Flux noutăţi
AnunţuriEnglishInternaţionalJURIDICE.ro
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Judecatoria sectorului 1. Valorificarea unui drept de creanta impotriva statului. Sintagma „2 ani consecutivi”
08.02.2010 | JURIDICE.ro


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Dosarul nr. 4720/299/2009

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREŞTI

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ nr. 15424

Şedinţa publică de la: 14.12.2009

Instanţa constituită din:

Preşedinte: Ana-Maria PUIU

Grefier: Alexandra Ioana MARINIDE

Pe rol fiind soluţionarea acţiunii având ca obiect pretenţii, iar ca părţi: reclamanţii […] şi pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR (Direcţia Economică).

Cursul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de şedinţă din 23.11.2009, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, în temeiul art. 150 C.pr.civ., a reţinut cauza spre soluţionare.

Având nevoie de timp pentru a delibera şi consemna minuta, în temeiul art. 260 C.pr.civ., instanţa a amânat pronunţarea succesiv la data de 30.11.2009, 07.12, 14.12.2009 când, după ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 256 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:

I. PROCEDURA

A. Cererea de chemare în judecată

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 02.03.2009, sub număr de dosar 4720/299/2009, repartizat aleatoriu în modalitatea informatică prezentului complet (civil nr. 2), reclamanţii […] au chemat în judecată pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR (DIRECŢIA ECONOMICĂ), solicitând obligarea pârâtei la plata cotei de 40% din despăgubirea acordată în temeiul Legii nr. 9/1998 prin Decizia nr. 764/15.05.2008, decizie prin care vicepreşedintele ANRP a dispus plata sumei de 182.678,29 lei.

2. În fapt, reclamanţii au învederat că sunt beneficiarii dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 şi posesori ai Deciziei nr. 764/15.05.2008 prin care vicepreşedintele ANRP a dispus plata compensaţiilor stabilite prin hotărârea nr. 136/2005 de comisia judeţeană Călăraşi de aplicare a Legii nr. 9/1998. Cu toate că în „Comunicarea” ataşată Deciziei se menţionează clar „Plata sumei de 73.071,32 lei se va efectua în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. 5 lit. c din HG nr. 753/1998 cu modificările şi completările ulterioare, reprezentând 40% din totalul compensaţiei acordate, restul sumei urmând a fi plătită în cursul anului următor” şi cu toate că au respectat toate indicaţiile menţionate în aceeaşi „Comunicare” – în speţă au comunicat toate înscrisurile necesare efectuării plăţii – până la data sesizării instanţei pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală şi nu a efectuat plata cotei de 40% din despăgubire, plată care ar fi trebuit efectuată în cursul anului 2008.

3. Reclamanţii au menţionat că în conformitate cu dispoziţiile legale cererea scrisă adresată pârâtei în vederea efectuării plăţii a fost comunicată acesteia de împuternicita Sberea Maria prin scrisoare recomandată în data de 10.07.2008.

4. Având în vedere că potrivit art. 35 alin. 4 lit. b, vicepreşedintele ANRP – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 are ca atribuţie principală „dispune prin decizie plata despăgubirilor” şi întrucât art. 6 alin. 7 din OUG nr. 25/2007 dispune: „în baza deciziei de plată sau a hotărârii judecătoreşti definitive, Direcţia Economică din cadrul ANRP efectuează plata compensaţiilor băneşti”, ţinând seama şi de faptul că pârâta nu şi-a îndeplinit de bună voie obligaţia de plată, reclamanţii se consideră îndreptăţiţi să se adreseze instanţei competente cu prezenta cerere.

5.  În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile OUG nr. 25/2004, HG 753/1998, Lg. 9/1998, HG 286/2004, art. 82 şi 112 C.pr.civ.

6. Au fost anexate cererii de chemare în judecată copii de pe înscrisurile pe care reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea.

7. Acţiunea este scutită de taxă judiciară de timbru, potrivit art. 10 din Legea nr. 9/1998, astfel încât, potrivit art. 1 din OG nr. 32/1995 nu s-a aplicat nici timbru judiciar mobil.

B. Apărări

8. Pârâta a formulat întâmpinare (f. 51) prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale, incident procedural soluţionat prin respingere, cu motivarea ce se regăseşte în încheierea de şedinţă din 23.11.2009, parte integrantă din prezenta, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii, susţinând în esenţă că, potrivit art. 38 alin. 5 din HG nr. 753/1998, suma menţionată în Decizia vicepreşedintelui ANRP urmează a fi achitată în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat. S-a afirmat că sensul dat de legiuitor este de acordare a compensaţiilor în 2 ani consecutivi (365 + 365 zile) şi nu pe ani calendaristici, ceea ce face ca suma să nu fie scadentă la data introducerii prezentei.

C. Probe

9. În prezenta cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

D. Alte aspecte procesuale

10. Pentru termenul din mai 2009, pârâta a transmis la dosarul cauzei copii de pe înscrisurile care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 764/15.05.2008.

II. ÎN FAPT

11. În urma analizării înscrisurilor din dosar, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

12. Prin Decizia nr. 764/15.05.2008 (f. 4), validând Hotărârea nr. 136 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Călăraşi la data de 02.12.2005, Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor a dispus plata compensaţiilor în cuantum de 182.678,29 lei către […].

13. Prin aceeaşi decizie se menţiona la art. 2 că suma acordată cu titlul de compensaţie va fi eşalonată în conformitate cu art. 38 alin. 5 lit. c din HG nr. 753/1998 cu modificările şi completările ulterioare, plata compensaţiilor urmând a se efectua de către Direcţia financiar administrativă şi resurse umane din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, conform art. 38 alin. 1 din HG nr. 753/1998 cu modificările şi completările ulterioare.

III. ÎN DREPT

1. A. Reglementări incidente

14. Sunt incidente în soluţionarea cauzei dispoziţiile Legii nr. 9/1998, HG nr. 753/1998, art. 44 din Constituţia României şi art. 1 Protocol Adiţional nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

B. Soluţia instanţei

15. Raportând dreptul incident la situaţia de fapt reţinută, instanţa constată că  acţiunea reclamanţilor este întemeiată, impunându-se admiterea cererii, în consecinţă. Soluţia instanţei se întemeiază pe următoarele argumente:

16. Reclamanţii, beneficiari ai compensaţiilor prevăzute de Legea nr. 9/1998, sunt titularii unui drept de creanţă asupra Statului, în temeiul Deciziei nr. 764/15.05.2008.

17. Potrivit art. 8 din Legea nr. 9/1998, compensaţiile acordate cetăţenilor români îndreptăţiţi se suportă din bugetul de stat, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie. Totodată, HG nr. 753/1998 (art. 38 alin. 5 lit. c) prevede că sumele de bani aprobate persoanelor îndreptăţite se achită beneficiarilor eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi: 40 % în primul an şi 60% în anul următor, dacă cuantumul compensaţiilor depăşeşte 100.001 lei, cea de a doua tranşă urmând a fi actualizată potrivit prevederilor art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004. Plata despăgubirilor solicitate în baza Legii nr. 9/1998 se face de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin Direcţia economică.

18. Observând că pârâta nu a achitat reclamanţilor prima tranşă, 40 % din creanţa recunoscută, deşi Decizia a fost emisă la 15.05.2008, instanţa constată că cererea formulată de reclamanţi la 02.03.2009 este întemeiată.

19. Este neîntemeiată apărarea pârâtei care face apel la o interpretare eronată a textului de lege privitor la plata celor două tranşe ale creanţei recunoscute reclamanţilor. Pârâta a afirmat că legiuitorul a stabilit ca tranşele să fie plătite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, pe parcursul a doi ani, or, din moment ce nu se specifică: „doi ani calendaristici”, înseamnă că se poate plăti creanţa în 730 de zile consecutive (365 + 365 zile). Nu poate rezista o asemenea interpretare dacă se urmăreşte aplicarea legii în spiritul ei, cu respectarea drepturilor fundamentale.

20. Reclamanţii sunt titularii unui drept de creanţă. Sunt aşadar titularii unui drept de proprietate asupra unui bun, în accepţiunea Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Reclamanţii au o creanţă suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauzele Rafinăriile Greceşti Stran şi Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Şandor şi Virgil Ionescu c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea pârâtei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamanţilor, astfel cum este garantat şi protejat de Convenţie.

21. Textul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (la fel şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului) face parte din dreptul intern al României încă din anul 1994 (de 16 ani), iar dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile (art. 20 alin. 2 din Constituţie).

22. Din momentul în care legiuitorul a recunoscut în patrimoniul reclamanţilor un drept de creanţă, ingerinţele în exerciţiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun nu pot interveni decât printr-o prevedere a legii, pentru un scop legitim şi păstrând proporţiile de rezonabilitate (între ingerinţă şi scopul propus).

23. Or, Statul Român, prin legiuitorul său, după ce a recunoscut în patrimoniul unei categorii de persoane, în general, şi în patrimoniul reclamanţilor, în special (prin Decizia Vicepreşedintelui ANRP), a prevăzut concomitent o ingerinţă în dreptul de proprietate asupra acestei creanţe. În cazul reclamanţilor, având în vedere valoarea compensaţiilor, singura ingerinţă permisă constă în impunerea unei plăţi eşalonate a creanţei. Aceasta este singura condiţionare conformă cu dreptul de proprietate al reclamanţilor. Cealaltă condiţionare a efectuării plăţii („în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie”) este constatată de judecătorul naţional ca neconformă cu dreptul de proprietate al reclamanţilor şi, prin urmare, neconvenţională (neconformă cu prevederile Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi cu jurisprudenţa născută de Curte din aceste prevederi), motiv pentru care instanţa înlătură ca neîntemeiată această apărare. Această condiţionare reprezintă o condiţie pur potestativă ce afectează obligaţia Statului (condiţie a cărei realizare depinde exclusiv de voinţa Statului în condiţiile în care Statul nu poate fi cenzurat de reclamanţi la alocarea sumelor în procedura adoptării bugetului de stat) şi constituie prin aceasta o ingerinţă disproporţionată în dreptul de proprietate al reclamanţilor ce impune cenzurarea judecătorului naţional, pentru împiedicarea constatării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a unei noi încălcări de către Statul Român a art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţie.

24. Aceasta este cheia în care trebuie interpretată şi aplicată Legea nr. 9/1998 în ceea ce priveşte sintagma „pe parcursul a 2 ani consecutivi”: Dacă sintagma de „2 ani consecutivi” este susceptibilă de interpretare, aceasta nu poate fi permisă decât în contra Statului Român care s-a obligat prin legislaţia pe care el însuşi a adoptat-o, context în care, se prezumă, că a acţionat cu maximă diligenţă.

25. Este o falsă problemă juridică cea invocată de pârâtă în apărarea sa, căci reclamanţii nu au pretins că cei 2 ani la care se referă legiuitorul ar fi ani calendaristici şi nu 365 + 365 zile. Adevărata problemă juridică în speţa dedusă judecăţii este aceea dacă eşalonarea plăţii compensaţiilor „pe parcursul a 2 ani consecutivi”, cu o primă tranşă de 40 % plătită în primul an şi a doua, de 60%, în al doilea an, reprezintă o modalitate a obligaţiei pârâtei, respectiv un termen suspensiv, dată scadentă pentru prima tranşă a compensaţiilor. Răspunsul ce se impune este acela că art. 38 alin. 5 lit. c din HG nr. 753/1998 nu stabileşte decât o singură scadenţă, aceea a tranşei a doua ce nu va putea fi solicitată decât după primul an ce succede datei rămânerii definitive a Deciziei ANRP. Însă prima tranşă este exigibilă din momentul rămânerii definitive a Deciziei ANRP, existând chiar de la acel moment dreptul reclamanţilor la acţiune. Aşadar, „în primul an” este echivalent cu „în primele 365 de zile ce urmează datei rămânerii definitive a Deciziei”. Cea de a doua tranşă, plătibilă „în al doilea an” devine exigibilă în prima zi a celui de al doilea an, respectiv în a 366-a zi ce urmează datei rămânerii definitive a Deciziei.

