I. Preliminarii postdecembriste
1. In acord cu opinia CSM, in luna iunie 1994, Ministrul Justitiei, Gavril Iosf Chiuzbaian, a formulat o solicitare catre Consiliul Europei, Directia juridica, in numele Guvernului Romaniei (stat membru al CE din data de 07.10.1993 si al jurisdictiei CEDO din 20.06.1994), pentru o consultanta privind cadrul legislativ intern din tarile Europei centrale si orientale, respectiv la restituirea catre fostii proprietari a imobilelor trecute in proprietatea statului sub regimurile comuniste.
Aceasta consultanta era necesara in contextul in care problema in discutie se afla pe agenda de politica interna a autoritatilor legislative si executive, generand si o emotie sociala accentuata, iar Ministerul Justitiei avea sarcina de initiator si de autor al proiectului de lege, aflat intr-o vadita controversa politica.
Dezbaterea publica, condusa de partidele politice, era axata in principal pe teza „RESTITUTIO IN INTEGRUM”, promovata cu ardoare si cu puternice argumente istorice de victimizare, fara realism contextual si fara niciun interes pentru starea viitoare a Romaniei, dar, mai ales, cu spatele la solutiile legislative adoptate de statele europei centrale si de est. Drept urmare, se preconiza o lege a razbunarii totale si, mai ales, a restituirii depline, indiferent de starea evolutiva si de destinatia de actualitate a imobilelor vizate, in paralel cu initierea procedurii de drept comun a revendicarii civile.
2. Consultanta elaborata de Consiliul Europei, Directia juridica – o sinteza a raspunsurilor primite de la statele membre – s-a trimis in anul 1994 Ministerului Justitiei din Romania, beneficiarul UNIC al acesteia, dar documentul respectiv a fost „pastrat” discret, ca si confidential (?!), in sertarele unuia din adjunctii ministrului, nefiind pusa la dispozitia redactorilor proiectul de lege si decidentilor politici.
Astfel, a fost posibila formula politica si tehnico-juridica a Legii nr. 112/1995 care, ulterior, a fost alterata substantial si succesiv, prin Legea nr. 1/2000, apoi prin Legea nr. 10/2001 si, mai ales, prin Legea nr. 247/2005, care au reglementat modalitatile mixte de restitutio in integrum si de despagubire, generand sutele de mii de procese si palmaresul de podium al Romaniei in statistica CEDO (1998-2017).
3. In luna decembrie 1995, am participat la colocviul „Justitia comerciala in Europa”, organizat de Consiliul Europei, Directia juridica, Strasbourg, fiind delegat de Ministerul Justitiei si de CSM (ca membru al CSM), sa prezint conducerii Consiliului, prin directorul Guy De Vel, al Directiei juridice, grila de evaluare a judecatorilor si procurorilor in procesul de acordare a inamovibilitatii /stabilitatii, realizat de CSM, prilej cu care am luat cunostinta de „Consultanta (95) 5 din 03.11.1994”, elaborata la cererea Ministrului Justitiei, fiind solicitat sa dau unele explicatii asupra utilitaii acestui document cu privire la principiile inscrise in Legea nr. 112/1995.
Aflat in dificultate, intrucat documentul nu a fost pus la dispozitie in procedura de elaborare, dezbatere si adoptare a legii, am precizat ca va putea fi valorificat, in perspectiva, prin modificarile/completarile legislative ulterioare, dar, din pacate, acest lucru nu s-a mai realizat.
La scurt timp dupa aderarea Romaniei la jurisdictia CEDO (20.06.1994), instanta europeana a fost sesizata de Comisia Europeana a Drepturilor Omului (autoritate de filtru si sesizare, desfiintata, insa, la 31.10.1998), cu prima cauza contra Romaniei, respectiv Vasilescu.
In raportul de sesizare, s-a argumentat teza violarii dreptului de proprietate, garantat de art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1 si remediul propus, pe adagiul pretorian restitutio in integrum. Cum rezulta din dezbaterile Curtii si, mai ales, din continutul Hotararii (1998), instanta europeana nu a admis aceasta solutie. Dimpotriva, a adoptat principiul reparatiei IN REM, pe care, apoi, l-a reafirmat constant in toate celelalte hotarari repetitive (Brumarescu, s.a.) si in hotararea pilot Atanasiu, s.a., in legislatia interna si in jurisprudenta judiciara existand numeroase rezolvari contradictorii, taraganari frecvente, administrative si judiciare, coruptie si efecte sociale contrare interesului general.
