1,444 citiri

CSM vs. ICCJ și Ministerul Public. Unele antagonisme și complicități

I. Cadrul constitutional

A. Rolul si functiile constitutionale

1. Judecatorii si instantele judecatoresti – Puterea judecatoreasca

1.1. Infaptuirea justitiei (art. 124 – Constitutia Romaniei)

„Justitia se infaptuieste in numele legii”, de catre „Judecatorii independenti”, care „se supun NUMAI legii”, si devin „INAMOVIBILI”, prin numirea de catre Presedintele Romaniei (art. 125 – Statutul judecatorilor).

1.2. ”Realizarea justitiei (art. 126, alin. 1, alin. 3 si alin. 4)

„Justitia se realizeaza prin ICCJ si prin celelalte instante judecatoresti, stabilite de lege”.

2. Ministerul Public

2.1. Rolul Ministerului Public (art. 131, alin. 1 si alin. 2).

(1) In activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor.

(2) Ministerul Public isi exercita atributiile prin procurori constituiti in parchete, in conditiile legii”.

2.2. Statutul procurorului (art. 132 alin. 1)

(1) Procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei”.

3. Consiliul Superior al Magistraturii

3.1. Rolul CSM (art. 133 alin. 1).

(1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei”.

3.2. Atributii (art. 134 alin. 1)

„(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor si a procurorilor, cu exceptia celor stagiari, in conditiile legii”.

B. Precizari si accente doctrinare

1. Notiunile de „justitie” si de „infaptuire a justitiei”

„Notiunea de putere judecatoreasca, de JUSTITIE nu se confunda cu cea de autoritate judecatoreasca; justitia se exercita numai de catre instantele judecatoresti, prin judecatori independenti si care se supun numai legii” („Constitutia Romaniei, Comentariu pe articole”, I. Muraru si E. S. Tanasescu, Ed. CH Beck, 2008, p. 1218 si 1221).

2. Natura juridica si rolul Ministerului Public

2.1. ”Nu se poate sustine ca procurorii fac parte din puterea judecatoreasca ce infaptuieste justitia. Calificarea procurorilor ca agenti ai puterii executive nu este infamanta pentru ei si nu constituie desconsiderare, ci exprima pozitia si rolul pe care-l au; legea trateaza insa, pe acelasi plan judecatorii si procurorii sub multiple aspecte, dar rolul constitutional este total diferit si impune principalele distinctii: judecatorii nu se afla sub autoritatea ministerului justitiei, in timp ce procurorii da; judecatorii au inamovibilitate de ordin constitutional, in timp ce procurorii se bucura doar de stabilitate; judecatorii nu sunt supusi controlului ierarhic (decat hotararile lor in caile legale de atac, in conditiile legii), in timp ce procurorii se supun controlului ierarhic si se subordoneaza conducatorului parchetului respectiv” (I.Muraru, s.a., pp. 1254-1255).

Jurisprudenta constanta a CEDO (Hotararile Vasilescu – 1998, Brumarescu – 2000, D. Popescu s.a.) a decis ca „procurorii romani, actionand ca magistrati in cadrul Ministerului Public, nu indeplinesc cerinta de independenta fata de executiv” si „nu pot avea atributii specifice judecatorului” (ex.: perchezitia, arestarea preventiva s.a.). In acest sens, relevante sunt pentru locul si rolul constitutional al procurorului, modificarile aduse la revizuirea din octombrie 2003, in special la art. 23 din Constitutie, text prin care se instituie principiul constitutional imperativ: (1) Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile”,” (4) Arestarea preventiva se dispune de judecator si numai in cursul procesului penal”.

2.2. Functia de procuror general al PICCJ nu este definita in Constitutie, precum este prevazuta cea a Ministrului Justitiei (art. 131 alin. 1), ci doar in legea de organizare judecatoreasca.

2.3. Controlul ierarhic (art. 131 alin. 1 din Constitutie si art. 65-69 din Legea nr. 304/2004

„Controlul exercitat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sau al procurorului general al Parchetului de pe langa curtea de apel asupra procurorilor din subordine se poate realiza direct sau prin procurori anume desemnati (art. 65 alin. 3). Pe de alta parte, ministrul justitiei, cand considera necesar, din proprie initiativa sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercita controlul asupra procurorilor prin procurori desemnati de procurorul general al Parchetului de pe langa ICCJ ori de ministrul justitiei. Controlul consta in verificarea eficientei manageriale, a modului in care procurorii isi indeplinesc atributiile de serviciu si in care se desfaosara raporturile de serviciu cu justitiabilii si cu celelalte persoane implicate in lucrarile de competenta parchetelor. Acest control nu poate viza masurile dispuse de procuror in cursul urmaririi penale si solutiile adoptate. In sfarsit, ministrul justitiei poata sa ceara conducatorului Ministerului Public informari asupra activitatii parchetelor si sa dea indrumari scrise cu privire la masurile ce trebuie luate pentru prevenirea si combatarea eficienta a criminalitatii (art. 69 din Legea nr. 304/2004)” – citat din I. Muraru, p. 1259.

3. Misiunea CSM in strategia „reformei constitutionale si legale a justitiei”

3.1. ”Constitutia revizuita a prevazut in art. 134 alin. (4) ca „legea de organizare a CSM poate stabili si ALTE ATRIBUTII” decat cele constitutionale, dar nu oricum, ci „IN REALIZAREA ROLULUI SAU DE GARANT AL INDEPENDENTEI JUSTITIEI” – (I. Muraru, p. 1271 al. 3), adica al PUTERII JUDECATORESTI si nu al „sistemului judiciar” expresie atipica, administrativista si inexistenta in Constitutie?!, dar invocata in toate actele, rapoartele, discursurile emise de TOTI „amatorii profesionisti”, de diversi manageri din Autoritatea judecatoreasca.

