Motto:

Nu se mai poate merge înainte, dacă nu ne oprim la timp!

1. Asociația „Themis-Casatia” a foștilor judecători și magistrați asistenți ai ÎCCJ, luând cunoștință de anteproiectul de lege pentru modificarea și completarea Legilor nr. 303/2004, 304/2004 și 317/2004 precum și de pozițiile exprimate public de reprezentanții Ministerului Public, de AMR și UNBR, susține principalele propuneri ale Ministrului Justiției și toate sugestiile formulate de Uniunea Națională a Judecătorilor din România.

2. Totodată, Asociația „Themis-Casatia” a foștilor judecători și magistrați asistenți ai ÎCCJ constată, însă, că aceste propuneri și soluții nu acoperă toate cerințele de lege ferenda, menținând, în vigoare, dispoziții legale care produc efecte grave asupra cadrului înfăptuirii justiției și diminuează substanțial încrederea cetățenilor în puterea judecătorească.

3. Astfel, actualele prevederi, din Legile nr. 303 și 304/2004 au generat și adâncit confuzia dintre funcția de judecător și cea de procuror, fapt inadmisibil în ordinea noastră constituțională.

3.1. Potrivit art. 1 alin. (4) din Constituția României” „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”.

Textul citat este fundamental pentru ordinea noastră constituțională, stabilind, clar și expresiv, principiul constituțional al existenței și separației celor trei puteri: legislativă, executivă și judecătorească.

Din acest text lipsește expresia „Autoritatea judecătorească” – cap. IV, Titlul III „Autoritățile publice”, care include Ministerul Public instanțele judecătorești și CSM.

3.2. Conform art. 124 („Înfăptuirea justiției”), „judecătorii sunt independenți și se supun numai legii”, statutul acestora fiind prevăzut în art. 125, iar potrivit art. 126 alin. (1) „Justiția se realizează prin ÎCCJ și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege”.

Textul art. 131 „Ministerul Public”, prevede că „În activitatea judiciară, Ministerul Public REPREZINTĂ interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenești”, iar conform art. 132 („Statutul procurorilor”) „Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea Ministrului Justiției”.

Așadar, Constituția stabilește:

– Statutul diferit și distinct al judecătorilor de cel al procurorilor; și

– Prevede, că numai judecătorii au misiunea de a înfăptui justiția, adică de a judeca, iar procurorii au rolul de a reprezenta interesele generale ale societății, de a APĂRA ordinea de drept și drepturile și libertățile cetățenilor (?!).

Prin urmare, din punct de vedere constituțional nu există și nici nu se poate acredita confuzia dintre cele două funcții, nefiind permisă de această ordine constituțională, stabilirea printr-o lege unică a statutului și carierei comune a judecătorilor și procurorilor, precum o realizează Legea nr. 303/2004.

3.3. Jurisprudența CEDO a statuat, constant, asupra distincției majore dintre cele două funcții, reținând că este dăunătoare introducerea publică a confuziei dintre ele.

De altfel, prima hotărâre contra României (Vasilescu 1997) CEDO a decis ca „procurorul” nu are figura juridică a unui „magistrat”, adică a unui judecător și nu poate pronunța soluții pe fond.

3.4. În acord cu această jurisprudență și cu cerințele statului de drept, prin legea de revizuire a Constituției (2003) s-au admis substanțiale îmbunatățiri textului art. 23 privind libertatea individuală și siguranța persoanei, stabilindu-se clar ca numai judecătorul are prerogative privind arestarea preventivă și asupra acestor măsuri preventive.

4. Confuzia celor două funcții a fost generată de textele din Legile nr. 303 și 304/2004, care, contrar cadrului constituțional relevat, reglementează statutul și cariera judecătorilor și procurorilor în același mod, cu aceleași trăsături, aceleași îngrădiri sau limitări, s.a.

4.1. Deși, în Constituție nu există termenul de „Magistratură”, în art. 1 din Legea nr. 303/2004 se prevede că:

„Magistratura este activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”.

Textele normative din această lege reglementează „statutul comun” al judecătorilor și procurorilor, folosindu-se, peste tot, expresia „judecători și procurori” (art. 4-7), titlul II fiind intitulat „Cariera judecătorilor și procurorilor”, iar Cap. I „Admiterea în magistratură și formarea profesională inițială a judecătorilor și procurorilor”.

În mod evident este o reglementare abuzivă și neconstituțională, dar și total inadecvată; de exemplu „admiterea în magistratură” din Cap. I (art. 12 și urm.), este necorelată cu definiția din art. 1, corect fiind „admiterea în funcția de judecător” și, separat, „admiterea în funcția de procuror”.

De asemenea, dispozițiile sunt comune și privind „Admiterea judecătorilor și procurorilor (Cap. III): „Formarea profesională și evaluarea periodică a judecătorilor și procurorilor” (Cap. IV),” Promovarea judecătorilor și procurorilor” (cap. V) și altele.

4.2.De remarcat este faptul că, potrivit art. 4 teza a II-a din Legea nr. 303/2004, „Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi să participe la formarea profesională continuă”, norma care-i dă forța legală obligatorie acestui cod deontologic și „asigură” un statut comun, ca fundament al confundării celor două funcții (?!).

5. Această reglementare comună, până la identitate, între aceste funcții, total distincte, în ordinea constituțională, a facilitat inducerea confuziei în societate și, în mod direct, a servit la „reciclarea” procurorilor în funcția de judecător, fără nicio cenzură profesională, în timp ce avocaților (de exemplu) nu li s-a permis o astfel de șansă (?!), judecătorii fiind supuși examenelor de promovare ierarhică în gradele profesionale.

5.1. În acest sens, este cunoscută reformarea ÎCCJ, cu deosebire a Secției penale, prin încadrarea directă a unor procurori în funcția de judecător la instanța supremă, fără nicio experiență la celelalte instante judecătorești (?!).

5.2. Limbajul „oficial” neconstituțional, cultivat de reprezentanții Ministerului Public, de cei ai Ministerului Justiției și chiar de CSM, de presă, a accentuat confuzia „magistrat procuror”, sistemul judiciar”, s.a. (a se vedea portalul Ministerului Justiției, al CSM și al Ministerului Public).

5.3. Excluderea/absolvirea de responsabilitate profesională a procurorilor și a Ministerului Public pentru erorile judiciare grave, aprobată „festivist” de puterea executivă și de MCV-UE, a constituit, de asemenea, un factor de supraevaluare a rolului constituțional al Ministerului Public, în raport cu puterea judecătorească.

5.4. Pasivitatea colectivelor de judecători, uneori timorarea acestora, îndeosebi la ÎCCJ, ineficiența CSM și a Inspecției judiciare, au agravat confuzia, iar reacția instituțională a Ministerului Public, în comun cu Secția de procurori a CSM, de respingere în bloc a propunerilor inițiatorului legal, Ministerul Justiției, releva nivelul de „avarie” la care s-a ajuns în nesocotirea ordinii constituționale, instituita prin art. 1 alin. (1), 124-126, 131-132 și 133 alin. (1) din Constituția României, revizuită.

În concluzie decuplarea statutului procurorilor de cel al judecătorilor este o soluție legală simplă și eficace, pentru a se înlătura/atenua efectul negativ, indus în societate, prin actuala reglementare comună.

Prof. univ. dr. Marin Voicu
Președintele Asociatiei „Themis-Casatia” a foștilor judecători ai ÎCCJ
Membru de onoare AOS
Fost judecător la CEDO si ÎCCJ