« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii

Aspecte noi privind abordarea casatoriei in perspectiva noului Cod civil
18.01.2010 | JURIDICE.ro, Cristiana-Mihaela CRACIUNESCU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

În contextul aplicării principiului unificării normelor legislative care guvernează raporturile de drept privat, în noul Cod civil sunt reintroduse şi reglementările privind dreptul familiei, care, în mod tradiţional, constituie o parte a dreptului civil, iar nu o ramură distinctă de drept.

Familia, cea mai veche cutumă a umanităţii, cum o numea distinsul profesor Jean Carbonnier, se bucură de o nouă abordare, care, chiar dacă nu este perfectă, reuşeşte în mare măsură să modernizeze reglementările din domeniu, potrivit valorilor societăţii contemporane. Este vorba despre o abordare care ţine cont de noile realităţi apărute în domeniul vieţii familiale, generate, pe de o parte, de evoluţia raportului dintre libertatea individului şi interesul familiei, care generează o mai mare independenţă patrimonială a fiecăruia dintre soţi, iar pe de altă parte, de o nouă interpretare şi protecţie a interesului superior al copilului.

În linii generale, noul Cod civil aduce o serie de noutăţi atât de ordin material cât şi procedural.

Astfel, se stabileşte o competenţă unică în rezolvarea cauzelor privind aspectele de dreptul familiei reglementate de Codul civil, care aparţine instanţei tutelare.

Vom prezenta, pe scurt, o parte dintre noutăţile aduse de noua reglementare în domeniul căsătoriei, ca instituţie specifică a dreptului familiei.

Logodna

Instituţie a dreptului familiei care nu se regăseşte în prezent în Codul familiei, logodna a existat în dreptul românesc anterior actualei reglementări, reprezentând promisiunea reciprocă a două persoane de a se căsători.

Deşi încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierea logodnei, iar logodna nu este obligatoriu să se finalizeze prin încheierea căsătoriei (clauza penală stipulată pentru ruperea logodnei fiind considerată nescrisă), aceasta poate produce unele efecte juridice în anumite situaţii.

Dacă în mod tradiţional, logodna nu producea nici un fel de efecte juridice, în doctrină considerându-se doar că, în caz de renunţare nejustificată la o căsătorie proiectată, acela dintre logodnici care a fost părăsit, avea dreptul să se adreseze instanţei judecătoreşti, în temeiul art. 998 C. civ., pentru a cere ca acela din a cărui culpă a fost ruptă logodna să fie condamnat la daune interese, cu condiţia de a dovedi că desfacerea logodnei i-a cauzat un prejudiciu [1], în noua reglementare aceasta poate genera unele efecte juridice în cazurile prevăzute de art. 268 şi 269 din noul Cod civil.

Astfel, în cazul ruperii logodnei, darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, sunt supuse restituirii, cu excepţia darurilor obişnuite. Nu se specifică dacă este vorba despre darurile primite de oricare dintre logodnici de la alte persoane, ori de darurile pe care aceştia şi le fac între ei; în tăcerea legii, considerăm că orice astfel de daruri sunt supuse restituirii. Totodată, practicii judiciare îi va reveni sarcina de a stabili criteriile în baza cărora se va putea aprecia, într-un mod unitar, care dintre aceste daruri pot fi considerate “obişnuite”, în vederea excluderii lor de la obligaţia restituirii în condiţiile legii.

De asemenea, logodnicul care rupe logodna în mod abuziv, sau care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna, poate fi obligat la despăgubiri.

Competenţa soluţionării acţiunii aparţine instanţei de tutelă (art. 265 din noul Cod civil), iar dreptul la acţiune se prescrie într-un termen special, de un an de la data ruperii logodnei.

Căsătoria

În ceea ce priveşte căsătoria, în general, noua reglementare nu este fundamental deosebită de cea actuală. Se constată însă o alunecare spre aplicarea teoriei contractualiste a căsătoriei, prin introducerea posibilităţii încheierii unei convenţii matrimoniale, prin care viitorii soţi, sau soţii, în cazul încheierii acesteia în timpul căsătoriei, îşi pot alege regimul matrimonial aplicabil sau pot include clauze de preciput, nemaifiind nevoiţi ca, prin încheierea căsătoriei, să supună unor norme legale imperative şi unice toate aspectele organizării vieţii lor de familie.

Cu privire la dreptul de a încheia o căsătorie, în noul Cod civil se precizează, în mod expres, condiţia diferenţei de sex, căsătoria putându-se încheia doar între bărbat şi femeie. Mai mult chiar, în art. 277 din noul Cod civil, nici căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate, fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini, nu sunt recunoscute în România. Considerăm că această reglementare va putea genera un contencios interesant în ceea ce priveşte unele efecte patrimoniale, pe care le-ar putea produce totuşi, pe teritoriul României, o astfel de căsătorie nerecunoscută de legea noastră.

Este o reacţie fermă a legiuitorului român faţă de tendinţa internaţională de extindere a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, pe care le apreciez ca fiind destul de dăunătoare educaţiei copiilor care sunt crescuţi în astfel de căsnicii.

