1,074 citiri

Valeriu Stoica, verb

ESSENTIALS-Lucian-BerceaL-am cunoscut pe profesorul Valeriu Stoica întâi din cărți, apoi din discursuri și, în cele din urmă, din vinuri. Când l-am întâlnit, era (sau fusese deja) profesor, avocat, judecător, ministru. Devenise cunoscut pentru creațiile sale (în universitate, justiție, politică) și pentru pasiunile sale (aceleași, desigur, la care s-ar adăuga poezia și vinul). Traversase mai multe epoci; cunoscuse puterea, în diversele sale forme; excelase profesional; marcase existențe; se bucura de recunoaştere şi apreciere. De numele său erau legate cărți, legi, instituții şi cariere. Acesta a fost contextul în care am propus universității timișorene din care fac parte acordarea titlului de doctor honoris causa (literalmente, pentru merite), convins fiind că singurul lucru pe care o tânără facultate de drept i-l poate oferi este o anumită formă, modestă, de admiraţie.

Întâlnindu-l, apoi, cu alte prilejuri, am înţeles că profesorul Valeriu Stoica este, în egală măsură, cuvânt şi acţiune – şi, de cele mai multe ori, acţiune prin cuvânt. Că este alcătuit, în doze ideale, din rațiune și pasiune. Puterea sa de abstractizare și argumentare în explicarea dreptului – în justificarea și apărarea acestuia – este, indiscutabil, marca unei inteligențe strălucite. Dreptul civil – cu precădere domeniul drepturilor reale, bazat pe concepte relaționale care fac legătura între oameni, fapte și lucruri – îi datorează un cod și studii fundamentale; justiția îi datorează reforme profunde; universitatea îi datorează forța modelului. Dar, dincolo de raţiune, pasiunea este, cred, cea care îi însoţeşte, dacă nu chiar îi conduce, lecturile, practica, prelegerile, scrierile. Căci, deşi, în general, oamenii trec prin viață colecționând prejudecăți și iluzii, Domnia Sa este un purtător de valori și idealuri, un om care știe să ducă la bun sfârșit ceea ce îşi propune. Intelectual de elită, însă înscris în viața cetății, mânuitor magistral al raportului dintre idee și expresie, al relației dintre libertate și putere, dar și al categoriilor de grands livres şi grands vins, Profesorul a ştiut să ofere, din fiecare gen şi soi, pentru biblioteci și enoteci, la réserve du château.

*          *          *

L-am auzit, de mai multe ori, recitând pe profesorul Valeriu Stoica, cu o naturalețe care nu surprinde pe nimeni. În fond, limbajul dreptului s-a cizelat prin limba literaturii. Nu l-am întrebat niciodată ce scriitori preferă, dintre cei, foarte mulți, pe care se dovedeşte că i-a citit. Dar aş risca să-l aşez pe o listă scurtă pe Mircea Cărtărescu. Mă gândesc, fireşte, la respiraţia de dragon pe care o presupune Solenoid-ul, deopotrivă pentru autorul său şi pentru cititori, şi cred că numai acest gen de respiraţie îi poate fi proprie celui care a reuşit să pună în sistem – coerent până la capăt – un spaţiu prin excelenţă luxuriant, proteiform, profuz cum este dreptul privat.

Mă gândesc, de asemenea, la aluziile literare sau istorice devenite o marcă a scrierilor lui Mircea Cărtărescu, care solicită o competenţă culturală pe care, între jurişti, un profesor precum Valeriu Stoica o poate preţui cel mai bine, căci el ne-a învăţat cum să privim textele Codului civil ca palimpseste, înainte ca relativismul juridic cultural să fie prizat şi în România. În fond, călătoria din Levantul, o călătorie prin celebrele locuri comune ale literaturii române, împreună cu autorii canonici ai acesteia, se termină – dar se termină, oare? – într-o bibliotecă, singurul loc în care ne putem imagina că se va afla întotdeauna, citind sau recitind, Profesorul.

Însă mă gândesc, mai ales, că, de fapt, oamenii care conduc, prin spiritul lor, o generaţie, devenind firesc emblema intelectuală a acesteia, au capacitatea rară să reactiveze forţe latente ale lumilor lor – literară, juridică –, punându-le în cheia zilelor noastre. Dacă Mircea Cărtărescu recuperează cu inventivitate literatura română, spulberând prejudecata că pentru post-moderni teritoriile de dinainte de modernitate sunt spaţii moarte, cred că, la modul oarecum contraintuitiv, aceeaşi ambiţie animă doctrina dreptului. Putere colectivă, formată din autori care vorbesc în nume propriu, legitimându-şi, totuşi, reciproc, discursul individual prin apartenenţa comună, doctrina stabilizează şi protejează dreptul prin mecanisme binecunoscute, între care redundanţa vocilor şi circularitatea textelor, suficient de puternice pentru a instaura obiceiuri de limbaj şi comportament, dar mai ales pentru a proclama sensul „unic” al legii. Şi, cu toate acestea, dreptul nu ar fi spaţiul spectaculos pe care îl ştim fără irupţia decisivă a vocilor singulare – iar profesorul Valeriu Stoica este, incontestabil, o astfel de voce –, care au, deopotrivă, capacitatea să susţină, dar şi să recompună oricând o disciplină, denunţându-i convenţiile, dar salvându-i esența, aşa cum poate face numai Autorul când se iveşte de după iţele textului său.

Dintre juriștii valoroși ai României, cei mai buni ating limite pe care nu le poate nimeni altcineva atinge. Profesorul Valeriu Stoica este, însă, unul dintre aceia, puţini, care ating limite pe care nu le poate nimeni altcineva vedea.

*          *          *

Valeriu îl are înăuntrul său pe valeo, valere, „a fi puternic / influent / sănătos”. Nomen est omen.

*          *          *

Dacă cred că am riscat cu Mircea Cărtărescu, cu Nichita Stănescu sunt încredințat că nu greşesc. Împreună cu toată admiraţia mea, într-o carte de semne dedicate profesorului Valeriu Stoica, îndrept către Domnia Sa unul dintre Semnele poetului care nu credea că există poeți, ci credea că există poezie:

Plutea o floare de tei
în lăuntrul unei gândiri abstracte
deșertul se umpluse cu lei
și de plante.

Un tânăr metal transparent
subțire ca lama tăioasă
tăia orizonturi curbate și lent
despărțea privirea de ochi
cuvântul, de idee,
raza, de stea
pe când plutea o floare de tei
în lăuntrul unei gândiri abstracte.

Prof. univ. dr. Lucian Bercea
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara

* Acest text face parte din Laudationes introductive la volumul In Honorem Valeriu Stoica. Drepturi, libertăți și puteri la începutul mileniului al III-lea, ed. coord. Marian Nicolae, Radu Rizoiu, Ioana Laura Toma-Dăuceanu, Ed. Universul Juridic, 2018. Volumul cuprinde 66 de studii, structurate astfel: Partea I. Dreptul ca drept (Systema iuris) – A. Dreptul şi drepturile (Dreptul între universalism şi particularism), B. Drepturile patrimoniale (Iura pecuniaria), C. Drepturile extrapatrimoniale (Iura non pecuniaria); Partea a II-a. Dreptul în context (Drept, politică, economie).