705 citiri

Seducția robei, reflecții despre vocație (V). Declinul elitelor și responsabilitatea socială a avocaturii

ESSENTIALS-Lucian-SauleanuToți cei care activăm de câteva decenii în avocatură am putut observa, în ultimii ani, o schimbare treptată a atitudinii societății față de profesia noastră. De unde, pe vremuri, avocatul, preotul, medicul sau profesorul erau cele mai respectate persoane într-o comunitate, de la un timp au ajuns să fie prea des blamate. Ce se întâmplă cu lumea asta de s-a întors împotriva acestor categorii profesionale? M-am tot gândit care sunt cauzele și cum am putea să ne redobândim (adaptăm?!) poziția într-o societate total schimbată.

Ideea de a scrie public câteva gânduri despre acest subiect mi-a venit după istorica vizită a Sanctității sale Papa Francisc în România, dar și lecturând cu deosebit interes o carte, ”Viitorul libertății”, scrisă de un cunoscut autor american, Fareed Zakaria. Acesta din urmă face o analiză profundă a cauzelor care au dus la distrugerea și declinul elitelor, acordând un capitol special breslei avocaților. Poate veți spune că nu putem compara România cu SUA. Cred că într-o lume globalizată, trendurile dintr-o țară atât de puternică se extind în toată lumea. Și dacă observăm ce se întâmplă cu avocatura atât în țările de drept anglo-saxon, cât și în cele de drept continental, vom descoperi multe similarități, întrucât culturile tind să se mixeze. Or, așa cum spuneam recent într-o altă comunicare publică, starea justiției și implicit a avocaturii depind de cultura unui popor la un moment dat.

Despre avocați, Zakaria spunea, constatând o realitate universal valabilă, că în trecut „formau o elită privilegiată, dar preocupată de interesul public. În fiecare orășel al Americii, ei erau cetățeni de frunte care contribuiau la construirea unor muzee și spitale, formau instituții civice și făceau parte din administrația de orice nivel”. Sună cunoscut și pentru noi, nu-i așa? Dacă ne gândim câte nume de avocați români găsim astăzi pe plachetele edificiilor din patrimoniul cultural sau la contribuția avocaților la Marea Unire și, în general, în momentele cheie ale istoriei, ne putem da seama de ce erau atât de bine văzuți în societatea românească.

În ce privește cauzele declinului, autorul citat mai sus este de părere că domeniul juridic a sucombat în fața comercializării acestuia și eu cred că există o serie de aspecte care au făcut ca avocații să nu mai aibă timpul necesar pentru a se dedica și vieții publice. Și mai spun că statutul avocatului, codul de comportament foarte strict nu reprezenta o cauză, ci un efect al modului în care își duce viața.

Într-adevăr, comercializarea avocaturii, determinată inclusiv de reglementări sau decizii ale instanțelor europene, concurența acerbă, mai nou și cu alte profesii, care tind să intre pe domeniul rezervat numai avocaturii, au scăzut standardele etice și odată cu aceasta, în mod implicit, și prestigiul avocatului în societate. Pe de altă parte, ce avocat mai are timp să se ocupe de treburi publice, când aleargă de la o instanță la alta și nu-și poate planifica timpul pentru că nu știe când îi va fi strigată cauza, când niciodată orele bifate nu sunt suficiente, în contextul tarifării orare tot mai răspândite.

Instantaneitatea lumii moderne, necesitatea unui răspuns imediat în orice situație, ne face să intrăm pe pilot automat și cuvântul ”pro bono” ajunge să fie chiar înfierat de avocați hăituiți de atâtea ore de muncă prea puțin răsplătită.

Justiția însăși alunecă spre privatizare prin promovarea mijloacelor alternative de soluționare a conflictelor, în scopul degrevării ei pentru că nu mai face față numărului de dosare.

Lipsa tot mai acută de timp ne face să devenim mai puțin sensibili la nevoile altora, responsabilitatea socială, care în trecut reprezenta o ideologie, devenind doar un concept de marketing sau, culmea (?!), o condiție pentru cotarea la bursă.

