4,710 citiri

Sensul corect al sintagmei „sub influența alcoolului” folosită în conținutul art. 335 alin. (3) teza finală din Codul penal

ESSENTIALS-Valerian-CiocleiChestiune de drept[1]

Subsemnatul Valerian Cioclei
Profesor universitar doctor la Departamentul de Drept penal al
Facultății de Drept a Universității din București
La solicitarea I.C.C.J. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
În cauza înregistrată sub nr. 21/1/2020 și
În baza art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) C.proc.pen.
am formulat prezenta

OPINIE JURIDICĂ

Cu privire la următoarea chestiune de drept:

„Dacă, în condițiile art. 335 alin. 3 Cod penal, acțiunea de încredințare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane care știe că se află sub influența alcoolului, trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau este suficient ca aceasta să aibă o îmbibație alcoolică indiferent de gradul de alcoolemie”?

Problema de drept avută în vedere:

Sensul corect al sintagmei „sub influența alcoolului” folosită în conținutul art. 335 alin. (3) teza finală din Codul penal

Problema de drept enunțată își are originea în următoarea stare de fapt: inculpatul a încredințat propriul autoturism, spre a fi condus pe drumurile publice, de către o persoană care, în prealabil, consumase împreună cu el băuturi alcoolice; conform Buletinului de Analiză Toxicologică eliberat de Serviciul de Medicină Legală, în baza celor două probe recoltate, conducătorul autoturismului a avut o alcoolemie de 0,70 g/l, respectiv 0,60g/l alcool pur în sânge.

Instanța de fond l-a achitat pe inculpat considerând că: „noțiunea de persoană aflată sub influența alcoolului prevăzută de art. 335 alin. 3 teza ultimă Cod penal, nu vizează orice persoană aflată sub o minimă influență etilică și care conducând astfel vehiculul pe drumurile publice comite o contravenție la regimul rutier. Această noțiune trebuie înțeleasă cu referire la acea persoană care conduce vehiculul având o îmbibație de peste 0,80g/l alcool pur în sânge, când fapta săvârșită de acesta este infracțiune, pentru că doar în această situație s-ar justifica incriminarea faptei celui care îi încredințează vehiculul”(p. 4 din încheierea de sesizare).

Parchetul a declarat apel împotriva hotărârii de achitare considerând că: „pentru reținerea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. 3 Cod penal, teza finală, textul de lege nu prevede o limită a valorii alcoolemiei raportat la persoana căreia i se încredințează autoturismul. S-a mai precizat că textul de incriminare, art. 335 alin. 3 Cod penal, teza finală, are în vedere o stare de fapt preexistentă, și anume cel căruia i se încredințează autoturismul trebuie să se afle sub influența alcoolului, fără o altă precizare suplimentară privind nivelul alcoolemiei. S-a mai arătat că pentru îndeplinirea acestei condiții este suficient ca autorul să fi cunoscut că cel căruia i-a încredințat autoturismul a consumat anterior băuturi alcoolice (…). S-a mai arătat că interdicția de încredințare a unui autoturism unei persoane aflate sub influența alcoolului există indiferent de valoarea alcoolemiei și pentru faptul că cel care încredințează autoturismul nu are cunoștințe care să îl pună în postura de a determina valoarea alcoolemiei, valoare care poate să difere substanțial în funcție de persoana căreia i se încredințează autoturismul, organismul acesteia, eventuale boli, etc., aspecte pe care inculpatul uneori nu le cunoaște în totalitate” (p. 6 din încheierea de sesizare). Un ultim argument al Parchetului face trimitere la Decizia nr. 8/2018 a I.C.C.J. (H.P.) prin care: „ instanța supremă a stabilit că în interpretarea dispozițiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal care incriminează fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârșită din culpă de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, existența infracțiunii de vătămare corporală din culpă nu este condiționată de o anumită limită a îmbibației alcoolice. S-a mai apreciat că această decizie este pe deplin aplicabilă și în cazul art. 335 alin. 3 Cod penal, nefiind acceptat ca înțelesul aceleiași expresii să aibă sensuri diferite doar pentru simplu fapt că textele de incriminare se află în titluri diferite ale codului penal partea specială” (p. 7 din încheierea de sesizare).

În privința sesizării instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că întrebarea este întemeiată „întrucât în jurisprudența actuală nu există o practică clară în această materie și, de fapt, nu există soluții de trimitere în judecată în această materie” (p. 1 din încheierea de sesizare).

Fără a indica propria opinie, instanța de apel „apreciază că, chestiunea de drept supusă analizei pornește de la o incoerență a legiuitorului care la art. 335 alin. 3 Cod penal a incriminat ca infracțiune (subliniez că este un citat, așadar pleonasmul nu îmi aparține n.a.) fapta persoanei de a încredința un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute în alin. 1 sau 2 sau sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive, respectiv pentru primele două ipoteze se face trimitere la două texte de lege care constituie infracțiune (art. 335 alin. 1 și 2 cod penal), iar pentru a treia ipoteză se menționează expres starea în care trebuie să se afle persoana respectivă pentru a fi în prezența infracțiunii, în loc să se facă trimitere la dispozițiile art. 336 alin. 1 sau 2 Cod penal așa cum s-a procedat anterior. Confuzia este mai accentuată dacă privim faptul că starea în care trebuie să se afle persoana respectivă pentru a fi în prezența infracțiunii, are o denumire oarecum diferită de noțiunea marginală prevăzută la art. 336 Cod penal privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” (p. 8, 9 din încheierea de sesizare).

Soluția corectă este, evident, cea de achitare, pronunțată în primă instanță. Infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. 3 teza finală Cod penal există numai în ipoteza în care persoana căreia i se încredințează vehiculul „are o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge”, așa cum prevede art. 336 alin. 1 Cod penal.

Pentru a motiva soluția susmenționată voi examina pseudo-argumentele care au făcut dintr-o banală operație de interpretare juridică o chestiune de drept.

În primul rând, nu pot fi de acord cu aprecierile instanței de apel privind „incoerența legiuitorului” și „confuzia mai accentuată” a textului în discuție (las deoparte faptul că astfel de aprecieri ridică, de fapt, o problemă de neconstituționalitate…). În art. 335 alin. 3 teza finală legiuitorul face o trimitere explicită la art. 336 alin. 1 și 2 folosind sintagma sub influența alcoolului,care apare în denumirea marginală a infracțiunii prevăzute de art. 336 Cod penal, precum și sintagma substanțe psihoactive , care apare în conținutul infracțiunii, la alin. (2) al aceluiași articol 336 Cod penal. A fost preferată expresia substanțe psihoactive deoarece, dacă legiuitorul ar fi preluat și expresia „altor substanțe”, din denumirea marginală de la art. 336 Cod penal, ar fi trebuit să precizeze și care sunt aceste substanțe, așa cum se face în alin. (2) al art. 336 Cod penal, ceea ce ar fi încărcat inutil textul. Acest procedeu utilizat de legiuitor nu poate pune, însă, în niciun caz, sub semnul întrebării, trimiterea clară la infracțiunea prevăzută de art. 336 Cod penal și, prin urmare, la condiția existenței îmbibației alcoolice la care se referă textul respectiv.

Nu pot fi de acord nici cu argumentul Parchetului care susține că„ pentru reținerea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. 3 Cod penal, teza finală, textul de lege nu prevede o limită a valorii alcoolemiei”. Așa cum am arătat mai sus, trimiterea evidentă la art. 336 Cod penal implică, la fel de evident, preluarea limitei de 0,8 g/l alcool pur în sânge prevăzută de respectivul articol.

Sunt în dezacord și cu alt argument folosit de Parchet, respectiv faptul „că cel care încredințează autoturismul nu are cunoștințe care să îl pună în postura de a determina valoarea alcoolemiei”. Dacă am accepta un astfel de argument infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului nu ar mai putea fi niciodată reținută deoarece nici conducătorul auto nu are astfel de cunoștințe prin care să aprecieze că a depășit limita alcoolemiei.

