Protecția consumatorului se face ”ca sarea în bucate”: prin măsuri necesare și fără excese (Despre Ordonanța CJUE în cauza C-75/19)

Prin Ordonanța din 6 noiembrie 2019 în cauza C-75/19, contopind cele două întrebări puse de Tribunalul Mureș, Curtea a stabilit că ”Directiva 93/13/CEE trebuie interpretată în sensul că se opune unei norme de drept național în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituție de credit și împotriva căruia acest profesionist a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existența unor clauze abuzive pentru a contesta procedura menționată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar dacă acest consumator are la dispoziție, în temeiul dreptului național, o acțiune în justiție în scopul constatării existenței unor clauze abuzive a cărei introducere nu este supusă niciunui termen, dar a cărei soluție nu produce efecte asupra celei care rezultă din procedura de executare silită și care îi poate fi impusă consumatorului înainte de soluționarea acțiunii în constatarea existenței unor clauze abuzive.”

Este de remarcat că CJUE a răspuns printr-o ordonanță, nu printr-o hotărâre. CJUE a reținut cu o tentă de blazare că este suficientă o ordonanță, pentru că: ”răspunsul poate fi în mod clar dedus din jurisprudență, respectiv nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile.”

Aparent, s-ar putea crede că ordonanța CJUE bulversează sistemul judiciar român, pentru că ar reintroduce posibilitatea invocării clauzelor abuzive pe calea contestației la executare, oricând pe durata executării silite, cu ignorarea termenului de 15 zile de formulare a contestației.

În realitate, răspunsul Curții este corect și consecvent cu jurisprudența ei anterioară și nu conține per se vreo noutate spectaculoasă, din perspectiva dreptului european și a Directivei 93/13/CEE.

Având în vedere autonomia procedurală a statelor membre, Curtea statuează că, în aplicarea principiului efectivității, important este ca, în măsura în care consumatorul nu are deschisă calea contestației la executare, ci doar calea acțiunii de drept comun în constatarea caracterului abuziv al unor clauze, să existe posibilitatea pentru consumator de a obține efectiv suspendarea executării silite, astfel încât aceasta să nu îi fie impusă/ finalizată înainte de exercitarea controlului judecătoresc cu privire la respectivele clauze.

Din păcate, premisele întrebărilor preliminare conțin o inadvertență.

Curtea a avut în vedere cadrul legal anterior Legii nr. 310/2018, când consumatorul beneficia de un cumul de acțiuni, și anume: putea să invoce caracterul abuziv al unor clauze pe calea contestației la executare, în termenul de 15 zile, dar putea și să formuleze (concomitent sau succesiv) o acțiune de drept comun. Inadvertența a constat în faptul că, din motive necunoscute, astfel cum rezultă din cuprinsul ordonanței care prezintă cadrul legal intern, nu a fost analizată existența art. 638 alin. (2) C. proc. civ., care era în vigoare și anterior Legii nr. 310/2018 și care permitea consumatorului care a formulat acțiunea de drept comun să obțină, în cadrul acestei acțiuni, suspendarea executării silite. Întrucât acest text în vigoare nu poate fi ignorat, înseamnă că răspunsul Curții trebuie să fie oricum modulat de instanțele de judecată prin prisma art. 638 alin. (2) C. proc. civ. (chiar dacă nu a fost expres reținut de Curte), deoarece, în virtutea acestui text consumatorul poate obține suspendarea executării în cadrul acțiunii de drept comun, fiind îndeplinită condiția la care se referă Curtea, de a nu se înfăptui executarea silită înainte de judecata definitivă a acestei acțiuni. Prin urmare, sancțiunea decăderii în cazul nerespectării termenului de 15 zile din materia contestației la executare poate fi în continuare aplicată de instanța de executare, pentru executările silite începute înainte de Legea nr. 301/2018, pentru că, oricum, consumatorul are deschisă calea acțiunii de drept comun, în cadrul căreia poate obține suspendarea executării silite.