26. Pentru aceste motive este neîntemeiată susţinerea pârâtei care consideră că obligaţia sa de plată a primei tranşe nu era încă exigibilă la data sesizării instanţei (martie 2009), faţă de data Deciziei Vicepreşedintelui ANRP (mai 2008). Obligaţia pârâtei de plată a primei tranşe din compensaţiile cuvenite reclamanţilor nu este afectată de un termen suspensiv; prima tranşă este scadentă în prima zi ce succede datei rămânerii definitive a Deciziei ANRP; prin textul de lege nu se fixează o scadenţă decât pentru cea de a doua tranşă (60 % din valoarea totală a compensaţiilor acordate reclamanţilor) care se va plăti în al doilea an de la data rămânerii definitive a Deciziei ANRP, iar nu peste (la) 2 ani de la data Deciziei. Aceasta înseamnă că a doua tranşă nu va putea fi pretinsă în primul an de la data emiterii Deciziei.

27. În lumina celor de mai sus, instanţa constată că nu există niciun motiv pertinent, juridic, exonerator care să justifice întârzierea pârâtei în plata primei tranşe din creanţa reclamanţilor.

28. Pentru toate considerentele de fapt şi de drept mai sus enunţate, instanţa va admite acţiunea având ca obiect pretenţii, iar ca părţi: reclamanţii […] şi pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR (Direcţia Economică).

Asupra cheltuielilor de judecată

29. Faţă de soluţia la care a ajuns instanţa în urma deliberării, având în vedere dispoziţiile art. 274 C.pr.civ. care prevăd că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, instanţa urmează să ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

JUDECĂTORIA

HOTĂRĂŞTE:

1. Admite acţiunea având ca obiect pretenţii, formulată şi precizată de reclamanţii […], cu domiciliul în […], […], cu domiciliul în Olteniţa […], […], cu domiciliul în […], […], cu domiciliul în […]‚ împotriva pârâtei AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR (Direcţia Economică), cu sediul în Bucureşti, Sector 1, Calea Floreasca nr. 202 A.

2. Obligă pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 73.071,32 lei, reprezentând 40 % din totalul compensaţiilor băneşti care au fost acordate reclamanţilor în baza Legii nr. 9/1998.

3. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

4. Definitivă, conform art. 377 alin. 1 C.pr.civ.

5. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 2821, 299 şi 301 C.pr.civ.

6. Prezenta hotărâre se va comunica părţilor, în copie, în temeiul art. 266 alin. 3 C.pr.civ.

7. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.12.2009.

PRESEDINTE

GREFIER

Redactat: Ana-Maria PUIU

Data: 05.02.2010

Număr de exemplare printate: 2″

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Judecatoria sectorului 1. Valorificarea unui drept de creanta impotriva statului. Sintagma „2 ani consecutivi””

  1. ml.lungu spune:

    De cand am inceput avocatura, din 1998, am avut o parere buna despre magistrati si un sincer regret ca imaginea Justitiei este atat de proasta in ochii opiniei publice.
    Citind aceasta solutie a dnei judecator Ana-Maria Puiu (ca de altfel si altele) realizez ca Justitia nu isi poate redobandi increderea decat prin solutii juste si curajoase.
    Lucrez pe Legea 9 si spun cu tarie: asa da!
    Felicitari Doamna Judecator!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate