13,967 citiri

Ce sunt datele cu caracter personal?

Autor: prof. dr. Valeriu Stoica


ESSENTIALS-Valeriu-StoicaI. Introducere

Pe bună dreptate, Chateaubriand și-a intitulat una dintre cele mai importante scrieri Geniul creștinismului. Parafrazându-l, se poate vorbi și de un geniu al dreptului civil. Din perspective diferite și cu mijloace diferite, dreptul civil – începând cu originile sale din dreptul roman – și creștinismul au pus în lumină prin noțiunea de persoană unicitatea și libertatea oricărei ființe umane. Chiar dacă în dreptul roman nu toate ființele umane se bucurau de statutul de persoană, construcția logică și juridică a acestei noțiuni a fost asociată cu ideea de libertate, preluată de jurisconsulții romani din filosofia Greciei antice. Meritul creștinismului este recunoașterea universalității persoanei, cu consecința postulării libertății pentru toate ființele umane.

Între sensul etimologic al termenului persoană și conținutul logic al noțiunii juridice de persoană există, în mod paradoxal, o disjuncție. Inițial, termenul persona desemna masca pe care o purta actorul pe scenă pentru a-și ascunde propria identitate și pentru a crea personajul simbolizat prin mască. Așadar, la începuturi persona era un mod de ascundere a identității reale și un mijloc de elaborare a unor identități ficționale. Dimpotrivă, noțiunea juridică de persoană nu ascunde, ci construiește identitatea ființei umane ca subiect de drept, respectiv ca titular de drepturi și obligații, pe temeiul esențial al libertății. Este adevărat că, în spațiul dreptului, noțiunea de persoană definește doar identitatea juridică a ființei umane, în timp ce, din perspectivă religioasă și din diferite perspective culturale, există multiple identități ale ființei umane, distincte de identitatea sa juridică. Raportul dintre persoană ca noțiune juridică și noțiunea de persoană ca sinteză a identităților multiple ale ființei umane ar părea să marcheze întoarcerea la sensul etimologic, în măsura în care identitatea juridică ascunde celelalte identități ale ființei umane. În realitate, este mult mai exactă înțelegerea noțiunii juridice de persoană ca fiind instrumentul pe care dreptul l-a elaborat printr-o evoluție de milenii în scopul protejării libertății și demnității ființei umane. La adăpostul armurii care este noțiunea juridică de persoană, orice ființă umană își poate dezvolta și conserva structura psiho-somatică și își poate construi și reconstrui multiple identități profesionale și culturale, ținând seama de diferitele roluri pe care le joacă în raport cu semenii săi.

Distincția dintre noțiunea de persoană ca identitate juridică a ființei umane și celelalte accepții ale noțiunii de persoană care însumează multiplele identități nejuridice ale ființei umane este utilă pentru a înțelege mai bine noțiunea de date cu caracter personal.

În art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001[1] se precizează că datele cu caracter personal sunt „orice informație referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă; o persoană identificabilă este acea persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în mod particular prin referire la un număr de identificare ori la unul sau la mai mulți factori specifici identității sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale”.

Această definiție este preluată ca atare din art. 2 lit. a) al Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995[2]. De altfel, conținutul acestei Directive a fost preluat în întreaga economie a Legii nr. 677/2001.

Definiția a fost reluată și adăugită în art. 4 pct. 1 din Regulamentul nr. 679 din 27 aprilie 2016[3]: «„date cu caracter personal” înseamnă orice informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă („persoana vizată”); o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un anumit element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator on-line, sau la unul sau mai multe elemente specifice propriei sale identități fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale ».

Ceea ce aduce în plus Regulamentul nr. 679/2016 este o nuanțare a noțiunii de persoană identificabilă. Astfel, noua reglementare a extins posibilitățile de identificare a persoanei, chiar dacă a păstrat în continuare două criterii principale.