Cu riscul de a deveni nepopular pentru unii, îmi păstrez credința că responsabilitatea socială, incluzând, printre altele, și avocatura pro bono, ar aduce un imens serviciu profesiei și că din puținul pe care l-ar da fiecare, după posibilități, s-ar putea obține beneficii, inclusiv de imagine, pe termen lung.

Așa se explică de ce am considerat necesar și folositor profesiei să susțin Apelul Comisiei Permanente a UNBR ”Pledoarie pentru avocatura pro bono”. În preambulul acesteia scrie că față de situația generală a societății românești este nevoie de un efort hotărât pentru a facilita accesul la justiție prin activitatea pro bono desfășurată de avocați, pentru a consolida angajamentul avocaților față de îndatoririle de interes public ce revin profesiei de avocat. Motivația pentru standardele și practicile pro bono ține de tradițiile juridice … devenite, din păcate, istorie … ale profesiei de avocat din România, serviciul juridic pro bono fiind strâns legat de responsabilitatea socială a profesiei de avocat.

Deci, dacă vrem să redevenim „cetățeni de frunte” ai societății, așa cum eram odinioară, cred că trebuie să ne asumăm și responsabilitatea socială. Campaniile publicitare de promovare ale breslei sau ale avocaților individuali nu sunt suficiente dacă nu sunt însoțite de gesturi, chiar sacrificii pentru a veni în ajutorul cetății și al oamenilor aflați în nevoie. Asemenea gesturi ne-ar face să recâștigăm încrederea, să relaționăm mai mult cu comunitatea și cred că așa ne-ar merge mai bine și în plan economic. Dacă trăim izolați, între birou și instanțe, izolați vom fi și de oameni.

În afară de avocatura pro bono, cred că trebuie să ne impunem prin forța argumentelor, nu prin provocarea de scandaluri publice, cum se obișnuiește azi în toate mediile. Aceasta înseamnă să fim prezenți la elaborarea legislației, să participăm mai activ la procesul de adoptare a acesteia, pentru că ne așteaptă vremuri grele, dacă e să ne uităm la tendințele europene de dereglementare a profesiilor liberale. Atunci chiar nimeni nu va mai putea susține profesia, pentru că statutul nostru va fi ca al oricărui SRL.

Și când spun asta, nu mă refer numai la legislația privind reglementarea profesiei, mă refer și la implicarea efectivă, indiferent de opțiuni și simpatii politice, la elaborarea și promovarea unei legislații moderne și necesare în toate domeniile vieții sociale, inclusiv la revizuirea Legii fundamentale.

Citeam zilele trecute un punct de vedere al unui tânăr coleg, Decanul unui Barou din Ardeal, apreciat de mine ca unul din vârfurile noului val de avocați implicați în viitorul profesiei. Acesta, vorbind despre nevoia implicării, se referea la cei câțiva colegi avocați parlamentari și parțial, la activitatea efectivă a acestora… considerând-o pozivă.

Prea puțini și prea puțin…distinse și drag coleg, câțiva între câteva sute de parlamentari … Eu cred că ar trebui să fie măcar câteva zeci și de aceea, de ani de zile, am pledat pentru implicare și pentru responsabilitate, chiar dacă ești avocat și chiar dacă trebuie să îți asumi o serie de riscuri, inclusiv profesionale.

Știu, statutul nostru este indisolubil legat de respectarea deontologiei profesionale, care spune că avocatura este profesie de interes public. De aici cred că trebuie să pornească toate demersurile noastre pentru a ne redobândi prestigiul de altădată. Asta nu înseamnă să fim cu ochii la trecut, ci să ne păstrăm deontologia în noile contexte și într-o viziune de perspectivă, pentru că este cea care ne diferențiază și ne poziționează în societate prin dedicație față de aceasta și onestitate.

* Aceasta a fost epilogul seriei SEDUCȚIA ROBEI – Reflecții despre vocație

Av. prof. univ. dr. Ioan Chelaru
Vicepreședinte UNBR