8,910 citiri

Vine impozitul pe venitul global pe gospodărie. Fie că vrem sau nu

Gheorghe Piperea* Termenul de “venit global pe gospodarie” nu ar trebuie sa va sperie prin arhaismul sau caracterul sau vetust. Este traducerea (neinspirata) in romana a cuvantului “household”, utilizat de toate documentele dreptului european. Nu este vorba, deci, de o intoarcere in timp, in perioada feudalismului, cand se practica taxa pe fumarit.

Impozitul pe venit (platit acum, impreuna cu contributiile de asigurari sociale si de sanatate, prin retinere la sursa, de catre angajator, salariul efectiv incasat de angajat fiind un salariu net) va fi de 10% sau, dupa caz, zero, in functie de faptul ca venitul brut este mai mare, respectiv, mai mic de 2000 de lei pe luna. Iar in stabilirea acestui venit impozabil lunar se iau in calcul veniturile si cheltuielile cumulate ale unei gospodarii, ceea ce inseamna ca, daca un membru al gospodariei are un venit lunar de 3000 de lei, iar ceilalti membri ai gospodariei nu au venituri sau au venituri sub 1000 de lei lunar, nu se plateste niciun impozit. Interesant este ca, daca venitul anual este mai mic decat totalul cheltuielilor anuale, nu numai ca nu se plateste niciun impozit, dar statul are obligatia sa plateasca gospodariei un minim de 1200 de lei anual pentru fiecare copil[1].

Problema care se pune este ca fiscul este cel care decide daca sunteti sau nu o “gospodarie”. Iar notiunea este destul de vaga pentru a crea dificultati de interpretare si aplicare.

In primul rand, gospodaria in sens fiscal nu se confunda cu notiunea de locuinta familiala, asa cum a fost ea definita de CJUE, in cauza C–37/13, Monika Kušionová vs. Smart Capital a.s. (familia largita, compusa din parinti si copii, precum si din bunici sau nepoti care locuiesc impreuna), si asa cum este definita in art. 321 alin. (1) din Codul civil (“locuinta familiei este locuinta comuna a sotilor sau, in lipsa, locuinta sotului la care se afla copiii”). Locuinta familiala este protejata de lege impotriva unor executari silite pentru datorii ale unuia dintre membrii familiei sau pentru datorii rezultate din contracte generate de abuzul de putere economica a creditorului[2].

Interesant este ca gospodaria in sens fiscal nu acopera nici sensul larg dat acesteia in Legea nr. 151/2015 privind insolventa persoanelor fizice (inca neintrata in vigoare). Conform art. 13 alin. (3) din aceasta lege, cererea de rambursare “corelata” pe baza de plan a datoriilor poate fi depusa de ambii soti (sau doar de unul dintre ei, cu conditia ca celelalt sot sa isi fi dat acordul expres in prealabil), ci si de cei logoditi sau care convietuiesc, cu conditia ca acestia sa detina bunuri in coproprietate sau sa fie codebitori ai aceleiasi obligatii. In privinta persoanelor care convietuiesc, plaja si varietatea situatiilor practice in care s-ar putea afla sunt enorme: poate fi vorba de doua sau mai multe persoane, frati sau rude apropiate, persoane fara legaturi de rudenie, persoane de acelasi sex etc. Textul art. 13 alin. (3) din Legea nr. 151/2015 este una din foarte rarele ocazii in care legislatia noastra admite efecte relatiilor de convietuire de facto, inclusiv a celor intre rude sau intre persoane de acelasi sex. Adevarul este ca, in economia de prada tipica anilor 2000, consumul (mai ales cel pe credit) si fiscalitatea nu mai tin cont de (in)existenta unor hartii care sa oficializeze o relatie. Obligatiile fiscale se pot extinde, prin intermediul asa-numitei raspunderi solidare reglementata la art. 27 din Codul de procedura fiscala, si la persoane apropiate de debitor. Iar acum, precum se vede, se poate extinde si la gospodarie.

Definitia data gospodariei in proiectul noului sistem de impozitare pe veniturile globale ale particularilor este aceea de “grup”, format din una (??!) sau mai multe persoane care locuiesc sau nu impreuna, dar care au un patrimoniu comun (acesta insemnand o totalitate a bunurilor, drepturilor si obligatiilor uneia sau mai multor persoane, aflate in indiviziune sau devalmasie). Acest concept este, evident, mai larg decat cel de familie in sens largit si chiar mai larg decat conceptul bunurilor si obligatiilor comune ale celor care convietuiesc, la care face referire legea insolventei persoanelor fizice.

Decizia daca exista sau nu gospodarie apartine fiscului, care trebuie sa raspunda in termen de 60 de zile unei cereri de inregistrare a unei gospodarii. Spre exemplu, daca gospodaria este formata din persoane care locuiesc impreuna sau administreaza impreuna un patrimoniu si au o relatie de tipul casatoriei, desi nu sunt de sex opus, ea va fi inregistrata sau nu de fisc… Si, totusi, oficial, casatoriile de acest gen nu sunt recunoscute in Romania. Vom vedea ce va iesi de aici.

Va avea gospodaria recunoastere oficiala de la banci, furnizorii de utilitati, instante de judecata, oficialitati? Adica, se va putea imprumuta gospodaria, si nu persoana? Va fi inscris bunul in cartea funciara sau in alte registre ca proprietate a gospodariei, si nu a persoanei individuale? Ce efect va avea impozitarea gospodariei asupra regimurilor matrimoniale (care, de regula, sunt generatoare de proprietate devalmasa asupra bunurilor dobandite in timpul casatoriei si de obligatii solidare, dar care poate insemna, prin optiunea sotilor, si separatie de bunuri si de obligatii)? Vom vedea ce va iesi si de aici …

In orice caz, plata impozitului prin globalizarea veniturilor si a cheltuielilor este complicata si birocratica. Ea impune, cel putin pentru primii ani de “acomodare” a contribuabilului, asistenta unor specialisti (contabili, consultanti fiscali, avocati), ceea ce va reprezenta o cheltuiala in plus, greu de acceptat, in primul rand, la nivel psihologic si, in al doilea rand, la nivel conceptual, ceea ce va atrage rapid rejectarea sistemului, inclusiv cu partile sale bune (mai ales ca acesta este deja criticat, in tuse grave, chiar apocaliptice, de “analistii” suprafetei si aparentei legii).

Pe de alta parte, renuntarea la plata prin retinerea la sursa (sistem in cadrul caruia angajatorul plateste salariatului venitul net, dupa ce plateste impozitul si contributiile sociale la stat) va determina o reducere a gradului de colectare a impozitului pe venit. Acest efect este predictibil – si nu pentru ca se va fi redus gradul de conformare voluntara (ceea ce ar insemna evaziune fiscala), ci pentru ca, in primii ani, oamenii vor fi fost excedati de birocratie si depasiti de efortul de a intelege sistemul. Deja au aparut reactii ale “elitistilor” care, la fel ca de fiecare data, se grabesc sa dea vina pentru esecuri prezente sau viitoare ale unor politici si comportamente economice pe noi, cei needucati financiar, desi noi, simplii particulari, nu ar trebui sa stam toata ziua sa invatam tainele si riscurile economiei si ale macro-prudentialitatii. Va rezulta de aici cu certitudine un deficit artificial de colectare, greu de corectat in timp, de unde o viitoare reajustare a sistemului.

Dat fiind acest risc, consider ca mai bine ar fi ca sistemul impozitarii globale sa fie introdus treptat si sa fie optional in primii 5 ani, pentru ca lumea sa se poata adapta din mers acestuia, invatand atat din greselile si slabiciunile, cat si din punctele tari si avantajele sistemului. As incepe cu bugetarii, precum si cu cei care, intelegand si acceptand sistemul, vor fi de acord sa il adopte si sa il faca aplicabil inca de la inceput.

Ca oportunitate si avantaj al sistemului, consider ca trebuie observat potentialul efect de ordonare si coerenta comportamentala a celor care il vor fi adoptat. Simpli pariculari vor invata din mers sa isi faca planuri, strategii si bugete familiale. Castigul cert va fi faptul ca multe venituri vor fi scoase la lumina fie direct (spre exemplu, in agricultura comerciala si in industria de produse traditionale, cum ar fi palinca si alte feluri de bauturi tari, diversele tipuri de alimente, legumele, fructele, mierea etc. care se vand stradal, evaziunea este dincolo de 95% din cazuri; in foarte multe intreprinderi si cu referire la un numar imens de salariati, salariile oficiale sunt, de regula, proportionale cu salariul minim pe economie, restul veniturilor fiind platite la gri sau chiar la negru, fara inregistrari contabile; fiind vorba de impozite de 10% sau chiar de scutiri de impozite[3], simpli particulari nu vor mai avea interesul sa disimuleze astfel de venituri), fie indirect (foarte multe cheltuieli familiale se fac cu produse sau servicii nefacturate, nefiscalizate, plaja acestora fiind enorma, cuprinzand servicii ca “meditatiile” pentru pregatirea intensiva a copiilor, bone, femei de serviciu, gradinari, precum si produse alimentare sau nealimentare comercializate in targuri, angrouri, stradal etc., fara chitante sau facturi; pentru a conta drept cheltuieli deductibile, aceste cheltuieli, actualmente nefiscalizate, vor fi facute vizibile, in contabilitatea fiecarei gospodarii si, deci, fiscalizate si la beneficiarii acelor plati). Foarte important: in aceste cheltuieli vor fi introduse chiar si donatiile sau sponsorizarile facute de simpli particulari in favoarea unor organizatii non-guvernamentale, de caritate sau sprijin al unor categorii de persoane, precum si in favoarea unor institutii publice (scoli, universitati, spitale, asezaminte culturale).

Problema este ca, la fel ca si in cazul celor care sunt deja obisnuiti cu acest sistem (profesiile liberale sau independente), si gospodariile vor fi supuse controalelor fiscale, inopinate sau anuntate. Iar pentru acest gen de activitate, fiscul isi va ingrosa randurile, ceea ce nu este chiar o veste buna. Dar, daca prin acest sistem se vor fi scos la lumina sumele despre care Eurostat spunea, in urma cu cateva saptamani, ca reprezinta cca 15% din PIB-ul Romaniei, sume care circula cu titlu de plati de tip salarial neinregistrate contabil, deci nefiscalizate, inseamna ca efortul merita, iar riscul este gestionabil.



[1] Aviz celor care au credite bancare pentru constructia sau achizitia de locuinte: atat ratele de credit (daca pot fi incadrate la categoria cheltuielilor de “intretinere si reparatii gospodarie”), cat si cheltuielile cu asigurarea locuintei (prevedere expresa, neinterpretabila, a proiectului) vor fi incadrate la cheltuieli deductibile. Daca ratele si asigurarile pe casa va “inghit” 75-90% din venturile lunare (si, din pacate, in unele cazuri, acestea depasesc veniturile), restul fiind cheltuieli de supravietuire, cei in cauza nu vor avea niciun impozit de platit la stat, tot venitul brut (minus CAS si CASS) ramanandu-le in patrimoniu. Iar daca cheltuielile anuale sunt mai mari decat ventiturile, pentru fiecare copil in parte, cei in cauza vor primi de la stat 1200 de lei pe an.
[2] Si CEDO protejeaza locuinta familiala de executari silite abuzive. A se vedea speta McCann vs. UK, nr. 19009/04, § 50 si la speta Rousk vs. Suedia, nr. 27183/04, § 137, precum si speta Bäck vs. Finlanda, nr. 20/7/2004, toate solutionate de CtEDO de la Strasbourg. In cauza McCann contra Regatului Unit (2008), a aratat că pierderea locuintei de catre o persoana este o forma extrema a ingerintei in dreptul la respectarea domiciliului. Oricarei persoane care risca o restrangere atat de grava trebuie sa i se dea posibilitatea ca o instanta de judecata sa analizeze si sa stabileasca proportionalitatea si rezonabilitatea masurii prin prisma art. 8 din Conventie, chiar daca, potrivit dreptului intern, dreptul sau de a ocupa un imobil s-a stins.
[3] Veniturile obtinute din mosteniri sau donatii sunt scutite de impozitul pe venit, dar vor fi impozitate cu 3% din valoare. Interesant va fi de vazut cum se vor fi evaluat aceste “venituri” din mosteniri, de vreme ce, in cadrul masei succesorale sunt nu numai active, drepturi si banii, ci si obligatii. Si mai interesant va fi de vazut cum se vor fi impozitat darurile de nunta sau de botez…


Avocat prof. dr. Gheorghe Piperea
PIPEREA & ASOCIATII