“Arta este imitația naturii” – Aristotel
”Arta este natura omului” – Edmund Burke
Ieri, distinsul meu coleg, profesorul Cristian Clipa, a scris un articol în care pleda pentru cenzura filmului Joker, pe care l-a calificat ”un pericol pentru ordinea publică”. Lecturând zilnic cel puțin un articol despre asaltul asupra libertății de expresie în Vest, mai ales în mediul academic, nu am fost surprinsă de poziția colegului meu vizavi de acest film.
Citind articolul său, mi-am amintit de o replică celebră a lui Arthur Fleck: ”Comedia este subiectivă, Murray. Nu asta spun ei? Voi, sistemul care știe atât de multe, decideți ce este corect sau greșit. În același mod în care decideți ce este amuzant sau nu.” Și m-am gândit dacă nu cumva Capra cu trei iezi și Scufița Roșie ar trebui interzise, pe de o parte, pentru că violența fizică asupra animalelor și ființelor umane poate provoca anxietate copiilor care le ascultă, iar pe de altă parte, pentru că instigă la uciderea oamenilor și a animalelor. Dacă stau și mai mult pe gânduri, cred că în aceste povești lipsește cu desăvârșire o figură paternă, lipsește tata care să îi ocrotească de felul de forme de agresiuni. Cei trei iezi o au doar pe mama capră, iar Scufița Roșie are o mamă și o bunicuță. Cred că am asociat aceste povești cu discursul lui Joaquin Phoenix, citit la Gala Premiilor Oscar, în care s-a referit la o vacă și un vițeluș obținut prin fertilizare in vitro. Când am auzit expresia „fertilizare in vitro”, am tresărit nedumerită, pentru că mă așteptam să continue să se refere și la cei peste un milion de embrioni umani, depozitați în clinicile de fertilizare din SUA, care așteaptă să fie distruși sau traficați. Desigur, soarta vițelușilor fertilizați in vitro e mai importantă decât soarta ființelor umane!
Nu mi-am propus să scriu o replică la textul scris de profesorul Clipa. Nu am văzut încă nicio statistică privind creșterea violențelor sau a protestelor în țările unde a fost difuzat filmul Joker, nici măcar în articolul domnului profesor Clipa. Nu am văzut încă în România violențe și proteste inspirate de Joker. Și sunt vreo 5 luni de când filmul a fost difuzat în cinematografele din România. Mi-am propus să pledez pentru pentru libertatea de expresie prin artă – cinematografie, filmul Joker fiind o dramă inteligentă, memorabilă, care oglindește fidel problemele cu care se confruntă azi lumea în care trăim.
1. ”A crea astăzi înseamnă a crea periculos”
La 14 decembrie 1957, la doar patru zile după ce și-a susținut discursul de acceptare a Premiului Nobel pentru literatură, Albert Camus a susținut un alt discurs în Suedia, de data aceasta la Universitatea Uppsala, intitulat „Creează periculos: puterea și responsabilitatea artistului”, în care a argumentat: „A crea astăzi înseamnă a crea periculos. Fiecare publicație este un act deliberat și acel act ne face vulnerabili la pasiunile unui secol care nu iartă nimic.” [1]
Azi, la fel ca atunci, a crea este periculos. Pasiunile și emoțiile dezlănțuite de mulțimile sau grupurile identitare, care au tot felul de revendicări, au puterea de a arunca din biblioteci operele lui Dante și ale lui Shakespeare, de a arunca din galerii picturile lui Picasso și Gauguin, de a elimina din curriculumul universitar cursuri de artă și literatură nealiniate corectitudinii politice, de a interzice difuzarea unui film pro-viață precum Unplanned. În tot acest timp, videoclipurile muzicale care promovează exploatarea sexuală a minorilor, pedofilia și ritualurile sataniste sunt premiate și promovate pe toate ecranele și canalele, fără a fi clasificate pe categorii de vârstă. A se vedea show-ul Super Bowl făcut de J. Lo, în care câteva fetițe sunt ținute captive în cuști, iar altele asistă la marea dezvelire a divei, acoperită cu steagul SUA (probabil îi proteja de frig pielea frumoasă, bine întreținută, sărăcuța, la cât de sumar era îmbrăcată!), care își desface picioarele, invitându-i pe toți, copii și adulți, aflați pe scenă sau dincolo de ecran, să facă o incursiune (imaginară) în necunoscut. La tot acest spectacol erotic (era vizibilă cu ochiul liber starea orgasmică produsă în arenă), prezentat drept grandios (probabil făcea parte din agenda ”Let’s make America great again” sau altă agendă, sunt cam confuză, zău!), aplaudat și apreciat de mainstream media, martorul tăcut a fost un simbol național: steagul Statelor Unite ale Americii. Dar totul a fost permis, pentru că, nu-i așa?, e vorba de libertatea de exprimare prin artă!
