4,489 citiri

Comunitatea juridică şi rolul său în cauza climatică. Exemplul francez şi retardul tradiţional românesc

poza 2În timp ce la noi mai întâlnim chiar jurişti cu pretenţii, dar încremeniţi în percepţia „meşteşugărească” a dreptului, care îşi exprimă îndoiala faţă de implicarea juristului în dezbaterea publică şi conceptualizarea juridică a problemelor ecologice, în frunte cu cele ale schimbărilor climatice, iată că, în ţările dezvoltate, are loc o masivă reconsiderare a rolului „comunităţii juridice” în promovarea şi soluţionarea unor atari problematici, esenţiale pentru civilizaţia umană. Un exemplu recent, în acest sens, l-a constituit Forumul asupra în punerii în aplicare a Acordului de la Paris privind clima (2015) organizat la Curtea de Casaţie a Franţei, la 31 mai 2017, de secţia Climă, Resurse naturale şi Energie a Societăţii de Legislaţie Comparată (SLC), sub înaltul patronaj al Preşedintelui Consiliului Constituţional, Laurent Fabius. Un rezumat al dezbaterilor ineditei întruniri a juriştilor francezi a fost publicat în nr. 2 – aprilie-iunie 2017 al Revue internationale de droit comparé.

Aşa cum aprecia în Cuvântul introductiv preşedintele „consiliului înţelepţilor” Franţei, obiectivul forumului a fost acele „de a apropia dreptul şi clima – adică, de a mobiliza comunitatea juridică în lupta împotriva dereglării climatice”, întrucât „cauza climatică – una dintre cele mai mari cauze ale generaţiei noastre, poate chiar cea mai mare – necesită eforturile tuturor, şi în special cele ale comunităţii juridice. Magistraţi, avocaţi, jurişti de întreprindere, profesori de drept, studenţi: toţi au un rol de jucat în această cauză cu care lumea se confruntă azi”. Potrivit lui L. Fabius, fostul ministru de externe al Franţei, este de dorit şi chiar indispensabil ca, fără întârziere, comunitatea juridică franceză în ansamblul său să se înscrie plenar în ampla mişcare globală de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) şi de adaptare la efectele schimbărilor climatice, din cel puţin două raţiuni fundamentale. Prima, cu caracter mai particular, ţine de rolul special pe care Franţa l-a jucat în ultimii ani în acţiunea mondială pentru protecţia mediului, iar odată cu adoptarea Acordului de la Paris din decembrie 2015 şi rapida şi larga sa ratificare în 2016, a dobândit o influenţă majoră şi imaginea unei ţări foarte angajate în această cauză. De aceea, în consolidarea unui atare statut, se consideră absolut necesar ca toate componentele, sectoarele şi profesiile să se plaseze în primele rânduri ale efortului mondial împotriva dereglării climatice.

„De aici importanţa faptului că juriştii francezi – care încarnează imaginea Franţei în sfera juridică mondială – să fie identificaţi de către partenerii noştri a fi implicaţi, informaţi şi mobilizaţi în miza climatică” a conchis, în acest sens, Preşedintele Consiliului Constituţional.

O altă raţiune care ar justifica mobilizarea comunităţii juridice franceze, ca de altfel a întregii lumi, şi cea mai semnificativă, ţine de importanţa dreptului ca instrument în serviciul cauzei mediului. În această perspectivă, L. Fabius ne oferă o excelentă analiză şi o reuşită pledoarie asupra rolului dreptului în materie: „Există numeroşi vectori concreţi pentru a lupta împotriva dereglării climatice, în special noile tehnologii verzi. Dar dreptul este, aici, esenţial, pentru că defineşte cadrul normativ în care toate acţiunile societăţii trebuie să se situeze. Dreptul deţine puterea de a orienta acţiunea administraţiei, întreprinderilor, cetăţenilor, într-o direcţie mai mult sau mai puţin favorabilă prezervării planetei noastre. Pentru aceasta, chestiunea climatică reprezintă o miză juridică transversală, care priveşte la fel de bine dreptul sănătăţii, dreptul muncii, dreptul proprietăţii intelectuale, dreptul bunurilor”. De aceea, provocarea climatică nu trebuie să fie luată în considerare numai de juriştii specializaţi în dreptul mediului, ci trebuie să devină o preocupare a tuturor, fără o distincţie artificială între specialităţi. Acţiunea împotriva dereglării climei implică o evoluţie globală a comportamentelor noastre, care influenţează toate sectoarele societăţii, deci şi dreptul, iar acestei dimensiuni transversale trebuie să-i corespundă o implicare generală. Asemenea aprecieri tranşante ne amintesc de ideile epistemologului Michel Serres, membru al Academiei Franceze, care în urmă cu 10 ani, într-un interviu acordat revistei „Pouvoirs”, susţinea că dreptul şi numai dreptul poate asigura protecţia mediului, şi că dacă nu e cea mai bună soluţie, e singura posibilă!

Desigur, formele concrete de implicare ale diferitelor categorii de jurişti variază după profesiile pe care le exercită, după cum sunt procurori, judecători, universitari sau studenţi, avocaţi sau jurisconsulţi, Preşedintele Consiliului Constituţional al Franţei ţinând, totuşi, să releve trei orientări importante în acest sens.

Prima dintre ele priveşte în mod special lumea universitarilor şi poartă asupra educării şi formării în materie de mediu. Problemele legate de schimbările climatice rămân încă destul de puţin prezente în învăţământ, în frunte cu cel superior. Or, este o chestiune centrală, prioritară, prevăzută explicit în Acordul de la Paris, care prevede în art. 12 că, Părţile vor coopera, luând, potrivit celor convenite, măsuri pentru ameliorarea educaţiei, formării, sensibilizării, participării publicului şi accesul populaţiei la informaţia din domeniul schimbărilor climatice. În acest efort major de educare şi formare, universităţile poartă o responsabilitate deosebită, majoră, inclusiv în materie juridică, din raţiuni legate de importanţa structurală a dreptului, astfel că „pedagogia climatică” ar trebui să devină un reflex pentru studenţii în drept, indiferent de profesia sau cariera pe care doresc să o exercite sau să o urmeze.

O a doua orientare ar privi influenţa internaţională a dreptului şi juriştilor francezi; niciun stat nu dispune de resurse interne satisfăcătoare, în plan juridic, pentru a elabora norme de mediu suficiente, solide şi adecvate, de aceea dialogul şi schimbul de experienţă devin prioritare, iar şi de această dată, dreptul francez are ce împărtăşi.

Din perspectiva românească, aplecarea mai atentă asupra modelului francez ar corespunde nu numai unei tradiţii multiseculare, dar şi faptului că şcoala noastră de dreptul mediului s-a format şi dezvoltat sub influenţa evidentă a Parisului. În plus, şi de această dată, am avea ca reper un drept şi o ştiinţă juridică aflate în vârful preocupărilor în domeniu.

În fine, cea de-a treia orientare recomandată în acest context priveşte deschiderea sferei juridice spre actorii implicaţi în acţiunea climatică. Astfel s-ar evita evoluţiile paralele ale preocupărilor în materie dereglării climatice şi s-ar stabili şi promova „pasarele” pe cât posibil instituţionalizate între drept şi practică, în această provocare majoră a protejării mediului.

Astfel configurată finalitatea forumului, cele trei paneluri moderate de personalităţi ale vieţii juridice (B. Fauvarque-Cosson, profesor la Universitatea Paris I, fost preşedinte al SLC, Jean d’Aspremont, profesor la Universitatea din Manchester şi David Leval, directorul programului Climă al Institutului pentru Dezvoltare Durabilă şi Relaţii Internaţionale) au vizat temele prioritare: rolul comunităţii juridice în respectarea obiectivului climatic de mai puţin de 2ºC (dezbătându-se rolurile specifice ale: universitarilor, magistraţilor şi avocaţilor), perspective internaţionale şi comparate asupra aplicării Acordului de la Paris (provocările juridice relative la aplicarea tratatelor internaţionale, perspective japoneze), coordonarea lumii juridice cu diferiţi actori ai aplicării Acordului de la Paris (consolidarea parteneriatelor cu sectorul privat în strategiile lor de reducere a emisiilor de GES, suportul pe lângă societatea civilă în accesul la informaţie şi la justiţie climatică şi apropierea franco-germană, dialogul cu oamenii de ştiinţă şi crearea de catedre de cercetare interdisciplinară).

Concluziile forumului, exprimate de Brigitte Collet, ambasador însărcinat cu negocierile privind schimbările climatice, pentru energii regenerabile şi prevenirea riscurilor climatice, realizează o sinteză şi configurează o perspectivă. Dinamica de până acum în favoarea punerii în operă a Acordului de la Paris este una excepţională: încheiat în capitala Franţei la 12 decembrie 2015, deschis spre semnare la 22 aprilie 2016 la sediul ONU de la New York şi intrat în vigoare la 5 noiembrie 2016, prin împlinirea condiţiile speciale cerute în acest sens, a permis ca la COP-22 să se afirme ireversibilitatea procesului astfel declanşat.

În ciuda anunţului retragerii SUA din Acord, la 1 iunie 2017, reafirmarea ireversibilităţii sale de către celelalte părţi, precum şi a celei a transformării economice, converg spre o atare concluzie. Nu în ultimul rând, progresele în elaborarea regulilor de aplicare a documentului şi iniţiativa preşedintelui Macron de a convoca, la 12 decembrie viitor, la Paris, a unui nou summit climatic vor impulsiona acţiunea mondială în materie.

2018 va fi un an crucial pentru transformarea angajamentului climatic colectiv în realitate practică; după negocierea şi adoptarea regulilor de aplicare a Acordului, se va declanşa dialogul de facilitare, care va permite efectuarea unei evaluări de etapă a eforturilor în materie de acţiune contra schimbărilor climatice şi va ridica ambiţiile globale. Iar toate aceste obiective majore ale tranziţiei spre o lume sobră în carbon, durabilă, solidară şi justă nu pot fi atinse fără implicarea şi aportul tuturor, în mod individual şi colectiv. Rolul juriştilor rămâne unul primordial şi este legat mai ales de fixarea şi respectarea cadrului acestei transformări a modurilor de viaţă, de producţie şi de schimb, ceea ce este esenţial pentru generaţiile viitoare.

…Asemenea reacţii de înţelegere şi promovare a problematicii ecoclimatice de către jurişti şi lumea dreptului în general are loc şi în multe alte ţări, precum Germania, SUA, Marea Britanie…

Am ţinut să evocăm forumul SLC organizat la Paris, desfăşurat în mod simbolic în Palatul Curţii de Casaţie şi sub înaltul patronaj al Preşedintelui Consiliului Constituţional, să relevăm o parte din ideile degajate cu acest prilej în privinţa implicării juriştilor în protecţia mediului, în general, şi în problematica schimbărilor climatice, în special, nu numai în interesul cunoaşterii, dar şi spre a denunţa nepăsarea românească în această privinţă. Ratificând Acordul de la Paris abia prin legea nr. 57 din 10 aprilie 2017 (ultima ţară din UE!) şi cu un dezinteres evident în aplicarea sa concretă din partea autorităţilor, România rămâne în zona „gri”, eşalonul ultim al statelor europene, în privinţa preocupărilor ecologice. Ceea ce este şi mai îngrijorător este percepţia slabă şi adeseori deformată din partea juriştilor a problematicii de mediu. După ce, în urmă cu câţiva ani, un magistrat afirma că dreptul mediului cuprinde simple „norme de recomandare”, iar din cauza necunoaşterii şi aplicării sale defectuoase riscăm să plătim miliarde de USD cu titlul de despăgubiri în cauza arbitrală Roşia Montană, iată că aceeaşi opacitate o manifestăm şi în privinţa dreptului climei.

Cu superioritatea ignoranţei depline, rămaşi pentru totdeauna în sfera ante-1989 a tehnicii interpretării şi desluşirii mecanice a diferitelor texte publicate în Monitorul Oficial, unii privesc nedumeriţi şi îşi permit chiar ironii asupra încercărilor de a apropia şi la noi abordarea juridică de specificul problematicii ecoclimatice.

Depăşirea impasului istoric 1947-1989 în dezvoltarea ştiinţei juridice în România şi trecerea de la o cercetare a dreptului numai ca text normativ, ca interpretare tehnicistă, ca expresie a unor comentarii pe articole şi expuneri „în lumina noilor coduri”, la sinteze şi sistematizări de concepte şi principii, nu mai poate fi întârziată fără riscuri majore. Receptarea noilor provocări ale societăţii, în frunte cu cele ecologice, cu provocările pe care le ridică pentru ştiinţa juridică actuală, este o prioritate absolută în acest sens, iar indiferenţa şi persiflarea lor ne condamnă la a rămâne în veşnic decalaj faţă de Occident şi la simplul statut de imitatori.

Prof. univ. dr. Mircea Duțu, avocat