3.2. ”CSM trebuie sa-si asume, in conditii de independenta, cu responsabilitate si curaj, atributiile pe care le are, iar Ministerul Justitiei/ Ministrul Justitiei sa accepte, astfel, consolidarea pozitiei puterii judecatoresti, in raport cu puterea legislativa si cu cea executiva”. (I.Muraru, s.a., p. 1271).

II. CSM vs. ICCJ si Ministerul Public: unele antagonisme si complicitati (?!)

A. Antagonisme

1. Statutul si cariera judecatorului si procurorului

1.1. Abuz de putere. Promovarea procurorilor DNA/DIICOT, de catre ICCJ-Sectia de contencios administrativ si fiscal, direct in ultimul grad profesional, fara examen/ concurs – mijloc de discreditare a statutului si a carierei acestora, dar si a autoritatii/ responsabilitatii instantei supreme.

1.1.1. CSM – responsabil exclusiv de promovarea judecatorului si procurorului in gradele profesionale ierarhice. Jurisprudenta CSM privind garantarea statutului, carierei si a evolutiei profesionale a procurorilor.

Cateva exemple:

a1) Hotararea CSM nr. 878/13.09.2007 cu privire la notiunea de grad profesional” – texte citate:

„Gradul profesional reprezinta dreptul unui magistrat de a functiona la un anumit nivel in ierarhia parchetelor, drept care poate fi castigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozitiilor legale ce reglementeaza cariera magistratilor.

In evidentele Directiei resurse umane si organizare rezulta ca, in perioada 01.09.1994 – 30.06.1995, doamna G a indeplinit functia de  procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis, dobandind gradul profesional de procuror la parchetul de pe langa tribunal prin promovare (conform Legii nr. 92/1992).

Avand in vedere ca legiuitorul permite numirea procurorului cu grad profesional de judecatorie, tribunal sau curte de apel la instante de acelasi grad cu cele unde a functionat, se consta ca doamnei G i se poate recunoaste gradul profesional dobandit, de procuror de tribunal, indiferent de nivelul parchetului la care a fost numita, conform practici constante a Consiliului Superior al Magistraturii in aceasta materie” (?!!).

a2) Hotararea nr. 773/30.04.2009 si Hotararea nr. 774/30.04.2009 (si alte 70 asemenea) ale Plenului CSM de respingere a cererilor procurorilor, functionand la DNA si DIICOT, structurile centrale si teritoriale,  detasati de la parchetele de pe langa judecatorie, tribunale si curtea de apel, de acordare a gradului profesional de procuror la PICCJ.

„Plenul CSM a retinut, in esenta, ca in situatia in care s-ar considera ca prin numirea procurorilor, conform procedurii speciale, la aceasta structura specializata, acestia ar dobandi in mod automat gradul profesional corespunzator Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, s-ar eluda in mod evident dispozitiile legale privitoare la promovarea in functii superioare de executie prin concurs.

A mai retinut Plenul CSM ca legiuitorul a prevazut, in mod expres, faptul ca la incetarea activitatii in cadrul DNA, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul sa functioneze potrivit legii, iar imprejurarea ca procurorii de la DNA sunt salarizati cu un coeficient de multiplicare corespunzator procurorilor de la Parchetul de pe lânga Inalta Curte de Casatie si Justitie nu confera de drept si gradul profesional corespunzator acestui parchet”.

a3) Hotararea nr. 2039/19.11.2009 a Plenului CSM de respingere a cererilor celor 7 procurori DNA/DIICOT, „adusi” de la parchetele inferioare de procurorul sef al DNA/DIICOT, la structurile centrale sau la cele teritoriale, de acordare a gradului profesional de procuror la PICCJ.

„In ceea ce priveste definitia pe care CSM a dat-o notiunii de grad profesional in hotararea nr. 878/13.09.2007 a Plenului, la care se refera in unele din deciziile sale, ICCJ in motivarea echivalentei intre numirea in cadrul DNA si DIICOT si promovare, cu consecinta dobandirii gradului profesional, se retine pe de o parte ca, juridic, o definitie nu are forta unei norme juridice, iar solutia trebuie sa reprezinte o aplicare a legii, iar, pe de alta parte, definitia respectiva, folosita intr-un caz particular, avea in vedere acoperirea tuturor situatiilor prezentate si mai ales trecute,  in care sunt diferite reglementari; magistratii au fost numiti direct la instante de una numit nivel, sau au fost transferati „in interesul serviciului” din alte functii, consilier juridic, avocat etc., dobandind astfel grad profesional corespunzator.”

Normele europene in materie subliniaza importanta deosebita a tuturor aspectelor ce tin de statutul si cariera magistratului. Recomandarea nr. R (94) 12 a Consiliului de Ministrii privind independenta, eficienta si rolul judecatorilor, Principiul I, art. 2 lit. „c” statueaza ca „toate deciziile privind cariera profesionala trebuie sa aiba la baza criterii obiective”. De asemenea, in aceeasi recomandare se specifica foarte clar ca aceste criterii se aplica tuturor persoanelor ce detin functii in cadrul sistemului judiciar (inclusiv procurorilor, pentru ca referirile la judecator, in toate preliminariile si determiantiile acestei notiuni se aplica si procurorilor).

Carta europeana privind statutul judecatorilor, la art. 1.3. prevede ca „in privinta oricarei decizii ce poate afecta selectia, alegerea, numirea, desfasurarea carierei sau incetarii madatului unui judecator, statutul prevede interventia unei instante independente de puterea executiva si legislativa, care sa cuprinda cel putin o jumatate dintre judecatorii alesi de catre egalii lor, in concordanta cu modalitati care sa garanteze reprezentarea  cea mai larga  acestora”; de asemenea ‚ deciziile de promovare sunt in acest caz pronuntate de instanta prevazuta la pct. 1.3. (art. 4.1. – desfasurarea carierei)”.

Avand in vedere aceste reglementari, Plenul retine ca standardele europene in materie, ce reclama un minim de garantii – criterii obiective – in privinta promovarii judecatorilor si procurorilor, sunt intru totul respectate de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care reglementeaza problema promovarii in functii de executie, prin stabilirea unei unice autoritati independente, formata din magistrati alesi de catre colegi egali in grad (CSM) care decid asupra promovarii.

Solutia de asimilare a promovarii in functii de executie cu numirile in functiile de procuror in cadrul DNA, respectiv DIICOT, prevazute de OUG nr. 43/2002, cu modificarile ulterioare, de Legea nr. 508/2004, cu modificarile ulterioare si de Legea nr. 304/2004, republicata, care erau atributul minstrului justitiei, iar in prezent, procurorului sef al DNA, respectiv procurorului general al Parchetului de pe langa ICCJ, este in antiteza cu reglementarile europene sus mentionate care prevad clar si fara echivoc necesitatea unei unice autoritati independente, formata din magistrati alesi de catre colegi egali in grad (CSM), care decis asupra promovarii.

Autoritatile care numesc procurorii de la DNA si DIICOT in conditiile OUG nr. 43/2002, cu modificarile ulterioare, Legii nr. 508/2004, cu modificarile ulterioare si Legea nr. 304/2004, republicata, nu indeplinesc conditiile mai sus mentionate, in ceea ce priveste independenta fata de executiv, pentru ca atat procurorul sef al DNA, cat si procurorul general al Parchetului de pe langa ICCJ sunt numiti de catre Presedintele Romaniei, la propunerea ministrului justitiei” (Atentie  – accent esential!).

1.2. Jurispridenta ICCJ, Sectia de contencios administrativ si fiscal in solutionarea plangerilor procurorilor, necalificati profesional prin examene si concursuri, contra hotararilor CSM de respingere a cererilor de echivalare a gradului profesional aferent PICCJ, fara examenul profesional legal, ci ca efect al dispozitiei adoptate de procurorul general de „detasare”, ”delegare”, „numire” la DNA/DIICOT.

Exemple (din cele 72):

– Decizia nr. 4919/6.11.2009 a ICCJ- Sectia de contencios administrativ si fiscal (exemplu din cele 72 cazuri) – text redat integral.

„Incepand cu data de 1 septembrie 2008, recurentul a fost numit in functia de procuror in cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Iasi, dupa ce, anterior, isi desfasurase activitatea la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi.

Parchetul National Anticoruptie a fost infiintat prin O.U.G. nr. 43/2002, ca parchet specializat in combaterea infractiunilor de coruptie, care isi exercita atributiile pe intregul teritoriu al Romaniei, prin procurori specializati.

Initial, Parchetul National Anticoruptie a fost organizat ca o structura autonoma, cu personalitate juridica, in cadrul M. P., fiind condus de un procuror general si coordonat de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, iar in O.U.G. nr. 102/2003, aprobata, cu modificari, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevazut ca acest parchet specializat functioneaza pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Conceptia cu privire la acest organism specializat in combaterea coruptiei a fost radical modificata prin O.U.G. nr. 134/2005 care, la art. 1, a prevazut reorganizarea Parchetului National Anticoruptie sub forma D.N.A., structura autonoma, cu personalitate juridica proprie, „in cadrul” Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si, ulterior, prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a O.U.G. nr. 134/2005, care a modificat dispozitia legala susmentionata, in sensul infiintarii D.N.A., ca structura cu personalitate juridica in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, nemaifiind prevazut de lege caracterul autonom.

D.N.A. este condusa de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin intermediul procurorului sef al directiei (art. 1 alin. (3)1 din O.U.G. nr. 43/2002, cu modificarile si completarile ulterioare).

Evolutia legislativa rezumata mai sus nu poate fi interpretata decat in sensul caracterizarii D.N.A. drept o structura specializata a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, inglobata acestuia, alaturi de toate celelalte directii componente.

Curtea constata ca art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementeaza o procedura speciala de numire sau de promovare intr-o functie de executie, derogatorie de la procedura de drept comun, stabilita de art. 43 din Legea nr. 303/2004, implicand o selectie a candidatilor prin prisma unor conditii si calitati profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea functiei de procuror la D.N.A.

In aceste conditii, numirea procurorilor specializati potrivit reglementarilor care s-au succedat in timp si indeplinirea de catre acestia a atributiilor specifice functiei are ca efect dobandirea gradului profesional corespunzator Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (?!!).

In practica intimatului C.S.M., gradul profesional a fost definit ca fiind dreptul unui procuror de a functiona la un anumit nivel in ierarhia parchetelor, drept ce poate fi castigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozitiilor legale (Hotararea Plenului nr. 878 din 13 decembrie 2007). „Gradul profesional” nu este o notiune abstracta, desprinsa de continutul concret al atributiilor specifice postului pe care il ocupa procurorul, atributii care corespund nivelului parchetului in cadrul caruia isi desfasoara activitatea. In mod corespunzator, concursurile de promovare se organizeaza pentru ocuparea unor functii de executie superioare, in limita locurilor disponibile, iar nu pentru dobandirea unui grad profesional privit in mod abstract. Numai prin exceptie, in cazurile expres prevazute de lege, promovarea se face „pe loc”.

De asemenea, potrivit art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, Serviciile teritoriale ale D.N.A. sunt infiintate „in cadrul” acesteia, prin ordin al procurorului – sef, fara a avea o competenta materiala diferita de cea a structurii centrale, astfel ca procurorii repartizati in structurile teritoriale au acelasi statut cu cei care isi desfasoara activitatea in structura centrala.

Avand in vedere ratiunile si scopurile specifice ce au stat la baza infiintarii actualei D.N.A. – ratiuni ce vizeaza realizarea obiectivelor de aderare a Romaniei la U.E. (SIC?!) si eficientizarea luptei impotriva coruptiei, prin crearea unor structuri specializate, pe criterii de inalta tinuta morala si de performanta a procurorilor specializati in combaterea infractiunilor de coruptie (?!)– Curtea urmeaza sa inlature apararea intimatului, in sensul ca recunoasterea gradului profesional solicitat de recurent ar avea ca efect o discriminare a celorlalti magistrati din Romania, carora, sustine intimatul, „nu li s-a recunoscut in aceleasi conditii vreun grad profesional omisso medio, cu incalcarea principiului egalitatii.

In jurisprudenta sa constanta, C.E.D.O. a retinut ca deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai daca nu au o justificare obiectiva si rezonabila (cauza B. impotriva Romaniei, hotararea din 6 decembrie 2007).

Un argument suplimentar il constituie, de asemenea, jurisprudenta in materie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care nu poate fi ignorata in solutionarea prezentului recurs (?!!) si care, prin deciziile pronuntate in aceasta materie, a recunoscut gradul profesional al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru procurorii din cadrul D.N.A” (incheiat citatul).

2. Excesul de putere comis de instanta suprema si limitele, controlul ei judiciar in materia carierei profesionale si a raspunderii disciplinare a judecatorilor si procurorilor

2.1. Hotararile CSM vs. Deciziile ICCJ

2.1.1. Conform art. 133 alin. (7) din Constitutie:

Hotararile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive si irevocabile, cu exceptia celor prevazute la articolul 134 alineatul (2)., iar potrivit art. 134 alin. (3): „Hotararile Consiliului Superior al Magistraturii in materie disciplinara pot fi atacate la Inalta Curte de Casatie si Justitie”.

Dispozitiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 stabilesc ca: Impotriva hotararilor prevazute la alin. (1) se poate exercita recurs in termen de 15 zile de la comunicare de catre judecatorul sau procurorul sanctionat ori, dupa caz, de Inspectia Judiciara sau de catre ceilalti titulari ai actiunii disciplinare care au exercitat-o. Competenta solutionarii recursului apartine Completului de 5 judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Din Completul de 5 judecatori nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii sau judecatorul sanctionat disciplinar”, decizia pronuntata fiind irevocabila (alin. 5).

 2.1.2. Textul art. 29 alin. (5) si alin. (7) din Legea nr. 317/2004 prevede ca:

„(5) Hotararile plenului privind cariera si drepturile judecatorilor si procurorilor se redacteaza in cel mult 20 de zile si se comunica de indata”.

(7) Hotararile prevazute la alin. (5) pot fi atacate cu contestatie de orice persoana interesata (?!), in termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Contestatia se judeca in complet format din 3 judecatori*.

 2.1.3. Textele citate din Legea nr. 317/2004, respectiv art. 29 alin. (5) si alin. (7) si art. 51 alin. (3) si (5), apar divergente in raport cu art. 133 alin. (7) din Constitutie, dar si discriminatorii privind instanta care solutioneaza calea de atac si compunerea completului de judecata.

Astfel, desi textul constitutional din art. 133 alin. (7) stabileste imperativ ca toate „hotararile CSM sunt definitive si irevocabile”, cu exceptia celor date in materie disciplinara, dispozitiile normative de rang inferior din Legea nr. 317/2004 instituie calea de atac a contestatiei la ICCJ, Sectia CAF contra hotararilor care au ca obiect „cariera si drepturile judecatorilor/procurorilor”.

Pe de alta parte, textul constitutional din art. 134 alin. (3), in materie disciplinara, prevede ca hotararile CSM pot fi atacate la ICCJ”, aceasta cale de atac fiind calificata ca RECURS, prin art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

In sfarsit, competenta judecarii contestatiei este atribuita unui complet de 3 judecatori ai Sectiei de contencios administrativ si fiscal, iar a recursului, completului  compus din 5 judecatori ai ICCJ, desi raspunderea disciplinara a judecatorilor/procurorilor este tot o componenta a statului si carierei acestora (?!).

2.2. Limitele controlului judiciar al instantei supreme

Din economia textelor citate, precum si a dispozitiilor din codul de procedura civila, aplicabile recursului la ICCJ, nu rezulta cu claritate daca in judecarea contestatiei sau a recursului contra hotararii CSM instanta competenta poate depasi controlul strict de legalitate si isi poate atribui o apreciere a faptelor/drepturilor invocate si a sanctiunilor/masurilor aplicabile (!?).

Asadar. recursul reglementat de C. proc. civ., ca o cale extraordinara de atac, poate conferi instantei de recurs numai prerogativa controlului de legalitate asupra hotararii recurate, limitat la temeiurile de casare strict reglementate de art. 488 C. proc. civ., fiind exclus controlul de („apreciere”) temeinicie, specific apelului.

In aceste limite, totusi, ICCJ in mai multe cauze, a reapreciat faptele imputate ca abateri disciplinare si, totodata, a reevaluat gravitatea sanctiunii aplicata prin hotararea CSM, reindividualizand, de regula, intr-o sanctiune mult atenuata. Este, deci, legala, solutia ICCJ-C5 de a inlocui sanctiunea excluderii din magistratura cu cea a mutarii temporare la o alta instanta ori a reducerii procentuale a indemnizatiei (?!).

2.3. Cu privire la cariera si drepturile judecatorilor/ procurorilor, atat norma de rang constitutional, cat si cea din Legile nr. 303/2004 si 317/2004 stabilesc imperativ ca CSM, ca garant al independentei justitiei, este unicul titular al competentei si jurisdictiei.

Considerand, contestatia reglementata de art. 29 din Legea nr. 317/2004, drept o cale speciala de atac, drept legal mai favorabil recunoscut si avand ca „ghid” procedura recursului in materie disciplinara nu se poate atribui instantei de contestatie decat prerogativa unui control strict de legalitate asupra hotararii CSM.

Drept urmare, sunt legale numeroasele decizii ale ICCJ, Sectia de contencios administrativ si fiscal, pronuntate in anul 2009, prin care au fost anulate hotararile CSM si, reapreciindu-se faptele/ temeiurile invocate, s-a comis o vadita intruziune in competenta exclusiva a CSM, ca garant al independentei justitiei si titular unic al gestiunii si jurisdictiei carierei judecatorilor/procurorilor (?!).

2.4. Arogandu-si aceste prerogative instanta suprema a recunoscut procurorilor de la DNA/DIICOT, adusi in aceste structuri de procurorul general sau procurorul sef de directie de la parchetele de pe langa judecatorii/ tribunale si curti de apel, gradul profesional de Parchet de pe langa ICCJ – cel mai inalt grad din cariera de procuror, fara examen sau concurs (?!).

In totala contradictie cu obligatia imperativa instituita prin art. 1 alin. (5) din Constitutia Romaniei, prin incalcarea flagranta a dispozitiilor speciale din art. 43, art. 44, art. 43 din Legea nr. 303/204 care prevad ca: promovarea judecatorilor/procurorilor se face NUMAI prin concurs organizat la nivel national de CSM si cu respectarea conditiilor de vechime in functie, a calificarilor de „foarte bun” in ultimii 3 ani si a absentei sactiunilor disciplinare”, acesti procurori au fost „inzestrati” direct cu cel mai inalt grad profesional, de instanta suprema, in complet de 3 judecatori (?!).

Din lectura textelor citate si a dispozitiei din art. 65 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 rezulta clar ca numai prin concurs se poate „dobandi gradul profesional in ierarhia instantelor si a parchetelor”.

In timp ce toti ceilalti procurori si toti judecatorii „de scaun” depun eforturi, se pregatesc temeinic, trec prin emotii si participa la astfel de concursuri (unii repetat) pentru a promova in gradele profesionale superioare (de tribunal, de curte de apel, de ICCJ), pentru acesti procurori o instanta de contencios administrativ le-a daruit, cu totul independent fata de lege, titlul suprem profesional, fara nicio truda sau proba de calitate. Este nelegal, dar si in vadita contradictie cu deontologia profesionala a procurorului si a judecatorului (?!).

B. Complicitati/ Tainuiri/ Favorizari – CSM vs. ICCJ ale Ministerului Public

Enunturi

1. Avizele consultative ale CSM pentru mentinerea in vigoare, a statutului comun al procurorului si judecatorului, reglementat de Legea nr. 303/2004, in contradictie cu normele constitutionale care au instituit statut diferit pentru judecatori, in acord cu misiunea lor de a infaptui justitia.

2. Autorizarea de catre CSM a „migratiei judiciare” prin trimiterile directe si „teleghidate” din functia de procuror la parchetele de pe langa curtile de apel in cea de judecator la Curtea de apel si din functia de procuror la Parchetul de pe langa ICCJ, in cea de judecator la instanta suprema, fara nicio zi de exercitiu ca judecator la instantele inferioare.

Bazele acestei politici de  migratie” au fost puse in anii 1998-2000, cand au fost numiti mai multi procurori din Parchetul de pe langa ICCJ in functia de judecator la ICCJ, unii fiind, totodata, „unsi” direct ca presedinti de sectie (civila si comerciala) si judecatori la toate cele 4 sectii.

Ulterior, in mandatul ministerial 2001-2004, ICCJ s-a „imbogatit” cu alti procurori din Parchetul de pe langa ICCJ, cu judecatori/ procurori financiari (prin desfiintarea Tribunalului financiar al Curtii de Conturi) si cu unii consilieri din Ministerul Justitiei.

3. Dar, in perioada 2005-2014 (deceniul decaderii depline) instanta suprema a fost „golita” in procent de 90% de judecatorii cu experienta, aflati in plina capacitate profesionala si utilata cu tineri judecatori, context in care, a fost posibila „armarea” Sectiei penale cu unii procurori devotati Ministerului Public, fara niciun examen/concurs, precum cei „onorati” de ICCJ, Sectia de contencios administrativ si fiscal, in anul 2009, cu gradul profesional cel mai inalt (!?).

4. Avizul pozitiv dat de CSM pentru presedintele/vicepresedintele ICCJ unor persoane fara calitati profesionale si manageriale, care au asigurat un „parteneriat” de nadejde si durabil” cu DNA, aplicand, cu devotament si rigoare protocolul secret din septembrie 2009, incheiat cu DNA si SRI, (?!) in viata judiciara interna penala a instantei supreme.

5. Validarea si apararea de CSM, cu usurinta, a reputatiei unor procurori/ judecatori, dovediti, ulterior, nemerituosi si nedemni profesional.

6. Acceptarea umila de catre CSM, fara demnitatea si responsabilitatea, impuse de calitatea constitutionala de „garant al independentei justitiei”, a ingerintelor, recomandarilor si directivelor impuse, prin abuz de putere, de presedintii Romaniei in ultimele doua mandate ale CSM (2009-2017).

7. Alegerea in functia de presedinte al CSM a unui procuror si acoperirea/ sustinerea in functia de membru CSM a judecatorilor fata de care adunarile generale au hotarat retragerea mandatelor, precum si lipsa de reactie (complicitate pasiva) in cazul judecatorului Toni Neacsu, membru CSM, a carui carierea a fost distrusa de DNA, generand, totodata, efecte de intimidare fata de ceilalti membrii.

8. Autorizarea, prin hotararea Plenului CSM a apartenentei judecatorilor/ procurorilor la organizatiile masoneriei, ratificand, astfel, supunerea acestora unor ideologii si precepte, reflectate intr-un juramant incompatibil cu juramantul de credinta depus de judecatori/ procurori.

9. Hotarari adoptate de CSM privind recunoasterea ca vechime in magistratura in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 si art. 104 alin. (1) din Legea nr. 304/2014.

 9.1. Exercitarea unor functii in administratia publica anterior si ulterior Legii nr. 92/1992

 9.1.1. Hotararea nr. 334/25.04.2007:

b). ”judecatorii si procurorii care erau in functie la data intrarii in vigoare a Legii nr. 303/2004 si exercitasera anterior intrarii in magistratura functia de secretar al comunei, orasului, municipiului, judetului si al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiilor („secretar de primarie”) sau functia de consilier de probatiune – perioada in care au ocupat aceste functii constituie vechime in magistratura, acestia pastrand, in temeiul art. 104  alin. (1) din Legea nr. 303/2004 vechimea dobandita potrivit reglementarii anterioare”.

9.1.2. Hotararea nr. 109/31.01.2008:

Recunoasterea ca vechime in magistratura a perioadei in care un judecator a indeplinit anterior functia de inspector la Sectorul administratie locala si autoritate tutelara al Sectiei control, administratie locala de stat si secretariat din cadrul Consiliului Popular al unui judet, avand studii superioare juridice”.

9.1.3. Hotararea nr. 380/17.04.2008:

„Recunoasterea ca vechime in magistratura a perioadei in care un judecator a indeplinit anterior functia de inspector, respectiv inspector principal, cu atributii specifice, in fosta administratie de stat, avand studii superioare juridice”.

9.1.4. Hotararea nr. 804/04.09.2008:

Recunoasterea ca vechime in magistratura a perioadei in care un judecator a indeplinit anterior functia de inspector de specialitate, sef al Serviciului de coordonare a consiliilor locale si organizare din cadrul Directiei Coordonare si organizare a unui consiliu judetean”.

9.1.5. Hotararea nr. 649/03.07.2008:

Recunoasterea ca vechime in magistratura a perioadei in care un judecator a indeplinit anterior functiile de sef al Biroului stabiliri pensii din cadrul unui Oficiu de asigurari sociale si pensii de stat al Directiei pentru Probleme de Munca si Ocrotiri Sociale, respectiv consilier si inspector de specialitate in cadrul unui Oficiu de legislatia muncii al Directiei de Munca si Protectie Sociala”.

9.1.6. Hotararea nr. 50/15.01.2009:

Recunoasterea ca vechime in magistratura a perioadei in care un judecator a indeplinit anterior functia de sef al Sectorului administratie locala al Consiliului Popular al unui municipiu sau al unei primarii de municipiu”.

9.1.7. Hotararea nr. 1104/23.10.2008:

Recunoasterea ca vechime in magistratura a perioadei in care un judecator a indeplinit anterior functiile de consilier juridic sef-coordonator/ sef birou, referent de specialitate – sef birou si consilier-sef birou Camera de munca in cadrul Oficiului legislatia muncii si camera de munca al Directiei de Munca si Protectie Sociala”.

9.1.8. Hotararea nr. 1118/23.10.2008:

Recunoasterea ca vechime in magistratura a perioadei in care un judecator a indeplinit anterior functia de referent de specialitate in aparatul Consiliului Local, avand studii superioare juridice”.

9.1.9. Hotararea nr. 1470/17.12.2008:

Recunoasterea ca vechime in magistratura a perioadei in care un judecator a indeplinit anterior functia de director al Directiei Coordonare si organizare a unui consiliu judetean”.

9.2. Exercitarea altor functii in autoritatile publice

 9.2.1. Hotararea nr. 680/11.10.2017:

Recunoasterea ca vechime in magistratura a perioadei in care mai multi  procurori au indeplinit anterior functia de ofiteri de politie judiciara cu studii superioare juridice, in cadrul organelor de militie/politie”.

9.2.2. Hotararea nr. 872/18.09.2008:

Recunoasterea ca vechime in magistratura a perioadei in care un procuror a indeplinit anterior functia de capitan de port”.

9.3. Nerecunoasterea vechimii in magistratura a perioadei in care un judecator a indeplinit functia de executor judecatoresc cu studii superioare juridice (Hotararea nr. 426/08.05.2008), functia de prefect  (Hotararea nr. 382/17.04.2008), functia de ofiter de cercetare penala (Hotararea nr. 655/20.09.2007) sau ofiter de politie judiciara cu studii superioare (Hotararea nr. 133/07.03.207), functia de comisar al Garzii financiare (Hotararea nr. 623/26.06.2008), revizor vamal si controlor vamal in Directia Generala a Vamilor (Hotararea nr. 870/18.09.2008).

10. Validarea de catre CSM a tendintei Ministerului Public, cu deosebire a conducatorilor acestuia, de manifestare ca „supraputere” in Autoritatea judecatoreasca si in Administratia  Statului, precum si a tendintei neconstitutionale a acestora  manifestata frecvent prin expresia „Noi suntem justitia. Orice critici asupra lor constituie un ATAC la JUSTITIE” (?!); „achitarea inculpatilor trimisi in judecata este normala intr-o justitie independenta, intrucat nu se pune problema raspunderii profesionale a procurorilor, caci rechizitoriul este opinia lor, in timp ce hotararea judecatoreasca de achitare este opinia judecatorilor” (?!).

10.1. Iesirea unor conducatori din Ministerul Public din ordinea constitutionala imperativa a fost lasata fara reactia CSM si a Inspectiei judiciare, ceea ce a facilitat accentele frecvente de interventie, fara competenta legala, in procedurile celorlalte autoritati constitutionale.

Edificatoare sunt unele aprecieri excesive si in dezacord cu rolul constitutional conferit de art. 131 alin. (1) din Constitutia Romaniei, din Raportul de activitate al Ministerului Public pe anul 2017, prezentant de procurorul general al PICCJ (pp. 87-88) si postat pe site-ul PICCJ.

„De-a lungul anului 2017 conducerea Ministerului Public adoptat o pozitie ferma in favoarea apararii statului de drept si a independentei justitiei, in contextul promovarii unor initiative legislative care au generat nemultumiri in randul magistratilor si al societatii civile, atat sub aspectul transparentei procesului de adoptare in Parlament sau Guvern, cat si al fondului acestor modificari.

In ceea ce priveste punerea in practica a unui sistem robust si independent de numire a procurorilor de rang inalt, a fost reiterata ingrijorarea privind politizarea sistemului judiciar prin sporirea atributiilor ministrului justitiei si golirea de continut a functiei procurorului general, care se afla in imposibiltatea de a-si realiza propriul plan managerial prin lipsirea de atributul propunerii in functie a procurorilor-sefi din subordine cu care sa formeze o „echipa de lucru” (recomandarea nr. 1).

Referitor la procesul mai larg de modificare a legilor justitiei si a codurilor penale au fost exprimate ingrijorari de aceeasi natura ce au vizat, in esenta, netransparenta acestuia si ignorarea avizului negativ exprimat de organul constitutional abilitat sa apere independenta justitiei, respectiv Consiliul Supeior al Magistraturii. Consultarea sistemului judiciar a fost deficitara si neconstructiva. Mai mult, nu a fost solicitat punctul de vedere al Comisiei de la Venetia, astel cum s-a invederat (recomandarile nr. 3 si 4).

Abia spre finalul anului 2017 si la inceputul anului 2018 s-au realizat demersuri coerente la nivelul Ministerului Justitiei directionate catre monitorizarea indeplinirii indicatorilor stabiliti in planul de actiune aferent Strategiei de Dezvoltare a Sistemului Judiciar pe perioada 2015-2020” (p. 87).

Se observa, evident, forma aroganta si excesul de putere, caci, potrivit art. 131 alin. (1) Ministerul Public nu este garantul statului de drept si al independentei justitiei, si nici al legalitatii procesului legislativ?!.

Pe de alta parte, fara nicio rezerva se exprima critici directe fata de Ministrul Justitiei, formulandu-se unele aprecieri atipice, relative la initiativele legislative: „imprejurari privind politizarea sistemului judiciar (?!) prin sporirea atributiilor Ministerului Justitiei si golirea de continut a functiei procurorului general” [functie nenominalizata, insa, in Constitutie (?!)] si alte asemenea aprecieri inaccepatbile in rapoartele Ministerului Public fata de celelalte autoritati, in statele membre al UE.

10.2. Dar, in acest raport triunfalist nu se enunta, cel putin, palmaresul erorilor judiciare grave, amplu mediatizate, care au instalat o profunda neincredere in opinia publica, caci despre cauzele reale si starea profesionala interna din Ministerul Public, nici vorba de analiza responsabila.

Iata o justificare de neacceptat:

„In legatura cu activitatea de urmarire penala in cazurile de coruptie si conflict de interese, se impune mentiunea ca aceasta a fost afectata substantial, in principal, prin efectele pronuntarii deciziei Curtii Constitutionale nr. 405/14.06.2016 prin care s-a constatat ca dispozitiile art. 246 alin. (1) din Codul penal din 1969 si ale art. 297 alin. (1) din Codul penal actual sunt constitutionale, in masura in care prin sintagma „indeplineste in mod defectuos” din cuprinsul acestora se intelege „indeplineste prin incalcarea legii” si intrarea in vigoare a Legii nr. 193/24.07.2017 pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, prin care a fost redenumita si redefinita (prin eliminarea din continutul constitutiv a variantei participarii la luarea unor decizi prin care s-a obtinut direct sau indirect un folos patrimonial si reducerea sferei persoanelor care au beneficiat de actul adminstrativ) infractiunea de conflict de interese (art. 301)” – p. 88 alin. 3.

Cu privire, insa, la „Activitatea Parchetelor de pe langa ICCJ”, expunerea incepe cu „medalia de aur” pentru procurorul general:

– p. 88 alin final:

„Si in anul 2017 au fost continuate progresele obtinute de catre parchetele nespecializate, fiind evidentiata activitatea procurorului general al Parchetului de pe langa ICCJ de a acorda cuvenita prioritate acestor cauze (nu se stie care), de specializare a procurorilor, de remediere a deficientelor, de identificare a vulnerabilitatilor si de alocare eficienta a resurselor”.

Si iata o concluzie incitanta si absolutista: p. 92…

„Parchetele au demonstrat, cu precadere in ultimii ani, ca au capacitatea de a contracara TOATE formele de coruptie in variate domenii si la TOATE nivelurile.

Pe de alta parte, cooperarea loiala si dialogul constructiv intre puterile statului constituie, fundamente (?!) ale luptei impotriva coruptiei si asigurarii deplinei independentei a sistemului judiciar” (?!).

10.3. Datele statistice, insa, din Anexele la Raport, in succesiunea lor din ultimul deceniu (2008-2017) sunt relevante pentru un cititor avizat si ofera o baza temeinica de cunoastere exacta a realitatii interne din Ministerul Public, indeosebi in ultimii 3 ani.

a) Cauzele solutionate in 2017:

– din totalul de 45.931 (9,4%) cauze trimse in judecata, 4312 sunt la urmarire proprie efectuata de procurori si 41619 dosare solutionate la organele de cercetare;

– 487.109 cauze au fost solutionate prin netrimitere in judecata (90,6%), din care in 71.190 dosare s-a renuntat la urmarire penala, in 415.919 s-a dispus clasarea, din care in 65.301 a intervenit prescriptia raspunderii penale (?!).

In concluzie, din cele 533.040 cauze solutionate, in 487.109 s-a dispus clasarea si alte solutii de netrimitere (91,9%) si in 45.931 trimiterea in judecata intr-un an judiciar 2017.

b) Cauzele ramase nesolutionate

– 544.473 dosare, din care 38.109 la urmarire proprie si 506.364 la organele de cercetare penale si

– 585.945 dosare cu AUTORI NECUNOSCUTI (577 omoruri (?!), 69 pruncucideri si lovituri cauzatoare de moarte si 583.622 la cercetare penala).

in total 1.129.418 cauze (?!).

c) Relativ la calitatea urmaririi penale, semnificative sunt urmatoarele datele statistice:

– 1036 inculpati achitati definitiv in anul 2017 (809 in 2016, 1193 in 2015 si 1403 in 2014), din care 63 au fost arestati preventiv;

– 165 inculpati arestati preventiv in 2017 NU au fost trimisi in judecata (148 in 2016, 155 in 2015).

d) Statistica infractiunilor de coruptie si de serviciu este, de asemenea, relevanta, si total neingrijoratoare ca fenomen, dar relativ redusa ca volum de activitate a institutiilor Ministerului Public (?!):

– coruptia penala: luarea de mita – 127 de inculpati (183 in 2016, 235 in 2015, 291 in 2014); darea de mita  -158 de inculpati (212 in 2016, 218 in 20150; traficul de influenta – 80 de inculpati (84 in 2016, 106 in 2015) si cumpararea de influenta – 96 de inculpati (64 in 2016, 168 in 2015), in total, deci, 461 de inculpati trimisi in judecata in anul 2017, la care se adauga 820 de inculpati pentru infractiunile conexe prevazute in Legea nr. 78/2000.

– infractiunile de serviciu: -abuzul in serviciu (art. 297 CP) – 145 de inculpati (295 in 2017, 259 in 2015, 222 in 2014); conflictul de interese – 49 (58 in 2016, 58 in 2015); neglijenta in serviciu (?! – 31 (101 in 2016) si infractiunea de fals (?!) – 576 inculpati.

e) Cifrele care ilustreaza abuzul in serviciu in ultimii 4 ani (2014-2017) sunt irelevante pentru a atesta existenta unui fenomen in peisajul starii infractionale din Romania si nu sustin incrancenarea Ministerului Public, atitudinea CSM si a altor forme institutionale vizand efectele judiciare si legislative ale Deciziei CCR nr. 405/2016 privind latura obiectiva a abuzului reglementat de art. 297 CP.

Toate aceste date si observatii sunt de natura sa sustina demersurile de analiza realista, necesara si pertinenta, sub toate aspectele spre a se putea repune in parametrii constitutionali, legali si profesionali intreaga activitate a Ministerului Public si, mai ales, a fi eradicate greselile si celelalte erori judiciare generatoare de incalcari ale drepturilor si libertatilor cetatenilor.

*** 

NB. Interesanta apare, in acest cadru, initiativa adoptarii unei legi de statul New York, in luna iunie 2018, pentru infiintarea unei comisii indepedente, responsabila public, care sa investigheze abaterile savarsite de procurori (peste 1/3 din condamnarile anulate in ultimii ani constand in falsificarea sau alterarea unor dovezi  cheie, constrangerea martorilor sa depuna marturie mincinoasa, s.a., datorita abuzurilor procurorilor) si sa recomande masuri ori diverse sanctiuni.

„Comisia va urmari schimbarea mentalitatii procurorilor, reflectata in formula „castiga cu orice pret” si este compusa din 11 persoane: 2 numite de Guvernator, 3 de Presedintele Curtii Supreme a Statului New York si ceilalti 6 de catre liderii celor doua partide parlamentare” (a se vedea textul publicat de „The New York Times”, reluat in Cotidianul „Gandul” – online, din august 2018).

Prof. univ. dr. Marin Voicu
Președintele Asociației „Themis-Casatia” a foștilor judecători ai ÎCCJ
Membru de onoare AOS
Fost judecător la CEDO și ÎCCJ