1,632 citiri

Și bogații plâng câteodată… sau mai des

Kahnemann este de părere că: „Bogații pot trăi mai multe plăceri decât decât săracii, dar au nevoie de mai multă plăcere pentru a fi la fel de mulțumiți”[1].

Pentru foarte mulți oameni, bunăstarea este scopul principal al vieții lor. De ce vor oamenii să fie bogați? Cei mai mulți asociază bogăția cu puterea, cu respectul social și fericirea.

La o analiză serioasă, însă, nici măcar una dintre cele trei – puterea, respectul social și fericirea – nu este generată în mod automat de prosperitate. Mă grăbesc să adaug că nici nu o exclud.

Într-adevăr, nu toți cei bogați dețin o putere echivalentă cu prosperitatea lor, prea puțini se bucură de respect social și, evident, nu toți sunt fericiți.

Și din perspectivă religioasă lucrurile nu stau prea bine în privința bogaților. Cuvintele: „Mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 19, 24) sunt edificatoare în acest sens.

Este la fel de adevărat că nici săracii nu bifează într-un procent mare fericirea, puterea sau respectul. Foarte probabil, numărul oamenilor cu avere modestă, care au un coeficient al confortului psihic superior, nu este, procentual vorbind, mult mai mare, dar este foarte probabil superior față de numărul celor avuți.

După cum nici bogăția nu este o virtute, nici lipsa acesteia, respectiv sărăcia, nu este o calitate morală superioară.

Cert este că puterea, respectul social și fericirea nu sunt consecințe ale bogăției sau sărăciei, întrucât nu există relație cauzală între starea materială a unei persoane și poziția acesteia în societate. Mai mult, nici aservirea, disprețuirea sau nefericirea nu sunt determinate de bogăție sau sărăcie.

Pe scurt, bogăția și sărăcia nu constituie cauze ale virtuților, dar nici ale viciilor umane, putând avea, însă, un rol de circumstanțial sau de influențare.

Bogații pot fi la fel de nefericiți, detestabili sau neputinciși, precum sunt cei care au situații materiale precare. La fel, putem întâlni oameni săraci care se bucură de respect deosebit în societate (sportivi, voluntari, artiști etc.), având capacitatea de face multe lucruri și un grad de fericire superior multor oameni bogați.

Din cele de mai sus, se degajă teza că atât săracii, cât și bogații plâng câteodată (aceștia din urmă poate chiar mai des) pentru că prosperitatea, prin ea însăși, nu garantează nimic, fiind pentru cei săraci o iluzie, în timp ce pentru cei bogați este o deziluzie.

Care dintre cele două trăiri – iluzia sau deziluzia – este preferabilă? Este greu să alegi între două rele. Cele două nu pot fi comparate, întrucât prima nu are gust, fiind fadă, în timp ce a doua are un gust, dar este amar.


[1] D. Kahnemann, “A Survey Method for Characterizing Daily Life Experience: The Day Reconstruction Method,”Science 306 (2004), p. 1779.


Prof. univ. dr. av. Mihai Adrian Hotca