3,052 citiri

Dascălul-judecător: Domnul Marin Popa

ESSENTIALS-Viorel-RosDespre Domnul Marin Popa, se poate spune mai degrabă ce nu a fost în lumea dreptului românesc și a justiției decât ce a fost. Pentru că a făcut foarte multe, pentru că fost uriaș, pentru că tot ce a făcut, a făcut într-un fel de care puțini sunt în stare.

A fost asistent universitar, a fost judecător, a fost președinte de instanță la cea mai grea instanță din țară la acea vreme (începutul anilor `90, Tribunalul București), a fost judecător și președinte de secție la Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost arbitru, a fost avocat. A scris cărți care demonstrează că simplitatea, claritatea, concizia, exemplele, sunt mijlocul cel mai bun pentru a ajunge în mintea și sufletul cititorului. A fost dascăl pentru mulți judecători care au făcut învățământ cu el și era o rușine fără margini pentru cei care au învățat de la el arta judecății, să nu fie la înălțimea minții și științei lui. Iar la înălțimea lui nu era ușor să fi. Avea o știință rară de a limpezi faptele și de a aplica fără greș legea la faptele reduse la esență spre a fi deplin înțelese. Pedepsea neștiința într-un fel special: nespunând nimic, cu un clătinat din cap, fără să ceară ceva, obliga pe neînvățat să învețe temeinic și să dovedească la următoarea întâlnire/examen că a umplut golul neștiinței. Exigent, drept, echilibrat, înțelept, profund, deschis dialogului și atent la ce spunea interlocutorul, îmi părea mereu o bibliotecă deschisă: știa tot, avea răspuns la toate întrebările noastre. Pentru el, pentru Domnul Marin Popa, dreptul nu a avut taine. Știa, însă, atâtea altele (istorie, literatură, muzică) și vorbea atât de bine, de expresiv și de convingător, încât domina orice adunare.

Pentru că ultimii (mulți) ani din viață i-a petrecut în grea suferință (amărăciunile de tot felul l-au doborât), o suferință care l-a despărțit de lumea celor care fac dreptate, ori își caută dreptatea, dascălul-judecător mi-a lipsit și ne-a lipsit încă în viață fiind, eu având, însă mereu speranța că o minune îl va readuce între noi. N-a fost să fie. De acum, Domnul Marin Popa este istorie în viața juridică românească. Îi datorez mult, îi datorăm mulți, foarte mult. Îi datorez și îi datorăm mulțumire și neuitare!

Dumnezeu să Îl primească și să Îl odihnească între cei buni și drepți!

Profesor universitar  Viorel Roş