8,950 citiri

Categoria contractelor aleatorii

Dan ChiricaI. Preliminarii

1. Ca și alte coduri, atât C. civ. de la 1864, cât și NCC definesc contractele aleatorii prin opoziție cu contractele comutative.

Astfel, dacă potrivit dispozițiilor art. 947 alin. (1) din C. civ. de la 1864, „contractul cu titlu oneros este comutativ atunci când obligația unei părți este echivalentul obligației celeilalte”, alin. (2) al aceluiași text de lege prevedea că un contract este aleatoriu „când echivalentul depinde, pentru una sau toate părțile, de un eveniment incert”. Art. 1635 alin. (1) C. civ. de la 1864 adăuga că este vorba despre un contract ale cărui „efecte, în privința beneficiilor și a pierderilor pentru toate părțile, sau pentru una sau mai multe din ele (s. n. – D. C.), depinde (sic!) de un eveniment incert”.

În privința reglementării contractelor aleatorii, s-a remarcat faptul că dispozițiile C. civ. de la 1864 erau diferite de cele ale C. civ. francez, care, după ce stipulează la art. 1104 alin. (1) că un contract „este comutativ dacă fiecare parte se obligă să dea sau să facă un lucru care este privit ca echivalent a ceea ce dă sau face pentru ea cealaltă parte”, prevede la alin. (2) al aceluiași text de lege că „dacă echivalentul constă într-o șansă de câștig sau de pierdere pentru fiecare din părți (s. n. – D. C.), în funcție de un eveniment incert, contractul este aleatoriu”, acest din urmă text de lege venind în contradicție cu dispozițiile art. 1964 alin. (1) din același cod, care sunt identice cu cele ale art. 1635 alin. (1) din C. civ. de la 1864, inspirat direct de C. civ. francez. În esență, diferența ar fi constat așadar în faptul că, în vreme ce, potrivit C. civ. francez, contractul este aleatoriu dacă șansele de câștig sau de pierdere sunt egal repartizate între părțile contractante[1], în dreptul nostru, din dispozițiile C. civ. de la 1864 mai sus citate rezulta că un contract ar fi putut fi aleatoriu chiar și în cazul în care șansele de câștig sau de pierdere subzistau doar în favoarea uneia din părțile contractante[2].

Art. 1173 NCC se menține pe linia reglementării anterioare, stipulând că „(1) Este comutativ contractul în care, la momentul încheierii sale, existența drepturilor și obligațiilor părților este certă, iar întinderea acestora este determinată sau determinabilă. (2) Este aleatoriu contractul care, prin natura lui sau prin voința părților, oferă cel puțin uneia dintre părți (s. n. – D. C.) șansa unui câștig și o expune totodată la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor și incert”[3].

2. Problema clasificării contractelor în comutative și aleatorii este importantă, căci, în funcție de includerea unui contract în prima categorie sau în cea de a doua, pe de o parte, acesta este susceptibil sau nu de leziune[4], iar, pe de altă parte, în contractele comutative, eventualele elemente aleatorii care le pot afecta țin de executarea acestora, fiind vorba fie de riscurile contractului[5], fie de modalități ale acestuia (termen sau condiție), fie pur și simplu doar de profitabilitatea/neprofitabilitatea afacerii, pe când în cazul contractelor aleatorii elementul alea este unul esențial, ținând de formarea lor valabilă, care se referă la cauza contractului[6].

II. Elementele de stabilire a caracterului aleatoriu al contractului

3. În legătură cu art. 947 din Codul civil de la 1864, în doctrina noastră clasică, s-a afirmat că s-ar fi referit la o împărțire a contractelor oneroase, inspirată de Pothier, iar nu a contractelor sinalagmatice cum sugera art. 1104 din Codul civil francez, și că datorită acestui fapt ar fi fost superioară aceleia a Codului civil francez[7]. Deși distinsul autor afirmă la un moment dat că „în contractele cu titlu oneros fiecare din părți face un sacrificiu ca urmare a avantajului ce primește și de câte ori echivalentul ce fiecare primește în schimbul sacrificiului ce face este ceva cert și pozitiv…, contractul este comutativ (s. n. – D. C.)”[8], ceea ce induce ideea că ar fi vorba despre un contract sinalagmatic, conchide totuși ceva mai jos că „rămâne deci bine stabilit că nu contractele sinalagmatice, ci acele cu titlu oneros se subîmpart în contracte comutative și aleatorii”[9].

Pentru unii însă definiția pe care a dat-o art. 947 alin. (1) din Codul civil de la 1864 contractului comutativ ar fi fost una eronată, întrucât „se potrivește mai mult contractului sinalagmatic” și pentru că „echivalența prestațiilor reciproce este străină de împărțirea contractelor în comutative și aleatorii”[10], iar pentru alții art. 1635 din C. civ. de la 1864 ar fi fost el criticabil pentru că ar fi confundat „incertitudinea privind existența sau întinderea obligațiilor (care poate fi unilaterală) cu șansa (posibilitatea) de a realiza un beneficiu sau a suporta o pierdere (care poate fi numai bilaterală)”[11].

4. Concepția potrivit căreia împărțirea contractelor în comutative și aleatorii ar fi o subdiviziune a contractelor oneroase, nu a celor sinalagmatice o regăsim și astăzi atât la unii autori francezi[12], cât și români[13], cu explicația foarte răspândită că nu toate contractele oneroase sunt sinalagmatice, ca exemplu fiind dat cazul împrumutului cu dobândă, care ar fi un contract oneros unilateral, întrucât ar da naștere la obligații doar în sarcina împrumutatului, nu și a împrumutătorului[14], susținere care, în realitate este eronată, contractul în discuție fiind și el sinalagmatic[15].

Alți autori însă, cu temei, s-au delimitat de aceste opinii, afirmând că împărțirea contractelor în comutative și aleatorii se referea în realitate la contractele sinalagmatice care sunt întotdeauna oneroase[16]. Precizarea că împărțirea în contracte comutative și aleatorii este o subdiviziune a contractelor oneroase sinalagmatice este deosebit de importantă, căci în ambele cazuri ar fi vorba de contracte în care trebuie să existe un anumit echilibru între părți, însă acesta poartă asupra unor elemente de natură diferită: în vreme ce în cazul contractelor comutative este vorba despre un echilibru care poartă asupra prestațiilor reciproce și interdependente[17], în cazul contractelor aleatorii este vorba despre de un echilibru care nu se mai realizează între prestațiile părților, cum se întâmplă la contractele comutative, ci asupra șanselor de câștig sau de pierdere[18], prestațiile părților în aceste contracte fiind incerte ori în privința însăși existenței lor cel puțin pentru una din părțile contractante (cazul contractelor de asigurare și de loterie), ori în privința persoanei care o datorează (contractele de joc și de pariu), ori în privința întinderii acestora (cazul contractelor de rentă viageră sau de întreținere, în care șansele de câștig sau pierdere depind de durata vieții credirentierului sau întreținutului, în cazul contractului de întreținere acestea depinzând și de prezența ori lipsa unor nevoi de îngrijire medicală ale întreținutului), ori în privința câștigătorului și a perdantului, chiar dacă prestațiile părților sunt certe și determinate încă de la data încheierii contractului, așa cum se întâmplă în cazul dobândirii unui bun de două sau mai multe persoane cu o clauză de tontină (de acrescământ) [19].

5. Reținând așadar că și în contractele aleatorii există un echilibru specific contractelor sinalagmatice, realizat asupra șanselor egale de câștig sau de pierdere, în funcție de evenimentul incert, fiecare putând ieși în avantaj (să obțină de la cealaltă parte mai mult decât dă) sau în pierdere (să obțină de la cealaltă parte mai puțin decât dă sau chiar nimic)[20], trebuie să reținem deopotrivă că în asemenea contracte există și interdependență, deoarece între părți „același eveniment determină câștigul în favoarea uneia și pierderea în detrimentul celeilalte”[21], de unde concluzia că un asemenea contract „nu este mai puțin echilibrat din moment ce contractanții sunt egali în fața incertitudinii (s. n. – D. C.)”[22].

6. Așa fiind, cu deplin temei s-a putut remarca faptul că este exclus ca într-un contract șansele de câștig sau de pierdere să aparțină doar uneia din părțile contractante, căci aceasta ar face acel contract aleatoriu pentru acea parte și comutativ pentru cealaltă[23], ceea ce, evident, este un nonsens, căci, de pildă, unul și același contract nu poate fi supus leziunii pentru o parte, iar pentru cealaltă nu, ori pentru o parte elementul alea să reprezinte o cauză a contractului, iar pentru cealaltă parte nu.

În condițiile în care, cu just temei, NCC face distincție între obiectul contractului, care este „operațiunea juridică… convenită de părți, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor și obligațiilor contractuale” [art. 1225 alin. (1) NCC] și obiectul obligației părților, care se referă la „prestația la care se angajează debitorul” [art. 1226 alin. (1) NCC], cauza contractului nu poate fi decât scopul imediat pentru care ambele părți contractează, adică reprezentarea unei operațiuni juridice anume, unitare, a unui set de reguli cărora ambele înțeleg să se supună. Așa cum nu se poate concepe ca, de exemplu, una și aceeași operațiune juridică să fie pentru o parte o vânzare, iar pentru cealaltă, o donație, tot astfel nu se poate concepe ca pentru una din părțile contractante operațiunea să fie aleatorie, iar pentru cealaltă, comutativă[24].

7. Art. 1173 alin. (2) NCC a căzut însă în eroarea de a prevedea în mod expres că „este aleatoriu contractul care, prin natura sau prin voința părților, oferă cel puțin uneia dintre părți șansa unui câștig și o expune totodată riscului unei pierderi (s. n. – D. C.), ce depind de un eveniment viitor și incert”.

Dacă, la vremea sa, D. Alexandresco putea susține ideea că un contract ar fi putut fi aleatoriu chiar dacă șanse de câștig sau de pierdere ar avea doar una dintre părțile contractante, invocând în sprijinul tezei sale opiniile unora dintre primii comentatori ai C. civ. Napoleon și dispozițiile art. 1102 din C. civ. italian (anterior celui din 1942, astăzi în vigoare)[25], în prezent o asemenea teză nu mai poate fi susținută, deoarece, majoritar, doctrina franceză nu mai susține acest punct de vedere[26], iar C. civ. italian de la 1942 nu mai conține o asemenea prevedere, doctrina nevorbind decât de „elementul alea care afectează prestația (s. n. – D. C.) uneia sau ambelor părți”[27], nicidecum de șanse unilaterale de câștig sau de pierdere.

Așadar, în contractele aleatorii trebuie evitată confuzia – de care legiuitorul român n-a reușit să se ferească – între incertitudinea afectând obligațiile părților (existența, atribuirea sau întinderea prestațiilor uneia sau ambelor părți), care poate fi unilaterală, și incertitudinea care afectează rezultatul operațiunii în ansamblu, șansele de câștig sau de pierdere, care nu pot fi decât bilaterale, a căror lipsă efectivă la data încheierii contractului afectează însăși validitatea acestuia[28].

Astfel, în contractele de joc și pariu, în funcție de cine este învingător, o parte, câștigătorul, va beneficia de miza pusă în joc, iar cealaltă parte, perdantul, va fi obligat să o plătească, cele două componente, câștigul și pierderea, ca șanse, fiind la data încheierii contractului într-un perfect echilibru.

Tot astfel, în contractul de dobândire a unui bun cu o clauză tontineră (de acrescământ), obligațiile cocontractanților sunt certe și determinate încă de la data încheierii contractului, fiecare plătind o parte determinată din prețul achiziționării acelui bun, fiecare dobândind în schimb șanse egale de a deveni unicul proprietar al bunului (în caz de supraviețuire), dar asumându-și totodată și riscul de a pierde investiția făcută (în caz de predeces).

Șanse egale de câștig sau de pierdere pot însă exista și atunci când prestația uneia dintre părți este certă și determinată încă de la data încheierii contractului, dacă contractul este afectat de o incertitudine cu privire la rezultatul final, care depinde de un eveniment viitor și nesigur (alea), așa cum este bunăoară cazul unei vânzări de drepturi litigioase. Într-adevăr, chiar dacă, într-o asemenea situație cedentul primește încă de la încheierea contractului prețul cesiunii, după finalizarea procesului, în funcție de rezultatul acestuia, în câștig poate ieși cedentul, care, dacă procesul este pierdut, păstrează prețul în întregime, cesionarul ieșind în acest caz în pierdere, dar dacă procesul este tranșat în favoarea cedentului, cesionarul este cel care va ieși în câștig, el contabilizând la activ diferența dintre valoarea dreptului litigios – pe care îl  valorifică împotriva terțului pârât care a pierdut procesul – și valoarea mai mică reprezentată de prețul cesiunii achitat de el cedentului, pe când cedentul va suferi o pierdere, întrucât, în mod corelativ, el va contabiliza la pasiv aceeași diferență. Prin urmare, iată că acest exemplu, care a fost dat de autorii NCC pentru a demonstra că ar exista situații în care șanse de câștig sau de pierdere ar putea exista și doar pentru una dintre părțile contractante, cu argumentul că cedentul „nu ar mai avea ce câștiga sau pierde”, demonstrează cu certitudine exact contrariul, argumentul fiind cu totul lipsit de substanță.

Rezultatul economic final al contractului este influențat de un eveniment viitor și nesigur în privința producerii sale și în cazul unei vânzări pe riscul cumpărătorului în privința survenirii ulterioare a unei cauze de evicțiune, care este o vânzare aleatorie prin voința părților, dacă, la data încheierii contractului, niciun risc concret de evicțiune nu este cunoscut de părți[29]. În acest caz, dacă un terț îl evinge pe cumpărător, acesta din urmă va suporta o pierdere, asumată ca risc prin înlăturarea prin voința părților a garanției pentru evicțiune datorate de vânzător, iar vânzătorul va ieși în câștig prin scutirea sa de obligația de a-l despăgubi pe cumpărător pentru evicțiune.

În esență așadar, se poate conchide că „nu trebuie confundat factorul alea al prestației cu factorul alea al contractului, un contract putând fi aleatoriu, în considerarea unei șanse de câștig sau risc de pierdere partajate între cele două părți, chiar dacă doar una dintre obligații este incertă în privința existenței sau întinderii sale”[30].

Ca atare, este pe deplin întemeiată soluția Casației franceze care a decis într-o speță că dacă numai una din părțile unui contract oneros este expusă riscului de pierdere, iar cealaltă nu, contractul nu este aleatoriu, ci comutativ[31].

8. Nu în orice situație faptul că într-un contract o prestație a uneia dintre părțile contractante este incertă în privința întinderii sale, cum este cazul unui comision procentual stabilit din vânzările făcute printr-un intermediar, face contractul respectiv aleatoriu, deoarece, în exemplul dat, rezultatul final este proporțional același, nicio parte neieșind în câștig în detrimentul celeilalte, căci dacă vânzările sunt mari, proporțional, câștigă atât comitentul, cât și comisionarul, iar dacă vânzările sunt slabe, proporțional, pierd (câștigă mai puțin) ambele părți contractante[32].

9. Firește că orice contract care obligă pe una sau pe ambele părți la prestații viitoare (de exemplu, o vânzare a unui bun viitor) prezintă o anumită doză de incertitudine, de aleatoriu, de risc în privința realizării lor efective, dar când discutăm despre împărțirea contractelor în comutative și aleatorii, nu avem în vedere câtuși de puțin un asemenea risc, ci unul de cu totul o altă natură. Într-adevăr, dacă în contractele sinalagmatice comutative cauza obligației fiecărei părți contractante este pur și simplu contraprestația (determinată sau determinabilă) a celeilalte părți contractante, în contractele sinalagmatice aleatorii cauza obligației fiecărei părți contractante este tot contraprestația celeilalte părți, însă „obiectul acesteia este, prin natura sa ori prin convenția părților, afectat de un factor alea”, iar acest element face parte „din definirea contractuală a contraprestației datorate de cealaltă parte”, astfel încât „dacă acest caracter aleatoriu este iluzoriu, contraprestația însăși devine iluzorie, ceea ce lipsește de cauză obligația corelativă”[33]. Cu alte cuvinte, în contractele aleatorii șansa și riscul legate de obiectul prestațiilor părților sunt elemente esențiale ale contractului, reprezintă cauza obligației fiecăreia dintre acestea. De exemplu, în cazul transferului proprietății unui bun imobil în schimbul întreținerii viagere a înstrăinătorului, deși obiectul prestației înstrăinătorului este determinat încă de la încheierea contractului (transferul proprietății imobilului), în funcție de durata vieții înstrăinătorului și a stării sale de sănătate (întreținerea implicând cheltuieli pentru medicamente și îngrijiri medicale care nu pot fi prevăzute la data încheierii contractului), în final, în câștig va ieși fie întreținutul (dacă a trăit mai mult timp și a avut nevoie de îngrijiri medicale, valoarea bunului transmis de el întreținătorului fiind mai mică decât valoarea întreținerii prestate lui de acesta), fie întreținătorul (dacă valoarea bunului dobândit de el de la întreținut se dovedește a fi mai mare decât valoarea întreținerii prestate de el).

În contractele aleatorii așadar, chiar de la încheierea lor, există un risc asumat cauzal (motiv determinant) de ambele părți ca rezultatul economic final să nu mai fie unul echilibrat, așa cum se întâmplă în cazul contractelor sinalagmatice comutative, ci disproporționat[34]. Contraponderea riscului ca una sau alta din părți să iasă în pierdere este asigurată însă de șansa de a obține un avantaj economic mai mare decât cealaltă parte, echilibrarea judecătorească (leziunea) fiind din acest motiv străină unor asemenea contracte[35]. Aceasta întrucât fiecare parte mizând pe șansă, implicit și-a asumat riscul de a pierde, niciuna dintre ele neputându-se plânge când acesta nu le este favorabilă și să solicite echilibrarea prestațiilor, căci încheind un asemenea contract ele au renunțat cu bună știință la un asemenea echilibru.

De aceea, de exemplu, o vânzare a unui bun viitor, când realizarea acestuia nu este convenită pe riscul cumpărătorului (de exemplu, o cantitate de cereale dintr-o recoltă viitoare pe un preț stabilit pe unitate de măsură), este comutativă, nu aleatorie, căci încheind contractul părțile au în vedere prestațiile reciproce ce și le vor face una față de alta, premisa avută în vedere fiind aceea a realizării recoltei, cu toate că, datorită hazardului (fenomene meteorologice, incendiu, inundații etc.), s-ar putea întâmpla ca recolta să fie compromisă sau distrusă în totalitate, deci ca proiecţia părţilor să nu se concretizeze până la urmă, situație în care problema care se pune este aceea a riscurilor contractului, care în acest caz va fi suportat de vânzător [art. 1274 alin. (1) și art. 1658 alin. (2) NCC] [36].

Art. 1173 alin. (1) din Noul Cod civil, când se referă la existența certă a drepturilor și obligațiilor părților, are în vedere certitudinea acestor elemente în cugetul părților la momentul încheierii contractului, nu și pe aceea de la data executării lui efective, nefiind o garanție pentru aceasta, anumite elemente intervenite ulterior (de exemplu, forța majoră sau insolvabilitatea debitorului) putând determina neexecutarea prestațiilor, fără ca aceasta să schimbe natura comutativă a contractului.

III. Elementul alea nu se confundă cu modalitățile contractului (termenul și condiția)

10. Factorul alea specific contractelor aleatorii, așa cum am văzut, este unul strâns legat de o anumită incertitudine. Există însă și alte elemente de incertitudine care pot influența raporturile contractuale, așa cum este cazul modalităților (termenului și condiției). Problema care se pune este aceea dacă alea – element de validitate în contractele aleatorii – și evenimentele viitoare și nesigure (fie în privința însăși survenirii lor, fie a momentului producerii lor) constituind modalitățile se confundă sau trebuie să fie diferențiate unele de altele.

În doctrina noastră s-a afirmat că în contractele aleatorii „întinderea sau chiar și existența obligației pentru una dintre părți ori pentru ambele părți contractante nu se cunoaște în momentul încheierii contractului, deoarece depinde de un eveniment viitor și incert, incertitudinea referindu-se la îndeplinirea sau neîndeplinirea evenimentului (condiție – s. n., D. C.) ori numai la momentul îndeplinirii (termen incert – s. n., D. C.)”[37].

Acest mod de a privi lucrurile, în care se pune semnul egalității între elementul alea specific contractelor aleatorii și evenimentele viitoare și nesigure care reprezintă simple modalități ale obligațiilor, nu poate fi acceptat. Într-adevăr, între contractele afectate de modalități și contractele aleatorii diferența este netă și ireductibilă. Mai întâi, din punct de vedere conceptual, în vreme ce elementul alea în contractele aleatorii este un element de validitate a contractului, care ține de cauza imediată a acestuia, fiecare parte obligându-se pentru a obține un posibil câștig, dar cu asumarea corelativă a riscului de a pierde (de a nu câștiga nimic sau mai puțin decât cealaltă parte), termenul și condiția sunt simple modalități, care nu sunt decât simple elemente accesorii ale contractului și privesc doar una sau alta dintre obligațiile contractuale (prestațiile asumate prin contract)[38], nu contractul în întregul său. Apoi, de evenimentul incert în cazul obligațiilor condiționale depinde existența (nașterea sau stingerea) lor (a obligațiilor), nu a contractului în ansamblul său, ele fiind certe și determinate încă de la încheierea contractului, după cum condiția este suspensivă sau rezolutorie, știindu-se exact cine este creditorul și cine este debitorul, care este natura și întinderea lor, ceea ce înseamnă că sunt specifice contractelor comutative, pe când în cazul contractului aleatoriu de evenimentul alea depinde rezultatul său[39], în funcție de acest eveniment viitor și nesigur fie luând naștere un drept/obligație (cum ar fi despăgubirea în contractul de asigurare), fie stabilindu-se întinderea totală a drepturilor și obligațiilor cel puțin a uneia dintre părți (în contractele de rentă viageră sau de întreținere), fie partea care este creditor și care debitor (contractele de joc și de pariu), toate acestea fiind elemente care nu sunt determinate la data încheierii contractului și de care depinde rezultatul economic final al contractului, adică cine iese în câștig și cine iese în pierdere. În fine, în vreme ce îndeplinirea unei condiții produce în principiu efecte ex tunc (de la data încheierii contractului) [art. 1407 alin. (1) NCC], îndeplinirii elementului alea în contractele aleatorii îi sunt cu totul străine asemenea efecte.

Cât despre susținerea că momentul îndeplinirii elementului aleatoriu – sigur în privința îndeplinirii sale, dar incert în privința momentului când va surveni – ar constitui un termen incert (de exemplu, durata vieții întreținutului), nici aceasta nu poate fi acceptată[40]. Într-adevăr, termenul ca modalitate a obligațiilor fie amână executarea acestora la împlinirea sa (termen suspensiv) [art. 1412 alin. (1) NCC], ceea ce nu este cazul în situația examinată, fie stinge obligațiile la împlinirea sa (termen extinctiv) [art. 1412 alin. (2) NCC]. Termenul, ca și condiția, constituie o clauză accesorie a contractului, iar nicidecum una principală. În cazul contractului de întreținere, momentul morții întreținutului duce fără îndoială la încetarea obligațiilor întreținătorului, dar acest eveniment, în cazul dat, are o semnificație și valențe mult mai extinse decât acelea ale unui simplu termen extinctiv, fiind un element esențial al contractului, iar nu unul accesoriu, în funcție de care se stabilește cine câștigă și cine pierde în final (întreținutul, care a beneficiat de o întreținere mai îndelungată a cărei valoare însumată este mai mare decât valoarea bunului transmis de el întreținătorului în schimbul întreținerii, sau întreținătorul, care a prestat o întreținere a cărei valoare însumată este mai mică decât valoarea bunului primit de el de la întreținut), semnificația sa depășind-o cu mult pe cea limitată strict la stingerea obligației debitorului, specifică unui simplu termen extinctiv.

IV. Miza discuției cu privire la necesitatea ca șansele de câștig sau de pierdere să fie egal repartizate între părțile contractante

11. Miza discuției pe care o facem nu este nici pe departe doar una pur teoretică, cum s-ar putea crede, ci una cu consecințe practice deosebit de importante. Într-adevăr, în esență, dacă se împărtășește concepția potrivit căreia împărțirea în contracte comutative și aleatorii se referă la contractele oneroase, a căror sferă, se susține, ar fi mai extinsă decât aceea a contractelor sinalagmatice, atunci ar putea fi incluse în categoria contractelor aleatorii și contractele în care șanse de câștig sau de pierdere ar avea doar una dintre părțile contractante, drepturile și obligațiile celeilalte părți fiind certe și determinate (determinabile) încă de la data încheierii contractului[41]. Dacă însă se acceptă teza potrivit căreia împărțirea în contracte comutative și aleatorii se referă nu la orice contract oneros, ci doar la cele sinalagmatice, în care drepturile și obligațiile părților sunt nu numai reciproce, ci și interdependente, atunci în categoria contractelor aleatorii nu ar putea fi incluse decât acelea în care șansele de câștig sau de pierdere se repartizează în mod egal între părțile contractante, astfel încât în măsura în care una dintre ele iese în câștig, în mod corelativ, cealaltă iese în pierdere[42]. De asemenea, deși este de principiu că în contractele aleatorii leziunea este exclusă (art. 1224 NCC), susținătorii primei concepții admit totuși că în cazul când factorul alea joacă doar în favoarea uneia dintre părțile contractante, ajustarea de către instanță a câștigului acesteia ar fi totuși posibilă când ar fi vădit exagerat în raport cu valoarea prestației sale[43], lucru care în cea de a doua concepție nu s-ar putea niciodată pune pentru bunul și simplul motiv că un asemenea contract nu este aleatoriu.

12. Pentru a ne putea forma o imagine asupra problemei puse în discuție, o speță soluționată de Casația franceză și discuțiile ample la care aceasta a dat naștere în doctrină pot fi edificatoare. Situația din speța la care ne referim a fost următoarea: o persoană, A, a fost instituită în timpul vieții de către de cuius ca legatară universală, dar în posesia moștenirii a fost pusă o altă persoană, B, în temeiul unui testament olograf cu dată ulterioară celui făcut în favoarea lui A. Un terț, C, cunoscut al defunctului, s-a înțeles cu A ca să inițieze și să poarte în numele și pe seama acesteia, dar pe cheltuiala lui, un proces în care să dovedească faptul că cel de al doilea testament este un fals, în schimbul unui procent de 30% din activul net al moștenirii care îi va reveni legatarei A în caz de câștigare a procesului. După dovedirea falsului și câștigarea procesului, terțul a acționat în judecată pe legatara universală A pentru plata unei sume echivalente unui procent 30% din activul moștenirii, conform înțelegerii, dar A a solicitat pe cale reconvențională reducerea onorariului convenit de ea cu reclamantul. Curtea de apel sesizată cu soluționarea în fond a litigiului a admis acțiunea reclamantului și a respins acțiunea reconvențională a pârâtei cu motivarea că, în speță, fiind vorba de un contract aleatoriu, reclamantului trebuie să i se plătească remunerația promisă de pârâtă pentru ipoteza câștigării procesului, eveniment care s-a realizat, acțiunea reconvențională fiind respinsă, întrucât în contractele aleatorii leziunea nu este permisă. Casația franceză însă a admis recursul pârâtei-reclamante reconvenționale pe motiv de încălcare a dispozițiilor art. 1134 C. civ. francez (corespunzător art. 969 C. civ. de la 1864) și a trimis cauza instanței de fond spre rejudecare, cu motivarea că aleatoriul (riscul de câștig sau de pierdere) suportat exclusiv de reclamantul-pârât reconvențional nu putea constitui un motiv pentru neluarea în considerare a cererii de reducere a remunerației solicitate de recurentă, conform înțelegerii părților[44].

Unii autori au întrevăzut în această soluție, fie de-a dreptul, fie mai pe ocolite nici mai mult nici mai puțin decât o schimbare fundamentală de optică a jurisprudenței franceze, în sensul abandonării principiul tradițional potrivit căruia în contractele aleatorii leziunea nu este admisă, niciodată până atunci pus în vreun fel sub semnul întrebării[45].

Concluzia mai sus menționată este foarte discutabilă din mai multe puncte de vedere în dreptul francez, care nu conține un text de lege expres care să prevadă că în contractele aleatorii leziunea este exclusă, iar în dreptul nostru ea apare ca fiind de-a dreptul inadmisibilă în condițiile în care art. 1224 NCC stipulează în mod expres și neechivoc că „nu pot fi atacate pentru leziune contractele aleatorii”.

Dar, revenind la discuția din dreptul francez, pentru a lămuri totuși natura juridică a raporturilor juridice dintre părți în speța de mai sus, mai întâi, se observă cu ușurință că Instanța Supremă franceză, în realitate, nu a afirmat nicăieri că în cazul din speță contractul ar fi unul aleatoriu, or, este bine cunoscut că nu orice contract care conține un element care depinde de hazard este un contract aleatoriu[46]. Pornind de aici, alți autori au susținut că, din contra, din motivarea hotărârii în discuție, „s-ar putea chiar deduce din prezența adverbului «exclusiv» că instanța (Casația franceză – n. n., D. C.) condamnă o asemenea extindere (a posibilității reducerii prestațiilor în contractele aleatorii – n. n., D. C.)”, admițând revizuirea contractului (onorariului) doar pentru că aleatoriul (șansele de câștig sau de pierdere) apăsau doar asupra uneia dintre părțile contractante, fără ca de aici să se poată deduce în vreun fel că ar fi considerat contractul ca fiind aleatoriu[47] .

Alți autori au susținut însă că, în speță, Casația franceză „fără a statua de o manieră definitivă asupra naturii unui asemenea contract, a înțeles să afirme voința sa de a disocia puterea judecătorului de reducere în materie de remunerație, care tinde să se generalizeze, de natura contractului, care devine astfel un element indiferent”[48]. Or, admiterea unui asemenea punct de vedere ar însemna că, practic, diviziunea contractelor în comutative și aleatorii ar fi una cu totul inutilă, căci principala rațiune a acestei clasificări este admiterea leziunii în cazul primei categorii de contracte și inadmisibilitatea acesteia în cazul celei de a doua categorii, ceea ce însă este de neacceptat.

În fine, mult mai pertinentă și convingătoare însă, în opinia noastră, este analiza unei alte autoare, care a subliniat că, în cazul din speță, contractul nu este aleatoriu, deoarece nu comportă șanse egale de câștig sau de pierdere, creând în realitate o „situație în care unul și același eveniment incert determină câștigul atât al uneia, cât și (s. a.) al celeilalte părți. Ambele fiind perdante sau câștigătoare împreună (s. n. – D. C.)”[49]. Pe linia acestui din urmă raționament, dacă ar trebui totuși să calificăm contractul, acesta ar fi mai degrabă unul de mandat oneros, plata mandatarului fiind stipulată sub condiția suspensivă a câștigării procesului, contractul fiind comutativ, întrucât întinderea prestațiilor (obligațiilor) părților este determinabilă, incertă fiind doar existența obligației de plată a onorariului mandatarului în funcție de evenimentul viitor și incert al câștigării sau pierderii procesului, care depinde de hazard. Într-o asemenea abordare, soluția admiterii revizuirii onorariului stabilit de părți prin contract adoptată de Casația franceză apare ca fiind pe deplin întemeiată.

V. Contractele pot fi aleatorii prin natura lor sau prin voința părților

13. Din dispozițiile art. 1173 alin. (2) din Noul Cod civil rezultă că un contract poate fi aleatoriu „prin natura lui sau prin voința părților”.

a) Contactele aleatorii prin natura lor

14. Unele contracte sunt considerate a fi aleatorii prin natura lor, așa cum este cazul asigurării (art. 21992241 NCC), al rentei viagere (art. 22422253 NCC), al întreținerii (art. 22542263 NCC), al jocului și pariului (art. 22642266 NCC).

Ceea ce trebuie remarcat este faptul că în vreme ce pentru unele dintre aceste contracte, cum este cazul asigurării sau al jocului și pariului, caracterul aleatoriu este de esența lor, pentru altele, cum este cazul rentei viagere și a întreținerii, caracterul aleatoriu este numai de natura, nu de esența lor, deoarece, putând fi încheiate și cu titlu gratuit, în asemenea cazuri, ele nu mai sunt acte oneroase sinalagmatice, ci liberalități, acte juridice cu titlu gratuit [art. 984 alin. (1) NCC], în care singurul câștigător nu poate fi decât beneficiarul rentei sau al întreținerii, nu și debirentierul sau întreținătorul, care își asumă obligațiile specifice fără contra-echivalent.

15. O situație aparte este aceea a contractelor de rentă viageră sau de întreținere încheiate cu titlu oneros, dar pe o perioadă determinată, nu pe durata vieții credirentierului sau întreținutului. În asemenea ipoteze s-ar putea susține că acele contracte nu ar mai fi aleatorii, ci comutative, din moment ce prestațiile specifice vor fi datorate pe o perioadă determinată. În realitate însă, contractele în discuție rămân aleatorii, deoarece, dacă credirentierul sau întreținutul decedează înaintea împlinirii termenului stabilit de părți obligațiile debirentierului sau întreținătorului încetează, astfel încât o anumită șansă reciprocă de câștig sau de pierdere, pentru această ipoteză, subzistă – credirentierul sau întreținutul ieșind în pierdere, întrucât nu mai primesc renta sau întreținerea, după caz, în vreme ce debirentierul sau întreținătorul ieșind în câștig, întrucât, corelativ, economisesc ceea ce pierde cealaltă parte contractantă[50]. Este vorba așadar de o ipoteză în care șansele de câștig sau de pierdere sunt limitate valoric, în sensul că nu pot depăși un anumit plafon[51], spre deosebire de situația în care durata contractelor de rentă viageră sau întreținere este nelimitată, când nu există niciun fel de plafonare valorică a șanselor de câștig sau de pierdere.

16. Aleatorii prin natura lor sunt și contractele prin care se înstrăinează cu titlu oneros fie nuda proprietate, fie uzufructul sau dreptul de uz al unui bun, incertitudinea rezultată din durata vieții uzufructuarului sau titularul dreptului de uz făcând să rezulte și în acest caz șanse egale de câștig sau de pierdere din partea ambelor părți contractante, la momentul încheierii contractului neputându-se stabili cine va ieși în câștig și cine va ieși în pierdere: cu cât uzufructuarul sau titularul dreptului de uz trăiește mai mult, cu atât acesta va ieși în câștig, iar nudul proprietar în pierdere și invers[52].

17. În fine, aleatorii prin esența lor sunt și vânzarea de drepturi litigioase și vânzarea unei succesiuni.

Într-adevăr, în cazul vânzării de drepturi litigioase existând o incertitudine cu privire la rezultatul procesului, rezultă șanse egale de câștig sau de pierdere pentru părțile contractante, în sensul că, atunci când cesionarul va pierde procesul, cedentul va ieși în câștig, păstrând prețul cesiunii, în vreme ce cesionarul va fi obligat să îl plătească deși nu mai rămâne cu nimic, iar în cazul simetric invers, cesionarul va ieși în câștig păstrând pentru sine dreptul litigios, în vreme ce cedentul va ieși în pierdere în măsura în care prețul cesiunii obținut de el este mai mic decât valoarea dreptului litigios, neavând niciun drept la augmentarea acestuia.

În cazul vânzării unei succesiuni, fără specificarea bunurilor care fac parte din aceasta, dacă părțile nu au prevăzut altfel, vânzătorul nu garantează cumpărătorului decât calitatea sa de moștenitor, nu și conținutul moștenirii (art. 1748 NCC). Așa fiind, rezultă o incertitudine cu privire la bunurile de care va beneficia efectiv cumpărătorul, fiind supus riscului de a fi evins de terțe persoane, de unde decurg șanse egale de câștig și de pierdere pentru acesta și pentru vânzător, contractul fiind astfel aleatoriu, iar nu comutativ.

b) Contractele aleatorii prin voința părților

18. Alte contracte, care prin natura lor nu sunt aleatorii, pot prin voința părților să fie făcute aleatorii.

Astfel, vânzarea unei recolte viitoare pe un preț forfetar ferm este un asemenea contract, elementul aleatoriu fiind incertitudinea legată de volumul și calitatea recoltei, în funcție de care în câștig poate ieși vânzătorul, dacă recolta este slabă, sau cumpărătorul, dacă recolta este bogată, prețul plătit fiind, în primul caz, mai mare în comparație cu ceea ce primește cumpărătorul, iar în al doilea caz, mai mic.

De asemenea, dacă într-un contract de vânzare sau un contract de locațiune se stipulează clauze valabile de nerăspundere a vânzătorului sau locatorului pentru evicțiune sau pentru vicii ascunse, contractele respective vor fi aleatorii, întrucât din ele se nasc șanse egale de câștig sau de pierdere în favoarea părților contractante, în funcție de faptul dacă ulterior survin sau nu cauze de evicțiune sau vicii ascunse.



[1] Pentru o prezentare sintetică revelatoare a evoluției concepțiilor în dreptul francez, a se vedea E. Savaux, Obs. la Cass. 3-e civ., 4 juillet 2007, „Rép. du notariat Defrenois” nr. 27/2007, p. 1737 și următ., art. 38697-76.
Așa cum s-a remarcat, în realitate între cele două texte de lege nu există o contradicție, ci, mai degrabă, o inversare în sensul că „trebuie să se deducă din reunirea lor că un contract este aleatoriu dacă echivalentul (contraprestația) depinzând, fie pentru toate părțile, fie numai pentru una sau mai multe dintre ele, de un eveniment incert, rezultatul, în privința avantajelor sau pierderilor, depinde pentru fiecare parte de acest eveniment incert” (A. Bénabent, Droit civil. Les contrats spéciaux civils et commerciaux, 8-e édition, Montchrestien, 2008, p. 616, nr. 1311).
[2] În acest sens, a se vedea D. Alexandresco, Explicațiunea teoretică și practică a dreptului civil român, t. X, Atelierele grafice Socec, București, 1911, p. 76.
În sensul că, totuși, și în dreptul nostru ar fi fost necesar ca șansele de câștig sau de pierdere să fie egal repartizate între părțile contractante, a se vedea Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Universul juridic, București, 2001, p. 444, nr. 1.
[3] Art. 1173 alin. (1) NCC, reproduce aproape identic dispozițiile art. 1382 alin. 1 din Codul civil Quebec, dar legiuitorul nostru, probabil pentru a nu i se reproșa că referindu-se la contractele comutative ar relua definiția contractelor sinalagmatice, a eliminat din cuprinsul său sintagma (care se regăsește în dispozițiile inspiratoare din C. civ. Quebec) potrivit căreia ar fi vorba de avantaje și obligații „primite în schimb”. [Art. 1382 alin. 1 C. civ. Quebec prevede că „contractul este comutativ dacă, în momentul când este încheiat, întinderea obligațiilor părților și avantajelor primite în schimb este certă și determinată”.]. Pornind de la formularea art. 1173 alin. (1) NCC, în literatura noastră de specialitate s-a afirmat că, întrucât pentru calificarea unui contract ca fiind comutativ este suficientă doar „certitudinea existenței drepturilor și obligațiilor, precum și caracterul determinat sau determinabil al întinderii acestora – s-ar putea conchide că, bunăoară, și un contract de donație poate îndeplini caracteristicile necesare”, după care însă, evocându-se dispozițiile art. 1221 alin. (1) și (3) NCC, precum și cele ale art. 1224 NCC care se referă la leziune și la faptul că aceasta privește exclusiv contractele oneroase, nu și pe cele cu titlu gratuit, se concede în cele din urmă, totuși, că textul de lege aici analizat se referă la contractele oneroase [A.-A. Moise, Comentariu sub art. 1773, în „Noul Cod civil. Comentariu pe articole” de Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), C. H. Beck, București, 2012, p. 1227].
[4] Conform dispozițiilor art. 1224 NCC, „nu pot fi atacate pentru leziune contractele aleatorii”.
[5] Pentru problematica diferenței dintre riscurile contractului, în general, și riscul special asumat ca element esențial de părți în contractele aleatorii, a se vedea Al.-G. Ilie, Riscurile în contracte. De la vechiul la noul Cod civil, Universul Juridic, București, 2012, p. 30 și următ.
[6] H. Capitant, De la cause des obligations, 3-e édition, Dalloz, Paris, 1927, p. 52, nr. 18; A. Bénabent, Droit civil. Les obligations, 10-édition, Montchrestien, Paris, 2005, p. 136, nr. 182;  J. Ghestin, Cause de l‘angagement et validité du contrat, LGDJ, Paris, 2006, p. 304, nr. 462 și următ.; M.-M. Pivniceru, Efectele juridice ale contractelor aleatorii, Edit. Hamangiu, București, 2009, p. 10 și următ.
[7] D. Alexandresco, Explicațiunea teoretică și practică a dreptului civil român, t. V, Tipografia Națională, Iași, 1898, p. 14 și 15.
[8] D. Alexandresco, op. cit., t. V, p. 14.
[9] D. Alexandresco, op. cit., t. V, p. 15.
[10] C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. 2, Restitutio, Edit. All, București, 1997, p. 489, nr. 1196.
[11] Fr. Deak, op. cit., p. 445, nr. 1.
[12] În acest sens, a se vedea:  Fr. Terré, Ph. Simler, Y. Lequette, Droit civil. Les Obligations, 9-e édition, Dalloz, Paris, 2005, p. 79, nr. 69.
Unii, deși afirmă că împărțirea în contracte comutative și aleatorii ar fi o subdiviziune a contractelor oneroase, în esență, au în realitate în vedere contractele sinalagmatice, de vreme ce în primul caz vorbesc de un „raport de echivalență între prestații”, iar în cel de al doilea de un raport similar asupra șanselor de câștig sau de pierdere pe care și le asumă părțile reciproc (J. Flour, J.–L. Aubert, É. Savaux, Droit civil. Les obligations. 1. L‘acte juridique, 11-e édition, A. Colin, Paris, 2004, p. 61, nr. 87).
[13] În acest sens, a se vedea: C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Edit. All, București, 1992, p. 39, nr. 22; L. Pop, Tratat de drept civil. Obligațiile. Volumul II. Contractul, Universul juridic, București, 2009, p. 107, 108, nr. 31.
[14] În acest sens, a se vedea: C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit., p. 34, nr. 18; H., L., et J. Mazeaud, Leçons de droit civil. Tome II. Premiere volume. Obligations. Théorie générale, 9-e éditon par . Fr. Chabas, Montchrestien, Paris, 1998, p. 93, nr. 103; Ch. Laroumet, Droit civil. Les obligations. Le contrat 1-re partie. Conditions de formation, Tome III, 6-e édition, Economica, Paris, 2007, p. 162, nr. 193; A. Bénabent, Droit civil. Les obligations, cit. supra, p. 13, nr. 19; Ph. Malaurie, L. Aynès, Ph. Stoffel-Munck, Les obligations, 2-e édition, Defrénois, Paris, 2005, p. 193, nr. 414; B. Fages, Droit des obligations, 3-e édition, LGDJ, Paris, 2011, p. 43, nr. 27.
[15] În cazul împrumutului cu dobândă avem de a face cu un contract sinalagmatic, nu unilateral, căci împrumutătorul are obligația de a lăsa capitalul (suma împrumutată) la dispoziția împrumutatului pe durata termenului împrumutului, ca și locatorul bunul închiriat în cazul contractului de locațiune, pe lângă restituirea capitalului, împrumutatul fiind obligat și la plata dobânzii, care este un echivalent al folosirii capitalului pe o anumită perioadă de timp, obligație care este similară celei a locatarului de plată a chiriei, singura diferență față de locațiune fiind aceea că în vreme ce locatarul are obligația de a restitui în natură bunul individual determinat primit de el în folosință de la locator (art. 1821 NCC), împrumutatul, dat fiind că obiectul împrumutului de consumație pentru care se plătește dobânda îl constituie o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile și consumptibile (de gen), va fi obligat la restituirea unei sume de bani sau unui sortiment și cantități similare de bunuri la data scadenței (art. 2164 NCC).
[16] În acest sens, a se vedea: A. Sériaux, Contrats civils, PUF, Paris, 2001, p. 26, nr. 8, și p. 104, 105, nr. 34; Ph. Malaurie, L. Aynès, Ph. Stoffel-Munck, op.cit., p. 193; J. Rochfeld, v° Cause, „Rép. civ. Dalloz”, 2005, p. 8, nr. 24; Cass. 1-re civ., 14 déc. 2004, Note C. Le Galou, „Recueil Dalloz”, 2005, p. 2265; J. Ghestin, op. cit., p. 302 și următ.
O autoare a remarcat că definiția dată de art. 1106 C. civ. francez contractelor oneroase („care obligă fiecare parte să dea sau să facă ceva”, asemănătoare celei date contractelor oneroase de art. 945 C. civ. de la 1864 – „în care fiecare parte voiește a-și procura un avantaj”) face ca acestea să se confunde cu cele sinalagmatice (în care, conform art. 1102 C. civ. francez, „contractanții se obligă reciproc unul față de altul”; dispoziții identice cu cele ale art. 943 C. civ. de la 1864) (M. Fabre-Magnan, Droit des obligations. 1 – Contrat et angagement unilatéral, 2-e édition, Thémis droit. PUF, Paris, 2010, p. 177).
[17] Echilibrul nu trebuie să fie unul obiectiv, pur aritmetic, ci unul subiectiv, care ține de voința părților. Dacă între prestații nu există un echilibru întrucât una dintre părți a dorit cu bună știință să se însărăcească în favoarea celeilalte, chiar dacă cealaltă parte este ținută la o anumită prestație, contractul nu mai este sinalagmatic, ci unilateral (donație cu sarcini) .
[18] În acest sens, a se vedea: A. Morin, Contribution à l‘étude des contrats aléatoires, preface A. Ghizi, Presses Universitaires de la Faculté de Droit – Université d’Auvergne, LGDJ, Clermont-Ferand, 1998, p. 66 și următ., nr. 133 și următ.;  Mazeaud, Chabas, op. cit., p. 96, nr. 107; A. Sériaux, op. cit., p. 26, nr. 8, și p. 105 și următ., nr. 34; Ph. Malaurie, L. Aynès, P.-Y. Gautier, Les contrats spéciaux, 2-e édition, Defrénois, Paris, 2005, p. 559, nr. 970; Fr. Deak, op. cit., p. 445, nr. 1; A. Bénabent, Droit civil. Les contrats spéciaux civils et commerciaux, cit. supra, p. 619, nr. 1317; É. Savaux, op. cit., p. 1737 și următ.; M.–M. Pivniceru, op. cit., p. 6 și 7.
[19] Clauza tontinieră (de acrescământ) este clauza prin care două sau mai multe persoane care au achiziționat un bun cu contribuția lor comună stabilesc că proprietatea acelui bun va reveni în întregime aceleia care va supraviețui celeilalte (celorlalți). În cazul în care ambele (toate) părțile contribuie la achiziționarea bunului (plătesc o parte din preț, indiferent cât anume) contractul este aleatoriu, conferind șanse egale de a dobândi bunul (în caz de supraviețuire) sau de pierdere (în caz de predeces), dar dacă numai una dintre părți contribuie la achiziționarea bunului, contractul nu mai este aleatoriu, ci o donație sub condiție suspensivă în favoarea celui care nu a contribuit cu nimic la achiziționarea bunului (pentru detalii, a se vedea D. Chirică, Liberalitățile ca specie a actelor juridice, RRDP nr. 4/2008, p. 30-32, nr. 21 și următ., cu trimiterile acolo făcute).
[20] În acest sens, a se vedea: A. Morin, op. cit., p. 66 și următ., nr. 133 și următ.; H., L., J. Mazeaud, Leçons de droit civil. Tome II. Premier volume. Obligations. Théorie générale, 9-e édition par Fr. Chabas, Monchrestien, Paris, 1998, p. 96, nr. 107; A. Sériaux, op. cit., p. 26, nr. 8, și p. 105 și următ., nr. 34; Ph. Malaurie, L. Aynès, P.-Y. Gautier, Les contrats spéciaux, 2-e édition, Defrénois, Paris, 2005, p. 559, nr. 970; Fr. Deak, op. cit., p. 445, nr. 1; A. Bénabent, op. cit., p. 619, nr. 1317; É. Savaux, op. cit., p. 1737 și următ.; M.–M. Pivniceru, Efectele juridice ale contractelor aleatorii, Edit. Hamangiu, București, 2009, p. 6 și 7.
[21] Ph. Malaurie, L. Aynès, P.-Y. Gautier, op. cit., p. 559, nr. 970.
[22] F. Collart Dutilleul, Ph. Delebecque, Contrats civils et commerciaux, 8-e édition, Dalloz, Paris, 2007, p. 165, nr. 173.
[23] În acest sens, a se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 445, nr. 1.
[24] În acest sens, a se vedea C. Le Galou, loc. cit. supra, p. 2263.
[25] Op. cit., t. X, p. 76.
[26] În acest sens, a se vedea: A. Morin, op. cit., p. 70 și următ., nr. 143 și următ.; A. Bénabent, Droit civil. Contrats spéciaux civils et commerciaux, cit. supra, p. 615 și următ., nr. 1311 și următ.; E. Savaux, op. cit., p. 1737 și următ.; Ph. Malaurie, L.Aynès, P.-Y. Gautier, op. cit., p. 579, nr. 969; Y.-M. Laithier, Aléa et théorie générale du contrat, în „L’aléa. Journées nationales. Tome XIV. Le Mans. Actes du colloque organisé le 3 avril 2009 par L’association Henri Capitant des Amis de la Culture Juridique Français”, Dalloz, Paris, 2011, p. 13.
[27] G. Chinè, M. Fratini, A. Zoppini, Manuale di diritto civile, diretti da G. Alpa,  R. Garofoli, IV edizione, Nel Diritto Editore, 2013, p. 1114, nr. 7.5.,
[28] Elementul aleatoriu, adică șansa de a câștiga sau de a pierde, trebuie să existe în realitate, adică să fie efectiv la data acordului de voințe, căci în caz contrar contractul va fi anulabil pentru lipsa cauzei (A. Morin, op. cit., p. 302, nr. 702 și următ.). Astfel, de exemplu, este anulabil contractul de asigurare pentru un risc care era deja survenit la data încheierii contractului sau contractul de rentă viageră cu titlu oneros încheiat în favoarea unei persoane care, „la data încheierii contractului suferea de o boală din cauza căreia a murit în interval de cel mult 30 de zile de la această dată” (art. 2247 NCC) ori în cazul în care, deşi credirentierul decedează la un termen mai mare de 30 de zile de la data încheierii contractului, se dovedeşte că, întrucât acesta suferea de o boală gravă de care ulterior a decedat, în realitate, pentru acesta nu existau şanse reale de câştig (Cass. 3-e civ., 2 fév. 2000, Note J.-F. Weber, JCP 15-16/2000, p. 691).  Tot astfel, într-o speță s-a reținut inexistența factorului aleatoriu într-un contract de întreținere în care întreținutul suferind de o boală gravă și incurabilă a decedat la un interval scut de timp de la data încheierii contractului (C A Brașov, dec. civ. nr. 839/R/2005, în L. C. Stoica, Ineficacitatea actului juridic civil. Practică judiciară. I. Nulitatea, Edit. Hamangiu, București, 2009, p. 202 și următ.).
În fine, dacă într-un contract de rentă viageră valoarea rentei este mai mică decât veniturile bunului transmis de credirentier în schimb, contractul este nul, întrucât credirentierul nu are nicio șansă de câștig într-o asemenea ipoteză, elementul aleatoriu neexistând în realitate (Cass. 1-re civ. 8 déc. 1998, Note Y. Dagorne-Labbe, „Recueil Dalloz” 1999, p. 521)
[29] Dacă riscul de evicțiune există, este cunoscut de cumpărător și asumat de acesta – în sensul că prețul convenit va fi plătit indiferent dacă evicțiunea survine sau nu, ceea ce echivalează cu exonerarea vânzătorului de garanția pentru evicțiune -, contractul este tot aleatoriu, deoarece, în funcție de conduita terțului titular al dreptului susceptibil de a fi valorificat contra cumpărătorului, evicțiunea se va produce efectiv sau nu, ceea ce conferă părților șanse egale de câștig sau de pierdere în funcție de acest eveniment viitor și incert: dacă terțul nu își valorifică dreptul, cumpărătorul iese în câștig, întrucât nu mai suportă evicțiunea, iar vânzătorul iese în pierdere, întrucât, dat fiind pericolul de evicțiune, a vândut pe un preț mai mic decât cel pe care l-ar fi obținut dacă pericolul de evicțiune nu ar fi subzistat;  dacă, din contra, terțul își valorifică dreptul, cumpărătorul iese în pierdere, întrucât va fi lipsit de dreptul valorificat de terț contra sa, iar vânzătorul iese în câștig, întrucât nu va fi obligat să îl dezdăuneze pe cumpărător, păstrând prețul convenit în întregime.
[30] É. Savaux, op. cit., p. 1743.
[31] În acest sens, a se vedea Cass. 3-e civ., 7 juill. 2010, Obs. G. Pillet, „L’essentiel droit des contrats” nr. 9/2010, p. 5 [în speță, un contract de locațiune-construire încheiat pe o perioadă de douăzeci și trei de ani a fost asortat cu o promisiune unilaterală de vânzare în favoarea locatarului pentru un preț egal cu valoarea chiriei pe zece ani, calculată „astfel cum această chirie va fi datorată în funcție de clauza de revizuire” din acel contract. Întrucât beneficiarul (locatarul) a ridicat opțiunea, iar promitentul (locatorul) a invocat caracterul lezionar al prețului (în dreptul francez, leziunea constituie în anumite condiții cauză de resciziune și pentru majori), s-a pus problema dacă, în cazul dat, vânzarea este comutativă sau aleatorie (în prima situație leziunea putând fi invocată ca motiv de resciziune, pe când în cea de a doua – nu). Avându-se în vedere faptul că pentru promitent exista la finele contractului riscul de a fi expus primirii unui preț foarte mic în raport cu valoarea reală a bunului din acel moment, iar pentru beneficiarul promisiunii niciunul, întrucât la data ridicării opțiunii – finele contractului de locațiune-construire – el știa care este valoarea chiriei revizuite, s-a ajuns la concluzia că vânzarea în discuție nu este aleatorie, ci comutativă, astfel încât a fost admisă anularea contractului pentru leziune].
[32] A. Bénabent, Droit civil. Contrats spéciaux civils et commerciaux, cit. supra, p. 619, nr. 1319.
[33] J. Ghestin, op. cit., p. 304, nr. 464.
[34] Disproporția prestațiilor părților este de natura contractelor aleatorii, dar nu și de esența lor, deoarece, prin jocul hazardului, și numai prin acesta, nu prin voința părților, rezultatul economic final poate fi și în aceste contracte echilibrat, valoarea prestațiilor părților fiind echivalentă.
[35] Dispozițiile art. 2265 alin. (2) NCC, care dă posibilitatea instanței de judecată, „dacă suma pariului este excesivă… să respingă acțiunea [pentru plata datoriilor de joc sau de pariu contractate de cei care participă direct la curse, la jocuri de îndemânare sau orice curse sportive, care beneficiază de acțiune în justiție, prin excepție de la regula instituită de art. 2264 alin. (1) NCC, potrivit căreia pentru toate celelalte datorii de joc și pariu nu există acțiune în justiție – n. n. , D. C.] sau, după caz, să reducă suma”, nu trebuie să ne inducă în eroare. În acest caz,  intervenția judecătorului nu este pentru că ar fi vorba despre o leziune (un dezechilibru între prestațiile părților), ci despre faptul că miza pusă în joc de ambele părți nu este rezonabilă în raport cu „averea lor, condiția lor, experiența lor, uzanțe și natura jocului” (J. Mouralis, v° Jeu-pari, „Rép. civ. Dalloz”,  mars 2004, nr. 129).
[36] Dacă vânzarea se face pe riscul cumpărătorului, pe un preț forfetar, contractul este unul aleatoriu în toate situațiile, dar în condiții diferite, după cum, într-o primă situație posibilă, cumpărătorul își asumă inclusiv riscul ca recolta să fie compromisă în totalitate (să piară fortuit înainte de a-i fi predată), sau, într-o a doua situație posibilă, cumpărătorul își asumă doar riscul ca recolta realizată să fie valoric mai mică decât prețul forfetar fixat prin contract, dar nu și riscul pieirii fortuite a întregii recolte înainte ca aceasta să-i fie predată de vânzător. Chiar dacă, după cum se spune, în exemplele de mai sus vânzarea se face „pe riscul cumpărătorului”, în realitate, există un risc și pentru vânzător, anume acela ca valoarea recoltei realizate și predate cumpărătorului să fie mai mare decât prețul forfetar fixat de părți la data încheierii contractului, astfel încât cerința existenței unor șanse egale de câștig sau de pierdere, care caracterizează contractele aleatorii este întrunită și în aceste situații.
[37] Fr. Deak, op. cit., p. 444, nr. 1. În același sens, a se vedea și L. Pop, op. cit., p. 108, nr. 31.
[38] Astfel, de exemplu, potrivit art. 1399 NCC, „este afectată de condiție obligația (s. n. – D. C.) a cărei eficacitate sau desființare depinde de un eveniment viitor și nesigur”, iar potrivit art. 1411 NCC, „obligația (s. n. – D. C.) este afectată de termen atunci când executarea sau stingerea ei depinde de un eveniment viitor și sigur”.
[39] În acest sens, a se vedea: D. Alexandresco, Explicațiunea teoretică și practică a dreptului civil român, t. X, Atelierele grafice Socec & co, București, 1911, p. 75; A. Morin, op. cit., p. 29 și următ., nr. 50 și următ.; O. Milhac, La notion de condition dans les contrats à titre onéreux, preface de J. Ghestin, LGDJ, Paris, 2001, p. 164 și următ., nr. 436 și următ.; A. Bénabent, op. cit., p. 619, nr. 1318; M.-M. Pivniceru, op. cit., p. 31 și următ.
[40] În acest sens, a se vedea și M.-M. Pivniceru, op. cit., p. 35 și următ.
[41] În acest sens, a se vedea: I. Gallmeister, Note la Cass. 1-re civ., 23 nov. 2011, „Recueil Dalloz” 2012, p. 589; M. Séjean, Le hasard et la nécessité de modérer judiciairement les rémunerations convenus, „Recueil Dalloz” 2012, 590, nr. 13.
[42] În acest sens, a se vedea: Mazeaud, Chabas, op. cit., p. 96, nr. 107; A. Bénabent, Droit civil. Les contrats spéciaux civils et commerciaux, cit. supra, p. 619, nr. 1317 [autorul afirmă cu fermitate că „este de esența (s. a.) contractului aleatoriu de a cauza un câștig și o pierdere (s. a.) fiecăreia dintre părți, elemente care sunt corelative (s. a.)”]; M. Fabre-Magnan, op. cit., p. 179.
[43] În acest sens, a se vedea I. Gallmeister, loc. cit. supra.
[44] Cass. 1-re civ., 23 nov. 2011, Note I. Gallmeister, loc. cit. supra.
[45] În acest sens, a se vedea autorii și trimiterile de la nota nr. 41.
[46] În acest sens, a se vedea supra nr. 8-10.
[47] A. Paulin, Obs. la Cass. 1-re civ., 23 nov. 2011, RLDC nr. 89/2012, p. 16.
[48] A. Bonnet, Reduction du montant de la rémunération convenue du généalogiste”, AJ Famille 2012, p. 112.
[49] Y.-M. Laithier, Obs., „Revue des contrats” nr. 2/2012, p. 399.
[50] În acest sens, a se vedea J. Patarin, Obs. RTD civ. 1985, p. 184. Contra, a se vedea A. Morin, op. cit., p. 275, nr. 642.
[51] Cel puțin în cazul contractului de rentă viageră, în care rata anuităților este fixă, cu cât executarea contractului se apropie de termenul fixat de părți, limitele câștigului, respectiv, ale pierderii se diminuează în amplitudine, fiind tot mai aproape de situația de echilibru la care se ajunge la expirarea acelui termen. În cazul contractului de întreținere însă, în care în conținutul factorului aleatoriu intră nu numai asigurarea celor necesare traiului de zi cu zi a întreținutului, ci și riscul intervenirii necesității acordării unor îngrijiri medicale cu costurile aferente (medicamente, tratamente, intervenții chirurgicale etc.), chiar și în interiorul termenului fixat de părți, nu există nicio limitare valorică a șanselor de câștig sau de pierdere în discuție.
[52] A. Morin, op. cit., p. 98, nr. 220; A. Bénabent, Droit civl. Les contrats spéciaux…, cit. supra, p. 621, nr. 1323.


Prof. univ. dr. Dan Chirică
Facultatea de drept a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca

* Studiul a fost publicat în volumul „Liber amicorum Liviu Pop”, Editura Universul Juridic, București, 2015.