Condiţiile de fond care trebuie îndeplinite pentru încheierea căsătoriei prevăzute de noul act normativ sunt asemănătoare cu cele din dreptul românesc actual.

Cu privire la numele viitorilor soţi, va exista şi posibilitatea ca unul dintre ei să-şi păstreze numele dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite (art. 282 din proiectul noului Cod civil).

Prin noul Cod civil român se reglementează mai clar şi mai complet drepturile şi îndatoririle personale ale soţilor, prin reinstituirea anumitor valori morale ale familiei, în sensul că sunt precizate expres obligaţiile personale ale soţilor privind respectul reciproc, fidelitatea şi sprijinul moral, dar, în acelaşi timp, este ocrotită şi independenţa acestora, prin interdicţiile privind cenzurarea corespondenţei, a relaţiilor sociale sau a alegerii profesiei celuilalt soţ.

O reglementare nouă şi novatoare este dată şi drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale ale soţilor, în Capitolul VI  din Titlul II, Cartea a II-a a acestui act normativ.

Prin noua reglementare, soţii au posibilitatea să îşi organizeze aspectele patrimoniale ale convieţuirii lor potrivit situaţiei şi stilurilor de viaţă ale fiecărei familii, în limitele stabilite de lege.

In acest sens, legea prevede o serie de reguli generale, aplicabile oricărei familii, indiferent de regimul matrimonial pe care soţii îl aleg, reglementate sub titlul “Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor”.

Denumit „regim primar imperativ”, „statut imperativ de bază”, „statut matrimonial de bază” [2], „regim matrimonial primar”, „efectele căsătoriei” [3], acest set de reguli constituie, cum afirma Paul Vasilescu [4], numitorul comun cel mai mic faţă de pluralitatea regimurilor matrimoniale aplicabile într-un sistem de drept naţional. Acelaşi autor îl defineşte, numindu-l „regim primar imperativ”, ca fiind „ un set de norme imperative şi esenţiale, norme de aplicare imediată, indiferent de regimul matrimonial concret al soţilor” [5].

Este, cu alte cuvinte, un set de reguli fundamentale şi imperative, aplicabile indiferent de regimul matrimonial care guvernează raporturile patrimoniale dintre soţi.

Acesta nu poate fi considerat un regim matrimonial suficient pentru a organiza raporturile patrimoniale dintre soţi sau dintre aceştia şi terţi; este vorba doar despre normele fundamentale care guvernează aceste raporturi, care se aplică în mod obligatoriu tuturor celor căsătoriţi [6].

Este vorba, prin urmare, de un regim general, ce constituie structura de bază a relaţiilor patrimoniale ale soţilor, cuprinzând efectele directe ale căsătoriei.

În reglementarea noului Cod civil român, aceste dispoziţii sunt împărţite în trei paragrafe, primul referindu-se la regimul matrimonial în general, al doilea având drept obiect locuinţa familiei, iar al treilea cheltuielile căsătoriei.

Primul paragraf se referă la posibilităţile pe care viitorii soţi sau soţii le au în privinţa alegerii regimului matrimonial, perioada în care regimul matrimonial ales îşi produce efectele, mandatul între soţi, independenţa patrimonială a soţilor şi dreptul acestora la informare. Tot în cadrul acestor norme, legea prevede acţiunea în justiţie pe care o are la dispoziţie unul dintre soţi în situaţia în care celălalt face unele acte de dispoziţie care pun în pericol grav interesele familiei.

Cu privire la mandatul între soţi, noul Cod civil oferă două posibilităţi, respectiv mandatul convenţional şi mandatul judiciar, eliminându-se clasicul mandat tacit prezumat al soţilor. În timp ce mandatul convenţional al soţilor nu se bucură de o reglementare specială, acesta aflându-se sub incidenţa dreptului comun cu privire la contractul de mandat, pentru mandatul judiciar se prevăd, în mod concret, situaţia în care poate fi solicitat, respectiv atunci când unul dintre soţi se află în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa, competenţa de soluţionare a cererii, care aparţine instanţei de tutelă, precum şi soluţia pe care o poate da instanţa, respectiv încuviinţarea ca celălalt soţ să îl reprezinte pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial, instanţa stabilind, totodată, condiţiile, limitele şi perioada de valabilitate a acestui mandat.

Şi cu privire la exercitarea dreptului de dispoziţie al soţilor cu privire la bunurile lor, noua reglementare aduce noutăţi, în sensul că, în principiu, fiecare soţ poate să încheie orice acte juridice cu celălalt soţ sau cu terţe persoane, fiind înlăturate unele interdicţii, cum ar fi aceea a vânzării între soţi, existentă în dreptul actual al familiei.