În vechea reglementare, primul criteriu era numărul de identificare, în a doua reglementare numărul de identificare este doar unul dintre elementele de identificare, alături de nume, date de localizare și un identificator on-line. Cât privește al doilea criteriu, respectiv referirea la elemente identitare specifice, noua reglementare adaugă doar elementele specifice identității genetice, menținând elementele specifice privind identitatea fizică, fiziologică, psihică, economică, culturală sau socială. Este de observat că nici vechea reglementare, nici noua reglementare nu menționează identitatea juridică a persoanei, dar se pare că reglementarea europeană tinde către lărgirea sferei logice a acestei noțiuni, astfel încât identitatea juridică să aibă un caracter integrator, incluzând toate elementele personalității care sunt sau pot fi obiectul unor informații, respectiv obiectul datelor cu caracter personal.

Cele două criterii de identificare a persoanei nu se confundă cu datele cu caracter personal. Aceste criterii însumează elemente ale personalității, în timp ce datele cu caracter personal sunt informații despre o persoană fizică identificată sau identificabilă. În plus, aceste date nu au în vedere numai unele elemente ale personalității, ci sunt orice informații referitoare la o asemenea persoană. Mai exact, obiectul datelor cu caracter personal nu se rezumă la elementele personalității care sunt privite ca elemente de identificare, ci și la orice alte elemente personale.

Reiese din aceste texte că datele cu caracter personal desemnează o noțiune care are ca gen proxim o altă noțiune cu o sferă mai largă, respectiv noțiunea de informații. Diferența specifică dintre datele cu caracter personal și celelalte informații este determinată prin obiectul informațiilor. Este vorba de orice informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă.[4] Această sintagmă se regăsește și în reglementarea veche, și în reglementarea nouă a noțiunii de „date cu caracter personal”. Așadar, diferența specifică prin care se conturează în sfera largă a noțiunii de informații o categorie specială de informații, respectiv datele cu caracter personal, este totalitatea elementelor personalității, iar nu numai suma aspectelor însumate în cele două criterii de identificare a persoanei fizice.

S-ar părea că citind cu atenție textele menționate mai sus am aflat răspunsul la întrebarea: ce sunt datele cu caracter personal? Într-adevăr, toate aceste texte precizează că sunt informații. Adevărata întrebare începe însă tocmai de la acest răspuns. Despre ce fel de informații este vorba, sunt elemente nepatrimoniale sau patrimoniale, sunt elemente ale personalității sau doar au ca obiect elemente ale personalității? Apoi, trebuie să fie avute în vedere elemente ale personalității juridice sau elemente ale personalității în general, incluzând nu numai identitatea juridică tradițională,  ci și celelalte identități ale ființei umane, care sunt absorbite astfel într-o nouă identitate juridică, însumând toate elementele personalității care sunt sau pot fi  obiect al datelor cu caracter personal?

II  Obiectul datelor cu caracter personal

 1. Distincția dintre datele cu caracter personal și obiectul lor. În abordările doctrinare mai puțin riguroase această distincție ori este ignorată, ori este insuficient de precisă. Nu de puține ori, datele cu caracter personal[5] par să se confunde cu elementele care constituie obiectul lor[6]. Or informația nu se confundă cu obiectul ei, pentru că nu se poate pune semnul egalității între cunoaștere și obiectul ei. Informațiile sunt elemente de cunoaștere. Datele cu caracter personal, tocmai pentru că sunt informații, au un anumit obiect. În articolul 4 pct. 1 din Regulamentul nr. 679/2016, la care ne vom raporta în continuare, se precizează, cum am văzut, că orice fel de informații referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă constituie „date cu caracter personal”.

Practic, prin acest înțeles foarte larg al noțiunii de date cu caracter personal se produce o adevărată „juridicizare” a tuturor elementelor personalității, cu consecințe importante privind însăși înțelegerea noțiunii juridice de persoană fizică. Până la apariția mijloacelor electronice de comunicare și de stocare a datelor (a informațiilor) exista un număr restrâns de elemente ale personalității ființei umane care aveau relevanță în înțelegerea noțiunii juridice de persoană fizică. Ulterior, mai ales odată cu expansiunea comunicațiilor on-line, cele mai mici aspecte ale personalității umane au devenit obiect de informații care circulă rapid în spațiul virtual. Acest fenomen de „deconfidențializare” a persoanei nu se restrânge doar la cei care au calitatea de persoane publice, ci înglobează practic pe toți cei care au acces la mijloacele de comunicare on-line. După o primă etapă de adaptare la condițiile modernității, prin receptarea drepturilor personalității în noțiunea juridică de persoană fizică, era post-modernă a impus lărgirea sferei logice a acestei noțiuni . Persoana fizică, înțeleasă ca noțiune juridică, are dubla funcție de a reflecta statutul ontologic al ființei umane și de a asigura protecția acesteia, dar este în același timp ea însăși obiect de reflectare în numărul practic nesfârșit de informații care sunt introduse în spațiul virtual.

