2,328 citiri

Egalitatea și echitatea

Motto: „Oamenii se nasc inegali, astfel că revine statului sarcina de a-i pune pe toţi membri societăţii pe picior de egalitate juridică. Apoi, dacă a reușit acest obiectiv, statul trebuie să asigurare echitatea socială”.

Este egalitatea juridică suficientă pentru a garanta durabilitatea și prosperitatea societăţii?

Unii vor spune că, în principiu, existența și aplicarea dispozițiilor legale privind asigurarea egalității în fața legii este condiția necesară pentru caracterizarea unei societăți ca fiind justă și, totodată, premisa care stă la baza unei societăți robuste și imune la evenimente impredictibile negative.

Alții vor spune că egalitatea tuturor în fața legii nu este suficientă pentru prosperitatea și, mai ales, durabilitatea unei societăți. Aceștia, punând accentul pe diferențele dintre oameni, vor arăta că drepturile și obligațiile membrilor societății trebuie distribuite, nu numai egalitar, ci și în mod just, astfel încât egalitatea să se armonizeze cu echitatea socială.

În majoritatea cazurilor, respectarea principiului egalități este suficientă pentru asigurarea echității, dar evident nu în toate, întrucât, din punct de vedere logic, echitatea si egalitatea sunt noțiuni care se află în raport de intersectare (încrucișare), în sensul că pot exista situații de inegalitate care sunt juste (echitabile), după cum pot fi întâlnite și cazuri în care echitatea nu este satisfăcută, dar exigențele egalității sunt îndeplinite.

Într-adevăr, în statul de drept, egalitatea și echitatea au o sfere de aplicare în bună măsură comune. Spre exemplu, este conform ambelor concepte – egalitate și echitate – ca:
– cei care comit fapte antisociale să fie sancționați;
– cei care realizează venituri să plătească impozite și taxe;
– toți să beneficieze de facilitățile publice;
– toți să aibă obligații de interes general ș.a.

Însă, dacă analizăm in concreto diversitatea situațiilor ivite în practică, în multe dintre acestea vom constata faptul că, deși egalitatea din punct de vedere formal funcționează, în realitate apar multe inechități (nedreptăți) sociale, întrucât drepturile și obligațiile nu sunt distribuite în spiritul echității.

Cum trebuie împărțite beneficiile și sarcinile pentru asigurarea echității sociale? Nu există soluții unanim acceptate, fiind exprimate diferite opinii. Pe fondul acestor controverse au apărut doctrinele comuniste, socialiste etc.

Față de o astfel de stare a lucrurilor, mulți dintre noi suntem tentați să ne întoarcem la egalitate și să o redescoperim, deoarece pare a fi mai riguroasă decât echitatea, astfel că este mai facilă transpunerea ei în realitatea socială.

În doctrină, s-a discutat despre modalitățile în care se poate garanta dreptatea socială pentru atingerea scopului suprem – asigurarea unei societăți durabile și prospere. Se poate discuta despre dreptate socială, dreptate distributivă[1], dreptate globală[2] etc.

Dreptatea socială națională și dreptatea globală nu se exclud reciproc, după cum niciuna dintre ele nu sunt incompatibile per se cu diversitatea lingvistică, religioasă sau culturală. Un argument îl constituie Uniunea Europeană, a cărei deviză este „Uniţi în diversitate“ (in varietate concordia), care, conform Comisiei Europene, statuează că „europenii s-au unit pentru a promova pacea şi prosperitatea, acceptând totodată să-şi deschidă spiritul către culturile, tradiţiile şi limbile atât de diverse ale continentului[3].

Dintre cei care au abordat tema dreptății sociale îl menționăm pe J. Rawls[4], autor al principiului diferenței, potrivit căruia inegalitățile sociale sunt justificate numai în măsura în care cei mai nedreptățiți dintre destinatari se găsesc într-o situație mai bună decât aceea în care s-ar fi aflat în ipoteza în care inegalitățile nu ar fi existat. Conform lui J. Rawls, egalitatea este preferabilă inegalității dacă aceasta din urmă nu generează pentru toți avantaje sociale. Dezideratul este acela de a evita subordonarea intereselor unui grup social în favoarea altui asemenea grup.

Principiul diferenței, în viziunea lui J. Rawls, se bazează pe ideea că prin acesta este asigurată obținerea generală de beneficii. Corolarul principiului diferenței este că, dacă nu există o distribuție economico-socială care să garanteze mai binele pentru toți membri societății, atunci trebuie să ne întoarcem la principiul egalității (distribuția egală a avantajelor și sarcinilor).

Măsurile economice, sociale și politice trebuie să producă beneficii tuturor, dar în special celor defavorizați de regula egalității formale, fără a exclude, însă, obținerea unor avantaje cel mult proporționale de către cei care au poziții privilegiate.

În toate cazurile, dreptatea socială presupune o analiză de oportunitate a situației în care se află membri societății, simulând eventualele efecte ale viitoarelor posibile măsuri, astfel încât să fie evitată obținerea unor avantaje disproporționate în favoarea categoriilor aflate în poziții privilegiate.

O creștere inegală a beneficiilor, în favoarea celor aflați în poziții avantajate, chiar dacă aduce anumite câștiguri și celor defavorizați este inechitabilă și trebuie evitată, deoarece se ajunge la situația cunoscută în doctrina de specialitate sub denumirea de teoria cailor și vrăbiuțelor[5]. Conform acesteia, în cazul în care caii au mâncare multă, de la masa lor mai rămâne ceva și pentru vrăbiuțe.

Astfel de măsuri, încadrabile în teoria cailor și vrăbiuțelor, trebuie să fie evitate, acordându-se preferință principiului egalității, care în acest context garantează, într-o măsură rezonabilă, și echitatea socială.


[1] J. Rawls.
[2] A se vedea, de pildă, T. Nagel, care vorbește despre global justice (The problem of global justice, în Philosophy & Public Affairs 33, nr. 2, Blackwell Publishing, 2005, p. 114), apud C. Matei, disponibil aici (accesat la data 02.02.2019).
[3] Unitate în diversitate este motto-ul UE din anul 2000.
[4] Filozof american, care a scris lucrarea O teorie asupra dreptății (1971).
[5] J. Rawls, A theory of justice.


Prof. univ. dr. av. Mihai Adrian Hotca