Am urmărit cronicile apărute în mainstream media înainte de lansarea filmului Joker și aproape toate aveau același mesaj: Joker promovează panica morală! Atenție, se va lăsa cu violență și ură! Mesajul nu era unul nou.
Albert Camus, în discursul său a spus: ”în mijlocul sunetului și al furiei vremurilor noastre: bucurați-vă”. În perioadele de adversitate, artiștii sunt „treziți din somn”. Și, deși arta a fost întotdeauna periculoasă, a fost considerată întotdeauna o amenințare la stabilitatea ordinii sociale, Albert Camus s-a întrebat: ”dacă arta nu este o aventură periculoasă, atunci ce este aceasta și care este justificarea ei? Nu, artiștii liberi nu se pot bucura de confort mai mult decât se pot bucura oamenii liberi”.
Pentru Albert Camus, arta încearcă să înțeleagă, nu să judece, iar cele mai bune lucrări sfârșesc, „învinovățind pe toți judecătorii”. Hmm! Îmi vine în minte poziția de „judecător” a cititorului în fața unor romane precum Învierea al lui Lev Tolstoi și Crimă și pedeapsă al lui Fiodor Dostoievski. Rolul artistului, spune Albert Camus, nu este acela de „predicator al virtuții”. ”Pentru mine, trebuie să afirm încă o dată că nu sunt un astfel de artist. Nu am fost niciodată în stare să renunț la lumină, la plăcerea de a fi liber și la libertatea în care am crescut. Dar, deși această nostalgie explică multe dintre greșelile mele, aceste greșeli m-au ajutat fără îndoială spre o mai bună înțelegere a meșteșugului meu”.
Todd Philips, regizorul filmului Joker, s-a inspirat din autorii de benzi desenate din anii 1930, care și-au modelat Joker-ul după machiajul purtat de Conrad Veidt în filmul american mut din 1928, ”The Man Who Laughs”, regizat de cineastul expresionist german Paul Leni. La rândul său, acest film este o adaptare după romanul cu același nume, un roman istoric mai puțin cunoscut al lui Vitor Hugo, scris în 1869. Personajul principal al lui Victor Hugo este copilul unui aristocrat a cărui față a fost mutilată pentru a nu putea fi recunoscut. Aceasta era o practică frecventă în interiorul vechilor monarhii, în care regii apelau la executanți obscuri pentru a-și elimina rivalii. Metoda folosită era vânzarea copilului unei bande de comprachicos, care punea pe fața copilului, din primii săi ani de viață, pecetea grotescă, monstruoasă a râsului perpetuu. Violent! Să-l interzicem și pe nebunul ăsta de Victor Hugo!
2. Joker: bolnavul mintal și… sistemul bolnav
Arthur Fleck, personajul principal al filmului, suferă o serie de evenimente nefericite care se produc ca într-un joc de domino: crește într-o familie monoparentală, într-un carteir sărac, în care sunt prezente familiile monopranetale, violența, sărăcia; își pierde locul de muncă, eșuând în găsirea altuia; este neîmplinit romantic; este victima atacurilor fizice multiple; se confruntă cu declinul sănătății sale mintale și pierderea consilierii finanțate de oraș. Unul dintre simptomele bolii sale este imposibilitatea de a-și controla râsul, care creează confuzie, spaimă și dezgust în fața colegilor de muncă și a tuturor celor care îl întâlnesc întâmplător pe stradă, în metrou.
Mai întâi de toate, fiind profesor de drept civil care predă disciplina „Persoane”, l-am descifrat pe Arthur ca fiind întruchiparea persoanei ce suferă de tulburări mintale, abandonată de statul bunăstării (nu de asta au emigrat în SUA compatrioții noștrii în anii ’80, în care se desfășura și acțiunea din filmul Joker?), care se menține cu măsuri de austeritate, precum tăierea fondurilor pentru tratamentul medical al acestor persoane. Arthur este cetățeanul bolnav care speră în promisiunea statului că îi garantează sănătatea și integritatea fizică și psihică, este preocupat de binele ființei umane. Exact cum scrie în Codul nostru civil. Statutul de victimă al lui Arthur se schimbă dramatic atunci când nu își mai administează tratamentul. Statul l-a înșelat, și-a încălcat promisiunile, iar ultima speranță la o viață mai bună a lui Arthur a murit. Ce altceva înseamnă lipsa resurselor financiare pentru sănătatea publică dacă nu respingerea de către stat a celor bolnavi? În lipsa tratamentului, boala mintală se manifestă violent. Dezordinea din interior se manifestă în exterior. Azi, SUA se confruntă cu o criză gravă a consumului de opioide. Iar filmul Farmacistul, recent lansat, dezvăluie corupția care există în spatele crizei opioidelor. Să-l intrezicem, că instigă la corupție și consum de opioide!
Arthur este un tânăr adult, necăsătorit, care locuiește cu mama sa de care are grijă. Aceasta îi construiește lui Arthur o identitate falsă. Șocul adevărului – mama sa biologică suferea de tulburări mintale și îl agresase fizic în copilărie, fusese adoptat, iar tatăl se pare că era un om de vază în oraș, dar care repudiase paternitatea – amplifică dezordinea mintală a lui Arthur. Secretele de familie dor, minciunile stârnesc furia. Totodată, Arthur resimte respingerea de către mamei sa, care îl consideră o povară. În relația dintre mamă și fiu lipsesc empatia, afecțiunea, acceptarea, iubirea. În familia lui lipsește figura paternă, tatăl, stâlpul casei care oferă copilului: securitate fizică, resursele materiale, o contribuție importantă în formarea identității copilului și îngrijirea de zi cu zi. Este posibil ca filmul să sugereze că, în lipsa tatălui care să-l ocrotească, mama sa bolnavă l-a agresat fizic și emoțional, iar abuzurile din copilărie i-au afectat sănătatea mentală, i-a deteriorat atât de grav psihicul încât a crezut mult timp că nu există cu adevărat. Este posibil ca filmul să sugereze că, dacă ar fi crescut într-o familie cu doi părinți, mamă și tată, tratat cu multă iubire și afecțiune, destinul lui Arthur ar fi fost altul.
Arthur este respins de societatea care îl ridiculizează, îl umilește, îl disprețuiește. Colegii de muncă, adolescenții de pe stradă, corporatiștii, nimeni nu îi arată compasiune, ci doar dispreț. Căci așa sunt tratate persoanele cu tulburări mintale. În acest context, nu pot să nu fac o scurtă trimitere la decizia Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată ieri împotriva României în cauza Cînța, în care, instanțele naționale au restricționat legătura reclamantului, suferind de tulbuări mintale, cu fiica sa minoră, fără să facă verifică serioase asupra modului în care boala ar afecta în mod real posibilitatea sa de a se îngriji de copil, de a relaționa cu acesta, modul în care boala ar periclita siguranța copilului, modul în care interesul superior al copilului ar fi încălcat[2]. Acesta este modul în care unele instanțe îi tratează pe cei cu tulburări mintale: prezumția că sunt un pericol pentru familie și societate și soluția ruperii legăturilor de familie. Parcă ar fi condamnați de instanțe la dispreț veșnic! Ce poate fi asta dacă nu o formă de de încălcare a demnității celor afectați de tulburări mintale? Că încălcarea art. 8 din Convenție a fost deja constatată de CEDO.
Arthur trăiește într-un cartier în care lipsesc relațiile interpersonale. Unde sunt vecinii? Unde sunt prietenii? Unde sunt frații din comunitatea religioasă, de la biserică? Unde sunt membrii clubului? Unde este aproapele care să-l salveze de la violență pe Arthur? Oamenii locuiesc atât de aproape unii de alții, locuiesc în aglomerații, dar sunt atât de alienați, sunt atât de insensibili! Singurătatea doare, alienarea deteriorează mintea, pustiul social pustiește sufletul.
Deși reduce sau elimină fondurile pentru îngrijirea celor cu tulburări mintale, statul nu este preocupat de regimul de comercializare a armelor. Și aici apare reversul medaliei: când arma ajunge în mâna celui ignorat sau neglijat de stat. Cea de-a doua schimbare dramatică de comportament a lui Arthur apare atunci când el este umilit în metrou de corporatiști, în timp ce are asupra sa o armă. Corporatiștii cred în puterea banilor, iar Arthur crede în forța armei.
Nihilismul corporatiștilor și al celor bogați devine nihilismul lui Arthur. La un moment dat, Arthur afirmă că nu crede în nimic.
Mass-media este prezentă de la începutul filmului până la sfârșit. Arthur cel alienat trăiește în camera sa între realitate și ficțiunea prezentată pe ecranul televizorului, care rulează non-stop. Tânjește după celebritatea promovată de mass-media, are halucinații vizuale și auditive. Însă atunci când ucide, mass-media construiește o narațiune în care îl prezintă pe Joker ca un „erou vigilent” care se ridică în fața celor bogați și puternici. Desigur, Joker își dă seama de atenția care i se acordă în timp ce primește în sfârșit o audiență pentru marca sa unică de „artă performantă”. Într-o scenă din numeroasele scene care subliniază rolul mass-mediei în crearea unui monstru, Arthur este înconjurat de oameni care citesc ziarul cu Joker pe prima pagină. La scurt timp, Joker devine imaginea, chipul unei revolte răspândite în oraș, în timp ce mulțimi de oameni se revoltă în timp ce purtau măști de clovn. La un moment dat, notorietatea lui Joker atinge încă alt nivel datorită mass-mediei. Un show popular de televiziune îl invită pe Arthur să se distreze la spectacolul de stand-up. În timpul dialogului, fiind supus umilinței din partea gazdei, Joker are următoarea replică: ”Comedia este subiectivă, Murray. Nu asta spun ei? Voi, sistemul care știe atât de multe, decideți ce este corect sau greșit. În același mod în care decideți ce este amuzant sau nu”. După ce este umilit în direct, Joker sfârșește prin a-și ucide gazda (interpretată de Robert DeNiro) în direct la TV, provocând o acoperire masivă la toate posturile de știri. Acest lucru îi crește notorietatea, iar mulțimile de fani i se înhină. Potrivit criticilor de film, acest punct devine „problematic” pentru mass-media din viața reală: revoltații din film, cei care se închină lui Joker, sunt asociați cu grupurile specifice din viața reală. În mai multe scene, protestatarii au semne care spun „Ucide-i pe cei bogați” și „Rezistați” – două sloganuri care sunt foarte utilizate în proteste reale de către grupuri precum Antifa, Occupy Wall Street și altele. Pare-se că sursele media care critică filmul Joker simpatizează cu aceste mișcări, deținute de aceleași entități globaliste. Prin urmare, revoltele din film sunt asociate cu mișcări globaliste din viața reală. Și, în timp ce se plimbă purtând măști de clovn, îl salută pe Joker – un criminal în masă care nu crede în nimic – ca erou al lor. Acest lucru se datorează exclusiv mass-mediei care a făcut din Joker, un om cu tulbuări mintale, un erou, mass-mediei care i-a oferit toată lauda și atenția la care el a râvnit – hrănit fiind în acest sens chiar de mass-media -, mass-media care l-a făcut dintr-un ”nimeni” în ”cineva”. Iar oamenii naivi, creduli, consumatori de mass-media, de minicunile pe care le livrează, fără discernământul necesar să distingă adevărul de minciună, realitatea de ficțiune, l-au transformat pe Joker dintr-un bolnav mintal într-un fel de lider politic.