Această soluție, întemeiată pe art. 638 alin. (2) C. proc. civ., este valabilă și după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 care a eliminat cumulul de acțiuni, astfel încât, în prezent, consumatorul nu mai poate invoca pe calea contestației la executare caracterul abuziv al unor clauze, singura cale rămasă fiind acțiunea de drept comun. Chiar și așa, aceasta este o cale efectivă, din moment ce consumatorul poate obține suspendarea executării silite în cadrul acestei acțiuni, astfel încât să nu se ajungă ca executarea silită să fie finalizată înainte de judecata definitivă a acestei cereri. Prin urmare, ținând cont de art. 638 alin. (2) C. proc. civ., cererile privind constatarea caracterului abuziv al unor clauze, rămân inadmisibile, instanțele de judecată putând constata faptul că acțiunea de drept comun, dublată de suspendarea executării silite, constituie o cale efectivă de protecție a consumatorului.

În sfârșit, nu sunt justificate modificările legislative vădit excesive din propunerea legislativă adoptată de Senat și aflată în dezbatere la Camera Deputaților, privind protecția consumatorilor față de executările silite abuzive sau intempestive și care excedează în mod vădit jurisprudenței CJUE, principiilor fundamentale de drept și chiar scopului declarat al protecției consumatorului.

Astfel, în mod neechivoc jurisprudența CJUE nu impune statelor membre abolirea caracterului executoriu al contractelor de credit. Prin urmare, sunt neavenite și lipsite de orice fundament logic propunerile referitoare la așa-zisul caracter executoriu ”în sine” al acestor contracte, precum și faptul de a prevedea că toate dispozițiile legale care instituie direct sau indirect un asemenea caracter executoriu al contractelor ”nu se aplică”.

Mai mult, este lipsită de fundament logic soluția de reinstituire și de extindere a cumulului de acțiuni, în sensul că verificarea caracterului abuziv al clauzelor ar urma să se poată face, potrivit acestei propuneri legislative, atât pe calea încuviințării executării silite (care ar deveni o procedură contencioasă), cât și pe calea contestației la executare, precum și pe calea acțiunii separate de drept comun (în constatarea caracterului abuziv al clauzelor).

De altfel, cu privire la procedura încuviințării executării silite, CJUE s-a pronunțat prin Hotărârea Curții din 26 iunie 2019 în cauza C-417/18, reținând, după același tipar, că ”Directiva 93/13/CEE trebuie interpretată, în lumina principiului efectivității, în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia instanța națională sesizată cu o cerere de executare silită a unui contract de credit ipotecar, încheiat între un profesionist și un consumator sub forma unui act notarial direct executoriu, nu dispune, fie la cererea consumatorului, fie din oficiu, de posibilitatea de a examina dacă clauzele cuprinse într-un astfel de act nu au un caracter abuziv în sensul acestei directive, și, pe acest temei, de a suspenda executarea silită solicitată.

Cumulul de acțiuni este de natură să genereze poveri și complicații serioase sistemului judiciar și, în final, are efecte contrare atât intereselor consumatorului, cât și intereselor creditorului.

Non multa, sed multum. Este nevoie de o cale și această cale trebuie să fie eficientă.

În ceea ce privește posibilitatea suspendării, propunerea legislativă ignoră conținutul art. 638 alin. (2) C. proc. civ., și instituie o procedură paralelă de suspendare a efectelor contractului.

În sfârșit, scutirea de cauțiune este singura propunere cu impact practic pozitiv pentru consumator, însă, oricum, instanțele de judecată, chiar și în lipsa unui text expres, dar în aplicarea jurisprudenței CJUE, nu mai impun cu strictețe cauțiunea ca și condiție de admisibilitate a suspendării.

Rezultă că protecția consumatorului nu se face prin soluții excentrice, respectiv pe căi care nu sunt prevăzute de lege sau cu ignorarea regimului juridic al contestației la executare (sub aspectul termenului, motivelor care pot fi invocate etc.), ci prin măsuri concrete de natură să faciliteze accesul consumatorului la justiției, precum: reducerea/scutirea de cauțiune în cadrul suspendării executării silite, scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, posibilitatea consumatorului de a obține ajutor public judiciar. Or, toate aceste instrumente sunt la dispoziția consumatorului în cadrul acțiunii de drept comun.

Protecția consumatorului în scopul asigurării unei economii de piață funcționale se face ”ca sarea în bucate”: prin măsuri care sunt cu adevărat necesare și fără excese.

Prof. univ. dr. Marieta Avram
Av. titular AVRAM LAW

* Opinie susținută în cadrul dezbaterii „Mai binele este întotdeauna dușmanul binelui – despre admisibilitatea și termenul de invocare a clauzelor abuzive în contestația la executare”ediția 332, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)