4. Sinteza contine elementele esentiale ale legislatiilor nationale privind:
– legile adoptate in anii 1991-1994;
– domeniul restituirii – imobilele vizate si persoanele indreptatite;
– restituirea si limitele acesteia;
– procedura de restituire, termenele legale si autoritatile competente.
Sunt prezentate legile din:
1. Bulgaria
– adoptate in 1992, prevad restituirea caselor nationalizate si a anumitor bunuri expropiate;
2. Estonia
– legea asupra modificarii principiilor proprietatii, din 13.06.1990 si
– legea reformei funciare din 17.10.1991;
3. Ungaria
– Legea nr. XXX/1990 asupra regularizarii raporturilor de proprietate si repararii partiale a daunelor cauzate ilegal de stat, proprietatii cetatenilor;
4. Lituania
– legea din 18.06.1991 privind procedura si conditiile de restabilire a dreptului de proprietate;
5. Polonia
– proiectele de legi din mai/iunie 1994, compensarea fiind singura forma posibila de reparatie;
6. Slovenia
– legea de denationalizare din 20.11.1991.
5. Pentru a se aprecia utilitatea SINTEZEI, indeosebi in circumstantele politico-sociale ale anilor ’90 din Romania, am considerat necesar, chiar si ACUM, dupa 25 de ani, sa prezint TEXTUL integral al acesteia in cele ce urmeaza (in traducerea initiala a Ministerului Justitiei).
II. Consultanta Consiliului Europei
Consiliul Europei Directia Juridica (94)5
Strasbourg, 3.11.1994
”Restituirea catre fostii proprietari a imobilelor trecute in proprietatea statului sub regimurile comuniste aflate in tarile Europei Centrale si orientale”
La cererea Ministerului Justitiei din Romania, o ancheta legislativa a fost realizata de catre corespondentii nationali din tarile Europei centrale si orientale, membre ale Consiliului Europei, asupra problemei restituirii catre fostii proprietari a imobilelor trecute in proprietatea statului sub regimurile comuniste. Prezentul document intocmit de Directia afacerilor juridice, constituie o sinteza a raspunsurilor obtinuie.
1. BULGARIA
– Legea din 21 februarie 1992 asupra restituirii imobilelor nationalizate;
– Legea din 21 februarie 1992 asupra restituirii anumitor bunuri care au facut obiectul unei exproprieri.
I. Domeniul restituirii
A. lmobilele la care se refera (vizate)
Conform art. 1 si 2 din Legea privind restituirea imobilelor nationalizate, imobilele trebuie sa existe sub forma pe care o aveau la momentul nationalizarii si trebuie sa fi trecut irr proprietatea statului in baza uneia din legile mentionate in aceste articole.
In ce priveste a doua lege, ea permite acelor persoane ale caror bunuri au fost expropriate inaintea datei de 21 iunie 1991, sa ceara revocarea exproprierii, cu conditia ca, cladirile in cauza sa existe inca in momentul intrarii in vigoare a acestei legi. Daca ele au fost demolate, revocarea poate fi ceruta, cu conditia ca noua constructie a cladirilor sa nu fie inca inceputa (art. 1).
B. Persoanele abilitate sa ceara restituirea
Ambele legi nu pun nicio conditie speciala privind persoanele ce trebuie sa ceara restituirea proprietatilor lor; poate fi vorba de fostii proprietari, ei insisi sau mostenitorii lor, fara sa fie impusa conditia ca ei sa aiba nationalitate bulgara. Legea referitoare la restituirea imobilelor nationalizate permite, de asemenea, persoanelor morale sau, daca ele au disparut, membrilor lor persoane fizice, sa pretinda restituirea.
II. Restituirea
Art. 6 din Legea referitoare la restituirea caselor nationalizate prevede mentinerea contractelor de inchiriere asupra imobilelor care au acest obiect pe o perioada de 3 anj. Daca locatarul, persoana fizica, a angajat cheltuieli rezonabile de conservare, intretinere sau ameliorare a imobilului, el poate sa ceara rambursarea lor (art. 8).
In temeiul an. 7 al aceleiasi legi, restituirea nu este posibila cand imobilul a fost achizitionat de un tert de buna credinta.