Totodată, legea prevede expres posibilitatea fiecăruia dintre soţi de a face, fără consimţământul celuilalt, depozite bancare, precum şi orice alte operaţiuni în legătură cu acestea, soţul titular al contului având, în raport cu societatea bancară, dreptul de a dispune de fondurile depuse, dacă prin hotărâre judecătorească executorie nu s-a decis altfel. Acest drept aparţine soţului deponent chiar după desfacerea sau încetarea căsătoriei. Sunt prevederi generate de evoluţia vieţii sociale, care impune fiecăruia dintre noi efectuarea unor operaţiuni bancare foarte frecvente, libertatea acestora condiţionând desfăşurarea normală a vieţii de zi cu zi. Consecinţa unor astfel de prevederi legale se concretizează într-o mai mare independenţă a soţilor, fiecare acţionând, astfel, fără a avea nevoie nici măcar de consimţământul prezumat al celuilalt, consimţământ care ar fi presupus cel puţin o informare a acestuia din urmă cu privire la actele curente încheiate în legătură cu fondurile depuse în conturi bancare.

Din acest motiv, legiuitorul a reglementat, în art. 318 al noului Cod civil, dreptul la informare al fiecăruia dintre soţi cu privire la bunurile, veniturile şi datoriile celuilalt soţ, la cerere. Cel refuzat se poate adresa instanţei de tutelă  pentru obligarea soţului său, sau a oricărui terţ deţinător al informaţiilor cerute, să i le furnizeze. Legea prevede că, în cadrul unor astfel de acţiuni, terţii pot refuza furnizarea informaţiilor numai atunci când sunt ţinuţi de păstrarea secretului profesional, sau când solicitarea informaţiilor respective poate fi făcută, potrivit legii, numai de celălalt soţ (de exemplu, soţul titular al contului bancar), în această din urmă situaţie refuzul soţului pârât de a solicita informaţiile dând naştere prezumţiei relative că susţinerile soţului reclamant sunt adevărate.

Apreciem că soţii vor recurge la astfel de acţiuni, în principal, în situaţiile limită în care unul dintre aceştia are indicii care îi pot naşte temerea că actele încheiate de soţul său cu privire la veniturile acestuia, ori cu privire la oricare din bunurile comune, ar putea pune în pericol grav interesele familiei, doar în acest caz putându-şi justifica o necesitate stringentă de informare, în vederea solicitării aplicării dispoziţiilor art. 316 din noul Cod civil, care să impună încheierea anumitor acte de dispoziţie numai cu consimţământul expres al soţului reclamant. Nu este exclus, însă, ca rolul instanţei de tutelă să fie încărcat cu astfel de acţiuni introduse de soţi pentru refuzul de informare şi în situaţii obişnuite, care nu comportă vreun risc de pericol pentru interesele familiei.

Tot în acest prim paragraf al primei secţiuni a Capitolului VI, se reglementează, după cum arătam mai sus, posibilităţile pe care viitorii soţi sau soţii le au în privinţa alegerii regimului matrimonial, precum şi perioada în care regimul matrimonial ales îşi produce efectele.

Potrivit dispoziţiilor art. 312 din noul Cod civil, viitorii soţi îşi pot alege unul dintre cele trei regimuri matrimoniale reglementate de acest act normativ, respectiv: comunitatea legală, separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională.

Pentru claritatea prezentării, considerăm că se impun câteva precizări cu privire la noţiunea de „regim matrimonial”.

Aşa cum a fost definit în doctrină, orice regim matrimonial este constituit dintr-un ansamblu de reguli care guvernează bunurile soţilor [7].

Obiectul regimului matrimonial poate fi definit în sensul material şi în sensul juridic al termenului.

În sens material, regimul matrimonial reprezintă normele legale aplicabile ansamblului bunurilor soţilor, indiferent de data şi modul de dobândire a acestora. Prin urmare, obiectul reglementării îl formează toate bunurile pe care soţii le aveau în momentul încheierii căsătoriei, precum şi cele dobândite de ei în timpul căsătoriei, împreună sau separat, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Este vorba, în general, aşa cum arătau Stettler şi Waelti [8], despre ansamblul drepturilor pecuniare aparţinând unei persoane, acestea fiind, în special, drepturile reale asupra bunurilor mobile şi imobile, drepturile de proprietate intelectuală, drepturile pecuniare legate de calitatea de acţionar într-o societate anonimă sau de membru într-o societate de persoane, ca şi drepturile decurgând din creanţe de orice natură.

În sens juridic, regimul matrimonial supune bunurile soţilor unor reguli având un obiect propriu, dar formând împreună un tot coerent.

O parte dintre aceste reguli se referă la proprietatea asupra bunurilor, ele guvernând separaţia bunurilor sau compunerea patrimoniului fiecăruia dintre soţi.

Cu ajutorul lor se poate stabili dacă anumite bunuri pe care soţii le-au avut în momentul încheierii căsătoriei sau le-au dobândit ulterior, în timpul căsătoriei, rămân proprii fiecăruia sau intră, în totalitate sau în parte, în masa bunurilor comune. În acelaşi timp, aceste reguli guvernează repartizarea pasivului patrimonial al fiecăruia dintre soţi.

Modul de repartiţie a bunurilor, a activului şi a pasivului, este specific fiecărui regim matrimonial şi depinde de importanţa care se acordă spiritului comunitar faţă de cel separatist. De altfel, în mod tradiţional, influenţa franceză a mers către spiritul comunitar, potrivit căruia căsătoria este concepută în sensul că uniunea personală determină o asociere patrimonială, în timp ce concepţia separatistă, de origine anglo-saxonă, a refuzat ideea că asocierea patrimonială ar decurge în mod necesar din uniunea personală [9].

O altă parte dintre regulile specifice oricărui regim matrimonial se referă la modul de dispoziţie şi administrare a acestor bunuri. Este vorba aici, în principal, despre a şti dacă fiecare dintre soţi îşi poate gestiona singur bunurile din patrimoniul său, ori dacă drepturile de dispoziţie şi administrare sunt concentrate doar în mâinile unuia dintre soţi, sau acestea sunt împărţite între soţ şi soţie.

Aşadar, după cum doctrina a mai afirmat [10], la aceste două aspecte se rezumă esenţa raporturilor juridice care definesc regimurile matrimoniale.

Revenind la dispoziţiile noului Cod civil, menţionăm că acestea reglementează perioada aplicării regimului matrimonial, care poate corespunde duratei căsătoriei, sau poate fi mai scurtă, în cazul modificării regimului matrimonial, în condiţiile legii. Se face deosebirea, de asemenea, între data de la care regimul matrimonial produce efecte între soţi şi data de la care acesta produce efecte faţă de terţi. În acest sens, menţionăm că între soţi regimul matrimonial adoptat produce efecte din ziua încheierii căsătoriei, iar atunci când este adoptat în timpul căsătoriei, prin modificarea altui regim matrimonial, de la data prevăzută de părţi sau, în lipsă, de la data încheierii convenţiei matrimoniale. Faţă de terţi, regimul matrimonial adoptat este opozabil numai de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, afară de cazul în care aceştia l-au cunoscut pe altă cale.

Al doilea paragraf al aceleiaşi secţiuni cuprinde dispoziţii prin care este protejată locuinţa familiei.

Şi astfel de dispoziţii constituie noutăţi absolute pentru dreptul românesc al familiei.

Locuinţa familiei este definită ca fiind „locuinţa comună a soţilor sau, în lipsă, locuinţa soţului la care se află copiii”. Această locuinţă se bucură de un regim special de protecţie dacă a fost astfel notată în cartea funciară, în condiţiile legii.

Dispoziţiile legale privind protecţia locuinţei familiei sunt prezente şi în alte sisteme de drept. În dreptul francez, de exemplu, ca şi în alte sisteme de drept în care funcţionează un regim primar, este vizat chiar dreptul de proprietate, în sensul că soţul proprietar al imobilului declarat locuinţă familială renunţă, prin simplul fapt al acestei afectări, la o parte din prerogativele sale, el neputând înstrăina acest bun fără consimţământul consortului său care nu este proprietar, deşi, în principiu, fiecare soţ este liber să înstrăineze singur bunurile sale proprii. Acelaşi regim juridic se aplică şi bunurilor mobile care mobilează locuinţa familiei, legea nefăcând deosebire între cele care folosesc la întrebuinţarea locuinţei şi cele de ornament [11].

Raţiunea unor astfel de constrângeri o constituie protecţia locuinţei familiei, pe toată durata căsătoriei, împotriva efectelor unor acte imprudente, sau chiar răutăcioase, ale unuia dintre soţi.

Prin aceste dispoziţii, legea franceză impune o cogestionare forţată, ce poate afecta atât drepturile reale cât şi pe cele personale care privesc locuinţa familiei. Sunt vizate actele de dispoziţie, în special cele de vânzare, ipotecă, uzufruct, gaj, renunţarea la drept, etc. [12].

În dreptul elveţian, niciunul dintre soţi nu poate, fără consimţământul celuilalt, nici să rezilieze contractul de închiriere, nici să înstrăineze imobilul şi nici să restrângă prin acte juridice drepturile care ţin de locuinţa familiei [13].

Mai mult chiar, în dreptul Quebecului locuinţa familiei face parte din patrimoniul familial, supus altor reguli decât cele specifice regimului matrimonial care guvernează căsătoria, nu doar în ceea ce priveşte dispoziţia, administrarea şi folosirea bunurilor care îl compun, dar chiar şi în ceea ce priveşte lichidarea sa [14].

Regimul protectiv din noua noastră reglementare se concretizează într-o serie de dispoziţii, cuprinse în art. 321-324 din noul Cod civil, prin care se stabilesc limitele şi condiţiile exercitării drepturilor soţilor cu privire la imobilul care constituie locuinţa familiei şi la bunurile care îl mobilează sau îl decorează.

Printr-o derogare a legii de la drepturile fiecăruia dintre soţi cu privire la bunurile proprii, nici măcar soţul care este proprietar exclusiv nu poate dispune, fără consimţământul scris al celuilalt soţ, cu privire la drepturile asupra locuinţei familiei şi nici nu poate, fără respectarea aceleiaşi condiţii, să deplaseze din locuinţă bunurile care o mobilează sau o decorează, ori să dispună de acestea.

