2,662 citiri

Zâmbiți, vă rog!

1. Scurt eseu despre zâmbet

Motto 1: „Zâmbetul aduce soarele pe faţa celui care-l exprimă şi răspândeşte lumină contagioasă în jur, iar cei contaminaţi se vor relaxa şi propaga la rândul lor lumina către alţi receptori”;

Motto 2: „Zâmbeşte, mâine va fi mai rău” (Murphy).

Râsul şi, în special zâmbetul, fratele mai elegant al acestuia, sunt manifestări exterioare ale omului fericit sau bucuros. Starea de mulţumire sufletească existentă în cazul oamenilor fericiţi este una intensă şi se menţine, de regulă, o perioadă mai îndelungată, în timp ce senzaţia de plăcere specifică oamenilor exclusiv bucuroşi este una care, de regulă, nu durează mult, fiind determinată de un eveniment punctual, fără efecte de durată.

Fericirea este o trăire sufletească puternică şi deplină, dar nu neapărat vie, deşi ea există şi în această modalitate. În schimb, bucuria reflectă de fiecare dată o stare de vioiciune, o trăire manifestă, intensă şi arzătoare. Un om fericit nu-şi modifică uşor starea sufletească de confort interior în care se găseşte. Însă, omul bucuros, dacă nu este şi fericit, după puţin timp, mai exact odată cu încetarea sau dispariţia cauzei care i-a generat starea de satisfacţie psihică, va continua să aibă starea lui anterioară.

Revenind la zâmbet, vreau să spun că în timp ce scriu aceste cuvinte am zâmbetul pe buze, ceea ce înseamnă că simplul gând la sau despre stări ori trăiri sufleteşti de mulţumire sau satisfacţie îmi determină prin ele însele o stare plăcută. Dacă nu mă credeţi, încercaţi acest lucru acum.

S-ar putea susţine că zâmbetul nu este întotdeauna o manifestare potrivită, ci starea contrară ar trebui să fie afişată. Spre exemplu, participanţii la evenimente triste, precum sunt ceremoniile funerare, trebuie să manifeste sobrietate. Într-adevăr, evenimentele solemne triste nu se pretează la manifestări care să afecteze semnificaţia protocolului specific acelui moment. Însă, un zâmbet poate îmbărbăta un bolnav, un deţinut sau pe orice persoană aflată în stare de vulnerabilitate permanentă sau temporară.

Dacă facem o scurtă incursiune în evantaiul tipurilor de zâmbete, alăturând zâmbetului propriu-zis toate modalităţile în care se poate exprima un om prin intermediul acestuia, identificăm mai multe categorii. Zâmbetele pot fi împărţite în diverse clase sau categorii (false, autentice, sarcastice, spontane etc.). Un criteriu important este cel care face delimitarea între zâmbete autentice şi zâmbete false. La rândul lor, aceste două categorii au anumite subclase, după cum vom vedea.

– Zâmbetul autentic. Acest tip de zâmbet aparţine omului fericit sau bucuros şi este concordant cu starea pe care acesta o trăieşte. Este zâmbetul care transmite prin intermediul limbajului nonverbal faptul că cel care-l emană are o stare confortabilă din punct de vedere sufletesc. În cadrul acestei categorii, putem întâlni zâmbetul bebeluşilor, zâmbetul omului fericit sau bucuros, zâmbetul ticălos[1], zâmbetul dispreţuitor[2], zâmbetul omului uluit[3] ş.a.

– Zâmbetul fals. Acest tip de zâmbet se manifestă atunci când cineva urmăreşte să transmită un mesaj opus celui pe care îl simte. Zâmbetul fals poate ascunde tristeţe, frică sau alte stări, diferite faţă de ceea ce vrea să comunice în mod aparent cel care se foloseşte de această modalitate de transmitere a mesajelor. Un om care urăşte pe cineva, dacă vrea să salveze aparenţele, se va preface că se bucură pentru reuşita persoanei pe care o urăşte, astfel că va încerca să comunice acest lucru prin intermediul unui zâmbet fals. Cel care vrea să încurajeze o persoană aflată într-o stare precară va schiţa un zâmbet de compasiune şi încurajare. Sau, un individ care a trăit un eşec se va preface că nu-i pare rău şi va zâmbi în mod fals, încercând să nu dea satisfacţie celor despre care el crede că s-ar bucura.

Un fenomen interesant a fost surprins de Daniel McNeill (The Face: A History Natural), care a remarcat faptul că judecătorii îi găsesc în mod egal vinovaţi atât pe cei care zâmbesc, cât şi pe ceilalţi, dar aplică pedepse mai blânde celor care zâmbesc[4]. Acest fenomen este denumit prin sintagma efectul indulgenţei faţă de zâmbete[5].

Zâmbetul autentic produce, pe lângă efectul indulgenţei, încă cel puţin două efecte, respectiv: efectul de contagiune şi efectul de relaxare. Primul dintre cele două – efectul de contagiune – constă în imitarea sau preluarea stării celui care zâmbeşte de către cei care receptează această stare. Celălalt efect – efectul de relaxare – rezidă în producerea unor consecinţe pozitive în grupul social al emitentului.

Cert este că zâmbetul face parte din arsenalul comunicării nonverbale sau, cum se mai spune, al limbajului trupului. Indiferent dacă este un zâmbet exprimat fizic şi direct (faţă în faţă) ori dacă este un zâmbet comunicat în mod mijlocit, prin diferite asemenea modalităţi (telefon, pictograme, poze, scris etc.), starea de confort de natură psihică produsă de un simplu zâmbet celui care zâmbeşte sincer şi elegant, efectul de contagiune generat faţă de cei din jur şi efectul de relaxare generală sunt argumente solide pentru a ţine seama de maxima: Zâmbiţi, vă rog!

Concluzia celor de mai sus ar fi: În timp ce tristeţea umple chipul omului cu nori negri, zâmbetul aduce soarele pe faţa celui care-l exprimă şi răspândeşte lumină contagioasă în jur, iar cei contaminaţi vor propaga lumina la rândul lor către alţi receptori.  

2. Câteva cugetări despre zâmbet

Libertatea este la fel de scumpă ca şi sclavia, singura diferenţă este că o plăteşti cu plăcere şi cu un zâmbet, chiar dacă zâmbetul este udat cu lacrimi (P. Coelho).

Mai frumos decât un zâmbet este buchetul de zâmbete.

Zâmbetul este o lovitură grea dată răutății.

Umorul este zâmbetul filozofiei (Okakura Kakuzo).

Zâmbetul este modalitatea prin care sufletul se relaxează.

Judecătorii îi găsesc în mod egal vinovați atât pe cei care zâmbesc, cât și pe ceilalți, dar aplică pedepse mai blânde celor care zâmbesc; vinovatul fiind efectul indulgenței față de zâmbete[6].

Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar atunci când eşti trist, pentru că nu se ştie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău (G. G. Marquez).

Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti (M. Ghandi).

Zâmbetul autentic produce, pe lângă efectul indulgenței, încă cel puțin două efecte, respectiv: efectul de contagiune și efectul de relaxare.

Poţi zâmbi şi iar zâmbi şi totuşi să fii mişel (W. Shachespeare).

Zâmbetul este indiciul că cel care-l exprimă este un om normal.

Cei cărora le îngheață zâmbetul pe față, atunci când noi avem motive să ne bucurăm de viață, sunt indivizi fără relevanță.

Nu plânge că s-au dus zilele luminoase. Zâmbeşte că ele au existat (Confucius).

Grimasa este un zâmbet aflat în suferință.

Zâmbetul este o formă de comunicare universală.

Calculează-ţi vârsta în numărul de prieteni, nu în ani, iar viaţa în zâmbete, nu în lacrimi (J. Lennon).

Râsul autentic este zâmbetul în extaz.

Tristețea este forma concavă a zâmbetului.

Atâta timp cât mai putem zâmbi, cauza nu-i încă pierdută (W. Shakesspeare).

Când suntem fotografiați, fotograful ne cere să zâmbim pentru că vrea să fim frumoși.

Unii zâmbesc şi când trebuie şi când nu trebuie. Eu tac şi când trebuie şi când n-ar trebui (O. Paler).

Pentru a nu cădea în ridicol este necesar să știm când să zâmbim, astfel că la înmormântări este bine să-i lăsăm numai pe copii să zâmbească.

Cerul i-a dăruit omului, spre a-i recompensa toate greutăţile, trei lucruri: speranţa, visul şi zâmbetul (I. Kant).

Nu toate formele zâmbetului sunt recomandate, iar printre acestea se numără zâmbetul sarcastic și cel care exprimă bucurie pentru suferința altuia.

Zâmbetul este o rază trimisă din soarele sufletului (I. Binder).


[1] Aparţine omului care trăieşte un sentiment de plăcere când alţii suferă.
[2] Acesta transmite un sentiment de desconsiderare sau de lipsă de respect faţă de cineva. Comunicatorul fie că vrea, fie că nu vrea transmite un mesaj opus sentimentului de preţuire sau de respect.
[3] Se manifestă brusc sau neaşteptat (repentin) şi cel mai adesea exprimă mirare, uimire sau surprindere. Acest tip de zâmbet aparţine oamenilor care sunt uluiţi de evenimente imprevizibile plăcute. Spre exemplu, dacă cineva află că a câştigat un premiu.
[4] The Truth Behind the Smile and Other Myths – When Body Language Lies (disponibil aici), accesat la data de 14 ianuarie 2018.
[5] A se vedea, de pildă: Dale Carnegie&Associates, Secretele succesului  în era digitală, ed. Curtea Veche, 2013, p. 69.
[6] Acest fenomen interesant a fost surprins de Daniel McNeill (The Face: A History Natural).


Prof. univ. dr. av. Mihai Adrian Hotca