1,361 citiri

Sărutul: între dragoste și ură… la CEDO

Nu, să nu cumva să credeți că scriu despre Sărutul lui Rodin, o capodoperă, care dezvăluie privitorului frumusețea uniunii dintre un bărbat și o femeie, sărutul în care cei doi se contopesc. Sculptura, de o frumusețe rară, reprezintă cuplul de amanți din Divina Comedie a lui Dante, Francesca de Rimini și cumnatul ei, Paolo Malatesta. Când soțul Francescăi îi suprinde pe cei doi amanți sărutându-se, în furia lui îi ucide iar cei doi ajung în Infern din cauza adulterului. Dacă aș fi avut răbdare să-i caut la ”Poarta Infernului„ după fiecare numărătoare începută dar nesfârșită, poate i-aș fi găsit! Nu este nici despre ”Sărutul” lui Brâncuși, nici despre o altă poartă, ”Poarta Sărutului”. Dar este tot despre artă.

O fotografie cu un sărut între doi homosexuali, postată pe Facebook pentru public, a generat o speță interesantă la CEDO[1]. Chimia dintre cei doi gay, afișată public pe o rețea de socializare, a agitat hormonii unor privitori virtuali. O dată declanșată furia, comentariile celor furioși au început să se rostogolească pe zidul virtual. Și așa, de la chimia iubirii s-a ajuns la chimia furiei pe Facebook, apoi la chimia urii la CEDO.Multă chimie în speța asta de drept! Dar și multă matematică!

1. Dragostea

La 8 decembrie 2014, dl. Pijus Beizaras (primul reclamant, născut în 1996), elev la Liceul de Arte Aplicate din Kautas, a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie în care se sărută cu dl. Mangirdas Levickas (al doilea reclamant, născut în 1995), student la Teologie la Vytautus Magnus University din Kaunas. Imaginea era accesibilă ”publicului”, nu doar ”prietenilor”. Reclamanții au intenționat să anunțe public începutul relației dintre cei doi. Altfel spus, toată lumea din spațiul virtual afla despre viața lor privată, despre exclusivitatea relației, adică el este cu el și al lui și el este cu el și al lui. Presupun că s-au sărutat dintr-o dragoste sinceră.

Potrivit reclamanților, imaginea cu sărutul devenit virală în mediul online și a primit peste 2.400 de ”Like” și peste 800 de ”comentarii”. Cifrele, numerele contează pentru… validare! De asemenea, aceștia au susținut că majoritatea comentariilor online au avut ca scop incitarea la ură și violență împotriva persoanelor LGBT în general, în timp ce numeroase comentarii au amenințat direct solicitanții personal. Comentariile postate conțineau următoarele cuvinte și expresii : ”poponari”, ”ar trebui să fiți castrați sau arși”, ”perverși”, ”sper să vă fie capul zdrobit când veți merge pe stradă”,”gunoi”, ”la camera de gazare cu voi”, ”poponarul dracului, să arzi în iad”, ”ardeți, naibii, în iad”, ”nenorociți de gay, ar trebui să fiți exterminați”, ”vă cumpăr o călătorie gratuită în luna de miere la crematoriu”, ”„ești terminat”.

La 9 decembrie 2014 fotografia a fost re-postată de LGBT-friendly Vilnius (o organizație care susține drepturile persoanelor LGBT) pe pagina sa publică de Facebook cu următorul comentariu:

Doi tineri, care locuiesc în Kaunas – Pijus și Mangirdas – au provocat astăzi o mare agitație pe paginile de Facebook lituaniene, provocând un număr imens de „like-uri”, „share-uri” și comentarii pline de ură… De ce? Motivul este simplu: un sărut. Nimic mai mult, nimic mai puțin.

I-am întrebat ce a determinat alegerea lor de a face publică această frumoasă fotografie. Iată răspunsul înțelept al lui Pijus: „Sperăm că poate o persoană singură, care este condamnată de alții, va vedea această fotografie și nu se va mai simți singură. Poate, [stând] pe acoperișul unei case sau pe marginea pervazului sau a balconului, el sau ea se va muta într-un loc mai sigur, unde nimic nu-l va amenința și viața lui nu va fi doar o statistică.”

