Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Arbitraj
DezbateriCărţiProfesionişti

Secţiune dezvoltată în parteneriat cu Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României
POPOVICI NITU STOICA & ASOCIATII
 

Medierea în comerțul internațional, susținută de o lege model elaborată de UNCITRAL
13.10.2014 | Cristina Elena CANDEA

Revista Română de Arbitraj nr. 4/2014
10.10.2014 | JURIDICE.ro

Rolul doctrinei în dezvoltarea regimului juridic al investițiilor străine și evoluții specifice în dreptul internațional
09.10.2014 | Cristina Elena CANDEA

Dispute Adjudication Board decision enforcement under New York Convention. Admissibility in court. Does it constitute an arbitral award?
06.10.2014 | Veronica JUNGER | 1 comentariu

ICCJ. Principiul prevalenţei normelor procedurale noi vs. principiul disponibilităţii
03.10.2014 | Corina CIOROABĂ | 1 comentariu

In memoriam Dumitru Florescu
24.09.2014 | Viorel ROȘ, Viorel ROȘ | 1 comentariu

Congres Internațional de Arbitraj ”Înapoi în viitor – partea a III-a” / 16-18 octombrie 2014, Barcelona
22.09.2014 | JURIDICE.ro

Condiţii pentru (re)înscrierea pe Lista de arbitri a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR – termen limită 15 septembrie
08.09.2014 | Mihaela APOSTOL

Festivitatea de deschidere a Tribunalului de Arbitraj Instituționalizat Dâmbovița / 12 septembrie 2014, Târgoviște
03.09.2014 | JURIDICE.ro

Noile Reguli de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj de pe lângă CCIR
27.08.2014 | JURIDICE.ro

Noutăți de la Londra: reguli noi de arbitraj la LCIA
26.08.2014 | Mihnea JIDA

Hotărâre istorică în arbitrajul internaţional – Yukos Oil Company vs. Federaţia Rusă
06.08.2014 | Mihaela APOSTOL

Au fost adoptate noile Reguli de Arbitraj LCIA
01.08.2014 | JURIDICE.ro

ICCJ. Limitele controlului judecătoresc cu privire la hotărârea arbitrală
02.07.2014 | Corina CIOROABĂ

Aprobarea ROF al Comisiei centrale de arbitraj și a procedurii arbitrale de soluționare a litigiilor dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale și casele de asigurări de sănătate | Proiect
02.07.2014 | JURIDICE.ro

Revista Română de Arbitraj nr. 3/2014
26.06.2014 | JURIDICE.ro

Prof. univ. dr. Viorel-Mihai Ciobanu, decorat de Președintele României
12.06.2014 | JURIDICE.ro

Scurtă prezentare a noilor Reguli ale Centrului de Mediere și Arbitraj al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale – aplicabile de la 1 iunie 2014
28.05.2014 | Mihaela APOSTOL

Consideraţii privind posibilitatea de a pune în executare o decizie DAB obligatorie dar nedefinitivă, prin intermediul unei hotărâri arbitrale provizorii sau parţiale analizată din perspectiva dreptului procedural român
09.05.2014 | Viorel Mihai CIOBANU, Cosmin VASILE

Dezbateri JURIDICE.ro: Arbitrajul. Un nou început / 5 mai 2014. UPDATE: Înregistrarea VIDEO
08.05.2014 | JURIDICE.ro

Noul ROF al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României
08.05.2014 | JURIDICE.ro

Viitorul Tratatelor de investiții: cazul Indoneziei
06.05.2014 | Horia CIURTIN

Interviu Bazil Oglindă. Despre revenirea la firesc în arbitraj. UPDATE: Noile Reguli
16.04.2014 | Alina MATEI | 2 comentarii

O precizare
11.04.2014 | Viorel Mihai CIOBANU

Noua conducere a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României
11.04.2014 | JURIDICE.ro

Cutremur la vârful Curții de Arbitraj de pe lângă CCIR
10.04.2014 | JURIDICE.ro | 1 comentariu

Standardul FET în Tratatele Bilaterale de Investiții încheiate de România: observații preliminare
03.04.2014 | Horia CIURTIN

Câteva sugestii pentru o nouă Curte de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR
01.04.2014 | Marin VOICU

Cauze fondatoare în arbitrajul de investiții (I): Metalclad v. Mexico
21.02.2014 | Horia CIURTIN

Premiile GAR Awards 2014: România, pentru prima dată pe lista câştigătorilor
14.02.2014 | JURIDICE.ro

Tribunalul Arbitral Sportiv – primele diferende înregistrate la Jocurile Olimpice de iarna de la Soci
11.02.2014 | Mihaela APOSTOL

Perspective juridice – Arbitraj și mediere / 10 ianuarie 2014, Iași
09.01.2014 | Luca CIUBOTARU

Tendințe europene în dreptul investițiilor
07.01.2014 | Horia CIURTIN | 1 comentariu

Revista Română de Arbitraj nr. 1/2014
07.01.2014 | Elena ALBU

Standards for disqualifying arbitrators in commercial and investment arbitration: convergence or divergence? / 30 ianuarie 2014, Paris
07.01.2014 | JURIDICE.ro

Arbitrajul în Noile Coduri / 16-17 decembrie 2013, București. UPDATE: VIDEO
25.12.2013 | JURIDICE.ro

Concurența jurisdicțiilor internaționale
17.12.2013 | Alin Samir ORGOAN

ICSID. Statul român a fost obligat la despăgubiri record
16.12.2013 | JURIDICE.ro

Aplicaţii ale noii lex mercatoria în arbitrajul internaţional
02.12.2013 | Horia CIURTIN

Nulitatea absolută a convenţiei arbitrale încheiate fără autentificarea notarului – o extravaganţă a NCPC
11.11.2013 | Cosmin VASILE, Cosmin VASILE, Violeta SARANCIUC

Arbitrajul si medierea civilă – Torino, 31 octombrie 2013
30.10.2013 | JURIDICE.ro

Sumar al revistelor apărute la nivel internațional în ultimele luni în materie de arbitraj
22.10.2013 | Mihaela APOSTOL

Câteva aspecte teroretice și practice cu privire la desființarea hotărârii arbitrale | Cristian Mareș, Mihai Mareș
30.09.2013 | JURIDICE.ro

Concursul de admitere la Masterul de Arbitraj Internaţional. Grile și barem
25.09.2013 | Mihaela APOSTOL

Arbitrajul intern și internațional. Texte. Comentarii. Mentalități | Radu Bogdan Bobei
22.09.2013 | JURIDICE.ro

Curtea Internaţională de Arbitraj îşi instalează birou în New York
12.09.2013 | Mihaela APOSTOL

ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII câștigă la ICSID pentru statul român
10.09.2013 | JURIDICE.ro

Oare principiul forței obligatorii a contractelor chiar este exclus din sfera ordinii publice de drept internațional privat?
05.09.2013 | Vladimir DIACONIȚĂ | 9 comentarii

Drept procesual civil. Drept execuțional civil. Arbitraj. Drept notarial | Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu
04.09.2013 | JURIDICE.ro