Având în vedere faptul că, pentru o mare parte dintre persoanele căsătorite din România, cel puţin în prezent, casa în care acestea locuiesc, cu mobilierul şi decoraţiunile interioare, constituie cea mai mare parte a averii lor, indiferent  de regimul matrimonial pe care îl vor adopta, exercitarea dreptului de dispoziţie cu privire la bunurile lor va fi afectat de această condiţie, a obţinerii consimţământului expres al celuilalt. Acest inconvenient constituie preţul plătit de fiecare dintre soţi pentru a se asigura familiei o minimă stabilitate în privinţa condiţiilor de locuit şi a protejării mediului în care se desfăşoară viaţa cotidiană, împotriva actelor abuzive ale unuia dintre soţi.

Pentru a se preveni săvârşirea unor abuzuri, a fost prevăzută şi posibilitatea oricăruia dintre soţi de a sesiza instanţa de tutelă, pentru ca aceasta să autorizeze încheierea actului atunci când consimţământul este refuzat de celălalt soţ fără un motiv legitim (art. 322 alin. (3) din noul Cod civil).

Sancţiunea încheierii unor acte juridice cu privire la locuinţa familiei ori la bunurile care o mobilează sau o decorează, de către unul dintre soţi fără consimţământul celuilalt, este nulitatea relativă a actului, care poate fi cerută în termen de un an de la data la care soţul neparticipant a luat cunoştinţă despre aceasta, dar nu mai târziu de un an de la încetarea regimului matrimonial.

Apreciem că acest termen limită este prevăzut pentru a nu se prelungi prea mult, cu posibile consecinţe negative, chiar şicanatorii, spectrul posibilităţii introducerii unei acţiuni în anularea actului, mai ales faţă de terţii contractanţi de bună credinţă, care se bazează pe publicitatea făcută potrivit legii, publicitate prevăzută în scopul de a  proteja siguranţa circuitului civil.

Sancţiunea nulităţii relative a actului nu se poate aplica atunci când locuinţa familiei nu a fost notată ca atare în cartea funciară, situaţie în care soţul respectiv nu poate obţine decât daune-interese de la consortul său, în afara cazului în care terţul dobânditor a cunoscut, pe altă cale, calitatea de locuinţă a familiei a imobilului în cauză (art. 322 alin. (5) din noul Cod civil).

Putem deduce de aici faptul că această formă de publicitate, care constă în înscrierea imobilului respectiv ca locuinţă a familiei, are drept scop doar protecţia terţilor contractanţi, în relaţiile dintre soţi imobilului în care aceştia locuiesc aplicându-i-se oricum dispoziţiile privind locuinţa familiei, însă cu alte consecinţe.

Noul Cod civil mai cuprinde unele prevederi privind situaţia în care locuinţa familiei este un imobil deţinut în baza unui contract de închiriere, situaţie în care fiecare soţ are un drept locativ propriu, chiar dacă numai unul dintre ei este titular al contractului respectiv.

Interesantă este şi reglementarea atribuirii beneficiului contractului de închiriere la desfacerea căsătoriei, atât prin prevederea criteriilor care vor fi avute în vedere, respectiv interesul superior al copiilor minori şi culpa în desfacerea căsătoriei, cât şi introducerea indemnizaţiei pentru acoperirea cheltuielilor de instalare, pe care soţul căruia i s-a atribuit beneficiul contractului va trebui să o plătească celuilalt (art. 324 alin. (2) din noul Cod civil).

Considerăm că este neclar şi va rămâne în sarcina jurisprudenţei să decidă în ce condiţii se va aplica ultima dispoziţie din acelaşi alin. (2) al art. 324 din noul Cod civil, potrivit căreia “dacă există bunuri comune, indemnizaţia se poate imputa, la partaj, asupra cotei cuvenite soţului căruia i s-a atribuit beneficiul închirierii”. Practica judiciară va hotărî, de exemplu, dacă deducerea acestei indemnizaţii din lotul soţului care a primit-o de la celălalt se va face ori de câte ori există mijloace îndestulătoare, ori, indiferent de mijloace, se va acorda având în vedere şi culpa în desfacerea căsătoriei, atunci când lichidarea regimului matrimonial se realizează ca urmare a divorţului.

Un alt aspect al vieţii patrimoniale a familiei cuprins în aceste dispoziţii obligatorii şi general aplicabile se referă la contribuţia soţilor la cheltuielile gospodăriei, care rămâne să se stabilească la fel ca şi în prezent, în raport cu mijloacele fiecăruia (art. 325 alin. (2) din noul Cod civil).

În noua reglementare este prevăzut, în mod expres, faptul că munca oricăruia dintre soţi în gospodărie şi pentru creşterea copiilor reprezintă o contribuţie la cheltuielile gospodăriei, ceea ce şi în prezent se aplică în cadrul partajului bunurilor comune ale soţilor, deşi nu este prevăzut expres de lege.

Existenţa acestei obligaţii este consolidată prin considerarea ca fiind nescrisă a oricărei convenţii care prevede că sarcinile şi cheltuielile gospodăriei sunt suportate doar de unul dintre soţi (art. 325 alin. (3) din noul Cod civil).