Mulțumesc Pijus, și mulțumesc, Mangirdas! Curajul tău inspiră și dă speranță.

Să ne exprimăm sprijinul, împărtășind [linkul către postarea care poartă fotografia] și exprimându-ne părerea”.

La 10 decembrie 2014, Asociația LGL a distribuit fotografia și a postat public pe pagina sa de Facebook următorul mesaj:

„Suntem fericiți de vitejia acestor tineri. Acum au nevoie de sprijin – mai mult ca oricând – aici pe Facebook, dar și în viața lor de zi cu zi. Deci, este doar un sărut? Care este reacția lituanienilor care evită să fie etichetați ca homofobi? Vă rugăm să acordați atenție opiniilor exprimate în comentarii.”

La data de 12 decembrie 2014, Asociația LGL a declarat într-o postare publică pe pagina sa de Facebook:

„Homofobia urmărește nu numai comentarii anonime pe portalurile de internet, ci și pe Facebook, unde oamenii postează sub numele lor adevărate. Am făcut cum am spus că vom face: comentariile cele mai grave și autorii lor au fost deja denunțați instituțiilor de aplicare a legii. Exprimă-ți opinia respectuos si responsabil…

Sunt mii de comentarii și mii de oameni care le fac. Nu-i poți prinde pe toți, dar nu acesta este scopul nostru. Este mai important să arătați societății că [formularea unor astfel de comentarii pline de ură] este împotriva legii și că ura nu poate fi tolerată.”

Acum mă întreb: s-or fi sărutat de dragul lor sau de dragul propagandei?

2. Ura

La 10 decembrie 2014, ambii reclamanți au depus o cerere scrisă la Asociația LGL,din care făceau parte în calitate de membri, solicitându-i să sesizeze, în nume propriu, Parchetul General, cu privire la comentariile de ură lăsate sub fotografia postată pe pagina de Facebook a primului solicitant. Ei au considerat că aceste comentarii nu numai că sunt degradante, aducând atingere demnității lor și incitând la discriminare, ci și „incitau la violență și tratament fizic violent”. Prin urmare, comentariile au provocat teamă persoanelor homosexuale în general, cât și reclamanților în special. Reclamanții au apreciat că acestea sunt fapte penale care ar trebui investigate de parchet. În cadrul cererii lor, ei au motivat că alegerea lor ca Asociația LGL, organizație neguvernamentală care apără interesul public, să acționeze în numele lor se baza pe opinia reclamanților conform căreia sistemul juridic lituanian nu oferă garanții procedurale suplimentare presupuselor victime ale unor crime de ură homofobică. De asemenea, reclamanții au arătat că s-au temut de represalii din partea autorilor comentariilor online în cazul în care ar depune personal la parchet o asemenea plângereTotodată, au crezut că, dacă ar depune o plângere personală, aceasta nu va fi tratată serios de către oamenii legii.

Astfel, la 12 decembrie 2014, Asociația LGL a depus o plângere la parchet, solicitând inițierea unei proceduri penale cu privire la 31 de comentarii publicate pe pagina publică de Facebook a primului reclamant. Plângerea a fost depusă pe baza articolelor 170 §§ 2 și 3 din Codul penal („Incitare împotriva oricărui grup național, rasial, etnic, religios sau alt grup de oameni” – și a articolul 19 § 1 (3) din Legea privind furnizarea de informații publicului, care interzice publicarea în mass-media a informațiilor care incită la ură sau violență împotriva unui grup de persoane din cauza orientării lor sexuale. În motivarea plângerii s-a arătat, cu privire la comentariile în cauză, că au ridiculizat și exprimat disprețul față de persoanele cu orientare homosexuală, precum și că au provocat discriminarea, ura și violența împotriva lor. De asemenea, Asociația LGL a adăugat o copie tipărită a fotografiei în cauză și comentariile postate.