2. Consecința juridică a legăturii indisolubile dintre datele cu caracter personal și elementele personalității pe care le reflectă. Chiar dacă datele cu caracter personal nu se confundă cu persoana fizică la care se referă, totuși legătura dintre ele nu poate fi ignorată din perspectiva adaptării mijloacelor de protecție juridică la aceste evoluții recente. Tocmai pentru că datele cu caracter personal reflectă elementele personalității, protecția acestora din urmă nu este posibilă fără instituirea unui anumit regim juridic al prelucrării datelor cu caracter personal. Ca urmare, fără a fi ele însele elemente ale personalității, ci informații despre acestea, datele cu caracter personal sunt indisolubil legate de identitatea persoanei fizice.

Este motivul pentru care principiul liberei circulații a informațiilor, care include și libera circulație a datelor cu caracter personal, a trebuit să suporte anumite nuanțări și limitări pentru a fi armonizat, într-un plan, cu drepturile fundamentale ale omului, în tripla lor dimensiune (internă, europeană și internațională), iar în alt plan, cu drepturile personalității, așa cum acestea au fost asimilate și dezvoltate în dreptul civil.

Există o îndelungată experiență juridică (atât de elaborare a normelor, cât și de aplicare a acestora) prin care principii și valori, care pot intra în conflict, au fost armonizate. În acest sens principiul liberei circulații a datelor cu caracter personal, ca aplicație particulară a principiului mai general al liberei circulații a informațiilor, a trebuit să fie pus de acord cu principiul libertății și demnității ființei umane. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului acest obiectiv de echilibrare a valorilor s-a realizat pe terenul dreptului la viață privată, întrucât în Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu există un text specific referitor la protecția prelucrării datelor cu caracter personal[7].

În schimb, în Carta Europeană a Drepturilor Omului dreptul la protecția datelor cu caracter personal a fost reglementat în mod autonom[8], în art. 8, în mod distinct de dreptul la respectarea vieții private și de familie, reglementat în art. 7.

Conform art. 8 din Cartă, „(1) Orice persoană are dreptul la protecția datelor cu caracter personal care o privesc.

(2) Asemenea date trebuie tratate în mod corect, în scopurile precizate și pe baza consimțământului persoanei interesate sau în temeiul unui alt motiv legitim prevăzut de lege. Orice persoană are dreptul de acces la datele colectate care o privesc, precum și dreptul de a obține rectificarea acestora.

(3) Respectarea acestor norme se supune controlului unei Autorități independente”.

Tendința acreditării unei perspective juridice autonome asupra datelor cu caracter personal a fost preluată și de redactorii Codului civil. Astfel, în art. 77 C. civ., care are chiar titlul „Prelucrarea datelor personale”, s-a prevăzut că „Orice prelucrare a datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, se poate face numai în cazurile și condițiile prevăzute de legea specială”.

II. Natura juridică a datelor cu caracter personal

1. Datele cu caracter personal nu sunt bunuri. Am văzut că, prin ele însele, datele cu caracter personal sunt informații, calificare reținută în definiția lor legală. Dacă este structurată în elemente cu o configurație proprie, stabilă și autonomă – de exemplu în forma bazelor de date sau a secretului –, informația devine un lucru necorporal, susceptibil de apropriere. Altfel spus, în măsura în care devine obiect al dreptului de proprietate în formă atipică, informația astfel structurată este un bun incorporal[9].

