557 citiri

Seducția robei, reflecții despre vocație (IV). Despre transcendența legii

ESSENTIALS-Lucian-SauleanuMotto: “PRINCIPIUL ȘI CULTURA: Legea universală a justiției este să acționăm în exterior în așa fel încât folosirea liberă a voinței noastre să fie compatibilă cu libertatea oricui, potrivit unei legi universale.” I. Kant, Critica rațiunii practice.

Nu cunosc nicio minte lucidă din acest veac care să nu admită principiul egalității dintre oameni sau ”imperialismul” de necontestat al drepturilor omului. Cu toate acestea, nu suntem egali, unii sunt mai egali decât alții. Nu toți au parte de procese corecte, mai ales din pricina unei inegalități statutare a actorilor justiției, dar fără a fi aceasta singura cauză. Însă ca valori acceptate, drepturile omului au valabilitate hegemonică atât pentru cei care le acceptă, cât și pentru cei care le contestă.

Mai mult, constat că acestea încep să fie manipulate de către diverși actori ai noii ordini mondiale pentru a-și impune interesele. Nu e o idee conspiraționistă, ci un fapt constatat de mai mulți cercetători ai lumii contemporane. În realitate se vede și cu ochiul liber că acești actori folosesc panica și frica oamenilor față de terorism sau crimă organizată, răspândite în întreaga lume prin noile mijloace media. Astfel, oamenii au ajuns să fie de acord să-și sacrifice drepturile lor, în special dreptul la viață privată, în favoarea dreptului la securitate. Constat, cu mare părere de rău, că în anumite state cu veche tradiție democratică, cetățenii ajung să fie de acord cu supravegherea electronică în masă, cu intruziuni în viața personală, care au luat o amploare fără precedent. Cultura suveranității drepturilor fundamentale ale omului, a respectului acestora, care s-a impus în epoca luminilor, a ajuns să fie sacrificată de întunericul în care ne duce frica. Polarizarea indusă de discursul urii își spune cuvântul.

Am văzut recent că și în alocuțiunile din România rostite de Papa Francisc, a apărut cu predilecție chemarea limpede la o altfel de viață, la o altfel de trăire, fără frică, la frățietate și întrajutorare, într-o libertate reală, nu mimată.

Convingerea mea este că sistemul legislativ al unei țări, modul în care este armonizat, face dovada gradului de civilizație, a unui nivel de cultură socială în mod generic. Pentru România sunt probleme dificile acum, generate și de confuzie: prospețimea relativă a tuturor Codurilor, legiferările multiple, ambigue, stufoase, pe domenii specifice, aruncă sistemul judiciar și întreaga societate în derapaje îngrijorătoare.

Orice avocat responsabil se confundă în mintea lui, de multe ori cu întrebări de ordin dilematic, cu blocaje interpretative grave. Și atunci, doar cei buni vor ști să urce la principii, să recunoască și să perceapă cum poate ajusta realitatea la lege, în baza acelei reguli simple: când dispozițiile legii sunt egale și contradictorii, interpretarea se face conform principiilor de drept clasic, iar acestea nu se vor schimba vreodată.

Mereu am spus că indiferent unde ne duce realitatea, viața, lumea, mersul lumii, evoluția tehnică, progresul nemăsurat, consumismul, viziunea corporatistă, capitalismul, mondializarea, să fim mereu deschiși pentru a redeschide capitolul originar al legiferării. Doar astfel, cred eu, ne vom reașeza, ne putem recalibra interpretarea și jurisprudența. Aceasta din urmă are cel mai mult de suferit prin excesiva diversitate de opinii. Înainte de interpretarea pe care o dă magistratul pe speță, avocatul o face cu diligența și reponsabilitatea unei bune culturi juridice atunci când califică și încadrează în lege o acțiune dedusă judecății.

Mare valoare aduce prestației nostre faptul de a adânci din pură curiozitate intelectuală profunzimea Tablelor de pe Sinai, a celor X Table Romane, de a lectura Legile lui Platon și nu numai. Ne folosesc neîndoielnic elocința și ditirambii lui Cicero, Argumentele lui Ulpian. Este exemplar să putem utiliza disciplina discursivă și logica intrinsecă a dreptului canonic, să cunoaștem ontologic originea legii, așa cum a fost formulată de școli și curente de filosofie a dreptului. Istoria însăși, a diverselor instituții civile și penale, reprezintă o bună bază pentru a înțelege ce se petrece astăzi cu noi și lumea juridică.

Câteodată, în sala de ședință, văd nivelul calității prestației unor colegi de ai noștri. Se simte absența culturii în general și a culturii specifice nouă, chiar dacă nu lipsește informația. De fapt, în mod paradoxal, chiar abundența informației, supra-informarea, devine o frână cuturală pentru că doar mințile strălucite pot distinge adevărul în hățișul informațional, pot identifica dezinformarea și manipularea cu care ne confruntăm din ce în ce mai mult. În acest secol computerizat, informația este supra-abundentă și, culmea, dă grave erori din cauza distribuirii ei de-a valma. Nu este garantată nici acuratețea argumentării, nici limpezimea interpretării.

