1,004 citiri

Posibile consecințe penale ale operațiunilor cu monede virtuale

Dacă ne uităm în legislația națională, constatăm că reglementarea trannzacțiilor cu monede vituale (criptomonede) lipsește cu desăvârșire, deși acest fenomen a avut în ultimii zece ani o dezvoltare extraordinară și face necesară o disciplinare. Se apreciază că, în prezent, există peste 2000 de monede virtuale, iar cifra afacerilor cu aceste instrumente de plată se situează undeva între 500-1000 de miliarde de dolari SUA.

Sunt cifre importante, care au atras atenția forurilor de reglementare și așa au început să apară primele reglementări supranaționale. În Europa există puține state care au legislație națională referitoare la criptomonede. Este vorba despre Franța, Malta și Marea Britanie, pentru teritoriul Gibraltar. Celelalte state din Europa aplică tranzacțiilor cu criptomonede dreptul comun (Austria), care este adaptat de la caz la caz.

La nivelul instituțiilor europene sau internaționale se constată o efervescență, orientată spre elaborarea de proiecte de acte normative menite să reglementeze domeniul tranzacțiilor cu monede virtuale. Un exemplu de act normativ de acest tip îl constituie Directiva a V-a referitoare la materia prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului, în cuprinsul căreia se vorbește despre posibilitățile de utilizare ale criptomonedelor (instrument de plată, modalitate de investiție etc.). Potrivit Directivei a V-a, au calitatea de entități raportoare și operatorii care prestează servicii ce implică monede virtuale.

Pe plan național, a fost adoptată Legea nr. 30/2019 prin care a fost modificat Codul fiscal, în cuprinsul căruia legiuitorul a introdus o nouă categorie de venituri, respectiv veniturile obținute ca urmare a tranzacțiilor cu monede virtuale. Noile dispoziții prevăd că impozitul de 10% se aplică asupra câștigului determinat ca diferență pozitivă între prețul de vânzare și prețul de achiziție, inclusiv costurile directe aferente tranzacției.

În materia acestor tranzacții, totul pleacă de la încredere, care se pare că a fost dată de tehnologia de blockchain și așa se discută despre viitorul foarte glorios al acesteia.

Prof. univ. dr. av. Mihai Adrian Hotca

* Opinie susținută în cadrul dezbaterii „Posibile consecințe penale ale operațiunilor cu monede virtuale”, ediția 306, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)