Nici o indemnizatie pentru beneficiu nerealizat nu este posibila (art. 8). Legea asupra restituirii anumitor imobile expropriate prevede, in paralel, revocarea exproprierii, cat si restituirea de stat a oricarei compensatii percepute (art. 5 si 6).
Daca restituirea bunurilor nationalizate sau exproprierea nu este posibila, o compensatie adecvata va fi prevazuta prin alte legi.
III. Procedura
Cererea de restituire a unui imobil nationalizat trebuie sa fie adresata ministrului finantelor intr-un termen de 6 luni dupa intrarea in vigoare a legii, care ia o decizie in termen de 30 zile de la primirea cererii. Lipsa raspunsului este asimilata cu un raspuns negativ. In caz de refuz, cei interesati au un termen de 14 zile pentru a face apel la Curtea Suprema (art. 4 din prima lege).
Cererea de revocare a unei exproprieri trebuie sa fie depusa la primar in 6 luni de la intrarea in vigoare a legii, acesta luand decizia in 30 de zile. Apelul contra deciziei de refuz este posibil in 14 zile la tribunalul de district.
2. ESTONIA
– Legea asupra modificarii principiilor proprietatii din 13.06.1990;
– Legea reformei funciare din 17 .10.1991.
I. Domeniul restituirii
A. Imobilele vizate
Art. 11 al Legii din 13.06.1990 cuprinde o lista exhaustiva a bunurilor obiect al reformei: este vorba, intre altele, de terenuri, constructii, nave, uzine, actiuni si parti sociale. Valoarea lor trebuie sa fie determinata dupa o procedura ce se stabileste de Consiliul Suprem estonian.
Aceste imobile trebuie, pe de alta parte, sa faca obiectul unei confiscari ilegale, astfel cum este definita in art. 6 al aceleiasi legi: bunuri care au facut obiectul unei exproprieri fortate pe baza unui act legislativ sau a unei decizii administrative ilegale ori bunuri cedate statului pe baza unui contract incheiat sub constrangeri, aceasta urmand a fi probata in justitie.
B. Persoane abilitate sa ceara restituirea
Este vorba de persoanele care aveau nationalitate estoniana la data de 16.06.1940 sau de persoane domiciliate in Estonia atunci cand a intrat in vigoare Legea din 1990 si din 20.06.1991 (art. 7).
Daca fostul proprietar al imobilului este decedat au dreptul la restituire succesorii, cu conditia ca testamentul sa fie datat inaintea preluarii ilegale sau dupa intrarea in vigoare a legii – aceasta in scopul de a putea sa restituie imobilele mostenitorilor ab intestat de cujus cand acesta a instituit legatar universal o persoana straina de familie. In consecinta, redactorii legii au considerat ca persoanele care au redactat un testament in perioada comunista nu puteau sa prevada ca bunurile lor vor fi intr-o zi restituite si, deci, nu puteau lua dispozitii privind bunurile lor.
In lipsa unui testament sau daca acesta nu indeplineste conditia mentionata mai sus, parintii fostului proprietar, sotul sau si copiii au dreptul fiecare, la cate o parte egala din imobilul restituit. Sotul si descendentii in linie directa a copilului decedat pot sa-l reprezinte (art. 9 din din Legea din 1990). Art. 5 al Legii reformei funciare abiliteaza in plus, lipsa acestor persoane, fratii si surorile fostului proprietar ca si pe descendentii lor in ceea ce priveste persoanele morale, singurele organizatii sociale si religioase cu scop nelucrativ care erau in activitate la data de 16 06.1940 si, mai sunt pana acum, au dreptul la restituirea fostelor lor proprietati, cu conditia ca acest drept sa fie oficial recunoscut de un tribunal (art. 9, Legea din 1990).
II. Restituirea
Cand ea este posibila, aceasta restituire este obligatorie (art. 12, Legea din 1990). Legea are o lista exhaustiva de cazuri de imposibilitate: este vorba, in special, de cazul in care restituirea aduce prejudiciu intereselor statului sau unei municipalitati si cel in care proprietarul nu doreste sa preia in sarcina sa contractele de inchiriere incheiate asupra imobilelor de catre stat.
Daca mai multe persoane au dreptul la restituirea aceluiasi imobil, acesta este atribuit uneia dintre ele, in schimbul unei indemnizatii catre celelelate (art. 12, Legea din 1990).
Consiliul Suprem sau consiliile municipale pot sa ceara beneficiarului restituirii sa respecte destinatia folosirii imobilului sau sa instituie masuri pentru protectia sa; astfel de masuri trebuie sa faca obiectul unui contract intre parti (art. 12).
Terenurile restituite nu pot fi vandute timp de 5 ani de la data restituirii, decat autoritatilor locale, care sunt chiar obligate sa cumpere parcelele care le sunt oferite (art. 19, Legea reformei funciare).
O problema speciala se pune cand cladirile au fost construite pe terenuri expropriate si al caror proprietar nu este cel care are dreptul ta restituirea terenului. Solutiile adoptate sunt situate in mediul urban sau in cel rural. In zona urbana, prioritatea este data proprietarului contructiei: el nu are dreptul la restituirea directa a terenului, dar poate sa-l cumpere, sa-l inchirieze sau sa i se atribuie pe loc un alt imobil la care el are dreptul (art. 7, Legea reformei funciare). In zona rurala, terenurile sunt impartite pe jumatate intre fostul lor proprietar si cel al cladirilor, acesta din urma avand dreptul la maximum 20 ha (art. 9).
Totusi, parcelele neputand fi inferioare a 10 ha, o problema suplimentara se pune pentru exploatarile agricole mai mici de 10 ha care trebuie sa fie impartite. Art. 17 din Legea reformei funciare face sa prevaleze dreptul proprietarului cladirilor si acordul fostului proprietar al terenurilor un alt lot in schimb sau o compensare.
III. Compensarea
Numai statul este obligat sa acorde o compensare. Celelalte persoane fizice sau morale, proprietari ai imobilelor confiscate ilegal si la care restituirea este imposibila, nu sunt tinute de a despagubi pe fostii proprietari (art. 13, Legea din 1990).
Beneficiarul nerealizat nu este despagubit (art. 13). Valoarea imobilului luata in considerare pentru compensare este cea care o avea la data confiscarii. Daca valoarea sa actuala este inferioara, diferenta va fi datorata fostului proprietar; din contra, acesta va datora el diferenta statului, daca valoarea imobilului a crescut.
IV. Bonurile compensatorii
Restituirea si compensarea se realizeaza amandoua prin intermediul bonurilor emise de Banca Estoniei. Aceste bonuri, continand numele beneficiarului, sunt transmisibile prin succesiune si corespund valorii imobilului confiscat (art. 17, Legea din 1990). Imobilele sunt apoi restituite pe baza acestor bonuri prin hotararea guvernului: aceleasi bonuri pot fi schimbate contra bonurilor supuse privatizarii.
3. UNGARIA
– Legea nr. XXV din 1991 asupra regularizarii raporturilor de proprietate si repararii partiale a daunelor cauzate ilegal de stat proprietatii cetatenilor.
I. Domeniul restituirii
A. Imobilele vizate: art. 1
Este vorba de imobilele care au fost nationalizate in baza anumitor acte legislative a caror lista exhaustiva este data in anexa legii.
B. Persoane abilitate sa ceara restituirea: art. 2
Sunt abilitate persoanele fizice de nationalitate ungara, cele care aveau aceasta nationalitate la data pagubei, cat si cele care aveau domiciliul pe teritoriul ungar la 31.12.1990. Daca fostul proprietar al imobilului este decedat, descendentii sai ori, in lipsa acestora, sotul sau au dreptul la restituire.
II. Restituirea
Restituirea nu este directa, dar se realizeaza prin intermediul bonurilor de compensare (a se vedea mai jos). Din contra, este posibil ca fostii proprietari sa opteze pentru fostele lor proprietati (art. 9) sub cateva rezerve si exceptii (apartamentele revandute locatarilor lor; intreprinderile revandute salariatilor lor, s.a.).
III. Compensarea
Paguba suferita este evaluata dupa un tabel anexat la lege si exprimat printr-o suma forfetara in forinti: procentul compensarii acestei daune variaza intre 10% si 100%, in mod invers proportional cu importanta acestuia din urma, cu o compensare maximala de 5 milioane de forinti pe proprietate si persoana (art. 3 si 4).
Fostii proprietari sunt despagubiti prin intermediul cupoanelor de compensare. Acestea sunt titluri la purtator cesionabile, avand ca valoare nominala suma totala datorata de catre stat. Aceste cupoane sunt purtatoare de dobanda pentru o perioada de 3 ani la un nivel de 75% din cel de baza al bancii centrale (art. 5).
Cupoanele de compensare pot fi utilizate pentru a cumpara apartamente, alte bunuri, parti de intreprinderi sau terenuri apartinand statului (art. 7).
IV. Reguli speciale relative la terenuri
Terenurile apartinand cooperativelor si statului sunt distribuite cu ocazia vanzarii la licitatie, la care pot sa participe fostii proprietari (art. 21).
Cumparatorii unei parcele trebuie sa se angajeze si sa o cultive timp de cel putin 5 ani, iar daca nu, ea va fi preluata de stat, fara ca proprietarul sa fie despagubit si scoasa din nou la licitatie (art. 23).
V. Procedura
Cererile de compensare trebuie sa fie depuse la Biroul de compensare din Budapesta in 90 de zile de la promulgarea Legii (art. 11); aceasta va decide daca si in ce masura ele trebuie sa fie satisfacute. Apelurile sunt inaintate la Biroul National de Compensare. Deciziile acestor doua organe sunt controlate si pot fi modificate de tribunalul competent (art. 10).
4. LITUANIA
– Legea privind procedura si conditiile de restabilire a drepturilor de proprietate din 18.06.1991.
I. Domeniul de restituire
A. Imobilele vizate
In temeiul legii pot fi restituite terenurile, padurile, structurile utilizate in scopurile economice si comerciale si locuintele (art. 3).
Aceste bunuri trebuie sa fi fost nationalizate in baza legilor promulgate de R.S.S. Lituania sau etatizate prin orice alte mijloace ilegale: la data promulgarii legii, ele trebuiau sa fie considerate ca fiind proprietate de stat a persoanelor publice, a cooperativelor sau a formelor colective (art. 1).
B. Persoanele abilitate sa ceara restituirea
Pentru a putea pretinde restituirea acestor imobile, fostul proprietar trebuie sa fie cetatean lituanian si sa fie domiciliat in Lituania (art. 2). Daca fostul proprietar este decedat, pot sa depuna o cerere in restituire copiii, parintii si sotul sau; daca unul din copii este decedat, sotul si copiii acestuia din urma pot sa primeasca partea lor din bunurile restituite. Acesti mostenitori sunt supusi acelorasi conditii de nationalitate si domicilii ca si fostul proprietar.
II. Restituirea
Fostii proprietari isi vad restituite fostele lor proprietati sau bunurile de valoare echivalente daca aceasta restituire este imposibila (art. 5, 7 si 8) .
Ei au posibilitatea, cand sunt locatari ai statului sau a unui organism public si daca ei au dreptul la restituirea unei locuinte, alta decat cea in care ei locuiesc, sa opteze pentru achizitionarea dreptului de proprietate asupra imobilului in care locuiesc si domiciliaza.
Legea stabileste, pe de alta parte, garantii pentru locatarii imobilelor restituite: chiria trebuie sa fie negociata cu noul lor proprietar, poate depasi o anumita suma; in caz contrar, statul se obliga sa le dea alta locuinta (art. 21).
III. Compensarea
Conform primului articol care enunta obiectivele legii, daca restituirea unui imobil sau echivalentul sau nu sunt posibile, persoanele care au dreptul la aceasta restituire pot cere o compensatie financiara, in scopul de a putea cumpara bunuri ale statului puse in vanzare in decursul privatizarii.
Totusi, modalitatile acestei compensari nu sunt precizate in lege.
IV. Reguli speciale relative la terenuri
Restituirea terenurilor este supusa anumitor conditii (art. 4): de la inceput pot sa pretinda terenuri, salariatii, formele colective, persoanele lucrand sau locuind in zonele rurale, cat si cele care manifesta intentia de a forma o exploatare agricola. Pe de alta parte, beneficiarii restituirii trebuie sa angajeze continuarea exploatatiei agricole si nu pot vinde terenurile lor sau sa le inchirieze pe un timp de 5 ani de la data la care ele au fost restituite, cu o singura exceptie: o parcela poate fi vanduta sau cedata cu contract de inchiriere unei cooperative agricole daca proprietarul este membru al acesteia din urma. In sfarsit, daca terenul nu este destinat productiei agricole in anul transferului de proprietate, el este cedat Fondului de reforma funciara.
In practica, fostii proprietari isi vad atribuite parcelele pe teren echivalent cu cel al fostelor lor proprietati, cu o limita maxima de 80 ha pe persoana. Este posibil ca ei sa opteze pentru parcelele din apropierea domiciliului lor, daca acestea sunt libere.
Legea creeaza, in plus, posibilitatea sa se reporteze restituirea la o parcela pentru o perioada maxima de 5 ani, fara sa precieze totusi motivul; in acest interval parcela este conservata de ultimul sau proprietar la zi.
V. Rascumpararea imobilelor de stat
Legea recunoaste statului posibilitatea (cap. 2 si 4) de a rascumpara imobilele fostilor proprietari pentru a satisface nevoile anumitor servici publice. Rambursarea este calculata in functie de valoarea bunului in ziua achizitiei si vanzatorul aiege intre mai multe moduri de plata: atribuirea bunurilor de tip si valoare echivalente, donatii de actiuni, anularea datoriilor contractate de vanzator fata de stat.
VI. Procedura
Cererile de restituire trebuiau sa fie depuse inainte de 31.03.1992, la autoritatile orasului sau districtului in care este situat imobilul reclamat (art. 10).
Aceste autoritati formlueaza recomandari, dar puterea deciziei apartine, dupa natura imobilului cerut, fie autoritatilor ministeriale, fie autoritatilor municipale. Apelul poate fi introdus la o justitie in 20 de zile de la decizie (art. 20).
5. POLONIA
Problema restituirii fostilor proprietari ai imobilelor trecute in proprietatea statului sub regimul comunist nu a fost rezolvata in Polonia pana acum; diferite conceptii s-au confruntat si nicio lege nu a fost inca adoptata. Mai multe proiecte de legi au fost supuse parlamentului, dar, pentru ratiuni diverse, schimbarea majorjtatii parlamentare, schimbarea guvernului, continutul djferitelor projecte etc. – niciunul nu a fost inca adoptat.
Astfel, in prezent, singurul recurs pentru fostii proprietari este procedura administrativa, constand in contestarea deciziei de nationalizare ca nula si neavenita, ceea ce este posibil numai daca aceasta decizie a fost luata cu violarea legislatiei in vigoare la data cand ea a fost adoptata. Aceasta procedura, administrativa este lunga si dificila, iar decizia aprobata este supusa controlului curtii administrative supreme. In plus, recursul la aceasta procedura este singurul de conceput, daca restituirea imobilului mai este inca posibila. Proiectele de lege cele mai recente, datand din mai si septembrie 1994, se caracterizeaza prin urmatoarele principii:
I. Domeniul compensarii
A. Bunuri vizate
Acestea sunt bunurile imobiliare care au fost confiscate de la proprietarii lor, pe baza deciziilor luate intre anii 1944-1962, decizii contrare dispozitiilor atunci in vigoare.
B. Persoane abilitate sa ceara compensarea
Pot pretinde reparatia numai persoanele avand nationalitate poloneza in momentul exproprierii si care o au si in prezent.
II. Compensarea
Compensarea este singura forma posibila de reparatie. Beneficiarilor li se remit titluri emise de tezaur public, a caror valoare este invers proportionala cu cea a imobilelor expropriate. Aceste titluri sunt transferabile si permit achizitionarea unor parti din intreprinderile supuse privatizarii sau a terenurilor.
III. Procedura
Proiectul de lege prevede ca cererile de compensatii vor putea fi perioada depuse intr-o perioada de 18 luni. Ele vor putea fi solutionate in cadrul procedurii administrative la care s-a facut referire mai sus.
NB. Acest proiect de lege face obiectul anumitor critici privind compatibilitatea sa cu protectia dreptului de proprietate, principiu cu rang constitutional. Aceste critici privesc in special principiul compensarii prin tarife descrescatoare. Constitutia cerand o „justa compensatie” in caz de expropiere. E bine sa se retina ca aceste dispozitii sunt continute intr-un proiect de lege, susceptibil de a fi obiectul unor numeroase modificari pana la adoptarea sa.
6. SLOVENIA
– Legea de denationalizare din 20.11.1991.
I. Domeniul restituirii
A. Bunuri vizate
Este vorba de bunuri mobile si imobile apartinand persoanelor fizice si care au fost nationalizate prin una din legile mentionate in art. 3 , dar si de bunurile confiscate pe baza unei decizii ilegale, luata de un organ de stat (art. 4) si, in sfarsit, de bunuri a caror proprietate a fost transferata statului in baza unui contract incheiat sub constrangerea executata printr-un organ sau agent de stat (art. 5).
B. Persoane abilitate sa ceara restituirea
Pot sa ceara restituirea, atat persoaneie fizice care aveau nationalitate iugoslava la data nationalizarii bunurilor lor, cat si cele care nu aveau inca aceasta nationalitate, dar erau domiciliate pe teritoriul actual al Sloveniei si au obtinut-o apoi (art. 9 si 10).
Daca fostul proprietar este decedat, sunt abilitati sotul sau si descendentii in linie directa cu conditia ca ei sa fi avut nationalitate iugoslava (art. 12).
Persoanele morale nu pot pretinde restituirea bunurilor lor, cu exceptia bisericilor si comunitatilor religioase (art. 14)
II. Restituirea
A. Restituirea bunurilor mobile: art. 17
Bunurile mobile sunt restituite, cu conditia ca ele sa aiba o valoare culturala, istorica sau artistica si sa nu faca parte din colectiile permanente ale unui muzeu sau ale unei galerii. Sunt, de asemenea, restituite bunurile mobile de mare valoare sau avand o valoare sentimentala.
B. Restiturea bunurilor imobile: art. 24-26
Legea prevede trei exceptii principale de la restituire:
– de la inceput, cazul in care un bun este utilizat in scopurile serviciului public si daca restituirea sa compromite continuitatea serviciului public;
– in al doilea rand, ipoteza in care bunul constituie accesoriul unui echipament ce apartine unei intreprinderi publice, dintr-un sector neprivatizabil, cum sunt energia si transporturile;
– in sfarsit, eventualitatea in care restituirea unui bun pune in pericol protectia mediului.
Restituirea unui imobil nu repune in cauza contractele de inchiriere asupra acestuia, cu exceptia cazului in care durata contractului este mai mare de 10 ani.
Ocupantilor imobilelor li se conserva dreptul de folosinta al acestora pentru o perioada necesara adaptarii activitatii lor la noile conditii Aceasta perioada nu poate in niciun fel sa depaseasca 5 ani, incepand de la data decretului de denationalizare a imobilelor pe care ei le ocupa (art. 22).
Daca valoarea bunului a crescut mult, fostul proprietar alege intre a i se acorda o compensatie in locul restituirii, atribuindui-se proprietatea numai a unei parti din imobil sau sa ceara restituirea in totalitatea a acestuia, platind o despagubire catre stat. In caz contrar, daca imobilul este depreciat (degradat), fostul s-au proprietar are dreptul la rambursarea diferentei de valoare, dar poate sa renunte la restituire si sa opteze pentru o compensatie.
C. Restituirea terenurilor: art. 27
Terenurile sunt redate fostilor proprietari, in afara cazului cand aceasta restituire afecteaza, peste masura, functionarea marilor exploatari agricole sau daca ea are ca rezultat fragmentarea excesiva a parcelelor.
Daca terenurile sunt incluse in cele ale unei coproprietati, fostului proprietar i se va atribui statutul de coproprietar; daca el nu doreste aceasta, primeste in loc un certificat cu o anumita valoare pecuniara, care-i permite sa cumpere teren sau va putea sa fie schimbat contra bunurilor de compensatie.
III. Compensarea
Cand restituirea este imposibila, compensarea poate lua mai multe forme:
– donatia de actiuni in capitalul intreprinderilor privatizate sau bonuri de compensatie;
– pe de alta parte, este posibil ca proprietarul lezat si restituantul sa cada de acord ca bunurile sa fie restituite (art. 42).
Bonurile de compensare sunt evaluate in marci germane, schimbabile in moneda slovena, negociabile si cu dobanda la tarif de 6% (art. 45 si 46). Ele pot fi schimbate contra imobilelor supuse privatizarii (art. 47).
Este, totusi, posibil ca persoanele cu venituri mici sa fie despagubite in numerar pana la o anumita suma (art. 50).
IV. Procedura
Cererile trebuie sa fie formulate in 18 luni de la data intrarii in vigoare a legii, care a avut loc la 07.12.1992. Faptele invocate sunt verificate de comisiile de experti ai caror membri sunt numiti de organele executive ale adunarilor municipale (art. 54 si 65). Aceste cereri sunt solutionate in prima instanta de organele administrative municipale (art. 54) si in apel de ministerele vizate (art. 57)”.
Prof. univ. dr. Marin Voicu
Președintele Asociației „Themis-Casatia” a foștilor judecători ai ÎCCJ
Membru de onoare AOS
Fost judecător la CEDO și ÎCCJ