Scena finală a filmului (care se întâmplă imediat după ce este preaslăvit drept erou de către mulțimile revoltate) îl proiectează pe Joker ca un personaj „rău”. Când îl vedem mergând într-un hol al spitalului cu sânge sub picioare, ne dăm seama că a ucis un asistent social care nu i-a făcut absolut nimic. Eroul protestatarilor din stradă este în realitate un monstru fără inimă!
3. O invitație la introspecție și extrospecție
Joker, ca toate operele de artă bune, este deschis la interpretări polisemantice. Încurajează introspecția și extrospecția. Pare că invită la analiza celebrei fraze rostite de Martin Luther King: „Cel mai mare furnizor de violență din lume: propriul meu guvern. Nu pot să tac.”.
Oamenii trăiesc captivi între ecrane și nu mai pot discerne realitatea de ficțiune, adevărul de minciună. Oamenii trăiesc într-un sistem care cunoaște, controlează și decide adevărul, ce este bine și ce este rău. Trăiesc în noaptea întunecată a relativismului care s-a așezat peste lumea noastră o dată cu avertismentul lui Nietzsche despre nihilism.
Oamenii trăiesc și lucrează în aglomerații reale și virtuale, dar care, în realitate, sunt pustiuri sociale, pentru că sunt singuri, suferă de alienare. Mulți suferă în tăcere de depresie și de neiubire. Pentru că nu au un ”aproape” căruia să-i spună, să-i pese, să-l asculte fără să-l judece. Mulți sunt respinși de stat, familie, comunitate, societate.
Joker este despre un stat nepăsător la cei care au nevoie de îngrijiri medicale, despre eșecul familiei, despre eșecul relațiilor interumane. Este despre lipsa de iubire, lipsa de empatie, lipsa de credință in Dumnezeu, lipsa de speranță, lipsa de educație sănătoasă, lipsa de cultură sănătoasă care duc la lipsa semnificație, lipsa de sens și scop in viață. Toate acestea generează tulburări emoționale și mintale.
Joker are legătura cu principiul semănatului si al culesului. Ce semințe semănăm in noi si cei de lângă noi? Ce am semănat, vom culege. Și parcă, în lumea reală în care trăim, sunt din ce in ce mai multe semințe otrăvite și din ce in ce mai mulți comercianți care le vând.
Joker este despre liberul arbitru, despre modul în care binele și răul conviețuiesc în aceeși persoană. Joker este despre neiubire și neiertare. Iubirea și iertarea sunt alegeri. Niciuna dintre ele nu este “un dat”, nu este naturală. Firesc este să te iubești doar pe tine (narcisist), să ii ignori, să nu ii observi, să nu interacționezi cu ceilalți (autist), să nu ierți pe cel care te-a rănit sau ți-a făcut rău. Prin alegeri, însă, putem fi oameni buni si frumoși, care cultivă in ceilalți frumusețe și bunătate.
Nu ne place să privim în oglinda Jokerului? Ne este teamă de ceea ce vom vedea?
Joker șochează prin realitatea cruntă pe care o dezvăluie, realitatea despre lumea în care trăim.
Carbonnier a spus ”à chacun sa famille, à chacun son droit”. Cred că zicerea sa este valabilă și în cazul filmului: ”à chacun film, son droit”.
[1] Clint Margrave, Create Dangerously: Albert Camus and the Power and Responsibility of the Artist, disponibil aici.
[2] Disponibilă aici.
Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara
