4,798 citiri

Un important precedent juridico-moral de incriminare a ecocidului. Urmează cazul poluării electromagnetice?

poza 2În continuarea demersului nostru anunțat, de inițiere a procesului de înscrierea poluării electromagnetice în rândul crimelor contra umanității și al formelor de ecocid, evocăm o inițiativă recentă reușită, cu caracter de exemplu dar și de precedent, chiar dacă este vorba de o acțiune la nivel civic, cu valoare de justiție morală.

În fața nevoinței și/sau neputinței statelor de a asigura represiunea cuvenită a faptelor de afectare gravă a mediului și, prin aceasta, a vieții pe planetă, reprezentanții opiniei publice au inițiat la Haga, capitala tradițională mondială a justiției, după modelul celebrelor tribunale morale Rusell I și Rusell II din anii 1970, un proces simbolic menit să denunțe multinaționala „Monsanto” de „violare a drepturilor umane, crime contra umanității și ecocid”, constând în comercializarea de produse toxice care au cauzat moartea a mii de persoane (precum policlorobifenilii, glifosatul, „agentul orange” ș.a.). Douăzeci de reclamanți, veniți din cele două Americi, Asia și Europa, însoțiți de avocați, 30 de martori și experți de pe cinci continente au intervenit timp de 2 zile (15 și 16 octombrie 2016) și dezbaterile au adus pe banca acuzaților un model de agricultură industrială generatoare de puternice emisii de gaze cu efect de seră (GES), dependența lumii agricole de semințele și brevetele multinaționale sau „lobbying-ul de pe lângă agențiile de promovare și autoritățile de reglementare”. Combatanții au avut experiența necesară; demersul a fost organizat de o rețea asociativă și militantă, iar dezbaterile judiciare și faptele, precum și daunele provocate au fost evaluate și incriminate de 5 judecători de renume internațional. Este suficient să amintim, în acest sens, că președinția ineditului complet a fost asigurată de Fr. Tulkens, care a funcționat timp de 14 ani ca judecător la CEDO, alături de care s-au aflat foști avocați generali, raportori oficiali sau consultanți la diferite tribunale internaționale ad-hoc care și-au desfășurat activitatea în ultimele decenii. Obiectivul unor asemenea „tribunale de opinie” este unul dublu: „A alerta opinia publică și decidenții săi în caz de acte considerate ca inacceptabile și nejustificate potrivit standardelor legale, și de a contribui la avansul dreptului”.

S-a realizat astfel o amplă analiză, cu izul militant aferent inevitabil, a accesului la apă potabilă, la o alimentație sănătoasă, din perspectiva unor texte internaționale reprezentative în materie, ca, de pildă, Pactul relativ la drepturile economice, sociale și culturale (1966), Convenția relativă la drepturile copilului sau cea privind eliminarea oricărei forme de discriminare față de femei, ori Principiile directoare ale ONU referitoare la întreprinderile și drepturile omului (2011), realizându-se, înainte de toate, o „pedagogie dificilă, dar esențială”. Pronunțarea a fost amânată inițial la 10 decembrie 2016 (Ziua internațională a drepturilor omului), iar apoi pentru 18 aprilie 2017 când a avut loc; avizul astfel formulat va fi adresat atât Monsanto, cât și Națiunilor Unite, dorindu-se ca, plecând de aici, și alte jurisdicții să fie sesizate și alți judecători să se pronunțe pe probleme de acest gen.

… Dar dincolo de caracterul de „advisory opinion” (aviz consultativ) al hotărârii pronunțate asupra celor șase chestiuni ridicate în acest cadru relativ la drepturi fundamentale recunoscute de dreptul internațional (precum dreptul la mediu sănătos, dreptul la alimentație, la o mai bună stare de sănătate ori dreptul la libertatea indispensabilă cercetării științifice), se speră ca pe această cale să se contribuie la sesizarea, perceperea și exprimarea juridică a unor noi probleme ecologice, aferente conceptului în formare și exprimare juridică de ecocid. Așadar, este și o modalitate pentru societatea civilă de a face să progreseze dreptul internațional, propunându-se noi idei, ca, de exemplu, responsabilitățile întreprinderilor în materia drepturilor omului ori noi concepte în materie în frunte cu cel de ecocid, alăturându-se astfel eforturilor cercetării științifice în domeniu aflate în plină dezvoltare. O atare infracțiune nu există încă și, de aceea, înainte de toate, va trebui să fie definit cu precizie conținutul său. Se desprinde ideea că, dacă genocidul este o crimă contra umanității, tinzând la distrugerea totală ori parțială a unui grup de persoane pe motivul caracteristicilor lor naționale, etnice, rasiale ori religioase, atunci ecocidul ar fi un „genocid” legat de mediu, de atingerile aduse acestuia care alterează în mod grav și durabil ecosistemele de care depinde viața omului și a celorlalte viețuitoare. Subliniind perspectiva ecologică, el apare ca faptul de a aduce atingere în mod durabil elementelor vitale ale planetei, bunurilor comune, precum oceanele, atmosfera, polii, tuturor sistemelor care au o valoarea supranațională; ecocidul intervine deci atunci când demonstrăm că este vorba de distrugerea acestor sisteme de care depinde viața pe Terra, se amenință siguranța planetei, locuibilitatea sa. În același timp, în interdependență absolută, a aduce atingere ecosistemului planetar, biosferei, înseamnă și a amenința pacea, umanitatea și, de aceea, se impune înscrierea sa printre crimele cele mai grave și mai greu pedepsite.

Asemenea preocupări au deja o istorie proprie. Termenul ca atare a fost lansat în urmă cu peste 50 de ani, respectiv în 1966, de biologul american Arthur Galston, care cerea public armatei americane să nu utilizeze „agentul Orange”, un erbicid și defoilant, ca armă chimică în timpul războiului din Vietnam. Fostul prim-ministru suedez Olof Palme a utilizat această sintagmă în cadrul Conferinței ONU de la Stockholm privind mediul uman din iunie 1972.

Apoi, în timpul redactării Statutului (Tratatului) de la Roma privind Curtea Penală Internațională (CPI) una dintre formele proiectului includea ecocidul în art. 26, consacrat crimelor celor mai grave contra mediului, nu numai în timp de război, ci și în timp de pace, dar noțiunea avea să dispară din textul final al tratatului, la presiunile unor state precum Franța, care au considerat că industria nucleară (care îi asigură 70% din energia electrică!) ar putea implica pericole din această perspectivă. În fine, la 15 septembrie 2016, CPI a decis să includă preocupările legate de mediu în câmpul său de investigare. Mai exact, sub presiunea diferitelor plângeri ale societății civile, procurorul Curții,  F. Bensouda, a anunțat că instanța a lărgit câmpul de aplicare a crimelor contra umanității la atingerile aduse mediului, respectiv precum cele aduse resurselor naturale de care depind populațiile autohtone ori acapararea de terenuri (un subiect deosebit de interesant și presant pentru România). Acest fapt poate reprezenta un progres extraordinar dacă avem în vedere că ar fi suficient ca astfel să apară un singur caz în care să fie pronunțată o hotărâre spre a forța multinaționalele să respecte drepturile omului!

În același timp, alături de atari noi aspecte se impun și altele, de ordin procedural. Se reclamă astfel posibilitatea de a sesiza justiția în numele naturii și de a intenta plângeri în numele și pe seama generațiilor viitoare. Până acum, de cele mai multe ori, judecătorul s-a declarat necompetent să judece asemenea cauze. Dar au existat și excepții de la care se așteaptă să apară progrese importante. În iunie 2015, un tribunal olandez, sesizat de fundația Urgenda și de 886 cetățeni care denunțau responsabilitatea statului olandez pentru nerespectarea obligațiilor privind reducerea emisiilor de GES, a hotărât că o atare cerere este întemeiată și autoritățile trebuie să se conformeze angajamentelor internaționale asumate. Tot așa, o instanță judecătorească americană a admis solicitarea a opt copii contra statului Washington în numele dreptului „de a dispune de un mediu sănătos”, vizând industria petrolieră și energiile fosile, recunoscând că autoritățile publice au obligația constituțională de a lupta împotriva schimbărilor climatice. Toate aceste evoluții confirmă faptul că dreptul rămâne mult mai important și chiar decisiv decât politica în procesul de a face să progreseze lucrurile. Desigur, el rămâne întotdeauna puțin mai în urmă față de emiterea ideilor și proclamarea lor publică, dar este singurul care orientează ferm acțiunea umană în sensul necesar. Este nevoie să intervină evoluția dreptului în fața contra-puterii forței economice. Altfel se riscă a se genera violențe și chiar revolte în cadrul statelor și la nivel internațional. Decât să se ajungă la insurecție, e mai bine să se reformeze dreptul!

Bineînțeles, nu este vorba de apariția și impunerea pe această cale a unei ecologii punitive, ci, mai degrabă, de consolidarea statutului celei preventive. Dimpotrivă, numai astfel putem trece de la simple acte de „soft law” la veritabile măsuri juridice. În dreptul actual, gravitatea unei catastrofe este apreciată, în privința probabilității de survenire, pe baze și conform datelor statistice. Nu are importanță procentajul de risc, ci gravitatea consecințelor, perturbațiilor ciclului vieții, atingerea adusă drepturilor generațiilor viitoare. Plecând de la acest postulat, un judecător va putea întotdeauna să impună măsuri conservatorii reorientând, de exemplu, investițiile. Iată principalul sens al acestor preocupări pentru a face să progreseze conștiința riscului de ecocid în sistemul judiciar!

În orice caz, cum dreptul la un mediu sănătos tinde să devină din ce în ce mai important în contextul tuturor problemelor ecologice majore, precum schimbările climatice, poluarea chimică ori cea electromagnetică, se impune identificarea și promovarea de noi căi și instanțe juridice spre realizarea exigențelor sale.

… Avizul consultativ din 18 aprilie 2017 pronunțat de Tribunalul ad-hoc de la Haga include o analiză juridică a problemelor ridicate în fața sa, deopotrivă față de dreptul internațional și dreptul prospectiv, urmărind să conducă la progresul dreptului internațional al drepturilor omului și al dreptului internațional al mediului. El este structurat în trei părți; în prima, cea introductivă, se evocă condițiile instituirii instanței civice, în cea de a doua (centrală) se examinează cele șase probleme ridicate în fața tribunalului, iar în ultima se abordează, într-un plan mai general, asimetria crescândă între drepturile recunoscute întreprinderilor și constrângerile care le sunt impuse, în numele protejării comunităților de la locul în care operează ori cel al generațiilor viitoare.

Prima întrebare a vizat a se ști dacă firma Monsanto, prin activitățile sale, a acționat în conformitate cu dreptul la un mediu sigur, curat, sănătos și durabil, așa cum este el recunoscut în dreptul internațional al drepturilor omului (Rezoluția 25/21 a Consiliului Drepturilor Omului din 15 aprilie 2014) ținând seama de responsabilitățile impuse întreprinderilor de Principiile directoare relative la întreprinderi și drepturile omului (Rezoluția 17/4 din 16 iunie 2011); pe baza ansamblului constatărilor sale, tribunalul a conchis că „Monsanto s-a angajat în practici care au un impact negativ asupra dreptului la un mediu sănătos”. Cea de a doua a privit atingerile aduse dreptului la alimentație [așa cum este el recunoscut, în principal, prin art. 11 al Pactului internațional relativ la drepturile economice, sociale și culturale, art. 24 alin. (2) lit. c) și art. 27.3 din Convenția relativă la drepturile copilului și art. 28.1 al Convenției asupra eliminării oricăror forme de discriminare față de femei], concluzia instanței civice fiind aceea că „activitățile Monsanto au condus la afectarea disponibilității de alimentare pentru indivizi și pentru comunități, … varietățile modificate genetic sunt inabordabile pentru mulți… acțiunile multinaționalei cauzează daune solului, apei și în general mediului…”.

Referitor la afectarea dreptului la cea mai bună stare de sănătate pe care oricare ființă umană este capabilă să o atingă, s-a apreciat că firma desfășurase multiple activități contra dreptului la sănătate (prin producerea și difuzarea de substanțe periculoase, cancerigene, cu efecte negative asupra sănătății oamenilor, animalelor și mediului).

Libertatea indispensabilă cercetării științifice (așa cum este ea garantată prin art. 15 par. 3 al Pactului internațional relativ la drepturile economice, sociale și culturale) și libertatea de opinie și de expresie (consacrată în art. 19 al Pactului internațional relativ la drepturile civile și politice) au fost afectate negativ prin practicile firmei multinaționale, unele dintre acestea conducând la condamnări în justiție; printre acestea se află: plantațiile ilegale de organisme modificate genetic (OMG); recursul la studii care deformează impactul negativ, prin limitarea analizei efectelor toxice numai la glifosat, în timp ce Roundoup este o combinație de substanțe, existența de campanii masive vizând discreditarea rezultatelor cercetărilor independente ș.a. Ca răspuns, tribunalul a conchis că, prin comportamentul său, Monsanto afectează negativ libertatea indispensabilă cercetării științifice, discreditul poartă asupra cercetărilor științifice care ridică serioase probleme relative la protecția mediului și sanitară, recurgerea la rapoarte false, presiuni asupra guvernelor de această natură ș.a. Penultima chestiune a privit alegația de complicitate la crimă de război (în sensul art. 8 par. 2 din Statutul Curții Penale Internaționale) prin furnizarea „agentului Orange”; între anii 1962–1973 peste 70 milioane de tone din această substanță (conținând dioxină) au fost pulverizate asupra a mai bine de 2,6 milioane de ha, acest defoliant cauzând importante daune sănătății în cadrul populației civile vietnameze. „În starea actuală a dreptului internațional și în absența unor probe speciale care să susțină această ipoteză, Tribunalul nu este în măsură să răspundă în mod definitiv la întrebarea care i-a fost pusă. Totuşi, se pare că Monsanto știa că produsele sale ar fi servit și deținea informații privind consecințele sanitare și ecologice ale deversării lor”. În aceste condiții, instanța opiniei publice a considerat că dacă crima de ecocid ar ajunge să fie ridicată, în viitor, la rangul de crimă de drept internațional, faptele raportate ar putea să aparțină competenței Curții Penale Internaționale.

În fine, s-a pus și întrebarea dacă faptele atribuite firmei multinaționale ar putea reprezenta crima de ecocid, care ar consta în faptul de a aduce o atingere gravă mediului ori de distrugere a acestuia într-o manieră de a altera în mod grav și durabil serviciile ecosistemice de care depind anumite grupuri umane.

În această privință tribunalul a considerat că, dacă o asemenea crimă de ecocid ar fi fost recunoscută în dreptul internațional, atunci activitățile imputate Monsanto ar putea fi încadrate în această categorie, cele precum: furnizarea de ierbicide, conținând glifosat, Columbiei în cadrul planului său de pulverizare aeriană asupra plantațiilor de coca, în urma căreia s-au produs consecințe negative asupra mediului și sănătății populațiilor locale, recurgerea pe scară largă la produse agrochimice periculoase în industria agricolă, producerea, comercializarea și difuzarea de OMG ș.a.

În a treia parte a avizului său, Tribunalul insistă asupra discrepanței crescânde între dreptul internațional al drepturilor omului și responsabilitatea societăților și lansează două apeluri: unul privind afirmarea priorității asupra dreptului internațional al drepturilor omului și cel al mediului, iar altul referitor la necesitatea angajării răspunderii și a actorilor nestatali în materie.

Dincolo de aprecierile concrete și semnalele trase asupra cazului de speță, Tribunalul Monsanto reprezintă un precedent extraordinar pentru inițiative civice de același gen, care să analizeze și să se pronunțe cu competență și imparțialitate asupra altor probleme ecologice de aceeași gravitate, precum schimbările climatice sau poluarea electromagnetică. Important este ca, odată devoalată periculozitatea acestor activități, semnificațiile juridico-penale posibile și urgența reacției legale adecvate, avizul respectiv să reprezinte un important punct de plecare în inițierea procesului juridic de incriminare și pedepsire ca nouă crimă internațională. Și nu în ultimul rând, exemplul Tribunalului de la Haga și hotărârea sa din 18 aprilie 2017 poate fi urmat și în materia poluării electromagnetice, sub forma Tribunalului internațional al undelor (electromagnetice).

Prof. univ. dr. Mircea Duțu, avocat