906 citiri

Detenția domiciliară ca măsură preventivă

1. Referitor la condiția negativă prevăzută de art. 218 alin. (3) C. proc. pen. – respectiv să nu existe suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune asupra unui membru de familie – în paleta largă de situații care pot fi aduse în discuție intră și cazurile privind condămnările definitive pentru infracțiuni de violență în familie. Folosind argumentul de interpretare logică a fortiori s-ar putea spune că legiuitorul a avut în vedere și condamnările definitive. Dar rostul acestei condiții este acela de a fi raportată la situația inculpatului din prezent, deoarece este posibil ca, între timp, inculpatul să nu mai aibă aceeași membri de familie. Putem întâlni și ipoteza următoare: o urmărire penală începută cu doi ani în urmă, lăsată în nelucrare, iar între timp inculpatul să-și fi reconfigurat familia. Funcționează condiția într-o astfel de situație? În toate cazurile, condiția trebuie analizată prin raportare la situația inculpatului contemporană verificării îndeplinirii condițiilor măsurii preventive a arestului la domiciliu. Nu contează atât ce relații de familie a avut inculpatul în trecut, cât care sunt relațiile de familie ale acestuia în prezent, adică la data analizării condițiilor arestului la domicilliu.

2. De lege ferenda, consider că legiuitorul ar trebui să reflecteze la oportunitatea reglementării detenției domiciliare ca măsură de individualizare judiciară a pedepsei, deoarece este necesar să existe o simetrie sau echivalență între măsurile preventive și mijloacele de personalizare a executării pedepsei. Măsura arestului preventiv și măsura controlului judiciar au corespondență în pedepsele privative de libertate și, respectiv, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în timp ce arestul la domiciliu nu are o măsură de individualizare echivalentă. Alte state, precum Italia, Cehia, Slovacia, Portugalia etc., reglementează, alături de alte pedepse sau sancțiuni penale, pedeapsa detenției domiciliare. Și la noi arestul la domiciliu ar putea fi introdus sub cel puțin două forme de personalizare a pedepsei. Prima dintre acestea ar fi ca măsură de individualizare a executării pedepsei, iar a doua ca măsură de individualizare ulterioară executării unei părți a pedepsei cu închisoare, înainte de liberarea condiționată, pentru facilita trecerea progresivă de la regimul specific unui penitenciar la cel din afara acestuia.

Prof. univ. dr. av. Mihai Adrian Hotca

* Opinie susținută în cadrul dezbaterii „Detenția domiciliară ca măsură preventiv”, ediția 313, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)