La 30 decembrie 2014, un procuror din parchetul raional a luat decizia de a nu iniția o anchetă prealabilă cu privire la plângerea Asociației LGL. După ce a examinat cele 31 de comentarii la care face referire Asociația LGL, procurorul a menționat că 27 de persoane au scris câte un comentariu fiecare, iar 2 persoane au scris două comentarii fiecare. Pentru procuror, acest lucru a fost ușor de stabilit, deoarece autorii au plasat aceste comentarii sub profilurile lor personale. Procurorul a apreciat că, pentru a evalua dacă cele 31 de comentarii în cauză au un caracter penal, a fost necesar să se țină seama nu numai de comentariile ca atare, ci și de contextul în care au fost scrise. Fiecare comentariu a trebuit să fie evaluat individual, și nu colectiv. A fost esențial să se stabilească dacă aceste comentarii au constituit o încercare activă de a incita alte persoane să disemineze comentarii degradante și să le incite să comită violență. Procurorul a considerat apoi că încercările active necesitau „acțiuni sistematice”. Cu toate acestea, în cazul reclamanților, un astfel de criteriu nu a fost îndeplinit, deoarece diverse persoane au scris doar unul sau două comentarii, ceea ce nu a fost suficient pentru a fi considerat o încercare sistematică de a incita la ură sau violență împotriva persoanelor care se distinge prin orientarea lor sexuală . De aici rezultă că elementul obiectiv al unei infracțiuni, astfel cum este stabilit la articolul 170 §§ 2 și 3 din Codul penal, a lipsit. Mai mult, faptul că „exprimarea opiniei” în cauză a fost nesistematică și izolată a însemnat că nu a existat niciun element subiectiv – și anume acela al intenției directe – în infracțiunea în cauză, deoarece prin publicarea comentariilor, autorii acestora doar și-au exprimat părerea în loc să încerce să incite la ură sau violență împotriva persoanelor care se disting prin orientarea lor sexuală. Procurorul a apreciat că, deși autorii comentariilor au reacționat „neetic” cu privire la imaginea prezentată în fotografia celor doi reclamanți, un astfel de „comportament imoral” nu a constituit un element al unei infracțiuni în temeiul articolului 170 §§ 2 și 3. În sfârșit, procurorul a considerat că de aceeași părere este șiCurtea Supremă, având în vedere faptul că printr-o hotărâre din 18 decembrie 2012 în cazul nr. 2K-677/2012 a achitat o persoană care a postat un comentariu în care afirma că persoanele gay erau „pervertite” și „aparțineau unui spital de psihiatrie”. În acest caz, Curtea Supremă a considerat că un astfel de comentariu, deși lipsit de etică, nu a incitat în mod activ ura sau discriminarea împotriva persoanelor homosexuale.

La 9 ianuarie 2015, Asociația LGL a fromulat apel împotriva soluției procurorului de la parchetul de pe lângă tribunalul raional. Asociația LGL a subliniat că procurorul a luat decizia de a nu proceda la urmărirea penală din două motive: în primul rând, că acțiunile persoanelor care au comentat postarea de pe Facebook nu au fost de natură sistematică și, în al doilea rând, că, în ceea ce privește cazurile referitoare la situații similare (adică comentarii de natură similară), autoritățile au considerat din rutină că nu a fost comisă nicio infracțiune.

