1,300 citiri

Profesorul Marin Voicu la 75 de ani

Alina Matei
Alina Matei
Marin Voicu
Marin Voicu

Alina Matei: Multumesc, stimate domnule Profesor, pentru timpul acordat JURIDICE.ro. Fiindca foarte multi ani ati fost judecator, Va intreb daca magistratura v-a chemat pe dumneavoastra sau dumneavoastra v-ati dus catre ea?

Marin Voicu: Fac parte din promotia de absolventi – 1967, a Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, personalizata ca “Promotia Beleiu”, datorita colegului nostru, “Motul” Gheorghe Beleiu – seful de promotie si, apoi, o proeminenta figura universitara, urmas merituos al marilor nostri profesori: Acad. Tudor Popescu, Acad. Ion Filipescu, Acad. Traian Ionascu, Savely Zilberstein, Constantin Tomulescu, Ioan Ceterchi, Constantin Statescu, Ilie Stoenescu, Grigore Geamanu, s.a.

O generatie de simpli licentiati in drept, fara a fi, inca, juristi (precum ne atentiona, repetat, prof. Traian Ionascu), care, insa, isi trageau obarsia, in mare parte, de la tara, venind in capitala, din toate zarile si zonele patriei, sa se scoleasca si sa izbandeasca, astfel, in viata.

Fiind singur la parinti (tatal meu era muncitor dogar, iar mama casnica, in Constanta) am dorit un post in orasul meu de la malul marii. Asa am fost repartizat (in ordinea mediilor celor 5 ani si de la licenta) ca judecator stagiar la Constanta, unde am ramas aproape 35 de ani (1967-2001), indeplinind si functiile de vicepresedinte si presedinte al Judecatoriei Constanta (1973-1985), vicepresedinte si presedinte al Tribunalului Constanta (1985-1993) si presedinte al Curtii de Apel Constanta (1993-2001).

Promotia mea a detinut aproape jumatate din mandatele primelor doua CSM-uri (1993-1999), dar si functiile de presedinti de sectie la Curtea Suprema de Justitie, precum si cele de secretari de stat la Ministrul Justitiei, sau, chiar, de ministru al justitiei, prin Gavril Iosif Chiuzbaian.

Promotia mea s-a aflat in primele randuri ale Almei Mater prin profesorii universitari Filipas Avram, Daniela Marinescu, Gheorghe Beleiu, Valer Dorneanu si Marin Voicu.

Promotia mea a dat si primul judecator in numele Romaniei la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Marin Voicu), si pe Presedintele in functie al Curtii Constitutionale, prof. Valer Dorneanu.

Am fost aproape 40 de ani slujbas credincios al profesiei de judecator, cultivata in spiritul onest si umil al onoarei “dreptului de a nu avea drepturi”, pentru a fi dedicat intru totul, dar, numai in masura vocatiei individuale certe de a fi judecator, misiunii de a judeca si de a decide asupra drepturilor naturale si a celorlalte drepturi si libertati fundamentale ale omului si a destinelor fiintei umane.

Formarea si cultura din facultate, in anii 1960, sub atenta grija a marilor profesori, cu antecedente academice interbelice, a constituit fundamentul pe care s-a construit cariera mea de judecator (1967-2005) sub indrumarea teoretica-practica si umana a “batranilor” judecatori, in functie, de la Tribunalul Constanta.

Am inteles in acei ani si mi-am consolidat ulterior, dupa anii ’90, cand am exercitat functii onorante in “Casa justitiei” – presedinte al Curtii de Apel Constanta, judecator la ICCJ, membru in CSM (2 mandate consecutive) si judecator la CEDO – optica experimentata asupra carierei obiective a profesiei mele, intemeiata in mod esential, pe vocatia, certificata de practica, de a indeplini misiunea/functia de judecator.

Mi-am realizat aceasta misiune (si nu doar am functionat) cu onoare si deplin respect pentru conditia umana, timp de 18 ani la Judecatoria Constanta (1967-1985), 8 ani la Tribunalul Constanta (1985-1993), 8 ani la Curtea de Apel Constanta (1993-2001), 5 ani la ICCJ (2001-2005) si 3 ani la CEDO (1996-1998), ceea ce mi-a legitimat si cariera de cadru universitar, precum si experienta de la Institutul National al Magistraturii, ca membru in Consiliului Stiintific si ca formator.

In toti acesti ani am inteles ca in greaua si frumoasa opera de infaptuire a actului de justitie, judecatorul este centrul vital al vietii judiciare, in jurul caruia graviteaza ceilalti participanti la proces si la activitatile conexe, misiunea lui avand un impact major si direct asupra destinelor partilor, a drepturilor si libertatilor lor fundamentale.

Am avut permanent credinta ca in “panteonul” instantei de judecata, judecatorul trebuie sa fie acel “misionar”, independent si impartial, care sa creeze premisele esentiale pentru ca “spaima sa fie transformata in speranta”; judecatorul – om sa asculte, cu rabdare, partile, sa fie un exemplu de urmat pe “scena” reala a justitiei, iar certificatul sau de incredere deplina a justitiabililor sa reflecte cele trei misiuni majore: judecatorul in sala de judecata, in hotararea judecatoreasca si in viata sociala.

Pe acest fundament, continui sa sper ca in strategia CSM si in practica INM se militeaza pentru formarea judecatorului uman, destinat misiunii sacre de a-i judeca pe semenii lui, adica, in principal, judecator pentru justitiabilii romani si nu pentru “export” sau judecator pentru drepturi iluzorii.

