Masuri pentru solutionarea dosarelor restante la Registrul comertului Bucuresti
19.01.2010 | JURIDICE.ro

Comunicat ONRC: „În data de 14 ianuarie 2010 a intrat în vigoare OUG 116/2009 privind activitatea de înregistrare a cererilor la Registrul Comerţului, potrivit careia soluţionarea cererilor de înregistrare, trece din competenţa judecatorului delegat în cea a directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate de către directorul general al ONRC.
În acest context, conducerea ONRC a dispus o serie de măsuri interne în vederea implementării noii proceduri, care au vizat în primul rând rezolvarea cât mai rapidă a dosarelor restante la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (ORC –TB).
În data de 14 ianuarie 2010, la ORC-TB au fost soluţionate 3300 de cereri, din totalul de 11565 de cereri rămase nesoluţionate la data intrării în vigoare a OUG 116/2009 şi au fost pregătite în vederea eliberării un numar de 6000 de documente corespunzătoare cererilor soluţionate în perioada 04 – 13 ianuarie 2010.
La nivel naţional, activitatea se va desfăşura în mod normal, asigurându-se activitatea de verificare şi înregistrare a cererilor, cât şi activitatea de soluţionare a acestora de către directorul/directorul adjunct al oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale şi, în funcţie de volumul activităţii, de către persoana/persoanele desemnate prin decizia directorului general.
Conducerea ONRC preconizează că în Capitală situaţia va reveni la normal în cel mult doua luni.”
A se vedea si Noutati de la Registrul comertului