Rezultă că și datele cu caracter personal, cât timp rămân simple informații, nu intră nici în sfera noțiunii de lucru necorporal, nici în sfera noțiunii de bun incorporal. Numai în măsura în care datele cu caracter personal sunt structurate și fixate în forma bazelor de date, pe un anumit suport material, analogic sau electronic, ele se conturează în structura unui lucru necorporal care, prin apropriere, devine bun incorporal[10].

În art. 4 pct. 6 din Regulamentul nr. 679/2016 se folosește noțiunea de „sistem de evidență a datelor”, adică „orice set structurat de date cu caracter personal accesibile conform unor criterii specifice, fie ele centralizate, descentralizate sau repartizate după criterii funcționale sau geografice”. Corelând definiția noțiunii de „sistem de evidență a datelor” cu definirea noțiunii de „prelucrare” (art. 6 pct. 2 din Regulamentul nr. 679/2016), rezultă că suportul unui sistem de evidență a datelor poate fi electronic sau analogic, întrucât prelucrarea datelor cu caracter personal se poate face nu numai prin mijloace automatizate, ci și prin mijloace neautomatizate.

Până la urmă, „sistemul de evidență a datelor” este o bază de date. În înțelesul art. 8 lit. b) din Legea nr. 8 din 14 martie 1996[11], bazele de date sunt opere derivate, formând obiectul dreptului de autor. Ca urmare, bazele de date cu caracter personal trebuie să fie și ele calificate ca opere derivate, obiect al dreptului de autor. Privite astfel, bazele de date cu caracter personal sunt bunuri incorporale.

Această calificare nu transformă însă datele cu caracter personal în elemente patrimoniale, întrucât, prin ele însele, simplele informații nu intră nici măcar în sfera noțiunii de lucru. În sens juridic, „lucrul este orice element material (corporal) sau imaterial (necorporal) al realității obiective care are o configurație proprie, stabilă și autonomă”[12]. Simplele informații nu au o configurație proprie, stabilă și autonomă. Ele dobândesc o asemenea configurație numai ca urmare a structurării lor în baze de date, fixate pe un suport material.

Datele cu caracter personal, ca simple informații, nu sunt nici lucruri necorporale și deci nici bunuri incorporale, astfel încât nu se pune problema valorii lor patrimoniale. Desigur, bazele de date, ca bunuri incorporale, au o valoare patrimonială, dar aceasta este rezultatul efortului de creație al persoanelor care organizează și structurează aceste informații în baze de date sau în sisteme de evidență a datelor[13].

2. Corelația dintre dreptul la protecția datelor cu caracter personal și dreptul la libertatea de exprimare și informare. Deși simple informații, datele cu caracter personal sunt sustrase în bună măsură din sfera de aplicare a principiului liberei circulații a informațiilor[14]. Legătura lor indisolubilă cu elemente specifice ale personalității ființei umane justifică un regim juridic special, cu puternice nuanțe restrictive.

Este motivul pentru care persoana fizică are dreptul la protecția prelucrării informațiilor care se referă la identitatea sa. Ținând seama de modul în care acest drept este reglementat atât în Codul civil, în art. 77, cât și în întreaga economie a Regulamentului nr. 679/2016, se confirmă calificarea sa, pe de o parte, ca drept al personalității, expresia libertății și demnității umane[15], iar pe de altă parte, ca drept fundamental al omului.

Deși Regulamentul nr. 679/2016 pare să aibă ca obiect de reglementare și libera circulație a datelor cu caracter personal, în realitate dispozițiile din acest act normativ care privesc protecția persoanelor fizice sub aspectul prelucrării acestor date lasă practic fără conținut principiul în discuție. Este adevărat că în art. 85 alin. (1) se prevede că „Prin intermediul dreptului intern, statele membre asigură un echilibru între dreptul la protecția datelor cu caracter personal în temeiul prezentului Regulament și dreptul la libertatea de exprimare și informare, inclusiv prelucrarea în scopuri jurnalistice sau în scopul exprimării academice, artistice sau literare”, dar Regulamentul nu conține el însuși norme specifice menite să asigure acest echilibru.

Reglementarea unui drept autonom la protecția datelor cu caracter personal, ca drept fundamental al omului, în dreptul european și ca drept al personalității în dreptul intern are relevanță sub aspectul stabilirii naturii juridice a datelor cu caracter personal. Pe de o parte, cât timp nu sunt structurate în baze de date sau în sisteme de evidență a datelor, ele rămân simple informații despre persoana fizică, mai exact despre anumite elemente ale identității acesteia, sub toate aspectele ei. Fără a se confunda cu elementele personalității care sunt obiectul lor, datele cu caracter personal sunt însă inseparabile de acestea. Prin protecția prelucrării lor se asigură însăși protecția libertății și demnității ființei umane. Iată de ce se poate spune că, în acest context, informația face corp comun cu obiectul ei. Altfel spus, fără să fie elementele personalității, datele cu caracter personal nu mai pot fi desprinse de persoana identificată sau identificabilă pe care o descriu. Astfel se justifică și calificarea dreptului la protecția prelucrării datelor cu caracter personal ca un drept al personalității.

3. Corelația dintre datele cu caracter personal, elementele de identificare a persoanei fizice și drepturile personal nepatrimoniale de identificare acesteia. Nu este întâmplător că definirea datelor cu caracter personal se face prin raportare la o persoană fizică identificată sau identificabilă. Cât timp anumite informații nu pot fi puse în legătură cu o anumită persoană fizică, ele au un caracter abstract, astfel încât nu se justifică protecția prelucrării lor din perspectiva protecției libertății și demnității ființei umane.

În mod tradițional, numele, domiciliul și starea civilă au fost atributele de identificare a persoanei fizice, reglementate ca atare în legislația civilă. Chiar în actualul Cod civil, în Titlul II din Cartea I, Capitolul III este intitulat Identificarea persoanei fizice și cuprinde normele care reglementează numele, domiciliul, reședința și actele de stare civilă. Deși uneori aceste atribute de identificare a persoanei fizice sunt calificate ca drepturi personal nepatrimoniale[16], în realitate ele sunt doar obiectul acestor drepturi. S-a observat, însă, în mod judicios, că atributele sau mijloacele de identificare a persoanei fizice nu se reduc la nume, domiciliu, reședință și stare civilă, ci includ și alte mijloace de identificare, cum sunt codul numeric personal și amprenta genetică[17]. Mai mult, în art. 4 pct. 1 din Regulamentul nr. 679/2016 sunt precizate cele două criterii de identificare a persoanei fizice, fiecare incluzând mai multe mijloace de identificare. Primul criteriu, respectiv elementul de identificare, cuprinde în sfera sa „un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator on-line”, iar al doilea criteriu cuprinde în sfera sa elemente specifice identitare, respectiv elemente „proprii identității sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale”.

Rezultă că mijloacele de identificare a persoanei sunt mult mai multe decât cele care formează obiectul unor drepturi distincte, de natură personal nepatrimonială. Informațiile referitoare la aceste mijloace de identificare a persoanei fizice intră însă în obiectul dreptului de protecție a datelor cu caracter personal, mai exact a dreptului de protecție a prelucrării datelor cu caracter personal. Rezultă că datele cu caracter personal se pot împărți în două categorii: datele cu caracter personal care sunt informații referitoare chiar la mijloacele de identificare a persoanei și informații care nu servesc la  identificarea persoanei fizice, dar care sunt atașate unei asemenea persoane în măsura în care a fost deja identificată[18]. În ansamblul lor, informațiile din ambele categorii intră în obiectul dreptului de protecție a prelucrării datelor cu caracter personal.

Se poate deci spune că unele atribute de identificare ale persoanei fizice sunt obiectul unor drepturi personal nepatrimoniale specifice (dreptul la nume, dreptul la domiciliu și reședință, dreptul la stare civilă), dar cele mai multe asemenea atribute de identificare sunt simple elemente ale personalității. Protecția lor se face în mod indirect, prin intermediul dreptului la protecția prelucrării datelor cu caracter personal, înțeles ca drept fundamental al omului din perspectiva dreptului european și din perspectiva protecției juridice internaționale a drepturilor omului, respectiv ca drept al personalității, din perspectiva dreptului intern.


[1] Legea pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, publicată în M. Of., Partea I, nr. 790 din 12 decembrie 2001, cu modificările ulterioare.
[2] Directiva privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene L 281 din 1995.
[3] Regulamentul privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei nr. 95/46/CE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 119 din 2016. Regulamentul a intrat în vigoare în a 20-a zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dar s-a preconizat  aplicarea sa de la 25 mai 2018.
[4] În sensul că s-ar putea face o diferență între noțiunea de date, care ar pune accentul pe forma în care ele sunt stocate, și noțiunea de informații, care ar pune accentul pe conținut, a se vedea O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Persoanele în reglementarea noului Cod civil, ediția a 3-a revăzută și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 107.
[5] Nu am identificat niciun argument legal sau jurisprudențial, care să justifice diferențierea “datelor cu caracter personal” de “datele personale”. Ca urmare, cele două sintagme nu desemnează două noțiuni juridice diferite, ci aceeași noțiune.
[6] Astfel, uneori în doctrină se pune, în mod curios, semnul egalității între identitatea persoanei, datele cu caracter personal  și dreptul la protecția datelor personale. În acest sens, s-a afirmat că “Identitatea este cea care reunește diversitatea de obiecte și de prerogative care formează dreptul la protecția datelor personale; aceasta, deoarece ansamblul datelor personale formează identitatea cu toate aspectele sale: identitatea juridică, fizică, psihologică, familială, genetică, comportamentală, profesională și chiar numerică, grație   CNP-lui ” (O. Ungureanu, C. Munteanu, op. cit., p.108).
[7] Pentru modul în care protecția datelor cu caracter personal a fost integrată în contextul mai larg al dreptului la viață privată, reglementat în art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a se vedea C. Bîrsan Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2010, pp. 627-633; M. Tzanou, The fundamental right to data protection. Normative Value in the Context of Counter-Terrorist Surveillance,Hart Publishing, Oxford and Portland, Oregon, 2017, pp. 45-48, unde este analizată jurisprudența în materie a Cureții Europene a Drepturilor Omului.
[8] Pentru analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene în această materie, a se vedea M. Tzanou, op. cit., pp. 48-63.
[9] În acest sens, a se vedea, V. Stoica, Noțiunea juridică de bun incorporal în dreptul civil român, „Revista Română de Drept Privat” nr. 3/2017, p. 39.
[10] Fixarea pe un suport material a lucrurilor incorporale este o condiție a aproprierii acestora. În acest sens, a se vedea V. Stoica, loc. cit., pp. 42-43.
[11] Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe, publicată în M. Of., Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996, cu modificările ulterioare.
[12] V. Stoica, loc. cit., p. 27.
[13] Într-un sens asemănător, a se vedea O. Ungureanu, C. Munteanu, op.cit., pp 106 și 107.
[14] Pentru libertatea de exprimare, care include libertatea de informare, ca drept fundamental al omului, a se vedea C. Bîrsan, op. cit., pp. 763-856.
[15] În acest sens, a se vedea, O. Ungureanu, C. Munteanu, op. cit., pp. 104 (text și nota 106), 105 (text și notele 1-4) și 106 (text și notele 1-4).
[16] În acest sens, a se vedea G.-A. Ilie, Identificarea persoanei fizice, în „Drept civil. Persoanele” de M. Nicolae (coordonator), V. Bîcu, G.-A. Ilie, R. Rizoiu, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 90. Într-un mod asemănător, a se vedea O. Ungureanu, C. Munteanu, op. cit. p. 233.
[17] A se vedea G.-A. Ilie, op. cit., p. 89.
[18] Într-o altă opinie, “datele personale sunt cele care privesc o persoană, adică informațiile care îi sunt proprii, , care permit să fie recunoscută, identificată… Așadar, din punctul de vedere al funcției sale, o dată este personală atunci când ea permite identificarea unei persoane” (O. Ungureanu, C. Munteanu, op. cit., p. 107 și 108). Dispozițiile art. 3 alin. (1) lit a din Legea nr. 677/2001, citate de acești autori, disting însă în mod clar între datele cu caracter personal și criteriile de identificare a persoanei.


Prof. dr. Valeriu Stoica 
Facultatea de Drept, Universitatea din București
Founding Partner STOICA & ASOCIAȚII