Alina Matei: Faptul ca ati ajuns judecator la Inalta Curte de Casatie si la Curtea Europeana a Drepturilor Omului este o incununare a activitatii dumneavoastra sau un destin frumos, munca avand rolul ei in oricare dintre alegeri?

Marin Voicu: In viata, vocatia, talentul, daruirea perseverenta si energica, atasamentul deplin la valorile umaniste nu pot acoperi integral cerintele afirmarii. Sansa, contextul social si profesional, dar, mai ales MUNCA si aprecierea celor apropiati, sustin eficient punerea in valoare a acestor insusiri meritorii.

Eram judecator de cariera de aproape 30 de ani, Presedintele Curtii de Apel Constanta, doctor in drept civil, profesor asociat la Universitatea „Ovidius” din Constanta, membru, reales, de Parlament, in CSM (1993-1999), in primavara anului 1996, cand am fost onorat de Guvernul Romaniei cu desemnarea pe locul 1 in lista de 3 candidati, impreuna cu marele si regretatul profesor Ion Deleanu si colegul Viorel Anghel, pentru alegerea judecatorului roman la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Astfel, la 26.09.1996, Adunarea Parlamentara a CE, dupa 3 ani de la aderarea Romaniei la CE (7.10.1993), a decis alegerea mea in functia de judecator la Curte, cu un mandat de 9 ani, fiind primul judecator roman la o instanta europeana.

Alina Matei: Care era vocea unui judecator la ICCJ in acea vreme? Cum erau colegii dumneavoastra atunci? Ce modele aveau? Si care ar trebui sa fie acum?

Marin Voicu: Dupa cum ne arata prestigioasa revista, „Pandectele Romane” (1921-1939), condusa de Acad. prof. C. Hamangiu, instanta suprema, ICCJ, exercita functiile recursului in casatie, precum si pe cele de instanta de control al constitutionalitatii legilor, avand un inalt prestigiu institutional si profesional.

Consilierii de casatie, toti judecatori de scaun, erau personalitati ale vietii juridice, unii dintre ei avand o frecventa intensa in paginile „Pandectelor Romane” si in celelalte publicatii de specialitate.

Figura centrala a casatiei interbelice romane, a fost insa, Acad. Prof. Andrei Radulescu, presedintele ICCJ, si, totodata, Presedintele Academiei Romane al carui nume il poarta astazi Instititul de Cercetari Juridice a Academiei Romane.

Si in anii ’70, Tribunalul Suprem era instanta foarte respectata, deciziile sale de indrumare fiind de o inalta tinuta stiintifica si jurisprudentiala, marcate de judecatori prestigiosi, precum profesorii nostrii de la Facultatea de drept din Bucuresti: Ilie Stoenescu – procedura civila, Constantin Statescu – drept civil, Presedintele Tribunalului Suprem si, apoi, Ministrul Justitiei (1977-1980).

Noua Curte Suprema de Justitie a fost organizata ca instanta de recurs si de justitie (penala) in cadrul constitutional stabilit prin Constitutia din 8.12.1991 si imbunatatit, dupa revizuirea din oct. 2003 a Constitutiei.

La revizuire in instanta suprema functionau judecatori cu o indelungata experienta judiciara (25-35 ani), unii avand si titluri universitare, eu fiind onorat de acesti colegi, responsabili de misiunea de judecator.

Din pacate, in mandatele prezidentiale 2004-2014, s-a realizat o adevarata epurare a instantei supreme, prin pensionarea prematura a peste 90% din judecatorii aflate in deplina „forma” profesionala in baza noii Legi nr. 303/2004, si au fost adusi direct in functia de judecator la toate sectiile, indeosebi la sectia penala, procurori care nu au exercitat niciodata aceasta nobila misiune de a judeca pe semeni (Eu am incetat exercitarea acestei functii, prin pensionare anticipata la 01.10.2005, cu 9 ani inainte de varsta legala de pensionare).

Asa cum am mai relevat in paginile JURIDICE.ro, instanta suprema, o perioada semnificativa de timp, a fost condusa de reprezentanti ai Ministerului Public (presedinti de sectie civila, comerciala, penala si presedintele ICCJ), ceea ce explica declaratiile de devotament si parteneriat ale presedintei ICCJ la bilanturile DNA, precum si slabirea substantiala a increderii justitiabililor si a profesionistilor in instanta suprema, „legata strans”, precum un „cordon ombilical” de capul puterii executive bicefale.

Dupa cum se stie, modificarile/completarile la „legile justitiei” si dezbaterile pubice NU au produs o restructurare a organizarii, competentei si functionarii ICCJ, spre a se putea constitui intr-un model judiciar pentru celelalte instante si a se preveni anumite decuplaje de la rolul si functiile sale constitutionale.

Alina Matei: Dar justitia din Romania pe care drum este ea acum? De multe ori, vorbind despre justitie, se are in vedere doar o parte – magistratii, in timp ce destinatarii ei – cetatenii, nu neaparat ca sunt uitati sau ignorati, dar se trece cu vederea destul de repede peste acestia. Cand se va zabovi in principal asupra lor?

Marin Voicu: Prin „JUSTITIE in Romania” intelegem, in mod evident , conform art. 124 si 126 alin. (1) din Constitutie, „Inalta Curte de Casatie si Justitie si celelalte instante judecatoresti stabilite de lege” si „infaptuirea justitiei in numele legii, unica, impartiala si egala pentru toti”, de catre „judecatori independenti” si care se supun numai legii”.

Intrebare aceasta are, de fapt, ca obiect, un complex de elemente de ordin istoric, framantari de actualitate si instalarea unei anumite „neguri” in starea justitiei pe viitor.

Legislativ, din 1992, prin Legea nr. 92 pentru organizarea judecatoreasca, s-a indus o confuzie grava intre functia de procuror si misiunea de judecator, care s-a amplificat prin Legile nr. 303 si 304/2004, generand in societate efecte, total nocive, cu privire la intelegerea mecanismului real (si istoric) de infaptuire a justitiei.

Desi, prin Legea de revizuire a Constitutiei, din octombrie 2003, s-a realizat in ordinea constitutionala o separare clara a statutului procurorilor, fata de cel al judecatorilor, prin Legile nr. 303 si 304/2004, s-a nesocotit aceasta ordine constitutionala, reglementandu-se la un loc statutul si cariera celor doua profesii, ceea ce a produs confuzie asupra notiunilor de justitie, de infaptuire a justitiei, care apartin exclusiv judecatorului (art. 124-126 din Constitutie).

Din pacate, sub presiunea politica externa si interna, dar, mai ales, a reactiei, in necunostinta de cauza, a unor grupuri de interese si a atitudinii veleitariste exprimata de unele organizatii profesionale, aceasta separatie reala si efectiva a celor doua profesii nu s-a reusit.

Unii procurori, in frunte cu acei „conducatori emeriti” din Ministerul Public au afirmat, repetat, ca sunt „magistrati”, ca infaptuiesc justitia, desi nu fac parte din puterea judecatoreasca, fara a fi readusi in ordinea constitutionala de autoritatile competente, in special de CSM – garantul independentei justitiei.

Am elaborat, in perioada 2017-2019, trei volume de articole, note si comentarii sub titlul „Starea justitiei”, in care m-am exprimat, cu experienta mea de judecator de cariera timp de aproape 40 de ani si de membru al Baroului timp de 14 ani, in numeroase evaluari si diagnostice asupra celor trei legi „ale justitiei”, cat si asupra calitatii normative a codurilor – civil, penal, de procedura civila si de procedura penala – toate adoptate prin asumarea raspunderii sau, chiar, tacit de Parlamentul Romaniei (Codul penal si de procedura penala au fost „macelarite” de Curtea Constitutionala?!).

Relevanta este, insa, starea de fapt adevarata privind infaptuirea si functionarea justitiei, precum si realitatea grava din activitatea parchetelor, care releva un tablou negativ, in detrimentul unei justitii a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului (ex. de 15 ani Romania se afla pe podiumul statistic – locul 3 – al CEDO).

Dezbaterile publice necalificate sau empirice, din ultimii 2 ani, privind Justitia, incluzand in mod informal si incorect si Ministerul Public, au fost marcate de aprecieri formulate “naiv”, in necunostinta de cauza ori cu vadita rea credinta, de la cel mai inalt nivel in stat si chiar din interiorul asa-zisului “sistem” al justitiei, ceea ce a atras o accentuata diminuare a increderii in activitatea judiciara.

S-a trasat un “voal” negru peste intreaga viata judiciara cu exemple exclusiv din justitia penala, plina de “markeri” ai Ministerului Public, in conditiile in care CSM si administratiile instantelor judecatoresti nu au realizat o deplina baricada contra asaltului mediocritatii, imposturii si veleitarilor, care se pun la dispozitia unor “forte” extrajudiciare .

Cu toate acestea, in societate s-a mai clarificat structura reala a puterii judecatoresti, singura care infaptuiteste justitia si obiectul de activitate al Ministerului Public, potrivit cadrului constitutional al Romaniei, dar, mai ales, efectele “terapiei politico-administrative” a MCV-ului, devenit in utlimii 5 ani un evident instrument de control si punere la punct a administratiei statului nostru.

Nu poate fi calificata, apreciata si dirijata infaptuirea justitiei printr-un MCV limitat la justitia penala, cu obiect special de “lupa ierarhica imperativa” la dosarele penale judecate de ICCJ – Sectia penala, marcate de un cadru de cooperare ordonat prin Protocoalele secrete si executanti docili “in roba”, care si in prezent “defileaza” si aplica “la politique de couloir” (?!).

Nu MCV-ul a adus un plus de integrare juridica in UE, ci, in principal, cooperarea judiciara, cu referire speciala la utilizarea intensiva si curajoasa a procedurii chestiunii prejudiciale in fata CJUE, atat de ICCJ, cat, mai ales de curtile de apel si de tribunale, precum si sustinerea solutiilor instantelor prin invocarea frecventa a hotararilor CEDO, a deciziilor Tribunalului UE si ale CJUE, pe care le gasim citate in numeroase hotarari judecatoresti.

Totusi, functionarea justitiei ca serviciu public, ca “panteon al dreptatii” si ca model cultural al respectului Constitutiei si legii, stadiul modernizarii si informatizarii instantelor, al comunicarii si transparentei cu justitiabilii prezinta, inca, o stare precara, exemplul cel mai elocvent fiind starea si conditiile, total improprii, de la ICCJ, care nu poate fi considerata un model de lucru pentru celelalte instante judecatoresti.

S-a spus si tot se repeta ca este o problema lipsa de posturi de judecatori ori incadrarea insuficienta a instantelor, in raport de volumul mare si in crestere al cauzelor, cu referire speciala la cele din materiile nepenale.

Principalele cauze ale volumului mare privesc modul de reglementare a competentei, excesiva judiciarizare a relatiilor sociale civile neconflictuale, lipsa de interes pentru aplicarea eficienta a unor forme de pacificare a conflictelor interumane, de intarire a solidaritatii si loialitatii dintre persoane, ca fiinte umane responsabile si cu buna credinta.

Pe de alta parte, slaba celeritate, birocratia supradimensionata a circuitului judiciar, nivelul profesional mediu al personalului auxiliar de specialitate, utilizarea redusa a legaturilor in format electronic cu participantii la procesul civil, constituie tot factori frenatori ai calitatii actului de justitie.

Din situatia statistica a incadrarii instantelor cu judecatori, la 01.06.2019, publicata recent de CSM, rezulta ca sunt 4944 judecatori in schemele acestora, plus 125 la ICCJ, din care 4562 posturi ocupate, plus 119 la ICCJ, neexistand dezechilibre disproportionate intre curtile de apel, tribunale si judecatorii.

Din pacate, nu numai in Romania, justitiabilii raman cu un gust amar dupa fiecare proces, indiferent de calitatea avuta sau de solutia definitiva, datorita cadrului in care se infaptuieste justitia ca serviciu public, a conduitei personalului din instante si a unor avocati, a duratei excesive a judecarii cauzei (indeosebi la ICCJ in ultimii ani), a motivarii/nemotivarii hotararilor judecatoresti, producandu-se, deseori, situatii de umilire/injosire a partilor cauzei si a celorlalti participanti la proces. De ceva ani se tot afirma ca „marii uitati ai justitiei sunt victimele”, aceasta fiind si una din temele lansate de Societatea mondiala de criminologie din Canada, inca din anii 80, dar, nesolutiomata deplin in UE, lipsind raspunderea obiectiva a statului fata de victime.

Alina Matei: Ce inseamna a fi judecator azi in Romania din perspectiva dumneavoastra? Sunt judecatorii deosebiti? Legile, instrumentele principale de lucru pentru ei, asa cum este pianul pentru pianist, sunt cumva facute sa ii poata duce cu gandul ca sunt altfel? Am constatat in ultima perioada, cu parere de rau, ca tot mai multe onorarii de avocat sunt reduse de judecatori, chiar de cei de la Inalta Curte. O optiune pe care o prevede legea pentru judecatori este exercitata ca si cum ar fi o obligatie…

Marin Voicu: Sigur ca baza de criterii obiective si subiective pentru a accede in roba de judecator este in Legea nr. 303/2004, modificata si completata, in Codul deontologic, in actele internationale ale ONU si ale Consiliului Europei privind statutul si cariera judecatorilor.

Dar, daca privim in paginile din “Pandectele Romane” (1921-1939) editate si publicate sub conducerea Acad. Constantin Hamangiu, gasim profilurile judecatorilor, traditiile profesiei/misiunii de a infaptui dreptatea judiciara si persoane-model de judecatori.

Pe fond, ca vocatie, pasiune pentru dreptate, sacrificiu, rezistenta la tentatii, s.a., ilustrativa este “Rugaciunea unui judecator”, culeasa din literatura judiciara franceza (1921) si publicata in Pandectele Romane, de unde am preluat-o si am publicat-o in vol. III “Starea justitiei”, Ed. Universul Juridic – 2018 si pe JURIDICE.ro.

Trebuie sa accentuez ca notiunile de adevar si dreptate sunt si trebuie sa fie inseparabile, siameze.

Totusi, este obigatorie o distinctie intre adevarul obiectiv si cel judiciar, intre dreptate, ca si concept de viata interumana si dreptatea judiciara, consacrata intr-o hotarare judecatoreasca definitiva.

Pe de alta parte, un adevar judicar si o solutie de dreptate judiciara sunt privite din doua unghiuri opuse: cel ce castiga procesul le considera perfecte-adevar obiectiv si dreptate deplina, iar cel ce pierde, nedreptate si neadevar!

Un judecator este drept prin constiinta lui curata si dedicata infapturii justitiei, ca misiune unica pe care cel de Sus si societatea i-a incredintat-o, de a judeca pe oameni, pe semenii sai, dar si prin calitatea umana si profesionala a solutiilor sale.

El poate avea indoieli, incertitudini, dar este supus tot timpul legii, marilor principii ale dreptului, precum in dubio pro reo, in dubio contra fiscum, s.a., avand la dispozitie si regulile de interpretare juridica, stabilite de Codul civil si de jurisprudenta judiciara, dar si deciziile de principiu ale CCR si ale ICCJ, in cadrul tezaurului de jurisprudenta europeana al CEDO si CJUE.

NU textul de lege care consacra statutul si cariera judecatorului il poate decupla de la misiunea lui sacra constitutionala, ci factorii subiectivi inhibatori ai acestuia, precum lipsa de vocatie, de umanism, slaba pregatire profesionala, spiritul precar de dreptate, independenta/indiferenta fata de lege, experienta redusa si nepriceperea profesionala, diverse orgolii si stari veleitare s.a., vizibile la unii judecatori de la toate gradele de jurisdictie.

Alina Matei: Pe parcursul exercitarii/misiunii profesiei de judecator, ce se intampla cu juramantul pe care il depun judecatorii si procurorii (Jur sa respect Constitutia si legile tarii, sa apar drepturile si libertatile fundamentale ale persoanei, sa-mi indeplinesc atributiile cu onoare, constiinta si fara partinire. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!”, prevazut de Legea nr. 303/2003, art. 34 alin. 1)? Ce spatiu se creeaza intre magistrat si juramant? Mi-am adus aminte ca ati scris intr-un material pe ESSENTIALS ca judecatorii federali (din SUA) va spuneau ca odata cu juramantul in aceasta functie, dispare orice dependenta sau presiune, fiecare fiind liber deplin sa-si exercite misiunea.

Marin Voicu: Da, asa ne amageau judecatorii federali din SUA, in 1997, raspunzand la curiozitatile noastre. De fapt, mandria suprema a lor era faptul ca au fost numiti de Presedintii SUA (Reagan, Bush, Clinton, s.a.), iar mai apoi, subliniau ca in exercitarea functiei erau pe deplin independenti (oarecum, dar cu o exceptie relevanta la Curtea Suprema unde este de notorietate ca 4 judecatori sunt de orientare republicana si ceilalti 4 de orientare democrata, presedintele fiind cel care inclina balanta?!).

La noi, vad ca, de ceva vreme, in mandatele utlimilor doi presedinti, acest juramant de credinta se depune IN BLOC, de cei peste 120 de judecatori si procurori, absolventi anual ai IMN, in fata presedintelui Romaniei, prin citirea textului de catre seful de promotie, urmata de exclamatia corala „JUR” (?!), transformandu-l, astfel, intr-o formula administrativista, fara nicio emotie!

In viata judiciara, insa, judecatorul in roba, de regula, este temeinic conectat la paginile dintre copertile dosarului si la normele legale aplicabile spetei, la doctrina si jurisprudenta in materie.

Alina Matei: Experienta de judecator la Curtea Europeana a Drepturilor Omului cum ati caracteriza-o? Care este dreptul din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care e in asa fel construit incat e fara de schimbare?

Marin Voicu: Prof. Vincent Berger, cel mai longeviv slujbas al Curtii Europene (33 de ani), in cartea sa “Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului”, tradusa in limba romana si publicata in mai multe editii in Romania de IRDO, se intreaba, dupa atatia ani de existenta, ce este aceasta Curte, in care lucreaza de atata timp?, la care tot el raspunde: “Prima jurisdictie internationala de protectie a drepturilor fundamentale; interpretul Suprem al Conventiei; pamantul promis ce nu este atins, decat dupa un maraton de procedura sau ultima reduta a democratiei pe vechiul continent”.

Astfel, am cunoscut si eu Curtea Europeana, cu valorile si mentalitatile ei, in care m-am integrat, intensiv, intr-o buna masura si intr-un timp scurt, in principal, datorita formatiei primite in Facultatea de Drept din Bucuresti, de la marii nostrii profesori, dar si a experientei valoroase dobandite, ca judecator national, in cei aproape 30 de ani de meserie pana atunci.

O contributie relevanta la “alinierea” mea la standardele Curtii, au avut-o, insa, unii din reputatii judecatori ai acesteia, precum: L. Ed. Pettiti (de 18 ani judecator francez la Curte si autorul celui mai cunoscut tratat asupra Conventiei), prof. Rudolf Bernhardt (17 ani judecator german la Curte, vicepresedinte si presedintele Curtii, director de onoare la Max Planck – Heidelberg), prof. Carlo Russo (17 ani judecator italian la Curte), Alphons Speilman, (Luxemburg) s.a., carora le port recunostinta si un respect deosebit.

Am inteles, astfel, mai clar, spiritul promovat in acest inalt for judiciar, perseverenta si prudenta Curtii, credinta statornica in afirmarea valorilor Conventiei, actiunea energica si consecventa a jurisprudentei in a face din protectia drepturilor omului o garantie concreta si eficace si nu un drept generic si iluzoriu.

In acest spirit, marile tendinte ale jurisprudentei Curtii releva nevoia majora de inteligenta responsabila si umanism aplicat, de protectie reala si eficace a drepturilor fundamentale, pentru a putea raspunde sfidarilor epocii.

Pornind de la individualitatea cazurilor judecate, Curtea si-a intemeiat deciziile pe norme relative la securitatea juridica, increderea legitima, caracterul efectiv, responsabilitate, nediscriminare, si, in deosebi, proportionalitate si subsidiaritate.

In interpretarea Conventiei, Curtea a adoptat un caracter finalist, teleologic, intelegand sa faca o aplicare progresista, evolutiva, neincremenita la starea drepturilor si a obieceiurilor din 1950, dar tinand cont si de marile orientari juridice contemporane.

Aceasta Curte ne-a atras atentia ca viitorul Europei si, deci, al nostru, nu poate fi conceput altfel, decat prin afirmarea neingradita a personalitatii umane, fara a incuraja teza protectionismului exacerbat si unilateral al drepturilor si libertatilor omului, in dauna obligatiilor, pe care, individul, in mod natural, constitutional si moral, le are si trebuie sa le indeplineasca corelativ.

Jurisprudenta Curtii releva o noua etica democratica, ce nu se mai bazeaza doar de legitimitatea votului universal, ci si pe primatul drepturilor omului, pe independenta institutiilor publice fata de stat si, mai ales, pe constitutionalism.

Primele cauze contra Romaniei au urmat procedura preliminara la Comisia Europeana a Drepturilor Omului, care a sesizat si Curtea cu prima speta, privind statele din Europa centrala si de est, avand ca obiect aplicarea art. 1 (1) din Protocolul 1 aditional la Conventie (retrocedarea dreptului de proprietate), si a art. 6 (1) accesul liber la justitie si lipsa statutului de magistrat al procurorului, (cauza Vasilescu – 1997, solutionata prin Hotararea din 22.05.1998).

Din pacate, autoritatile romane competente nu au fost receptive la sugestiile primite, spre a preveni o hotarare drastica in aceasta prima cauza (Vasilescu), tinand seama, in principal, de faptul ca in sesizarea Comisiei se acredita teza postulatului pretorian – restitutio in integrum, care a surprins, chiar si pe cei mai experimentati judecatori ai Curtii (?!) si care au acceptat propunerea mea de inlocuirea ei cu teza in rem, ca fundament al raspunderii civile in natura sau prin echivalent echitabil.

Poate ca a fost mai utila pentru Romania opacitatea anumitor autoritati, caci, astfel, Curtea a trebuit sa adopte, prin hotararea Vasilescu, solutia, de principiu relativa la: “notiunea de bun si caracterele sale”, “speranta legitima a revendicarii”, “privarea de proprietate si formele sale”, afirmarea “principiului securitatii juridice, si mai ales, “natura juridica si caracterele functiei procurorului in raport cu puterea judecatoreasca”.

Datorita aceleiasi pozitii a autoritatilor noastre, cunoscuta si la Curte, au fost pronuntate, ca urmare a hotararii Brumarescu, sute de hotarari repetitive, in materia retrocedarii, iar in 2012 hotararea pilot Atanasiu s.a., ale caror efecte depline inca nu s-au produs in toate planurile: legislativ, executiv-administrativ, judiciar, iar dupa abrogarea recursului in anulare – iulie 2003, nu a fost pus in loc imediat un remediu national eficace si operativ, precum in celelalte State parti la Conventie.

Reforma mecanismului de control al aplicarii Conventiei, adoptata prin Protocolul nr. 11, a impus, din punct de vedere organizatoric, o noua Curte permanenta, asemanatoare celei de la Luxemburg, care obliga pe judecatori sa fie, exclusiv, ai Curtii, fara nicio functie nationala, limitand, totodata, varsta de exercitiu a functiei la 70 de ani.

Plecau, astfel, peste 2/3 din judecatori, fiind, oarecum, in pericol continuitatea tezaurului de jurisprudenta al Curtii.

Atunci eu exercitam in tara functia de judecator si de presedinte al Curtii de Apel Constanta, de membru al CSM si, totodata, de profesor universitar la Universitatea de Stat “Ovidius” din Constanta, ceea ce m-a impiedicat sa continui aceasta extraordinara “aventura” europeana.

Drept urmare, am depus la Grefa Adunarii Parlamentare o declaratie de abtinere si, totodata, de sustinere a colegului meu prof. Corneliu Barsan (aflat pe lista de 3 candidati depusa de Guvern – impreuna cu mine si un inalt functionar din Ministerul Justitiei), incetandu-mi, astfel, mandatul de judecator la CEDO la 31.10.1998.

Reusita experientei mele ca judecator european si marea satifactie data de aceasta onoranta demnitate, s-a datorat, in principal, asa cum sublinia R. Bernhardt, presedintele fostei CEDO, in cadrul ceremoniei de despartire, “experientei indelungate, de peste 30 de ani, numai ca judecator roman in instantele nationale”, dar si adaptarii eficiente la valorile acestei Curti”, care mi-au calauzit, in continuare, intreaga activitate profesionala, universitara si sociala.

Alina Matei: Cum vedeti evolutia Dreptului, a Justitiei?

Marin Voicu: Am cunoscut viata judiciara din instantele noastre, precum si adevarata realitate social-economica in care traiau si munceau dobrogenii, cu bucuriile si neimplinirile lor, fiind deplin atasat acestui spatiu carpato-danubiano-pontic (in care m-am nascut si scolit pana la Alma Mater).

In acesti ani am cunoscut si m-am bucurat de toata atentia si experienta lor profesionala si de viata unor oameni de toata fala, precum Nicolae Popovici, cel mai tanar presedinte de tribunal regional si, apoi, ministru adjunct de justitie (in tandem cu profesorul nostru Constantin Statescu) si procuror general al Romaniei in perioada 1979-1989, judecatorii exemplari Cornel Angelescu, Ghe. Batnareanu[1], Silvia Teodorescu, de la care am preluat, modelul lor profesional (de la studiul dosarelor, al doctrinei si jurisprudentei, la stilul si calitatea redactarii hotararilor si la buna purtare in pretoriul instantei si in societate).

Nu putini dintre colegii mei, din anii 1975-1985 au urmat cursurile postuniversitare, pe materii, la Facultatile de Drept din Bucuresti si Iasi, au participat la numeroase colocvii, seminarii si conferinte si au publicat articole, note sau comentarii in revistele noastre de specialitate, exercitandu-si responsabil si deplin independenti functia/misiunea de judecator, total SEPARATA de cea de procuror.

Dupa o scurta perioada de tranzitie institutionala si de autoselectare a personalului, prin Legea nr. 92/1992, s-a reglementat noua organizare judecatoreasca, in calitatea mea de membru al CSM (ales de Parlament) si de la 01.07.1993 de presedinte al Curtii de Apel Constanta, fiind deplin implicat in reforma reala institutionala si profesionala a justitiei.

Mi-am dorit permanent sa se produca o evolutie reala in calitatea legilor si in infaptuirea justitiei in Romania, ca „stat de drept, democratic si social, in care DEMNITATEA omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate” (art. 1 al. 3 din Constitutie), iar „respectarea Constitutiei, a SUPREMATIEI sale si a legilor este OBLIGATORIE” (art. 1 al. 5).

Justitia ca serviciu public si infaptuirea ei ca act de dreptate si echitate are un spirit si anumiti parametri de organizare si functionare conservatori, cadrul general al puterii judiciare fiind pastrat in sec. XX-XXI, in aproape toate statele Europei. Totusi, au fost parcurse etape importante in reformele initiate in Franta, Spania, Olanda, Germania, tarile nordice s.a., in acord cu anumite standarde internationale impuse de ONU, de Consiliul Europei, de UE dar si de jurisprudenta CEDO si CJUE.

Alina Matei: De ce credeti ca se doreste reducerea pensiilor magistratilor?

Marin Voicu: Pensiile de serviciu acordate judecatorilor si procurorilor, precum si ale personalului auxiliar din Autoritatea Judecatoreasca timp de 22 de ani (1997-2019) sunt reglementate prin dispozitiile Legii nr. 303/2004 privind statul si cariera acestor categorii profesionale si au fost reconfirmate recent de Parlament si de Curtea Constitutionala. Asupra acestor dispozitii nu s-au formulat obiectii de neconstitutionalitate, nici de Presedintele Romaniei si nici de ceilalti titulari ai dreptului constitutional de a sesiza CCR. De asemenea, reglementarea pensiilor de serviciu prin Legea nr 303/2004 (una din cele trei legi ale justitiei), care nu pot fi modificate prin O.G., NU a fost criticata in Avizele Comisiei de la Venetia si nici in Rapoartele anuale ale M.C.V.

Amestecarea arbitrara si cu rea credinta a titularilor pensiilor de serviciu mai mari de 7.000 lei, ca „masura fiscala” urgenta, fara nicio justificare obiectiva, sfideaza toate CRITERIILE constitutionale si legale privind statutele profesionale si regimul adecvat al salariilor/pensiilor judecatorilor si procurorilor.

Acest nou sistem de supraimpozitare, care se vrea introdus in Codul fiscal, printr-o OG, constituie un „produs fiscal” unicat si nemaintalnit in dreptul fiscal roman, care se infatiseaza ca o „derogare exceptionala”, contrara vadit principiilor consacrate in materie.

Abuzul puterii executive bicefale din anul 2000 a fost anihiliat de CCR prin Decizia nr. 20/02.02.2000 care a stabilit ca “acordarea pensiei de serviciu pentru cadrele militare si magistrati nu reprezinta un privilegiu, ci este justificata in mod obiectiv, ea constituind o compensatie partiala a inconvenientelor ce rezulta din rigoarea statutelor speciale carora trebuie sa li se supuna militarii si magistratii”, solutie in acord cu jurisprudenta.

Dupa 5 ani de la aceasta decizie, in prima parte a anului 2005, noul Guvern a reluat actiunea legislativa de “mutilare” a pensiilor magistratilor, vizand limitarea/ingradirea drepturilor de salarii, pensii si altor asemenea ori suprimarea unora, deja consacrate in 1992-1997, ceea ce a atras sesizarea, din nou, a Curtii Constitutionale de catre Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie si pronuntarea Deciziei nr. 375 din 6.07.2005, solutie de principiu, care consolideaza jurisprudenta sa anterioara, invocandu-se:
– incalcarea principiilor independentei si inamovibilitatii judecatorilor consacrate de art. 124 (3) si art. 125 (1) din Constitutie si de art. 6 (1) CEDO si
– incalcarea principiului neretroactivitatii legii prevazuta in art. 15 (2) din Constitutie.

Dupa alti 5 ani, prin Legea nr. 119/2010, din nou s-au abolit pensiile de serviciu ale judecatorilor si procurorilor, textele incidente fiind, iarasi, declarate neconstitutionale prin decizia CCR nr. 873/25.062010.

Acum, in acceasi obsesie de supunere a Autoritatii judecatoresti fata de puterea executiva bicefala, iar s-a produs, in acelasi mod, o „RECIDIVA” inacceptabila si total lipsita de loialitate a acestei forme de putere abuziva a statului de drept.

Alina Matei: Vreo tristete cu seminte in inima aveti?

Marin Voicu: Ma apasa uneori, accentuat in anumite perioade (precum in ultimii ani de cand Romania este stat membru in UE), starea de involutie a calitatii actului de justitie, ignorarea sau minimalizarea ideii de justitie, a justitiabililor ca fiinte umane si consacrarea unei practici administrativiste a judecarii dosarelor si nu a oamenilor.

Alina Matei: Lupte intre judecatori si procurori sunt? Sub aspectul puterii, desigur.

Marin Voicu: Din totdeauna, asa cum se releva in „Pagini de istorie judiciara”, intre cele 2 categorii profesionale au existat dispute teoretico-practice, manifestari de orgolii profesionale, cu deosebire in infaptuirea justitiei penale, ca efect al unor solutii date de instantele judecatoresti competente, care i-au nemultumit pe procurori.

Dar, niciodata, in cei aproape 40 de ani de execitare a functiei de judecator si in cei 14 ani de avocat in Baroul Bucuresti, nu am intalnit atatea energii negative la Parchetele din Ministerul Public, indeosebi la DNA, manifestate prin lipsa de loialitate fata de judecatori si diverse forme de presiuni necolegiale, pentru a se obtine solutiile urmarite, in acord cu finalitatile din Protocoalele, devoalate recent. De la varful Ministerului Public si al DNA s-a declarat repetat, si nu s-a contestat de corpul procurorilor si nici de CSM, ca „rechizitoriul este OPINIA procurorului”, iar decizia instantei de achitare este „OPINIA judecatorului”, acreditandu-se teza inexistentei raspunderii profesionale (?), ceea ce a secat substanta de incredere in infaptuirea justitiei penale.

Alina Matei: Dupa modelul dumnevoastra CEDO – incotro? va intreb Facultatile de Drept – incotro?

Marin Voicu: Privind catre viitor imi pun doua intrebari de fond. De ce sa aleaga un tanar astazi facultatea de drept si sa practice o profesie juridica?

Prietenul nostru prof. Valerius M. Ciuca de la Universitatea ‘”Alexandru Ioan Cuza”, din Iasi, primul judecator roman la Tribunalul de prima instanta al UE, de la Luxemburg, spunea, cam totul, intr-un interviu (CJ nr. 7-8/2011), in a defini aceasta optiune a tinerilor.

“Este laudabil ca tinerii persevereaza si, chiar, á contre coeur, cauta ceva nedeslusit in amfiteatrele noastre. Cauta o armonie intre norme si libertate, intre frumusetea vietii si indrazneala creatiei, intre eroismul tineretii si sapienta senectutii”.

Dreptul, devenind, o religie planetara, un templu laic al valorilor universale, exercita si aceasta atractie neverosimila catre formele de viata mai putin inefabile decat cele oferite de alte culturi de specialitate.

“Nu cred ca vor toti sa devina mari justitiari”, spunea profesorul Ciuca, “dar, din discutiile cu ei, am dedus ca dobandesc o modestie a pasilor mici, facuti cu tenacitate, catre un ideal ce urmeaza a fi slefuit; ei isi sculpteaza destinul profesional si nu-l obtin prometeic, precum in domeniile de mare expunere publica”.

Si eu cred ca tinerii care vin la “Drept” sunt cei care au semnat un ”armistitiu cu ideea de intelegere plenara a vietii” si din randul carora, cu timpul, se pot afirma mari juristi care vor da “substanta himerelor nenascande” si astfel, vor putea izbandi in lupta cu necunoscutul timpului ce va veni.

Ce va fi in primul secol al mileniului 3 si cum vor reusi tinerii sa supravietuiasca si sa convietuiasca cu buna credinta, in egalitate si in echitate?!.

Problema lumii prezente si viitoare este si va ramane supravietuirea si convietuirea umana, salvarea si reevaluarea fundamentelor civilizatiei: buna credinta, egalitatea, echitatea si justitia, prin anihilarea RAULUI istoric si actual care genereaza crima, tradarea, hotia si impostura.

Marele nostru poet national Mihai Eminescu, intr-un articol publicat la 17.08.1875, in cotidianul “Timpul” spunea ca: “Relele la romani sunt: statul viciat, capitalul si mita, partidele politice, saracia si coruptia, impostura, polarizarea sociala, guvernarea si administratia, falsul electoral si legile straine!”

Dupa 60 de ani, filozoful economist Petre Tutea, (in ziarul “Cuvantul” (30.01.1938), formula observatii similare: “Ordinea sociala a Romaniei actuale (1938) ii protejeaza pe acei murdari cuceritori de situatii, mereu create de aceleasi imprejurari, de averi cumulate prin destrabalarea “libertara”, permisa de “legile naturale”, cu concursul larg al strainilor, care doresc legi comode si incolore sub raport national. Sunt apologetii libertatii economice, stiind ca in regimul capitalist sunt liberi numai posesorii de capitaluri. Orice imbecil cu nume de circulatie mondiala, care aterizeaza pe meleagurile acestea cu cateva “idei comune” si cu un aparat de acaparare zdrobitor, se instaleaza confortabil si cuprinde nelimitat”.

In lucrarea sa “Cumpana Romaniei” publicata in 2014, reputatul economist dr. Calin Georgescu, presedintele CLubului de la Roma pentru Europa, fost director executiv al Centrului National pentu Dezvoltare Durabila din Bucuresti, face aceleasi constatari, ca si Eminescu, dupa 140 de ani, relative la “Starea natiunii romane”, “Asediul marilor corporatii”, “Retrocedarile barbare”, “Coruptia si saracia”, “Agricultura si taranul”, “Familia si romanii din afara granitelor” si altele.

In aceste circumstante istorice ale Romaniei si in contextul, deosebit de complex si complicat, european si mondial, dominat de globalizare, conflicte majore, terorism, coruptie si actiuni barbare, constatam ca sunt afectate structural, insasi, formele de civilizatie umana.

Nimic nu arata ca niciun conflict in curs nu va continua, ca si atentatele sinucigase sau teroriste, ca nu se vor adanci dezechilibrele si polarizarea sociala, somajul tinerilor, catastrofele naturale, epidemiile, razboaiele, exploziile de bule financiare, s.a.

Pe de alta parte, nu mai putem tolera ideea ca la noi “reflexul a inlocuit reflectia, ratiunea si afirmarea energica a vointei umane”.

Ce viata ne dorim? Oare este posibila o situatie contrara, mai optimista, atat pe plan intern, cat si international?

Cred totusi, ca aceasta generatie tanara, are vointa de a renaste si de a determina o noua abordare a vietii, a convietuirii umane, pentru ca fiecare sa-si ia in propriile maini viata, pentru prezent si pentru soarta generatiilor viitoare, intr-o deplina si sincera solidaritate umana, generata, in principal, de climatul promovat de Alma Mater.

Alina Matei: Un mesaj, va rog, pentru cititorii J.

Marin Voicu: Sa apreciem si, chiar, sa elogiem performantele colegiale ale clubului JURIDICE.ro, ca fiind cel mai „graitor” centru de publicistica juridica, cu o larga deschidere si disponibilitate fata de toti beneficiarii – scriitori si cititori -.

Acestora le doresc sa nu renunte la speranta in ideea de justitie, sa nu o transforme in spaima, increderea in justitie, ca si in oameni, in cultura si traditiile noastre, fiind unele din “VESTELE” salvatoare ale zilei de maine.

Alina Matei: Multumesc pentru ca ati stat de vorba cu mine.


[1] Imi staruie in minte vorbele dlui judecator Ghe. Butnareanu care, nu odata imi spunea, dupa sedintele de judecata la care ma asista, ori la invatamantul profesional/analiza solutiilor sau a practicii de casare “daca ai sa continui cu aceeasi temeinicie si sarguinta EU iti prevad un viitor profesional frumos, ai sa ajungi la instanta suprema”.