10,375 citiri

Concluziile Avocatului General în cauza C-186/16 – Andriciuc c. Banca Românească: Principiul nominalismului monetar nu este imperativ, instanţele având posibilitatea să constate caracterul abuziv al unei clauze ce impune restituirea creditului în CHF

Gheorghe PipereaExtras din concluziile Avocatului General:

57. Curtea a confirmat că articolul 1 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală, care figurează într‑un contract încheiat de un profesionist cu un consumator, este exclusă din domeniul de aplicare al acestei directive numai în cazul în care respectiva clauză contractuală reflectă conținutul unui act cu putere de lege sau al unei norme administrative obligatorii, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere (23).

58. În speță, este permis să existe îndoieli, pe de o parte, cu privire la aspectul dacă principiul nominalismului monetar era aplicabil în mod absolut la data încheierii contractelor în discuție și, pe de altă parte, cu privire la aspectul dacă efectul abuziv prezumat rezultă numai din dreptul național sau din efectul combinat al acestuia și al clauzelor în discuție. Având în vedere domeniul de aplicare restrictiv al excluderii prevăzute la articolul 1 alineatul (2) din Directiva 93/13, nu este cert că aceasta este aplicabilă, întrucât articolul 1578 din Codul civil poate fi considerat o normă de natură supletivă.

61. […] cerința unei redactări clare și inteligibile a clauzelor contractuale care leagă un consumator și un profesionist trebuie respectată chiar și în cazul în care clauza intră în domeniul de aplicare al articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 (24) […] oricare ar fi concluzia la care va ajunge instanța a quo referitor la aplicabilitatea articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 în privința clauzelor în litigiu, cerința redactării acestora în mod „clar și inteligibil” se impune.

62. […] cerința redactării clare și inteligibile a clauzelor contractelor încheiate cu consumatorii […] prezintă o importanță fundamentală și presupune analizarea în mod efectiv de către consumator a tuturor clauzelor. Astfel, consumatorul decide să se oblige contractual față de un profesionist pe baza informării furnizate de acesta

64. […] ni se pare crucial, în special în prezența unor obligații financiare deosebit de oneroase, precum cele care pot caracteriza împrumuturile contractate pentru o perioadă lungă, ca profesioniștii să ofere consumatorilor suficiente informații pentru a le permite să se angajeze în deplină cunoștință de cauză.

65. în măsura în care propune unui consumator o formulă de contract de împrumut, profesionistul trebuie să expună în acel contract, prin intermediul unor informații ușor de înțeles, consecințele potențiale cu privire la situația economică a respectivului consumator. Acesta din urmă trebuie să fie în special în măsură să înțeleagă că se angajează, în schimbul anumitor avantaje financiare (cum ar fi, de exemplu, o rată a dobânzii scăzută), să își asume un anumit nivel de risc.

66. […] deși consumatorul mediu, suficient de atent și de avizat este, în principiu, în măsură să înțeleagă că un curs de schimb este supus fluctuațiilor, el trebuie, în schimb, să fie clar informat cu privire la faptul că prin încheierea unui contract de împrumut într‑o monedă străină se expune unui anumit risc de schimb valutar pe care îi va fi, eventual, dificil din punct de vedere economic să și‑l asume în cazul devalorizării monedei în care își primește veniturile.

67. Într‑un asemenea context, trebuie să se impună profesionistului, în speță banca, să prezinte, ținând seama de expertiza și de cunoștințele sale în acest domeniu, posibilele variații ale cursurilor de schimb și riscurile inerente contractării unui împrumut în monedă străină, în special în ipoteza în care consumatorul împrumutat nu își primește veniturile în respectiva monedă.

În speță, în lipsa unor elemente care să ateste că banca a fost în măsură să anticipeze o evoluție istorică a cursului de schimb dintre leul românesc și francul elvețian de amploarea celei care a fost observată începând din anul 2007 și că aceasta a omis în mod deliberat să informeze împrumutații, este în mod clar nerezonabil, în opinia noastră, să se impună profesionistului să suporte singur riscul de schimb valutar [nota noastră: înseamnă că riscul poate fi împărţit]. Totuşi, revine instanței de trimitere sarcina de a verifica că profesionistul s‑a asigurat efectiv că respectivii consumatori au înțeles bine conținutul clauzelor contractului de împrumut și că au fost astfel pe deplin în măsură să evalueze consecinţele economice ale acestuia.

Concluziile avocatului general urmează a fi analizate şi avute în vedere de Curte la momentul pronunţării hotărârii în cauza C-186/16.

Din cele expuse mai sus rezultă faptul că, în opinia avocatului general, principiul nominalismului monetar nu poate paraliza o acţiune prin care se tinde la declararea abuzivă a unei clauze ce obligă consumatorul să restituie împrumutul în CHF, întrucât normele aferente acestui principiu sunt norme supletive şi, deci, incompatibile cu dreptul consumatorului.

Pe de altă parte, observăm faptul că avocatul general se orientează spre o soluţie solomonică, în ceea ce priveşte suportarea riscului valutar, considerând că este oportună împărţirea acestui risc, atunci când el se materializează.

Tot azi a apărut pe JURIDICE.ro articolul Concluziile Avocatului General în cauza C-186/16 – Andriciuc c. Banca Românească: nu poate fi considerată clauză abuzivă obligația de restituire în moneda contractată.

Afirmația din titlul acestui articol (nu poate fi considerată abuzivă clauza de restituire în moneda contractată) este falsă. Avocatul general, Niels Wahl, nu spune că această clauză nu poate fi considerată abuzivă, ci că face parte din obiectul principal (dar NUMAI DACĂ relevă faptul că, pentru o dobândă mai mică, debitorul a acceptat CONŞTIENT şi LIBER, un risc valutar mai mare). Dimpotrivă, Niels Wahl susţine că această clauză poate fi analizată ca fiind (ne)abuzivă, dacă este exprimată într-un limbaj neclar sau neinteligibil. Judecătorul intern va trebui să verifice caracterul clar şi inteligibil al clauzei, faptul că produsul de creditare în CHF a fost sau nu mai ieftin în raport de alte credite, că debitorul a înţeles că şi-a asumat riscul, că banca a informat consumatorul, efectiv şi neechivoc, asupra riscului pe care consumatorul şi-l asumă dacă semnează etc.

Or, în 99,9% din cazuri:

– debitorul nu a primit CHF, ci lei sau euro (de regulă, în creditele imobiliare, banii, în lei sau euro, mergeau direct la vânzător); dacă s-au primit lei sau euro, nu trebuie rambursat CHF;

– creditele în CHF, împănate cu clauze abuzive, sunt tot atât de scumpe ca şi alte credit (iar uneori, sunt chiar mai scumpe);

– CHF a fost prezentat ca o monedă ultra-stabilă, nefiind niciodată evocată posibilitatea ultra-valorizării sale;

– creditele în CHF au fost vândute unor debitori cu venituri reduse, care nu s-ar fi calificat pentru credite în lei sau în euro; aceşti debitori au putut fi mai uşor induşi în eroare sau chiar înşelaţi de către banksteri, fiind dominaţi de nevoia sau de “nevoia” de a se împrumuta şi de campaniile publicitare mincinoase şi deceptive ale banksterilor.

Avocat prof. dr. Gheorghe Piperea
PIPEREA & ASOCIATII