Am spus și repet: profesiunea noastră este una de vocație și ceea ce ne-a diferențiat întotdeauna și ne-a ținut în rândul elitelor a fost cultura profundă a avocatului, recunoscută și respectată de întreaga societate. Dacă este dublată de pasiune și metoda studiului individual, este greu de crezut că un avocat nu va reuși, chiar dacă Școala de Drept s-a schematizat extrem, modular și s-au împuținat modelele umane atât de la Marile Catedre din Universitățile noastre, cât și de la cele aparținând elocinței Maeștilor Barourilor românești. Procedurile care se îndreaptă tot mai mult spre forma preponderant scrisă, supraaglomerarea instanțelor care nu lasă timp pledoariei sunt factori care duc la dispariția treptată a adevăraților oratori ai barei, aceiași care au adus prestigiul avocaturii și au ținut-o, inclusiv în vremurile de tristă amintire ale comunismului, în rândul elitelor.

DESPRE ATITUDINE ȘI CRIZĂ

Am vorbit, în mai multe rânduri, despre modul în care criza actuală a avocaturii românești ne are și pe noi înșine drept cauză, poate chiar într-un procent îngrijorător și nu mai revin critic asupra noastră. Am devenit o castă pauperă, iar aici cauzele sunt multiple, de asemena, nu revin. Mă îngrijorează ce se petrece în social, la orice nivel de bunăstare materială sau intelectuală. S-a creat ostilitate împotriva Justiției în genere, nu doar împotriva noastră. Parcă trăim sub baricade de amenințare perpetuă din partea unei părți a societății care se proliferează, a media, a unor organisme civile, a ideilor absurde despre un tip de dreptate fără fundament, de teorii și conspirații halucinante, Europa nu este încrezătoare etc. Sunt creații manipulatorii. Noi singuri știm cum stau lucrurile, de fapt. Manipulare înseamnă alterarea realității, a adevărului, un concept fundamental cu care lucrează justiția. Trăim în epoca fake news, a dezinformării, iar despre modul în care sunt strânse probele pentru aflarea adevărului nici nu mai vorbesc. Oamenii nu sunt lăsați să gândească prin mintea lor, nu mai au timpul fizic să verifice informațiile care li se oferă, gândirea critică dispare. Un slogan rostogolit face ca respectul care ni se datorează să nu mai existe, de vreme ce un întreg corp profesional este blamat.

Și lumea iese în stradă, dezinformată, fără a putea cunoaște adevărul. Așadar, nu doar noi avem o situație grea acum, Justiția în general, legea însăși se află în criză de limbaj, terminologia științei noastre se îndreaptă spre abstracția sociologică, a devenit din sintetică, descriptivă. Dreptul devine aculturat. Nu doar la noi, ci în tot Occidentul, legea nu mai are limpezime și sinteză. Un articol de lege, de exemplu, poate avea și zece rânduri, punctele și literele sunt imense, deși sunt simplu-enumerative. Or, pentru ca o lege să fie respectată, ea trebuie în primul rând cunoscută!

Astfel, voința legiuitorului devine întunecată, confuză, bizară, ne îndepărtăm de rațiunea legii astfel încât interpretarea rațională devine dificilă și locul acestei interpretări este luat de suspiciuni de clientelism. Și cum spun colegii noștri mai tineri: „suntem în ceață”. Asta ni se trage, la noi cel puțin, din modalitatea însăși prin care se desemnează grupurile de lucru care redactează proiectele. Acolo ar trebui numiți oameni de cercetare, savanți, profesioniști exemplari pe domenii specifice de legiferare. Pe vremuri se spunea că și pentru meseria de cizmar îți trebuie o calificare, numai pentru cea de a elabora legi nu. Lipsa de experți în acest domeniu este acută. Studiile de impact sunt simulacre, în fapt tematica unui act normativ trebuie bine analizată de către un juriu branșat, competent, care să cunoască necesitatea reglementării și impactul legii, posibilitatea reală de aplicare și consecințele sociale. Doar experiența și competența garantează valabilitatea extincției legilor, nu actul precar neanalitic și nici autoritatea modelului preluat din alte legislații. Se lucrează de parcă nu o facem pentru realitatea specifică nouă, ca picați de undeva de pe lună. Să nu mai spun despre conflictele constituționale, pentru că acestea mă dor pe mine cel mai tare. Prezența ubicuă și încrâncenarea politică au făcut, din păcate, să nu pot încheia proiectul meu de inimă: revizuirea Constituției.

Oricum ar fi, tensiunile politice din perspectivă principială nu au ce căuta în interogația intimă a profesionistului, fie el avocat, notar, procuror, judecător, asupra literei de lege. Și totuși se întâmplă la noi cu prisosință. Termeni ca justiție, dreptate, corupție, DNA, pușcărie, grațiere fac deliciul și istoria campaniilor electorale într-o manieră cert nedemocratică. Suntem vinovați? Suntem!

CONCLUZII DE FINAL

Se schimbă lumea, se schimbă limbajul dreptului, se înnoiesc generații, dar eu nu mă consider scos din uz sau expirat. Comunic la fel de bine și cu cei vechi și cu studenții mei nou-nouți și cu tineretul din profesie. Tot cred cu putere în vocație, pasiune, studiu individual metodic, cred că este folositor și benefic dialogul interior și meditația asupra originii și istoriei legilor lumii. Îmi doresc ținută și cultură juridică, disciplină și colegialitate. Eu rămân sedus de robă, cu toate acestea, până la capăt.

Av. prof. univ. dr. Ioan Chelaru
Vicepreședinte UNBR