei decizii de către aceasta.

Acest document îşi propune să îmbunătăţească procedurile prin sporirea transparenţei, asigurând, în acelaşi timp, eficienţa investigaţiilor întreprinse de Comisie. Printre aspectele importante pe care Comisia le va avea în vedere atunci când îşi va modifica propriile proceduri se numără:

– iniţierea mai rapidă a procedurilor oficiale, imediat după încheierea fazei iniţiale de evaluare

– posibilitatea de a organiza împreună cu părţile interesate reuniuni de analiză a situaţiei în etape-cheie ale procedurilor;

– divulgarea principalelor observaţii primite, inclusiv garantarea unui acces într-o etapă iniţială a procedurii la plângerea depusă, astfel încât părţile să îşi poată prezenta observaţiile în faza de investigare;

– anunţarea publică a iniţierii şi a încheierii procedurilor, precum şi a momentului în care a fost transmisă comunicarea privind obiecţiunile;

–  oferirea de orientări privind utilizarea practică a noului instrument al procedurilor de angajare.

Orientări privind consilierii-auditori

Consilierii-auditori sunt gardienii independenţi ai dreptului de apărare şi ai altor drepturi procedurale de care se bucură societăţile implicate în procedurile din domeniul concurenţei. Acest document are ca scop creşterea transparenţei rolului pe care îl deţin aceştia. Pe lângă prezentarea diverselor sarcini pe care le îndeplinesc consilierii-auditori în virtutea mandatului pe care îl deţin, acest document descrie modul în care sunt îndeplinite, în general, aceste sarcini. Aceste orientări explică, de asemenea, modul în care societăţile pot profita la maximum de o audiere orală. În plus, aceste orientări oferă societăţilor care fac obiectul unei investigaţii, reclamanţilor şi altor părţi terţe un manual care cuprinde informaţii privind momentul în care se pot adresa consilierilor-auditori, garantând astfel buna desfăşurare a procedurilor. În final, acest document explică atât obligaţiile consilierilor-auditori de a prezenta rapoarte comisarului pentru concurenţă, Colegiului comisarilor şi destinatarilor deciziilor Comisiei, cât şi rolul consultativ pe care îl au pe lângă aceştia.

Cele mai bune practici privind comunicarea de date economice

Având în vedere importanţa tot mai mare a aspectelor economice în cazurile complexe, serviciile Comisiei responsabile cu concurenţa solicită de multe ori informaţii privind date economice esenţiale (folosite, de exemplu, pentru analizele econometrice) în cadrul investigaţiilor. De multe ori, părţile prezintă, din proprie iniţiativă, argumente bazate pe teorii economice complexe. Pentru a eficientiza modul în care sunt comunicate aceste date economice, „Cele mai bune practici privind comunicarea de date economice” prezintă criteriile care trebuie îndeplinite în acest sens. Acest document explică, de asemenea, modul în care lucrează echipele din cadrul serviciilor de concurenţă responsabile de diferite cazuri şi economistul-şef atunci când interacţionează cu părţile care comunică date economice.”

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti