4,458 citiri

De ce să nu asiști pasiv la incendiul propriei case

Gheorghe Piperea

O noutate interesanta fata de reglementarea anterioara este introdusa de art. 1534 C. civ., conform caruia “daca, prin actiunea sau omisiunea sa culpabila, creditorul a contribuit la producerea prejudiciului, despagubirile datorate de debitor se vor diminua corespunzator”. Solutia diminuarii despagubirilor se aplica si atunci cand paguba a fost partial cauzata de un eveniment al carui risc a fost asumat de creditor. Mai mult decat atat, insa, conform art. 1534 alin. 2 C. civ., debitorul nu datoreaza despagubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minima diligenta. Preluand, dupa cate se pare[1], o idee din Principiile UNIDROIT privind contractele comerciale internationale (editia 2004), legiuitorul roman a recunoscut inechitabilul situatiei in care, desi creditorul ar fi contribuit, prin fapta sa culpabila, la producerea prejudiciului, intreaga raspundere contractuala ar fi ramas in sarcina debitorului. Intr-adevar, in virtutea solidarismului contractual, partile sunt datoare nu numai sa coopereze in vederea atingerii emolumentului contractului, fiecare dintre parti trebuind sa ii asigure celeilalte parti satisfacerea interesului contractual, dar si sa actioneze (individual sau in cooperare cu cealalta parte) pentru evitarea aparitiei sau a agravarii unui prejudiciu rezultat din derularea defectuoasa a contractului ori din aparitia unor evenimente situate dincolo de vointa partilor, dar care ar afecta economia contractului. Obligatia de diligenta minimala a creditorului in evitarea producerii prejudiciului este sanctionata chiar cu refuzul dreptului la despagubiri, in caz de neexecutare a obligatiei principale.

Asa cum am spus si cu o alta ocazie [2], creditorului nu i se poate permite sa lase prejudiciul sa se produca si sa se amplifice la infinit, desi, cu minime diligente, ar fi putut sa il evite. Altfel, o institutie legitima, aceea a daunelor-interese datorate de debitor pentru ne-executarea fara justificare a obligatiilor contractuale, s-ar transforma intr-un motiv de speculatie juridica fara fundament economic si intr-un motiv de ruina a debitorului (situatie care, rapid, s-ar intoarce impotriva creditorului, intrucat un debitor insolvabil este echivalent cu un debitor lipsa). Ar fi ca si cand un asigurat ar lasa propria casa prada incendiului, fie pentru a incasa asigurarea, fie pentru a grabi emiterea avizelor si aprobarilor necesare demolarii. Desi pare contra-intuitiv, creditorul are, fata de debitor, obligatia de minima diligenta de a evita producerea prejudiciului rezulta din ne-executarea oligatiei debitorului. Omisiunea executarii acestor obligatii este sanctionata cu pierderea dreptului la despabugiri pentru un prejudiciu care este cauzat de ne-executarea obligatiei debitorului. Si, totusi, solutia este logica, daca se tine cont de interdependenta intereselor partilor, reclamata de solidarismul contractual, si de imperativul echilibrului contractual, care pretinde repartitia justa a castigurilor contractuale (win-win) si a eventualelor pierderi. Aceasta regula a impartirii pierderilor si, dupa caz, a liberarii de obligatia de despagubire a debitorului pentru motivul lipsei diligentei minimale a creditorului ce trebuie depusa pentru evitarea producerii prejudiciului este de o importanta esentiala in materia consolidarii creantei banesti (finalitate care se atinge prin aplicarea regulii supletive a nominalismului monetar), in materia prezervarii valorii reale a creantei banesti (finalitate care se asigura actualizarea valorii nominale a acesteia), dar si in materia penalitatilor de intarziere, care pot fi reduse in cazul in care ar fi excesive.

Un contract care, fie prin intermediul unor clauze exprese, fie prin intermediul unor norme supletive (norme menite a complete lacunele de reglementare ale contractului), ar impune (i) o indexare a sumelor de plata in functie de rata inflatiei sau in functie de rata de schimb, (ii) o consolidare in moneda straina a obligatiei de plata a debitorului sau (iii) o penalitate excesiva, amplificata la infinit prin simpla trecere a timpului, indiferent de minimele diligente ale creditorului de a evita producerea sau de a reduce cuantumul prejudiciului rezultat din ne-executarea obligatiei originare de plata, ar putea determina exonerarea (liberarea) debitorului de obligatia de plata a despagubirilor. Spre exemplu, in aplicarea unui principiu din Directiva nr. 2014/17 a Comisiei si a Parlamentului European prin creditele imobiliare, o variatie de maxim 20% fata de momentul incheierii contractului a cursului monedei de plata fata de moneda de consolidare a creantei (mai ales in cazurile in care debitorul nu este acoperit natural fata de riscul valutar al hiper-valorizarii monedei de plata) obliga creditorul sa informeze de indata debitorul asupra posibilitatii acestuia de a efectua conversia in moneda in care debitorul isi obtine majoritatea veniturilor, tocmai in vederea evitarii riscului de hiper-valorizare a monedei de indexare sau de consolidare a creantei banesti. O astfel de minima diligenta a creditorului, ne-executata fiind, poate determina liberarea debitorului de obligatia de a plati despagubiri rezultate din neexecutarea contractului. Daca poate proba omisiunea efectuarii de catre creditor a acestor minime diligente, debitorul poate solicita liberarea de obligatia de despagubire atat in cadrul unei actiuni in constatare, cat si in cadrul unei contestatii la executare.


[1] Pentru aceasta idee, a se vedea Decebal-Adrian Ghinoiu, comentariul art. 1534 C. civ., in Fl Baias si colectivul, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ed. a 2-a, 2014, C.H. Beck, p. 1727.
[2] Gh. Piperea, Introducere in Dreptul contractelor profesionale, Editura CH Beck, Bucuresti, 2011, p. 248-249.


Prof. dr. avocat Gheorghe Piperea
PIPEREA & ASOCIATII