Asociația LGL a remarcat că, în peste 90% din cazuri în Lituania, ura a fost promovată în mediul online – de exemplu, prin crearea de grupuri care promovează ura pe rețeaua de socializare Facebook sau pe forumurile de internet. De asemenea, Asociația LGL s-a bazat pe deciziile instanțelor lituaniene din 2014 la nivelul tribunalului raional (adică în primă instanță), care au constatat că un singur comentariu a fost suficient pentru a-l găsi pe autorul acestuia vinovat de o infracțiune în temeiul articolului 170 § 2 din Codul penal. Astfel, Asociația LGL a contestat concluzia procurorului potrivit căreia astfel de acțiuni trebuiau să fie de natură sistematică pentru a atrage răspunderea penală. Potrivit Asociației LGL, întrebarea dacă aceste comentarii ar putea fi considerate ca fiind de natură sistematică sau nu ar putea fi luată în considerare la evaluarea gravității unei infracțiuni și la aplicarea unei pedepse autorului unor astfel de comentarii, dar nu la stabilirea elementulului constitutiv al acelei infracțiuni. În ceea ce privește cazul reclamanților, Asociația a susținut, de asemenea, printre altele, că mai mulți termeni conținuți în comentarii au promovat instigarea la violența fizică și chiar la uciderea membrilor grupului în cauză (comentariile referitoare la ”ardere” și „exterminare”), care au indicat „atitudinea particulară” a autorilor lor față de persoanele cu orientare sexuală netradițională. În acest sens, Asociația LGL s-a bazat pe hotărârea CEDO în cauza Vejdeland v. Suedia (nr. 1813/07, §§ 54 și 55, 9 februarie 2012), în care a afirmat că Suedia nu a încălcat drepturile reclamanților din acest caz, urmărindu-i, chiar dacă declarațiile lor nu au instigat la violență. În sfârșit, Asociația LGL a susținut că, dacă prin comentariile la fotografia reclamanților de pe Facebook, autorii nu au făcut altceva decât și-au exprimat opinia, nu este clar ce s-ar putea considera că ar fi „ridiculizarea publică, exprimarea disprețului, îndemnul la ură sau incitarea la discriminare” în sensul articolului 170 § 2 din Codul penal. Asociația arăta că acea normă de drept penal a fost destinată să devină o „literă moartă”, pe care autoritățile chemate să aplice legea au ales să nu o aplice „acordând o preferință nejustificată libertății de exprimare sau poate datorită altor motive care, deși nu au legătură cu legea, au avut o influență asupra legii”.

Apelul Asociației LGL a fost respins printr-o hotărâre din 23 ianuarie 2015, menținându-se soluția procurorului și motivarea că autorii comentariilor imputate „au ales cuvinte nepotrivite” pentru a-și exprima dezaprobarea față de persoanele homosexuale. Chiar și așa, „simpla utilizare a obscenităților” nu a fost suficientă pentru a suporta răspunderea penală în temeiul articolului 170 § 2 din Codul penal. Instanța a considerat că, în formularea unor astfel de comentarii, autorii lor nu i-au incitat pe alții să-i discrimineze sau să-i urască pe homosexuali. De asemenea, a subliniat că pagina de Facebook a primului reclamant, în care a fost postată poza celor doi bărbați care se sărutau, a fost publică, vizibilă și accesibilă nu numai cunoscuților și prietenilor săi, ci și persoanelor care îi erau complet necunoscute. Prin urmare, o persoană care a postat în spațiul public o imagine „cu doi bărbați care se sărută” ar trebui și trebuie să prevadă că un astfel de „comportament excentric nu a contribuit într-adevăr la coeziunea celor din cadrul societății care au opinii diferite sau la promovarea toleranței”. Proprietarul unui profil de rețea socială pe care a fost postată o astfel de imagine, exercitându-și libertatea de a-și exprima convingerile și libertatea de a promova toleranța, a trebuit să țină cont de faptul că această libertate era inseparabilă de obligația de a respecta opiniile și tradițiile altora. Potrivit instanței, „majoritatea societății lituaniene apreciază foarte mult valorile tradiționale ale familiei”. Într-adevăr, această opinie a fost înscrisă în articolul 38 din Constituție, care menționa că familia ar trebui să fie baza societății și a statului, iar căsătoria ar trebui să se încheie pe baza liberului acord reciproc al unui bărbat și al unei femei. Instanța de circumscripție a făcut referire și la o hotărâre a Curții Constituționale din 28 septembrie 2011, unde se menționa că „familia, ca valoare constituțională, este o uniune între un bărbat și o femeie”. În cele din urmă, instanța a declarat că procedura penală ar trebui să fie inițiată numai atunci când există motive serioase și sunt întrunite toate elementele unei infracțiuni.

La 29 ianuarie 2015, Asociația LGL a formulat recurs. Aceasta a observat că instanțele lituaniene au considerat că sunt infracțiuni chiar și comentarii mai puțin grave. De asemenea, Asociația LGL a susținut că elementul subiectiv al unei infracțiuni, adică intenția directă, ar trebui evaluat numai după identificarea presupușilor făptuitori și în timpul procedurilor penale ulterioare, nu la data luării deciziei de a începe o anchetă prealabilă. Răspunzând declarației instanței de district potrivit căreia majoritatea societății lituaniene aprecia foarte mult „valorile familiale tradiționale”, Asociația LGL a subliniat că o infracțiune nu poate fi justificată nici de opiniile și tradițiile unei persoane individuale, nici de opiniile și tradițiile majorității societății. În această privință, Asociația LGL s-a bazat și pe jurisprudența Curții, care a considerat că libertatea de exprimare era aplicabilă nu numai „informațiilor” sau „ideilor” care au fost primite favorabil sau considerate ca fiind inofensive ori ca o chestiune de indiferență, ci și celor care au jignit, au șocat sau deranjat. Asociația LGL s-a referit în cele din urmă la hotărârea CEDO în cauza Balsytė-Lideikienė v. Lituania (nr. 72596/01, § 82, 4 noiembrie 2008). Printr-o hotărâre definitivă din 18 februarie 2015, Curtea Regională a respins recursul Asociației LGL, confirmând motivarea procurorului și a instanței de district, inclusiv argumentele referitoare la „comportamentul excentric” al reclamanților. De asemenea, instanța a subliniat faptul că primul reclamant a postat fotografia în cauză în mod public, nu doar prietenilor sau „persoanelor cu idei similare”, chiar dacă rețeaua de socializare Facebook a permis o astfel de posibilitate. Prin urmare, o astfel de acțiune ar putea fi interpretată ca reprezentând „o încercare de a tachina sau șoca în mod deliberat persoanele cu puncte de vedere diferite sau de a încuraja publicarea de comentarii negative”. Totodată, instanța regională a considerat că, în lipsa unor elemente obiective și subiective ale unei infracțiuni în temeiul articolului 170 din Codul penal, aceasta ar constitui o „pierdere de timp și resurse” sau chiar o restrângere ilegală a drepturilor altora pentru a deschide proceduri penale.

3. Cu sărutul și mulțimile de homosexuali și homofobi… la CEDO

3.1. De la victimizare la… decredibilizarea justiției

Reclamanții au sesizat CEDO pentru încălcarea art. 8 combinat cu art. 14 și a art. 13 din Convenție.

În cererea lor, reclamanții au arătat că acțiunile în fața instanțelor interne au generat foarte mult interes atât pentru presa locală, cât și pentru cea internațională. Drept urmare, aceștia au cunoscut un nivel crescut de atenție și ostilitate atât în spațiul privat, cât și în spațiul public. Primul solicitant a fost chemat de către directorul liceului unde studia, cerându-i „să nu-și difuzeze ideile”. Cel de-al doilea solicitant a fost chemat de decanul facultății de teologie, care i-a cerut să-și schimbe facultatea deoarece „stilul său de viață nu corespundea cu valorile facultății”. În mai multe rânduri, reclamanții au fost hărțuiți verbal în locuri publice. De asemenea, primiseră o serie de mesaje private amenințătoare în căsuțele poștale ale rețelei de socializare. Niciunul dintre aceste incidente nu a fost raportat la poliție, deoarece solicitanții își pierduseră încrederea în eficacitatea sistemului de aplicare a legii din Lituania.

În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că au fost tratați diferit de autoritățile lituaniene din cauza orientării lor sexuale. Diferența de tratament s-a manifestat în refuzul procurorului și al instanțelor de a aplica legislația penală lituaniană, în pofida faptului că reclamanții au fost supuși unui discurs extrem de homofob în mediul online. Conținutul deciziilor autorităților interne a lămurit și faptul că afișarea publică a orientării lor sexuale a fost motivul pentru care autoritățile nu au demarat ancheta penală prealabilă.

3.2. Decizia Curții

(a) Orientarea sexuală

Despre democrație, victimizare, discriminare și statistici

Referindu-se la caracteristicile unei „societăți democratice”, Curtea arată că acordă o importanță deosebită pluralismului și toleranței. De asemenea, Curtea arată că ”democrația nu înseamnă pur și simplu că punctele de vedere ale majorității trebuie să prevaleze întotdeauna: trebuie obținut un echilibru care să asigure un tratament corect al minorităților și evită orice abuz de poziție dominantă”. Pluralismul și democrația sunt construite pe baza recunoașterii autentice și a respectului pentru diversitate. ”Interacțiunea armonioasă a persoanelor și grupurilor cu identități variate este esențială pentru realizarea coeziunii sociale.”

Curtea apreciază că obligația pozitivă a statelor de a asigura eficacitatea drepturilor și libertăților în temeiul Convenției are o importanță deosebită ”pentru persoanele care au puncte de vedere nepopulare sau aparțin minorităților, deoarece acestea sunt mai vulnerabile la victimizare” .

În ceea ce privește sarcina probei cu privire la discriminare, Curtea a stabilit că, odată ce solicitantul a demonstrat o diferență de tratament, revine guvernului sarcina să demonstreze că a fost justificată.(a se vedea Begheluri c. Georgia, nr. 28490/02, § 172, 7 octombrie 2014, cu alte referințe).

În ceea ce privește dacă statisticile pot constitui dovezi, Curtea a invocat că, în cazurile cu privire la discriminare, s-a bazat pe statistici produse de părți pentru a stabili diferență în tratament.

În speță, Asociația LGL comandase tot felul de ”statistici”. Curios e că în mesajul postat pe Facebook a organizației LGBT-friendly Vilnius, se făcea referire tot la o statistică, sugerând că era vorba de statistica privind rata de sinucideri în rândul homosexualilor din cauza spațiului nesigur în care trăiesc (”el sau ea se va muta într-un loc mai sigur, unde nimic nu-l va amenința și viața lui nu va fi doar o statistică”).

Despre cuvinte și viața privată

Cu privire la comentariile de pe pagina de Facebook a primului reclamant, Curtea apreciază că au afectat ”bunăstarea psihologică și demnitatea” reclamanților, intrând astfel în sfera vieții lor private.

Totodată, Curtea constată că atacurile asupra reclamanților au atins nivelul de seriozitate necesar pentru a intra în joc articolul 8 din Convenție și, prin urmare, articolul 14 se aplică circumstanțelor cauzei.

Curtea observă că, deși în cererea ce i-a fost adresată, reclamanții au afirmat că ideea din spatele postării lor a fotografiei în cauză a fost aceea de a anunța începutul relației lor, în observațiile lor ulterioare au recunoscut că fotografia a fost menită să incite discuții despre drepturile persoanelor gay în Lituania, nu există nicio justificare pentru înlătura aceste motive. Dimpotrivă, statele membre recunosc dreptul persoanelor de a se identifica în mod deschis ca homosexuali, lesbiene sau orice altă minoritate sexuală și de a-și promova drepturile și libertățile

Despre sărut, familie și… Constituție

Curtea reține că, de vreme ce instanțele lituaniene au apreciat că (1) imaginea celor doi bărbați care se sărută nu a contribuit la coeziunea socială și la promovarea toleranței, (2) că ar fi fost de preferat ca reclamanții să fi împărtășit astfel de imagini doar „persoanelor cu idei similare”, deoarece rețeaua socială Facebook permite o astfel de posibilitate, este clar că unul dintre motivele pentru care s-a refuzat deschiderea unei anchete penale a fost orientarea sexuală a reclamanților.

De asemenea, Curtea arată că interpretarea Convenției, ca instrument viu, trebuie să se facă în lumina condițiilor actuale iar statul trebuie să țină cont în mod necesar, la alegerea mijloacelor menite să protejeze familia și să asigure, așa cum prevede articolul 8, respectul pentru viața de familie, de evoluțiile societății și de schimbările percepției asupra situației sociale, civile și relaționale, inclusiv faptul că nu există o singură modalitate sau o singură alegere în sfera conducerii și a vieții familiale sau private.

În cazul de față, deși Tribunalul raional Klaipda a invocat presupusa incompatibilitate între menținerea valorilor familiale ca fundament al societății și recunoașterea acceptării sociale a homosexualității, Curtea consideră că nu există nicio incompatibilitatea între menținerea valorilor familiale ca fundament al societății și recunoașterea acceptării sociale a homosexualității. Mai mult decât atât, Curtea atrage atenția că în 2011, Curtea Constituțională a Lituaniei a subliniat că, în timp ce căsătoria este o uniune între un bărbat și o femeie, conceptul de familie nu se limitează la uniunea dintre aceste persoane. Această interpretare a fost confirmată de Curtea Constituțională în 2019, când a examinat întrebările referitoare la două persoane de același sex care trăiesc în două țări diferite și care doreau să formeze o uniune în Lituania. În ultima decizie, Curtea Constituțională a subliniat nu numai faptul că, în conformitate cu Constituția lituaniană, „conceptul de familie [era] neutru în ceea ce privește genul”, ci și că „Constituția este un act anti-majoritar” și că opiniile majorității nu poate să le învingă pe cele ale minorității. De asemenea, Curtea a apreciat că ar fi incompatibilă cu valorile de bază ale Convenției exercitarea drepturilor din Convenție de către un grup minoritar dacă aceasta ar fi condiționată de acceptarea sa de către majoritate. Curtea arată că, dacă ar fi fost așa, drepturile unui grup minoritar ar deveni doar teoretice, mai degrabă decât practice și eficace, așa cum se impune de Convenție.

(b) Instigarea la ură

Curtea arată că a statuat deja că instigarea la ură nu implică neapărat o intigare la un act de violență sau alte fapte penale. Atacurile asupra persoanelor săvârșite prin insultarea, ridiculizarea sau calomnierea unor grupuri specifice ale populației pot fi suficiente pentru ca autoritățile să favorizeze combaterea discursului rasist în fața libertății de exprimare exercitate într-un mod iresponsabil.

Curtea mai arată că împărtășește opinia Curții Constituționale, potrivit căreia atitudinile sau stereotipurile care predomină într-o anumită perioadă de timp în sânul majorității membrilor societății nu pot servi drept temei justificabil pentru discriminarea persoanelor doar pe baza orientării lor sexuale sau pentru limitarea dreptului la protecția vieții private, și consideră că evaluarea făcută în acest caz de autoritățile naționale nu a fost în conformitate cu principiile statului de drept.

Curtea a apreciat că, având în vedere accesibilitatea și capacitatea sa de a stoca și comunica cantități vaste de informații, internetul joacă un rol important în îmbunătățirea accesului publicului la știri și în facilitarea diseminării informațiilor în general. În același timp, luând în considerare „îndatoririle și responsabilitățile” celor care plasează astfel de informații, impactul potențial al mediului în cauză este un factor important. Prin urmare, Curtea nu consideră că este nerezonabil să se aprecieze că însăși și publicarea unui singur comentariu de ură pe pagina de Facebook a primului reclamant a fost suficientă pentru a fi luată în serios. Acest lucru, spune Curtea, este susținut de faptul că fotografia „a devenit virală” online și a primit peste 800 de comentarii. Totodată, Curtea ia în considerare Raportul despre Lituania al ECRI ( European Commission against Racism and Intolerance), care indică, între altele, că țara „are o problemă” și că majoritatea discursului de ură are loc pe internet, precum și pe rețelele de socializare.

Având în vedere toate materialele aflate la dispoziție, Curtea constată că, în primul rând, comentariile de ură, inclusiv apeluri nedisimulate la violență ale persoanelor private îndreptate împotriva reclamanților și a comunității homosexuale în general, au fost generate de ”o atitudine îngrozitoare” față de acea comunitate și, în al doilea rând, aceeași stare de spirit discriminatorie a stat la baza eșecului din partea autorităților publice de a-și îndeplini obligația pozitivă de a investiga într-o manieră eficientă dacă aceste comentarii cu privire la orientarea sexuală a reclamanților constituiau acte de incitare la ură și violență.

În consecință, Curtea consideră că în speță a existat o încălcare a articolului 14, asociată cu articolul 8 din Convenție.

***

De curiozitate, am accesat pagina de Facebook a reclamanților. Se poate vedea că victoria celor doi reclamanți a fost sărbătorită tot printr-un sărut. De data aceasta într-o încăpere plină cu oameni care îi aplaudă. Aceasta este poza afișată public pe pagina de Facebook a primului reclamant.

4. Câteva observații

(1) Observ că hotărârea îi va „disciplina” pe ”homofobii” lituanieni din spațiul virtual. Dar cred că are și rolul de a face un soi de ”terapie” în rândul lituanienilor cu probleme de intoleranță la sărutul gay. Le va schimba starea de furie într-o stare de pace, bucurie, fericire, extaz în fața sărutului gay. Forțat.

(2) Observ că hotărârea este de natură a-i alerta pe procurori cu privire la infracțiunile de ură în mediul online. Cuvintele, expresiile au fost deja înregistrate de CEDO în registrul discursului de ură. Nu contează că nu a ieșit nimeni din mediul virtual în ăla real să lovească vreun homosexual insultat în mediul online. Nu contează că în urma unui comentariu în mediul online nu a ieșit afară o mare mulțime pentru a comite vreun act de violență împotriva unui homosexual sau asupra unei întregi comunități de homosexuali. Contează doar cuvintele spuse la mânie, la furie. Nu contează că mânia sau furia nu se confundă cu ura, ci contează temerea, nesiguranța, sensibilitatea celui împotriva căruia sunt îndreptate cuvintele. Nu contează că și mânia și anxietatea au ca numitor comun dopamina, doar că în primul caz e un exces de dopamină iar în cel de-al doilea este un deficit. Ambii sunt stăpâniți de reacții chimice care le generează emoții puternice, dar primii riscă să fie condamnați penal, iar ceilalți victimizați. Nu îndăznesc să mă gândesc la cât de ocupați ar fi fost procurorii, judecătorii si avocații în România dacă ar fi fost anchetate comentariile care au fost aruncate pe Facebook cu ocazia referendumului pentru familie!

(3) „Ura” în mediul online este absolut subiectivă. Depinde exclusiv de sensibilitatea celui căruia îi sunt adresate cuvintele. Ceea ce pe unul îl rănește, pe altul îl întărește.

(4) Sunt câteva soluții pentru ca cei hipersensibili la cuvinte să se protejeze împotriva microagresiunilor în mediul online: blochează comunicatorul care îi agresează sau, pur și simplu, nu mai folosesc rețelele de socializare. Există soluții și pentru cei furioși: să închidă ochii și să-și lege mâinile când li se rostogolec în față tot felul de ”opere de artă” sau să nu mai utilizeze deloc rețelele de socializare.

(5) Deși viața privată afișată pe Facebook devine publică, comentariile publice afectează viața privată. E ca și cum inviți publicul să vadă ce faci tu în dormitor ( deocamdată a fost doar un sărut), iar acesta trebuie doar să te aplaude că, în caz contrar, ești lezat în …amor, la minte, la suflet. Cei care nu sunt aplaudaci sau utilizatori de ”like” sunt potențiali agresori.

(6) Dacă în anii ’50 homosexualul reprezenta figura cheie în panica morală a vremii, fiind omul care îți va corupe copiii și poate chair va folosi violența împotriva lor, azi figura centrală în panica… morală este homofobul, prezent peste tot, în mediul online, în piețe, în școli și universități, mereu gata să-i agreseze pe homosexuali, un real pericol public. În condițiile în care homosexualii nu au dus-o niciodată mai bine decât în acest timp.

(7) Nu e bine să mai cităm din Dante sau din Biblie în comentariile de pe rețelele de socializare referitoare la vreun sărut gay pentru că riscăm să fim condamnați. Pentru o idee, ideea de a cita. Și pentru lectură. Pentru că am citit cândva sau citim azi cărți care nu sunt aliniate corectitudinii politice. Și pentru că admirăm arta frumoasă, de calitate, nealiniată corectitudinii politice.

În loc de conluzii

Tăcere.


[1] Hotărârea din data de 14.01.2020 în cauza Beizaras și Levickas împotriva Lituaniei, nr. 41288/15. Hotărârea nu este definitivă.


Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara