Proiect de lege ref. interzicerea testarii medicamentelor pe copii sub 14 ani
26 ianuarie 2010 | JURIDICE.ro, Iulian URBAN

Urmare a acestui scandal despre care am scris pe larg aici si aici:
„Catre : BIROUL PERMANENT AL SENATULUI
In conformitate cu prevederile art. 85 alin. [2] din Regulamentul Senatului republicat, va inaintam spre dezbatere si adoptare proiectul de lege privind propunerea de modificare a Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, publicata in Monitorul Oficial nr. 372 din 28 aprilie 2006 (rectificare in Monitorul Oficial nr. 391 din 05 mai 2006), cu modificarile si completarile ulterioare.
INITIATOR
Senator URBAN IULIAN
Grupul Parlamentar al PDL din Senat
EXPUNERE DE MOTIVE
In conditiile in care in ultima perioada o serie de societati de productie si testare a medicamentelor au ales sa efectueze procedura de testare a medicamentelor pe subiecti umani pe teritoriul tarii noastre,
Raportat la faptul ca de cele mai multe ori subiectii acestor teste au fost copii minori care au fost preluati/introdusi in asemenea procedurii cu acordul parintilor acestora si in baza unei documentatii precare,
Tinand cont de faptul ca pana in prezent legislatia existenta nu interzice asemenea teste, dar nici nu prezinta un cadru larg prin care sa fie reglementate proceduri stricte de efectuare a testelor, de supraveghere, de prezentare si combatere a potentialelor riscuri, precum si o procedura care reglementeaza raspunderea in caz de reactii adverse, afectiuni grave sau deces al subiectului testului,
Apreciind ca pana la reglementarea aspectelor mai sus mentionate se impune interzicerea pe teritoriul tarii noastre a procedurilor de testare a medicamentelor pe copii in varsta de pana la 14 ani, in scopul protejarii acestora in conditiile in care pana la aceasta varsta se apreciaza ca nu au capacitate de exercitiu si nici discernamant pentru a-si exprima consimtamantul,
Astfel,
In temeiul Art. 74 din Constitutia Romaniei si in conformitate cu prevederile art. 85 alin. [2] din Regulamentul Senatului republicat, inaintam prezentul proiect de lege.
INITIATOR
Senator URBAN IULIAN
Grupul Parlamentar al PDL din Senat
PARLAMENTUL ROMANIEI
CAMERA DEPUTATILOR SENAT
LEGE
Pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, publicata in Monitorul Oficial nr. 372 din 28 aprilie 2006 (rectificare – in Monitorul Oficial nr. 391 din 5 mai 2006), cu modificarile si completarile ulterioare .
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege :
Articolul I : “Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Dupa Art. 835 se introduce Art. 835 indice 1 cu urmatorul cuprins:
“Art. 835 indice 1- Testarea medicamentelor pe subiecti umani in varsta de pana la 14 ani pe teritoriul Romaniei constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 2 ani la 5 ani sau cu amenda de la 10000 Ron la 100000 Ron. ”
INITIATOR
Senator URBAN IULIAN
Grupul Parlamentar al PDL din Senat”
Iulian URBAN, senator
vicepresedinte al Comisiei Juridice a Senatului Romaniei