Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
3 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Calul troian neconstitutional din legea pensiilor
02.02.2010 | Adrian Toni NEACȘU, Adrian NEACSU

Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (UNJR) a publicat  o scrisoare deschisa adresata ministrului justitiei, in legatura cu proiectul legii sistemului unitar de pensii publice. Demersul este aproape induiosator prin inutilitatea lui, insa in acelasi timp necesar pentru a demonstra o data in plus daca politicile publice ale acestui minister sunt subordonate promovarii legalitatii in activitatea Guvernului sau, dimpotriva,  oportunismului politic.

Judecatorii fac apel direct la cateva prevederi din hotararea de guvern care reglementeaza organizarea si functionarea ministerului justitiei si competentele sale in cadrul Guvernului Romaniei. Mai exact, se invoca functia principala a ministerului in cadrul Guvernului de a veghea la respectarea ordinii de drept si a drepturilor si libertatilor cetatenesti, prin mijloacele si procedurile pe care le are la dispozitie. In realizarea acestei functii, ministerul justitiei detine competenta exclusiva de a aviza proiectele de lege ale Guvernului sub aspectul constitutionalitatii, legalitatii si tehnicii legislative. Avizul ministerului justitiei este necesar ca un prim control de conformitate cu constitutia a proiectelor de lege initiate de Guvern. Semnatura ministrului justitiei pe proiectele Guvernului semnifica confirmarea din punct de vedere tehnic a regularitatii acestora, garantandu-se ca initiativa nu contravine nici constitutiei, nici legislatiei in vigoare si ca este corespunzatoare formal din punct de vedere al tehnicii legislative.

Apelul asociatiei de judecatori este unul la profesionalismul ministerului justitiei si la onestitatea lui tehnica.

Pe 9 octombrie 2009, surse din cadrul Ministerului Justitiei declarau pentru agentia Newsin ca  varianta Legii pensiilor, depusa atunci in Parlament, nu are nicio sansa sa treaca de Curtea Constitutionala, din cauza deciziilor anterioare ale CCR privind pensiile speciale:   “Nu există nicio şansă ca Legea pensiilor să treacă de Curtea Constituţională.  Vă daţi seama că legea va genera din start 200.000 de cauze. Legea nu are şanse să se aplice în actuala variantă, pentru că încalcă atât Decizia 20/2000 a Curţii Constituţionale în ce priveşte Legea 19/2000, cât şi deciziile luate de CEDO, care prevăd că un drept câştigat nu mai poate fi luat. Experţii ministerului Justiţiei nu au fost consultaţi înainte de a se decide asumarea răspunderii Guvernului în Parlament”.

Varianta initiala a legii sistemului unitar de pensii publice nu continea insa dispozitiile vadit discriminatorii din prezent, in ce priveste categoriile profesionale care beneficiaza de pensie speciala. Dimpotriva, prevedea eliminarea nediscriminatorie a tuturor celor aproximativ 150.000 de pensii speciale din Romania, inclusiv recalcularea tuturor pensiilor aflate in plata. Asa cum arata un document ce parea a proveni chiar din aparatul tehnic al ministerului justitiei, proiectul legii contravenea deja unor decizii constante ale Curtii Constitutionale, implicit Constitutiei, incalcand flagrant principiul neretroactivitatii legii. In prezent insa, legea intentioneaza afectarea doar a cca 10.000 de pensii speciale, in special cele provenind din justitie, conservand statutul derogatoriu al celorlalte peste 80% din totalul lor.

Un tehnician al dreptului cunoaste ca principalul motiv pentru care in 2000 Curtea Constitutionala s-a opus eliminarii pensiei speciale in magistratura a fost existenta unui tratament discriminatoriu a judecatorilor si procurorilor, functionari cu statut special ai statului, fata de militari, pentru care inca de atunci se incerca instituirea unui regim privilegiat. “Curtea Constituţională constată că, faţă de asemănările subliniate anterior între situaţia cadrelor militare şi cea a magistraţilor, avându-se în vedere şi caracteristicile comune ale statutelor aplicabile acestor categorii profesionale, care au determinat în mod obiectiv reglementarea prin lege, în mod aproape identic, a pensiei de serviciu, nu se poate identifica o raţiune suficientă care să justifice aplicarea unui tratament diferit magistraţilor faţă de cadrele militare permanente“.

Astfel fiind, actualul proiect al legii unitare a pensiilor contine acest cal troian neconstitutional, suficient de evident ca sa sara in ochii specialistilor din ministerul justitiei, chemati sa dea avizele de constitutionalitate si legalitate.

Daca semnatura ministrului justitiei, deja aseazata pe proiectul legii unitare a pensiilor, nu are o justificare pur tehnica, inseamna ca ea este rezultatul unei judecati politice. Incapatanarea cu care in versiunea actuala a legii sunt introduse prevederi care au fost declarate deja neconstitutionale de Curtea Constitutionala nu poate avea decat semnificatia fie a increderii nemarginite ca Noua Curte isi va revizui pozitiile anterioare, acceptand retroactivitatea legii si tratamentele juridice diferite, fie dimpotriva a vulnerabilizarii intentionate a legii. Impactul financiar pentru statul roman din interventia pentru trecut asupra celor 10.000 de pensii speciale din totalul lor de peste 150.000 este practic nul. Impactul politic este insa unul major, demonstrand populatiei, la nivel superficial, vointa de a elimina “discriminarile”, “privilegiile” si “nesimtirea”din sistemul public de pensii. Ca in special judecatorii si procurorii au fost alesi pentru aceasta demonstratie dar si executie publica poate fi o intamplare sau se poate datora unui calcul la rece: ei sunt oricum cei chemati sa indrepte neregularitatile constitutionale sau legale ale oricarui  demers legislativ.

Din pacate insa, acest joc cinic de glezne politice, produce efecte dezastruoase in magistratura, determinand plecarea in masa din sistem si creand goluri ce nu vor putea fi acoperite decat in ani de zile, dar si in ce priveste stabilitatea societatii romanesti, prin expunerea justitiei in ansamblul ei judecatii agresive a publicului larg.

Pentru sfarsit, las cititorilor placerea sa descopere daca in proiectul legii pensiilor judecatorii Curtii Constitutionale intra alaturi de judecatori obisnuiti la “privilegiati” neexceptati sau dimpotriva alaturi de militari si politisti, la “privilegiati” exceptati.

Astfel se poate intui daca acest cal troian este unul solid sau doar unul de paie.

jud. Adrian NEACSU
presedinte Tribunalul Vrancea


Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 3 de comentarii cu privire la articolul “Calul troian neconstitutional din legea pensiilor”

  1. juanjuanjohn spune:

    STIMATI DOMNI MAGISTRATI!
    sunt intrutotul de acord cu dumneavoastra si va sustin; aveti dreptate in tot ceea ce spuneti si intreprindeti, pana la un punct:
    NU MAI INVOCATI IN SUSTINEREA CAUZEI DUMNEAVOASTRA „SA MOARA SI CAPRA VECINULUI”, ADICA ORI SA SE MENTINA TOATE PENSIILE DE SERVICIU ORI SA SE RECALCULEZE TOATE.
    DE CE CADETI IN PLASA GUVERNANTILOR, CARE TOCMAI ACEASTA VOR, SA NE DEZBINE PE CEI CE BENEFICIEM DE PENSII DE SERVICIU (OCUPATIONALE) SI SA NE INFRANGA APOI IN NEGOCIERI DEPARATE?
    si intre dumneavoastra exista magistrati proveniti din randul militarilor sau politistilor si vor suferi la fel ca si dumneavoastra, la fel dupa cum si in randurile noastre, ale pensionarilor militari, exista fosti magistrati care vor suferi la fel consecintele aplicarii noii legi.
    DIMPOTRIVA, AVEM IN PROPORTIE COVARSITOARE ACELEASI ARGUMENTE IN SPRIJINUL NOSTRU, CA ATARE SA NE SUSTINEM CAUZA FIECARE FARA SA NE ATACAM RECIPROC!
    IN FOND SI PROCESELE NOASTRE TOT IN TRIBUNALELE, CURTILE DE APEL, ETC IN CARE ACTIVATI DUMNEAVOASTRA VOR AJUNGE SPRE REZOLVARE!

    INDIFERENT CUM VETI HOTARI SA ACTIONATI IN VIITOR, NOI MILITARII PENSIONATI, FOSTI MAGISTRATI SAU NU, VOM SUSTINE IN CONTINUARE CAUZA COMUNA, CACI NUMAI ASA VOM AVEA SANSE DE IZBANDA!

    cu foarte mare respect pendru dl. ADRIAN NEACSU, ale carui articole le urmaresc de mult, inchei urandu-va din tot sufletul,
    MULT SUCCES IN CEEA CE INTREPRINDETI!

  2. Adrian Neacsu spune:

    Stimate d-le juan john,

    Am incercat din rasputeri sa evit tentatia sustinerii cauzei magistratilor prin referire la alte categorii profesionale. Consider ca ar fi o greseala atat din punct de vedere al moralitatii publice, atat cat mai exista, cat si de tactica a negocierii cu Guvernul. Toate trimiterile din acest text, dar si din altele, sunt neutre, facute la prevederi explicite si cunoscute ale legislatiei preconizate. Dimpotriva, mi-am asumat vizunea globalista a Curtii Constitutionale din 2000, potrivit cu care statul datoreaza protectie acelor categorii de functionari publici cu statut special expusi pe durata activitatii lor interdictiilor, incompatibilitatilor si riscurilor derivand din exercitiul acesteia. Functiile publice nu ar trebui ocupate de mercenari ci de corpuri profesionale compacte, incurajate sa desfasoare o cariera publica dupa reguli competitive, previzibile si transparente. Volatilizarea functiei publice, inclusiv a celei de autoritate, este un pas cert spre slabirea eficientei si performantei statului si inlocuirea mecanismelor lui normale de functionare cu cele ale grupurilor de putere constituite ad-hoc, situate in afara disciplinei publice. Populismul desantat care caracterizeaza demersurile legislative actuale nu permite o dezbatere neutra si neemotionala asupra continutului si formei dezirabile functiei publice in Romania, moment care ar trebui sa plece de la examenul vulnerabilitatilor si carentelor ei, astfel incat sa se gaseasca cele mai bune politici publice pentru consolidarea si performarea acesteia in statul modern si functional care ne dorim sa fim.

  3. zagado spune:

    In primul rand felicitari pentru articolele pertinente publicate aici.

    Verificand textul legii de pe site-ul oficial al MMFPS am gasit urmatoarele:

    http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Proiecte%20legislative/280110Pr_lege_pensii_si_anexe.pdf

    Art. 201. – Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
    r) Alin. (2) al art. 72. din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată;

    Art. 72 alin. 2 din Legea nr. 47/1992: Judecătorii Curţii Constituţionale, la data pensionării sau recalculării pensiilor anterior stabilite, beneficiază de pensie de serviciu egală cu 80% din indemnizaţia lor brută lunară. Pensia astfel stabilită se actualizează în raport cu indemnizaţia judecătorilor Curţii Constituţionale şi se impozitează potrivit legii.

    Deci aceleasi prevederi ca in cazul judecatorilor si procurorilor.

    Rezulta de aici ca nici judecatorii Curtii Constitutionale nu ar fi exceptati desi nu sunt mentionati in art. 173 care precizeaza: La data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, următoarele categorii de pensii stabilite pe baza legislatiei anterioare, devin pensii în întelesul prezentei legi:

    Sa fie o omisiune sau judecatorii C.C. sunt considerati ca facand parte din categoria larga a judecatorilor si procurorilor mentionati in art. 173 lit. c?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.