1,714 citiri

CEDO – încotro?!

Introducere
1. Publicam, in anul 2000, o mica monografie intitulata „CEDO-ultima speranta intr-o justitie deplina”, la Editura „Juridica”, incarcat inca de incredere si optimism in aceasta Curte, in care o perioada de timp am exercitat functia de judecator, „au titre de Roumanie”.

Reorganizarea Curtii intr-un Tribunal permanent, desfiintarea Comisiei Europene a Drepturilor Omului, care a functionat in perioada 1959-1998 si accesul direct la aceasta jurisdictie a celor peste 500 de milioane de cetateni din 47 de state membre a generat, insa, in urmatorii 20 de ani un declin major asupra celeritatii, calitatii procedurii si a redus, substantial, increderea justitiabililor in acest veritabil tribunal independent si impartial, garantul procesului echitabil si intr-un timp rezonabil (art. 6-1 din Conventie).

2. Stocul enorm de dosare, raportate anual la Adunarea solemna de deschidere a anului judiciar (56350 pe rol plus 9750 cazuri prejudiciabile si 19550 in faza administrativa, la 31.12.2018), procentul de peste 94% de plangeri/cereri de respingere ca inadmisibile (40.023 in 2018), rigoarea excesiva a formalitatilor administrative pentru acceptarea sesizarii Curtii, dar, mai ales, „tacerea Curtii”, ani la rand si interdictia impusa justitiabililor de a intreba si a cerere explicatii asupra stadiului cauzei, sunt doar o parte din „parametrii” negativi care caracterizeaza, de ceva timp, activitatea acestei inalte jurisdictii europene.

Pe de alta parte, executarea anumitor hotarari ale Curtii a fost supusa filtrului sever, exercitat de unele Curti Constitutionale, precum Curtea Constitutionala Federala a Germaniei, cea a Italiei, a Federatiei Ruse, a Turciei, iar guvernele acestor state membre (si al Marii Britanii) si-au redus ori suspendat contributiile financiare anuale la bugetul Curtii (2017-2018)?!

3. Din pacate, Romania in ultimii 20 de ani (1998-2018) s-a aflat, mai tot timpul, pe podiumul clasamentului statelor membre privind volumul cauzelor: la 31.12.2018, de exemplu, se afla pe locul 2, dupa Federatia Rusa, cu un stoc de 8500 cauze nesolutionate (15%) din care numeroase aveau „varsta” intre 5-12 ani de la sesizarea Curtii?! (inaintea Ucrainei – 12,9 % si Turciei – 12,6%.)

4. Adoptarea si aplicarea protocoalelor aditionale nr. 12-16, precum si a unor masuri pentru optimizarea fluxului procedural si reducerea stocului de dosare, in favoarea calitatii solutiilor si a celeritatii, nu au fost de natura sa imbunatateasca substantial „viata judiciara”, a Curtii, in ciuda evaluarilor anuale prin rapoartele statistice si de sinteza a jurisprudentei sale.

Treneaza unele disfunctii in prioritizarea cauzelor, dar, mai ales, in activitatea grefei pentru Romania si in colaborarea cu Agentul Guvernamental, care explica lasarea la „terapie intensiva” a unor cauze timp de 5-12 ani sau, chiar mai mult, in contrast cu viteza de solutionare a altora noi, pe motive de forma (administrative) sau de inadmisibilitate (peste 94%).

Asa de exemplu, cauza nr. 25800/2005 vs. Romania, care priveste despagubirea pentru confiscarea, in baza Decretului nr. 223/1974, a unui apartament cu 2 camere si dependinte, a fost inregistrata in sem. I/2005 si cu toate ca reclamanta, in varsta de 80 de ani, operata de cancer, a fost de acord cu oferta valorica a Guvernului inca din anul 2007 si a propus un acord amiabil, este pe rol in pofida faptului ca au fost trimise memorii repetate pentru solutionare (dupa 14 ani de la inregistrare).

