8,504 citiri

Pot fi aplicate dispozițiile privind legea penală mai favorabilă, prevăzute de art. 6 C. pen., în procedura contestației la executare, dacă instanța care a pronunțat hotărârea de condamnare rămasă definitivă a omis, în mod greșit, acest lucru?

ESSENTIALS-Valerian-CiocleiChestiune de drept[1]

Subsemnatul Valerian Cioclei
Profesor universitar doctor la Departamentul de Drept penal al
Facultății de Drept a Universității din București
La solicitarea I.C.C.J. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
În cauza înregistrată sub nr. 620/1/2017 și
În baza art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) C.proc.pen.
am formulat prezenta

OPINIE JURIDICĂ

Cu privire la următoarea chestiune de drept:

„Dacă instituția aplicării legii penale mai favorabile reglementată de art. 6 Cod penal este incidentă sau nu în situația în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiționată din executarea pedepsei, iar ulterior modificării legislative restul de pedeapsă rămas neexecutat a fost revocat printr-o altă hotărâre de condamnare, rămasă definitivă, prin care nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod penal”.

TEXTE LEGALE CU INCIDENȚĂ ÎN CAUZĂ

Codul penal

Art. 6. Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei. (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.

(2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.

(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.

(4) Măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.

(5) Când legea nouă este mai favorabilă în condiţiile alin. (1)–(4), pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta.

(6) Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranţă, acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.

(7) Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alin. (1)–(6).

Codul de procedură penală

Art. 595. Intervenirea unei legi penale noi. (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Codul penal.

(2) Aplicarea dispoziţiilor alin. (1) se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de către instanţa de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, de către instanţa corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de detenţie.

Art. 598. Contestația la executare. (1) Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

H.G. nr. 836/2013

Art. 4. (1) Comisiile de evaluare îndeplinesc următoarele sarcini:

a) analizează dosarele persoanelor care se află în executarea pedepselor privative de libertate şi ale persoanelor condamnate aflate în centrele de reţinere şi arestare preventivă. Fac obiectul analizei şi documentarele penale ale persoanelor aflate în întreruperea executării pedepselor sau măsurilor educative, ale persoanelor evadate şi ale celor transferate temporar pentru punerea la dispoziţia autorităţilor judiciare ale altor state, în temeiul Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată;

b) verifică, pentru fiecare persoană, cuantumul şi stadiul executării fiecărei pedepse;

c) identifică situaţiile condamnaţilor pentru fapte dezincriminate potrivit legii noi şi situaţiile care pot fi de natură să atragă aplicarea legii penale mai favorabile începând cu data intrării în vigoare a actelor normative prevăzute la art. 1;

d) identifică orice alte date, informaţii şi situaţii pe care le consideră relevante pentru aplicarea legii penale mai favorabile.

(2) Pentru fiecare persoană privată de libertate comisiile întocmesc fişe individuale care cuprind rezultatul verificărilor prevăzute la alin. (1) lit. b)–d).

Art. 5. (1) Sesizarea instanţelor se va realiza potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.

(2) Comisiile de evaluare au obligaţia de a transmite instanţelor competente să dispună cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile dosarul fiecărui condamnat cuprinzând toate documentele necesare pentru stabilirea incidenţei legii penale mai favorabile.

(3) În scopul îndeplinirii obligaţiei prevăzute la alin. (2), comisiile pot solicita orice înscrisuri sau informaţii de natură să clarifice situaţia condamnatului. Comunicarea înscrisurilor şi informaţiilor de către instituţiile care le deţin se face de urgenţă.

Problema de drept avută în vedere

Apreciez că formula utilizată de instanța de sesizare pentru indicarea chestiunii de drept este incompletă și, prin urmare, confuză. Din încheierea de sesizare rezultă că, prin hotărârea de condamnare definitivă, în mod greșit nu au fost aplicate dispozițiile art. 6 Cod penal și, urmare acestei erori, a fost revocat un „rest de pedeapsă rămas neexecutat” inexistent. Cu alte cuvinte, dacă ar fi aplicat dispozițiile art. 6 Cod penal, incidente în cauză, instanța de condamnare ar fi constatat că pedeapsa anterioară a fost în întregime executată și nu mai exista niciun rest care să poată fi revocat. Din această perspectivă, chestiunea de drept care se pune, în realitate, ar trebui să răspundă la întrebarea: pot fi aplicate dispozițiile privind legea penală mai favorabilă, prevăzute de art. 6 C.pen., în procedura contestației la executare, dacă instanța care a pronunțat hotărârea de condamnare rămasă definitivă a omis, în mod greșit, acest lucru?

Situația de fapt, așa cum rezultă din încheierea de sesizare, este, în esență, următoarea:

Sub incidența vechiului Cod penal, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare. După executarea a mai mult de 10 ani din pedeapsă, inculpatul a fost liberat condiționat. În termenul de supraveghere, deci până la data împlinirii duratei pedepsei, a intrat în vigoare noul Cod penal care, pentru fapta ce a stat la baza condamnării prevede o limită maximă de pedeapsă de 10 ani. Tot în termenul de supraveghere, persoana liberată condiționat a comis o nouă infracțiune pentru care a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea (3 ani și 8 luni), la care s-a adăugat „restul rămas neexecutat” din pedeapsa inițială (1474 zile, adică peste 4 ani). Instanța de condamnare a ignorat (nu a aplicat) dispozițiile art. 6 C.pen. care o obligau să constate că, prin intrarea în vigoare a noului Cod penal, pedeapsa de 15 ani trebuia redusă la 10 ani, că persoana condamnată executase mai mult de 10 ani și, prin urmare, nu mai rămânea niciun rest de executat, durata pedepsei (astfel cum ea trebuia redusă) fiind împlinită.

Condamnatul a făcut contestație la executare. În primă instanță, contestația a fost respinsă ca inadmisibilă, cu motivarea că temeiul invocat nu face parte din cazurile expres prevăzute de lege (art. 598 alin. (1) Cod proc.pen.), că acest temei era anterior hotărârii de condamnare (!?!) și că: „ A considera că o eventuală cauză de reducere a pedepsei poate fi avută în vedere pe calea contestației la executare, deși aceasta (cauza) exista la momentul pronunțării hotărârii de condamnare, ar echivala cu o atingere adusă autorității de lucru judecat și prin urmare nu poate fi primită” (p. 2 din încheierea de sesizare).

Condamnatul a contestat sentința dată în primă instanță. Instanța superioară, prin încheierea de sesizare a ICCJ, a exprimat un punct de vedere contrar primei instanțe și a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 6 C.pen.: „În acest sens Curtea are în vedere principiul legalității pedepsei pe toată durata executării acesteia și faptul că, până la împlinirea restului de pedeapsă rămas de executat în urma liberării condiționate, pedeapsa din care provine acest rest nu poate fi considerată ca și executată, cu atât mai mult cu cât restul de pedeapsă a fost revocat și este inclus într-o altă pedeapsă rezultantă. Faptul că prin hotărârea ulterioară nu a fost analizată situația incidenței prevederilor art. 6 Cod penal, constituie în opinia Curții un argument că într-o astfel de situație nu poate fi invocată autoritatea de lucru judecat, și nu un impediment pentru incidența acestei instituții, întrucât chestiunea aplicării în cauză a prevederilor art. 6 Cod penal nu a fost tranșată anterior în mod definitiv, aceasta făcând obiectul unei judecăți pentru prima dată abia cu ocazia formulării contestației la executare de către condamnat” (p. 4 din încheierea de sesizare, s.n.).

În mod evident punctul de vedere exprimat de instanța de sesizare este cel corect, dar argumentarea, deși pertinentă, este insuficientă, în opinia mea, din motivele ce vor fi dezvoltate în continuare:

În primul rând, deși ar trebui să fie superfluă, trebuie, iată, făcută precizarea că, dispozițiile art. 6 C.pen. sunt imperative, nu facultative, iar aplicarea lor, obligatorie, revine instanței competente, inclusiv din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 595 C.proc.pen.

În al doilea rând trebuie precizat că dispozițiile noului Cod penal, ale noului Cod de procedură penală, ale legilor de punere în aplicare ale acestora, precum și ale H.G. nr. 836/2013 (privind constituirea și atribuțiile comisiilor de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor) au creat cadrul legal necesar pentru ca, odată cu intrarea în vigoare a noilor Coduri, nicio persoană să nu continue executarea unei pedepse devenită ilegală.

În speța analizată, la data intrării în vigoare a noului Cod penal, condamnatul, pentru care se dispusese liberarea condiționată, făcea parte din categoria persoanelor aflate în executare pedepsei, deoarece, în această situație, pedeapsa se consideră executată doar la expirarea termenului de supraveghere. Prin urmare, Comisia constituită în baza H.G. nr. 836/3013 avea obligația, în temeiul art. 3 și 4 din același act normativ, să sesizeze instanța de executare, pentru ca aceasta să dispună aplicarea art. 6 Cod penal. Rezultă că acest lucru nu s-a făcut, fapt ce reprezintă o eroare administrativă.

În lipsa sesizării din partea Comisiei amintite, dar și în lipsa unei cereri din partea procurorului sau a persoanei condamnate, instanța de executare avea obligația ca, din oficiu, să ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor art. 6 C.pen. conform prevederilor art. 595 alin. (1) și (2) C.proc.pen. Rezultă că acest lucru nu s-a realizat, ceea ce reprezintă o eroare judiciară, prin omisiune.

Procedând la judecarea persoanei în cauză pentru o altă infracțiune, o altă instanță ignoră intervenția unei legi penale mai favorabile și, în loc să constate că, prin aplicarea art. 6 C.pen., pedeapsa pentru condamnarea anterioară trebuia considerată executată, revocă un rest inexistent pe care îl adaugă pedepsei aplicate pentru noua infracțiune. Se comite așadar o nouă eroare judiciară, de această dată prin comisiune.

Se poate îndrepta această eroare judiciară pe calea contestației în executare? În opinia mea, da. Contrar opiniei primei instanțe care a judecat cauza, cererea se încadrează în cazurile prevăzute de lege, mai exact cel la care se referă art. 598 alin. (1) lit. d): „când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei”. În mod evident, în speța analizată, invocarea art. 6 C.pen. și aplicarea acestuia reprezintă o cauză de stingere a pedepsei în raport cu „restul” adăugat și o cauză de micșorare în raport cu pedeapsa totală, care ar trebui executată.

Tot contrar opiniei primei instanțe, admiterea contestației nu „echivalează cu o atingere adusă lucrului judecat”. Pe lângă argumentul adus de instanța de sesizare, respectiv că problema art. 6 C.pen. nu a fost pusă în discuție anterior contestației la executare, se pot aduce și alte argumente. Astfel, este admis, atât în doctrină, cât și în jurisprudență, faptul că, în procedura contestației la executare, problema autorității de lucru judecat ar putea fi ridicată numai în măsura în care, pe această cale, s-ar urmări soluționarea unei probleme de fond: „Este inadmisibilă contestația la executare prin care se tinde a se soluționa o problemă legată de fond, rezolvată cu autoritate de lucru judecat”[2]. Spre exemplu, prin contestația la executare, nu se poate ajunge la schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina condamnatului și, prin aceasta, la reducerea pedepsei[3]. Or, în speța analizată, nu este vorba despre o reapreciere cu privire la fondul cauzei, ci, pur și simplu, așa cum arătam mai sus, despre constatarea unei cauze de stingere a pedepsei. Urmând logica primei instanțe, instituția contestației la executare ar fi aproape total lipsită de conținut, deoarece, cu excepția cazului prevăzut de art. 598 lit. a) C.proc.pen. (unde este vorba despre punerea în executare a unei hotărâri care nu era definitivă), celelalte cazuri vizează executarea unor pedepse stabilite prin hotărâri definitive, deci, susceptibile de protecția autorității de lucru judecat. O astfel de interpretare, ca cea propusă de prima instanță, ar fi contrară logicii instituției contestației la executare care are tocmai rolul de a împiedica executarea unei pedepse în condiții contrare legii. Mai mult, de principiu, autoritatea de lucru judecat nu poate fi invocată pentru a acoperi o eroare judiciară flagrantă, care duce la executarea unei pedepse ilegale. Principiul legalității sancțiunilor de drept penal prevăzut în art. 2 C.pen., consacrat constituțional și consolidat convențional în jurisprudența CEDO, este valabil, și el trebuie să funcționeze, adică să fie aplicat, pe toată durata executării pedepsei, până la stingerea acesteia. Încălcarea principiului legalității pedepsei nu poate fi justificată prin invocarea niciunui alt text de lege sau principiu de drept. O eroare judiciară (de fapt, un lanț de erori, după cum s-a văzut), prin care o persoană ar urma să execute o pedeapsă în afara legii, nu poate fi acoperită prin invocarea autorității de lucru judecat.

În concluzie, răspunsul la chestiunea de drept așa cum ea a fost formulată în sesizare este: instituția aplicării legii penale mai favorabile reglementată de art. 6 Cod penal este incidentă în situația în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiționată din executarea pedepsei, iar ulterior modificării legislative restul de pedeapsă rămas neexecutat a fost revocat printr-o altă hotărâre de condamnare, rămasă definitivă, prin care nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod penal.

În același sens, dar răspunzând la chestiunea de drept formulată în mod corect, în raport cu datele cauzei, se poate afirma că: dispozițiile privind legea penală mai favorabilă prevăzute de art. 6 C.pen, pot fi aplicate în procedura contestației la executare, dacă instanța care a pronunțat hotărârea de condamnare rămasă definitivă a omis, în mod greșit, acest lucru.



[1] Opinia juridică ce formează conținutul acestui articol a fost trimisă prin intermediul Departamentului de Drept penal al Facultății de Drept a Universității din București Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al I.C.C.J. la data de 27.03.2017.
[2] Trib. Suprem, decizia nr. 2784/1975, apud L. V. Lefterache, în G. Bodoroncea, V. Cioclei, I. Kuglay, L.V. Lefterache, T. Manea, I. Nedelcu, F.M. Vasile, Codul penal. Comentariu pe articole Ed. 2, Editura C.H. Beck, p. 38.
[3] În acest sens, a se vedea L. V. Lefterache, op. cit. p. 38, cu referire la C.S.J., secția penală, decizia nr. 2179/1993.


Prof. univ. dr. Valerian Cioclei
Facultatea de Drept, Universitatea din București, Departamentul de Drept penal