Alte dispoziţii de generală aplicare se referă la libertatea fiecăruia dintre soţi de a exercita o profesie şi de a dispune de veniturile încasate, cu respectarea obligaţiilor ce îi revin privind cheltuielile căsătoriei.

În acest context, se introduce şi în dreptul nostru noţiunea de compensaţie, în sensul de sumă datorată de soţul ajutat efectiv de celălalt în activitatea sa profesională peste limitele obligaţiei de sprijin material ori de contribuţie la cheltuielile gospodăriei, în măsura îmbogăţirii sale, soţului său (art. 328 din noul Cod civil). Nu se precizează însă momentul în care se poate exercita dreptul la această compensaţie, dacă ar putea fi solicitată şi în timpul căsătoriei, sau doar la lichidarea regimului matrimonial.

Al patrulea şi ultimul paragraf al secţiunii cuprinzând dispoziţii comune se referă la alegerea regimului matrimonial.

Legea precizează că alegerea oricărui alt regim matrimonial în afara celui al comunităţii legale se face prin încheierea unei convenţii matrimoniale. Nu se precizează, însă, dacă în cazul alegerii regimului matrimonial al comunităţii legale, viitorii soţi, sau soţii, pot încheia astfel de convenţii. În tăcerea legii, considerăm că şi persoanele care îşi aleg regimul matrimonial al comunităţii legale pot încheia convenţii matrimoniale, în caz contrar acestea fiind lipsite de posibilitatea prevederii unor clauze de preciput, care pot fi incluse în astfel de convenţii, ajungându-se la situaţii discriminatorii.

Pentru a elimina această discriminare, s-ar putea interpreta prevederile art. 329, potrivit căruia „ Alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunităţii legale se face prin încheierea unei convenţii matrimoniale” ca o prevedere expresă a situaţiilor în care viitorii soţi au obligaţia de a încheia o astfel de convenţie, fără a exclude însă posibilitatea ca soţii care optează pentru regimul comunităţii legale să poată, la rândul lor, să încheie o convenţie matrimonială în care să prevadă şi asemenea clauze.

Inexistentă în dreptul nostru actual, noţiunea de „convenţie matrimonială” desemnează actul juridic prin care viitorii soţi, uzând de libertatea conferită de legiuitor, îşi stabilesc regimul matrimonial propriu, sau îşi modifică, în timpul căsătoriei, regimul matrimonial sub care s-au căsătorit. Această noţiune a mai fost definită ca fiind acea convenţie prin care viitorii soţi stabilesc regimul matrimonial căruia se supun [15].

În dreptul românesc anterior intrării în vigoare a Codului familiei, convenţia matrimonială a fost asimilată noţiunilor de “contract matrimonial”, “constituire de dotă”, “foaie dotală”, „contract de căsătorie”, şi definită ca fiind „convenţia prin care viitorii soţi reglementează regimul lor matrimonial, altfel spus, condiţia bunurilor lor prezente şi viitoare, în raporturile pecuniare ce izvorăsc din căsătorie” [16].

Noul Cod civil român nu face nici o referire la noţiunea de „contract de căsătorie”, existentă în alte sisteme de drept, care, deşi în mod obişnuit este folosită şi cu sensul de „convenţie matrimonială”, în alte ţări denumeşte un act juridic care poate să conţină, pe lângă convenţia matrimonială propriu-zisă, şi alte prevederi, cum ar fi recunoaşterea unui copil, donaţii făcute de alte persoane soţilor sau unuia dintre aceştia, donaţii pe care soţii şi le fac între ei, etc. [17]. Este aici o relaţie de la parte la întreg, convenţia matrimonială constituind o parte din întregul reprezentat de contractul de căsătorie.

În condiţiile  noii noastre reglementări, considerăm că actul notarial prin care soţii îşi vor stabili regimul matrimonial aplicabil va fi numit convenţie matrimonială şi va putea include doar dispoziţii privind regimul matrimonial ales şi, eventual, clauze de preciput (prevăzute de art. 333 din noul Cod civil).

In acest sens, art. 333 din noul Cod civil prevede posibilitatea includerii în convenţia matrimonială a unei clauze de preciput, în baza căreia soţul supravieţuitor va putea să preia, fără plată, înainte de împărţeala succesorală, unul sau mai multe din bunurile comune, deţinute în devălmăşie sau în coproprietate.

Fiind vorba de un contract încheiat de viitorii soţi, sau, în timpul căsătoriei, de către soţi, condiţiile privitoare la capacitatea părţilor sunt similare cu cele necesare pentru încheierea căsătoriei.

Astfel, capacitatea viitorilor soţi este cerută de lege în aceleaşi condiţii ca şi pentru încheierea căsătoriei, conform principiului “Habilis ad nuptias, habilis ad pacta nuptialia”, regula fiind astăzi generală în sistemele de drept din familia romano-germanică[18]. Noul Cod civil român stabileşte şi condiţiile în care minorul care a împlinit vârsta matrimonială poate încheia sau modifica o convenţie matrimonială în art. 337; pentru încheierea unei convenţii matrimoniale în timpul minorităţii, este necesar ca aceasta să capete încuviinţarea ocrotitorului legal al viitorului soţ, precum şi autorizarea instanţei de tutelă, lipsa încuviinţării sau autorizării fiind sancţionată cu nulitatea relativă, care poate fi invocată în termen de 1 an de  la încheierea căsătoriei.

Apreciem că este vorba doar despre situaţia în care minorul încheie sau modifică o convenţie matrimonială înainte de încheierea căsătoriei, întrucât în cazul încheierii sau modificării convenţiei matrimoniale în timpul căsătoriei el nu se mai poate considera minor, chiar dacă nu a împlinit vârsta majoratului, deoarece prin căsătorie a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu.

Având în vedere că vârsta minimă stabilită pentru încheierea căsătoriei este aceea de 18 ani, considerăm că expresia “minorul care a împlinit vârsta matrimonială” se referă la minorul de 16 ani, care se poate căsători cu în situaţia excepţională prevăzută de art. 272 alin. (2) din noul Cod civil, adică atunci când există motive temeinice şi avizul medical prevăzut de lege, precum şi încuviinţarea părinţilor şi autorizarea instanţei de tutelă. Doar în aceste condiţii minorul, femeie sau bărbat, poate încheia o căsătorie valabilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 337 din noul Cod civil, minorul care se căsătoreşte în astfel de condiţii, va putea să încheie o convenţie matrimonială numai cu încuviinţarea ocrotitorului său legal şi autorizarea instanţei de tutelă, în lipsa cărora convenţia matrimonială încheiată de minor va putea fi anulată.

Este vorba, în fapt, despre respectarea aceloraşi condiţii ca şi pentru încheierea căsătoriei de către minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, astfel încât, lipsa încuviinţării părinţilor sau a ocrotitorului legal al minorului, ori a autorizării instanţei de tutelă conduce la nulitatea căsătoriei însăşi.

Prin urmare, minorul de 16 ani are nevoie de câte o încuviinţare şi o autorizare distincte pentru a se căsători şi pentru a încheia o convenţie matrimonială.

Ce se va întâmpla însă cu regimul matrimonial aplicat acestei căsătorii, după anularea convenţiei matrimoniale în lipsa acestor încuviinţări sau autorizări?

Răspunsul este dat de art. 338 din noul Cod civil, care arată că, în cazul în care convenţia matrimonială este lovită de nulitate, între soţi se aplică regimul comunităţii legale, fără a fi afectate drepturile dobândite de terţi.

Consimţământul personal al viitorilor soţi este, de asemenea, necesar la încheierea convenţiei matrimoniale, acesta constituind o condiţie a cărei îndeplinire este esenţială pentru încheierea convenţiei matrimoniale.

În principiu, consimţământul celor doi soţi este suficient, cu excepţia situaţiei viitorului soţ minor, despre care am vorbit mai sus.

Încheierea convenţiei matrimoniale este supusă unor formalităţi de publicitate care constau în înscrierea în Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale, care au drept scop protecţia terţilor care vor încheia diferite contracte cu soţii.

In ceea ce priveşte reglementarea fiecăruia dintre cele trei regimuri matrimoniale pe care soţii le au la dispoziţie potrivit noului Cod civil, putem spune că ele oferă soluţii pentru organizarea relaţiilor patrimoniale în cadrul fiecărei familii potrivit specificului acesteia.

Regimul matrimonial legal, care se aplică tuturor celor care nu şi-au ales un regim convenţional, rămâne unul de comunitate, astfel cum întâlnim în majoritatea sistemelor europene de drept.

Regimul comunităţii legale, reglementat în detaliu în noul Cod civil, este destul de asemănător actualului regim al comunităţii bunurilor, în ceea ce priveşte alcătuirea maselor de bunuri ale soţilor, însă drepturile de dispoziţie, administrare şi folosinţă ale acestora în cadrul lui sunt destul de diferite de cele existente în prezent. Introducerea principiului cogestiunii, care guvernează drepturile soţilor cu privire la bunurile lor comune în noul regim matrimonial, în locul mandatului tacit reciproc al soţilor, în baza căruia se încheie majoritatea actelor cu privire la bunurile soţilor în prezent, apreciem că nu poate conduce decât la o creştere a independenţei soţilor în relaţiile lor patrimoniale. Este, de altfel, o tendinţă generală care se observă în evoluţia dreptului familiei în prezent, la nivel european şi nu numai.

Cel de-al doilea regim matrimonial reglementat de noul Cod civil, respectiv regimul separaţiei de bunuri, oferă soţilor maximul de independenţă posibil în condiţiile unei căsătorii.

Este un regim matrimonial în care nu există bunuri comune în devălmăşie ale soţilor, toate bunurile fiind proprii ale soţului sau ale soţiei, de care soţul proprietar poate dispune liber, aşa cum doreşte. Bunurile pe care soţii le vor achiziţiona totuşi împreună în cadrul acestui regim matrimonial vor fi bunuri comune aflate în proprietate comună pe cote-părţi, aplicându-li-se dreptul comun în materie de coproprietate.

Al treilea regim matrimonial este cel al comunităţii convenţionale, pe care soţii îl pot adopta prin derogarea de la dispoziţiile privind regimul comunităţii legale, în condiţiile art. 366-368 din noul Cod civil. Aspectele cu privire la care soţii care adoptă acest regim matrimonial pot conveni sunt enumerate limitativ în art. 367 al noului act normativ. Observăm că derogările posibile cuprind multiple aspecte, atât în privinţa întinderii masei bunurilor comune, care poate fi extinsă ori restrânsă, cât şi în privinţa regulilor administrare a bunurilor comune ori a modalităţilor de lichidare a comunităţii convenţionale. Se acordă soţilor, astfel, posibilitatea organizării unui regim matrimonial cu reguli cât mai echitabile şi mai adaptate specificului şi situaţiei concrete a fiecărei familii.

Este posibilă, de asemenea, includerea în convenţia matrimonială a clauzei de preciput.

În concluzie, noua reglementare aduce, în dreptul românesc al familiei, o adaptare foarte necesară la evoluţia vieţii sociale, la condiţiile actuale în care familiile convieţuiesc şi o flexibilitate care nu poate fi decât benefică în contextul societăţii contemporane româneşti şi europene.


[1] C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu – „Tratat de drept civil român”, vol. 1, Ed. ALL, Bucureşti, 1998, p. 188

[2] Alain Bénabent – „Droit civil. La famille”, Ed. Litec, Paris, 2000, p. 155

[3] François Terré, Philippe Simler – „Droit civil. Les régimes matrimoniaux”, Ed. Dalloz, 4e édition, Paris, 2005, p. 41

[4] P. Vasilescu  – „Regimuri matrimoniale. Partea generală”, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003, p. 33

[5] François Terré, Philippe Simler – op. cit., p. 42; P. Vasilescu – op. cit., p. 34

[6] Pierre Voirin, Gilles Goubeaux – „Droit civil. Droit privé notarial. Régimes matrimoniaux. Successions-libéralités”, Tome 2, 24e édition, Ed. L.G.D.J., Paris, 2006, p. 12

[7] Ioan Albu – „Dreptul familiei”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1975, p. 118; Gérard Cornu – „ Les régimes matrimoniaux”, 9é édition, Presses Universitaires de France, Paris 1997, p. 24; André Colomer –„ Régimes matrimoniaux”, Litec, Paris 1990, p. 2; C. Hamangiu, i. Rosetti-Bălănescu şi Al. Băicoianu – „Drept civil român”,vol. III, Ed. ALL, Bucureşti 1998, p. 1

[8] M. Stettler, F. Waelti – „Droit civil IV”,  Ed. Fribourg, Elveţia, 1997, p.1 şi urm.

[9] Pineau et Danielle Burman – „Effets du mariage et régimes matrimoniaux”, Ed. Themis, Montréal, 1984, p. 4

[10] Jean Pineau et Danielle Burman – „Effets du mariage et régimes matrimoniaux”, Ed. Themis, Montréal, 1984, p. 1; François Terré, Philippe Simler – „Droit civil. Les régimes matrimoniaux”, Ed. Dalloz, 4e édition, Paris, 2005, p. 13

[11] François Terré, Philippe Simler – „Droit civil. Les régimes matrimoniaux”, Ed. Dalloz, 4e édition, Paris, 2005, p.51; Pierre Voirin, Gilles Goubeaux – „Droit civil. Droit privé notarial. Régimes matrimoniaux. Successions-libéralités”, Tome 2, 24e édition, Ed. L.G.D.J., Paris, 2006, p. 15

[12] Pierre Voirin, Gilles Goubeaux – op. cit., p. 16; François Terré, Philippe Simler – op. cit., p. 53

[13] A se vedea art. 169 din Codul civil elveţian, editat de Cancelaria federală de la Berna, în 1995, p. 34

[14]  Danielle Burman et Jean Pineau – „Le patrimoine familial”, Les Editions Thèmis, Universite de Montreal, Quebec, p. 1991, p. 55

[15]  Ion P. Filipescu – „Tratat de dreptul familiei”, Ed. ALL BECK, Bucureşti 2000, p. 42

[16] C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu – „Tratat de drept civil român”, vol. 3, Ed. ALL BECK, Bucureşti, 1998, p. 4

[17]  François Terré, Philippe Simler – „Droit civil. Les régimes matrimoniaux”, ed. a 4-a, Ed. Dalloz, Paris, 2005, p. 124

[18] Pierre Voirin, Gilles Goubeaux – „Droit civil. Droit privé notarial. Régimes matrimoniaux. Successions-libéralités”, Tome 2, 24e édition, Ed. L.G.D.J., Paris, 2006, p. 38.


jud. Cristiana-Mihaela CRACIUNESCU
director Scoala Nationala de Grefieri

* multumim Justitia in actualitate

 
Secţiuni: Opinii, Protecția consumatorilor | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD