7,811 citiri

Natura juridică a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, în raport cu dispozițiile art. 2 din aceeași lege

ESSENTIALS-Valerian-CiocleiChestiune de drept[1]

Subsemnatul Valerian Cioclei
Profesor universitar doctor la Departamentul de Drept penal al
Facultății de Drept a Universității din București
La solicitarea I.C.C.J. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
În cauza înregistrată sub nr. 635/1/2017 și
În baza art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) C.proc.pen.
am formulat prezenta

OPINIE JURIDICĂ

Cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă, acțiunea unică de transport al drogurilor de risc/mare risc, pe teritoriul altui stat și ulterior pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 2 și 3 din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, în concurs ideal sau infracțiunea unică prevăzută de art. 3 din aceeași lege.

TEXTE LEGALE CU INCIDENȚĂ ÎN CAUZĂ

Legea nr. 143/2000

Art. 2. (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 3. (1) Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Problema de drept avută în vedere

Natura juridică a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 143/2000, în raport cu dispozițiile art. 2 din aceeași lege

Instanța de sesizare a surprins exact dilema generată de cauza analizată și a formulat corect întrebarea care ar permite rezolvarea acesteia. În esență, este vorba despre stabilirea naturii juridice a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 143/2000, în raport cu dispozițiile art. 2 din aceeași lege.

În cauza analizată, s-a reținut în sarcina inculpaților faptul că au pătruns pe teritoriul României, dinspre Ungaria, cu un autoturism, în care erau ascunse diferite cantități de droguri, de risc și de mare risc, iar la câteva ore de la intrarea în țară, în continuarea transportului, au fost opriți pe autostradă de ofițeri de poliție, care au realizat un flagrant, descoperind drogurile.

În primă instanță, pe starea de fapt descrisă, inculpații au fost condamnați pentru comitere infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000 și art. 3 alin. (1) și (2) din aceeași lege, cu reținerea dispozițiilor privind concursul de infracțiuni (art. 38 alin. (1) C.pen.).

Împotriva sentinței primei instanțe, inculpații au declarat apel, considerând că în cauză trebuia reținută doar infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000. În motivare, în esență, unul dintre apărători a exprimat opinia potrivit căreia art. 3 din Legea nr. 143/2000 reprezintă o variantă agravată în raport cu art. 2 din aceeași lege, „în cazul în care peste elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 2 se suprapune același element material, dar în condiții de extraneitate”. Celălalt apărător, în esență, a exprimat opinia potrivit căreia „actul material al transportului național de droguri este și elementul transnațional al infracțiunii de trafic internațional de droguri” și că: „ Este vorba doar despre o singură infracțiune de trafic internațional de droguri fiind aplicabile prevederile art. 35 alin. (2) C.pen., cu referire la infracțiunea complexă. Complexitatea naturală a acestei infracțiuni este dată de existența unor acte de executare cu dublă semnificație”. În ambele opinii se arată că, în circumstanțele date, infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 o absoarbe pe cea prevăzută la art. 2 din aceeași lege.

În opinia Ministerului Public, în cauză trebuie reținut un concurs de infracțiuni. În motivare, se arată, în esență, că: „Elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 constă în introducerea sau scoaterea, precum și importul – exportul de droguri de risc, fără drept. Pentru cea de a doua infracțiune, respectiv cea de trafic de droguri de mare risc se realizează, distinct, un alt element material, și anume cel al deținerii”.

În cursul procedurii desfășurate în faza apelului, Curtea, din oficiu, a invocat necesitatea rezolvării chestiunii de drept enunțate mai sus. În sesizarea adresată instanței supreme, Curtea a exprimat și propriul punct de vedere, în sensul că, într-o astfel de ipoteză, trebuie reținută doar infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000, nu și infracțiunea prevăzută de art. 2 din aceeași lege, în concurs. În motivarea punctului de vedere, Curtea a folosit, în esență, următoarele argumente: „Prin urmare, în situația în care introducerea în țară se face prin transport (greu de imaginat alte modalități de introducere), iar traficul național se realizează de asemenea, tot în varianta alternativă a transportului (nu și în celelalte variante – vânzare, transformare, oferire spre vânzare etc.), care se situează în continuarea primului transport, elementul material al celor două infracțiuni este același, fiind unic și continuu. Argumentul potrivit căruia transportul implică în mod automat deținerea și astfel ar exista elemente materiale diferite (în acest sens fiind argumentate unele soluții din practica judiciară), nu poate fi acceptat, deoarece nu se poate concepe transportul unor bunuri fără a le poseda, însăși deplasarea acestora implicând posesia și nefiind posibilă în lipsa posesiei bunurilor (…). Prin urmare, Curtea apreciază că unității elementului material al celor două infracțiuni (verbum regens) îi corespunde, în plan juridic, o unitate naturală de infracțiune, cu atât mai mult cu cât există și unitate de rezoluție infracțională, dar și unitate de rezultat socialmente periculos (…). Față de aceste argumente, opinia completului de judecată este aceea că, ori de câte ori sunt întrunite condițiile pentru reținerea vreuneia dintre modalitățile elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000, nu se va putea reține în concurs și infracțiunea prevăzută de art. 2 din aceeași lege, dacă variante ale elementului material al acestei din urmă infracțiuni sunt înglobate în modalitățile reglementate de art. 3. În aceste situații, se va reține numai infracțiunea prevăzută de art. 3, care reprezintă astfel, o variantă agravată a infracțiunii prevăzute de art. 2, în raport de existența elementului de extraneitate (în acest sens este și Decizia Curții de Apel București nr. 251/A/25 nov. 2009…)”.

Pe fond, soluția propusă de apărători și instanța de sesizare este cea corectă. De asemenea, argumentul privind identitatea de element material, în privința transportului este perfect valabil, precum și faptul că deținerea este de esența transportului și, ca atare, se subsumează acestuia. Nu pot fi însă de acord cu natura juridică atribuită infracțiunii prevăzute de art. 3, respectiv calificarea acesteia drept variantă agravată a art. 2 sau calificarea acesteia drept infracțiune complexă.

Art. 3 nu este o variantă agravată a art. 2 deoarece nu are la bază elementele constitutive ale acesteia din urmă, la care să se adauge un element circumstanțial. Cu alte cuvinte art. 3 nu este „construit” pe fapta prevăzută la art. 2 ci, el are o construcție proprie, independentă. Modalitățile elementului material de la art.3 (introducerea, scoaterea, etc.) sunt total distincte de cele mai multe dintre modalitățile elementului material de la art. 2 (cultivarea, producerea, fabricarea etc.). Ca atare, infracțiunea prevăzută la art. 3 poate exista în mod independent de cea de la art. 2, ceea ce, evident, nu se întâmplă în cazul unei variante agravate.

Art. 3 nu este nici infracțiune complexă. Ea nu se încadrează în niciuna din ipotezele de complexitate prevăzute de art. 35 alin. (2) C.pen. „Complexitatea naturală”, la care se referă apărătorul unuia dintre inculpați, este de fapt o falsă complexitate. Atunci când există identitate de element material între o infracțiune mai gravă, cum este cea de la art. 3, și o infracțiune mai puțin gravă, cum este cea de la art. 2, avem de a face, de fapt, cu o unitate naturală a infracțiunii. În aceste cazuri, fapta mai puțin gravă este absorbită în mod natural de fapta mai gravă. Este clasicul caz al omorului care absoarbe lovirea și alte violențe[2]. Prin urmare, coincidența elementului material, dublată de coincidența obiectului juridic și a urmării imediate, corect constatate în cauză de către instanța de sesizare, duce la reținerea unei singure infracțiuni, ca unitate naturală.

În concluzie: acțiunea unică de transport al drogurilor de risc/mare risc, pe teritoriul altui stat și ulterior pe teritoriul României, nu poate constitui elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 2 și 3 din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, în concurs ideal, ci infracțiunea unică prevăzută de art. 3 din aceeași lege .

6.04.2017



[1] Opinia juridică ce formează conținutul acestui articol a fost trimisă prin intermediul Departamentului de Drept penal al Facultății de Drept a Universității din București Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al I.C.C.J. la data de 7.04.2017.
[2] Cu privire la „complexitatea naturală” și la faptul că aceasta este de fapt o unitate naturală a infracțiunii a se vedea V. Dongoroz și colaboratorii, Explicații teoretice ale Codului penal român, vol. I, ediția a II-a, Ed. Academiei Române, Ed. All Beck, București, 2003, p. 262.


Prof. univ. dr. Valerian Cioclei
Facultatea de Drept, Universitatea din București, Departamentul de Drept penal