În fine, apreciez total eronată trimiterea Parchetului la Decizia I.C.C.J. nr. 8/2018 (H.P.) privind art. 196 Cod penal, care ar fi aplicabilă și în această cauză, cu argumentul că nu ar fi de acceptat „ca înțelesul aceleiași expresii să aibă sensuri diferite doar pentru simplu fapt că textele de incriminare se află în titluri diferite ale codului penal partea specială”. Las deoparte faptul că locul normei este foarte important în interpretarea sistematică, faptul că infracțiunea de vătămare corporală este una de rezultat și nu de pericol ca cea de la art. 335 Cod penal și faptul că vătămarea corporală din culpă, în varianta la care se referă H.P.- ul se poate comite și în alte împrejurări decât cele care privesc accidente de circulație[2]. Eroarea Parchetului constă în faptul că nu este vorba despre „aceeași expresie”. În art. 196 Cod penal legiuitorul folosește, expresia „sub influența băuturilor alcoolice”, în timp ce în art. 335 Cod penal, ca și în art. 336 Cod penal, legiuitorul folosește expresia „sub influența alcoolului”. Aceste expresii, care nu sunt identice, nu sunt folosite deloc întâmplător. La art. 196 din Codul penal legiuitorul preia expresia care se referă la contravenție, nu pe cea care se referă la infracțiune. În acest sens, este de observat că în OUG nr. 195/2002 , contravenția prevăzută la articolul 102 (3) lit. a) se referă la: „Conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune”. Astfel, la o interpretare sistematică (de care aminteam mai sus), rezultă că atunci când folosește expresia sub influența băuturilor alcoolice, legiuitorul se referă la contravenție (o îmbibație alcoolică sub 0,8 g/l alcool pur în sânge), iar atunci când folosește expresia „sub influența alcoolului” se referă la infracțiune (o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge).

Prin urmare, expresia sub influența alcoolului folosită de legiuitor în art. 335 alin. (3) teza finală din Codul penal face trimitere la infracțiunea prevăzută de art. 336 Cod penal respectiv la condiția ca îmbibația alcoolică a conducătorului auto să depășească 0,8 g/l alcool pur în sânge.

Dincolo de argumentul bazat pe interpretarea sistematică a normei de drept există și un argument de logică sancționatorie, care vine în sprijinul soluției la care m-am oprit. Ar fi total ilogic să se considere că cel care încredințează autovehiculul spre conducere unei persoane care are o îmbibație alcoolică sub limita legală comite o infracțiune, în timp ce persoana care conduce respectivul vehicul comite o contravenție.

O ultimă mențiune merită a fi făcută în legătură cu aprecierea Parchetului potrivit căreia se impune sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile „întrucât în jurisprudența actuală nu există o practică clară în această materie și, de fapt, nu există soluții de trimitere în judecată în această materie”. În opinia mea, faptul că „nu există soluții de trimitere în judecată în această materie” adică în spețe similare, este de fapt o dovadă că celelalte parchete au interpretat corect textul de lege, iar nu un argument că ne aflăm în fața unei chestiuni de drept.

În concluzie, infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. 3 teza finală din Codul penal există numai în ipoteza în care persoana căreia i se încredințează vehiculul „are o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge”, așa cum prevede art. 336 alin. 1 Cod penal.


[1] Opinia juridică ce formează conținutul acestui articol a fost trimisă prin intermediul Departamentului de Drept penal al Facultății de Drept a Universității din București Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al I.C.C.J. la data de 12.02.2020.
[2] În sensul celor de mai sus și pentru amănunte, a se vedea V. Cioclei, Drept penal partea specială. Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni contra patrimoniului, ed.4, Ed. C.H. Beck, 2019, p. 82 și urm.


Prof. univ. dr. Valerian Cioclei