5. In acelasi timp, unele cereri sunt tratate cu „grija”, imediat dupa inregistrare, avand o perspectiva „luminoasa”?!

Ce sa intelegem din „foaia de parcurs procedural” in cauza L. C. K vs. Romania, nr. 3594/2019, in care cererea s-a inregistrat in ziua de 28.12.2018, (dar are numar de dosar pe 2019?!), iar pe data de 30.01.2019, Curtea a emis Comunicarea catre Guvernul Romaniei cu cele 4 intrebari, din care se deduce preocuparea majora pentru admisibilitate sau unirea cu fondul, (art. 29 si art. 34 din Conventie), fara a se justifica maxima urgenta, de ordine publica, foarte rar intalnita in jurisprudenta CEDO (ex. cauza OCALAM vs Turcia -> condamnat la moarte – masura provizorie).

Iata preamblul Comunicarii – text in limba engleza – publicat si in media romaneasca, precum si intrebarile:

„In urma actiunii facute de Laura Codruta Kovesi la CEDO fata de demiterea sa de la DNA, Curtea de la Strasbourg a transmis partilor – statului roman si lui Kovesi – un set de 4 intrebari:

1. Este art. 6 alin. 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului aplicabil prezentului caz (vezi Baka vs. Ungaria)?

2. Daca da, aplicanta a avut acces la o instanta de judecata pentru determinarea obligatiilor si drepturilor ei civile in legatura cu demiterea ei din pozitia de procuror-sef al DNA, in conformitate cu arti. 6 al Conventiei?

3. In legatura cu sustinerea aplicantei ca demiterea ei a fost rezultatul punctelor sale de vedere pe care le exprimase public in capacitatea ei profesionala, au fost acestea in interferenta cu libertatea ei de exprimare, in cadrul art. 10 alin. 1 al Conventiei? Daca da, interferenta a fost prescrisa de lege si in mod necesar in termenii art. 10 alin. 2 din Conventie? 

4. Aplicanta a avut la dispozitie o cale de remediu interna pentru plangerea sa, asa cum prevede art. 13 din Conventie?” 

 

Ar fi interesant de verificat:

– cine si prin ce modalitate a depus la arhiva/grefa Curtii, cererea, cu anexele pertinente (?!), cu indeplinirea conditiilor cumulative, de ordin formal, pentru a fi inregistrata?!, in vacanta de iarna;

– cine din juristii romani ai Grefei a primit aceasta „insarcinare onoranta” de a efectua actele concrete administrative si pe cele de procedura in circuitul reglementar intern, dupa primirea cererii?!;

– cine a decis aceasta procedura exceptionala si, apoi, cine a formulat si redactat cele patru intrebari adresate Guvernului (caz unic in cei aproape 23 de ani de jurisdictie CEDO pentru Romania) in termenul de „ordonanta presedintiala”, fara citare?! (28.12.2018 – 30.01.2019) si

– daca presedintele/ sectiei” („Fourth section”) si grefierul sef/grefierul adjunct au avut cunostinta de aceasta „maxima urgenta”, nemaintalnita in procedura Curtii, nici macar in cea a „masurilor provizorii”?! (vizand aplicarea art. 59 din Regulamentul Curtii – cereri privind expulzari sau imigrari, s.a.).

6. Iata „Politica de prioritizare”, expusa sintetic, in Raportul de activitate al Curtii pe anul 2018:

„Aceasta politica a avut ca scop de a consacra cele mai multe resurse CAUZELOR IMPORTANTE, care releva primele trei categorii -„cereri prioritare”. Numarul acestora a crescut in anul 2018, cu 45% fata de 2017, vizand cererile tratate contra Rusiei, Romaniei sau Ungariei in materie de conditii de detentie si contra Turciei referitoare la detentiile ilegale sau crimele comise de fortele de securitate”.

Ce rol – si poate ce responsabilitate – poarta in astfel de manopere „bizare” persoane oficiale din interiorul Curtii, sensibile la interesele celor din afara, mici executanti docili, stimulati si ‚acoperiti”, generand serioase indoieli asupra prestigiului acestei instante – titulara unui grandios tezaur de jurisprudenta privind protectia concreta si efectiva a drepturilor si libertatilor fundamentale in Europa?!

Prof. univ. dr. Marin Voicu
Membru de onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta, Presedintele Sectiei de drept international si drept comparat a Academiei de Stiinte Juridice, fost judecator ICCJ, fost judecator CEDO