1,385 citiri

Unele considerații asupra jurisprudenței CEDO privind arbitrajul internațional sportiv. Cauza Mutu c. Elveția – Hotărârea definitivă din 4 februarie 2019

Marin Voicu
Marin Voicu

1. Recunoasterea Tribunalului arbitral sportiv – TAS, constituit conform legii ca o instanta, in sensul art. 6 (1) din Conventie.

1.1. In mod constant in jurisprudenta Tribunalului Federal al Elvetiei si in cea a CEDO s-a acceptat validitatea arbitrajului privat, institutionalizat sau ad-hoc, sub anumite conditii restrictive aplicabile si unui tribunal de drept comun:
– tribunalul sau curtea de arbitraj sa fie constituita conform legii si
– sa indeplineasca cerintele de independenta si impartialitate ale unui proces echitabil si intr-un timp rezonabil, stabilite de art. 6 (1) din Conventie si de jurisprudenta unanima a Curtii.

In acest sens, Curtea nu a facut nicio distinctie intre arbitrajul comercial si cel sportiv institutionalizat, obligatoriu, TAS-Lausanne, care raspunde nu numai intereselor organizatiilor sportive, ci, in egala masura si sportivilor, membrii ai acestor organizatii” (par. 78 – Hotararea Mutu c. Elvetia 2018).

Dimpotriva “Curtea garanteaza oricarei persoane dreptul de acces la un tribunal pentru toate contestatile relative la drepturile si obligatiile cu caracter civil; deci acest drept de acces la tribunal, recunoscut de art. 6 (1) nu este absolut; el se preteaza la limite, implicit admise, stabilite printr-o reglementare a Statelor contractate, care se bucura de o anumita marja de apreciere” (par. 92-93).

1.2. ”Acest drept la un tribunal nu implica in mod necesar dreptul de a putea sesiza o jurisdictie de tip clasic, integrata structurilor judiciare ordinare ale statului. Art. 6 nu se opune, deci, ca sa fie create tribunale arbitrale in scopul de a solutiona litigii de natura patrimoniala dintre particulari, clauzele contractuale arbitrale pentru interesati prezentand avantaje substantiale admise de Conventie” (par. 94).

2. Arbitrajul voluntar si arbitrajul fortat.

2.1. In cadrul arbitrajului fortat, impuse de lege, partile nu au nicio posibilitate de a sustrage litigiul lor procedurii si deciziei unui tribunal arbitral. Acesta, deci, trebuie sa ofere toate garantiile prevazute de art. 6 (1) din Conventie (a se vedea hotararea SUDA c. R. Ceha nr. 1643/06 din 28.10.2010).

2.2. In schimb, intr-un arbitraj voluntar, liber consimtit, nu se pun aceleasi probleme, in parametrii stabiliti prin art. 6 (1) din Conventie. Drept urmare, partile sunt libere sa sustraga jurisdictiilor ordinare anumite litigii izvorate din executarea unui contract, prin conventia arbitrala ele renuntand voluntar la unele drepturi garantate de Conventie.

Totusi, aceasta renuntare, nu poate avea efect si asupra unui minim de garantii procedurale.

2.3. ”Curtea constata ca legea de Drept International Privat – LDIP elvetiana, reflecta o modalitate politica legislativa care raspunde dorintei legislatorului elvetian de a creste atractivitatea si eficacitatea arbitrajului international in Elvetia, iar valorifizarea acestui arbitraj constituie un scop legitim.

Relativ la arbitrajul specific sportiv, Curtea considera ca exista un anumit interes ca litigiile care se nasc in cadrul sportului profesionist, in special cele care comporta o dimensiune internationala, pot fi supuse unei jurisdictii specializate care poate decide rapid si economic.

Recurgerea la un tribunal arbitral international unic si specializat faciliteaza o anumita conformitate procedurala si intareste securitatea juridica, iar sentintele acestuia pot face obiectul unui recurs la jurisdictia suprema, respectiv Tribunalul Federal din Elvetia, care statueaza printr-o decizie definitivă”.

3. Jurisprudenta Tribunalului de Arbitraj Sportiv – TAS de la Lausanne

3.1. Acceptand jurisdictia TAS, reclamantii dispun de o speranta legitima ca intr-o cale de atac la Tribunal Federal sa beneficieze de aplicarea “indirecta” a art. 6 (1) din Conventie si a jurisprudentei CEDO in materie.

3.2. In speta, Adrian Mutu c. Elvetia, Curtea a trebuit, deci, sa determine daca acceptarea acestei jurisdictii TAS (“fortata”) releva o alegere “libera, licita si fara echivoc” in sensul jurisprudentei sale privind arbitrajul voluntar comercial (a se vedea hotararile Eiffuge S.A. si altii, Transporter Flunais de Sado, s.a.).

In jurisprudenta sa, Tribunalul Federal a admis, relativ la TAS, ca “sportivii care doresc sa participe la o competitie” organizata sub controlul unei federatii sportive, a carei reglementare prevede recursul la arbitrajul prin acceptarea clauzei arbitrale, si care adera la statutul acelei federatii, este un sportiv profesionist, confruntat cu dilema: “sa consimta la arbitraj sau sa practice sportul ca diletant”!.

Curtea retine, insa, ca, “singura cale oferita unui sportiv profesionist pentru a castiga in viata nivel profesionist, practicand disciplina sa sportivă, este sa accepte clauza de arbitraj”.

In aceasta privinta, Curtea a decis ca acceptarea jurisdictie TAS este o optiune ca un “arbitraj fortat” in sensul jurisprudentei sale, care trebuie, insa, sa ofere garantiile prevazute de art. 6 (1) din Conventie” (par. 115).

3.3. Asupra independentei si impartialitatii TAS.

3.3.1. ”Pentru a stabili daca un tribunal poate fi “independent” in sensul art. 6 (1) din Conventie, trebuie sa se tina cont, in special, de modul de desemnare si de durata mandatului membrilor, dar si de existenta unei protectii contra presiunilor exterioare si a unei aparente de independent.

Impartialitatea se defineste prin absenta ideii de prejudecata sau de “parti pris”. Conform jurisprudentei CEDO, impartialitatea, in sensul art. 6 (1), trebuie sa se aprecieze dupa un criteriu subiectiv, tinand seama de convingerile personale si de credinta celui care judeca, cat si dupa un criteriu obiectiv, constand in a determina daca tribunalul ofera, in special prin compunerea sa, garantiile suficiente pentru a exclude orice indoiala legitima asupra impartialitatii.

“Frontiera intre impartialitatea subiectiva si cea obiectiva nu este totusi ermetica, intrucat nu numai conditia unui judecator poate, din punctul de vedere al unui observator exterior, sa antreneze indoieli obiective justificate.

In materie, chiar si aparentele pot releva importanta in care, cum se spune intr-un adagio englez: “justice must not only be done, it must also be seen to be done”!

In final, cele doua concepte sunt strict legate si, in raport de circumstante, se poate apela la un “examen conjunct” (par. 141-144).

3.3.2. Aplicarea acestor principii la speta.

In jurisprudenta Curtii s-a statuat ca art. 6 din Conventie nu se opune ca aceste tribunale arbitrale sa fie create in scopul de a judeca anumite litigii patrimoniale dintre particulari, clauzele contractuale prezentand pentru parti avantaje relevante in scopul administrarii justitiei.

“Curtea admite ca, in materie de arbitraj comercial si de arbitraj sportiv, consimtit intr-o maniera libera, licita si neechivoca, notiunile de independenta si impartialitate vor putea fi interpretate cu suplete, in masura incare esenta sistemului arbitral raspunde nominalizarii instantelor decizionale prin partile in litigiu”.

Or, in speta, Curtea a decis ca renuntarea la drepturile garantate de art. 6 (1) de reclamant nu a fost libera si “fara echivoc”, iar, in consecinta, procedurile de arbitraj trebuiau sa ofere garantiile prevazute de art. 6 (1).

In acest cadru, Curtea retine ca, chiar daca TAS a fost emanatia unei fundatii de drept privat, el beneficiaza de plenitudine de competenta pentru a judeca, pe baza normelor de drept si a procedurilor organizate, in orice problema de fapt si de drept care este supusa in litigile cu care este sesizat. Sentintele sale pronunta solutii de tip jursprudential acestor litigii si pot face obiectul unui recurs la Tribunalul Federal in circumstantele limitative enumerate in art. 190-192 din Legea de drept international privat a Elvetiei” (par. 147-148).

3.3.3. Printre altele, Tribunalul Federal, in jurisprudenta sa, a considerat sentintele adoptate de TAS ca “veritabile hotarari, asimilabile cu cele ale unui tribunal de stat”.

In momentul statuarii asupra cauzelor respective, prin jocul combinat al LDIP si a jurisprudentei Tribunalului Federal, TAS a avut, deci, aparantele unui “tribunal stabilit de lege” in sensul art. 6 (1).

3.3.4. In speta, formatia arbitrala (instanta) care a solutionat litigiul a fost compusa din 3 arbitri, toti alesi de pe lista stabilita de Curtea Internationala de Arbitraj Sportiv-CIAS, dupa modalitatile statutare, lista care cuprinde 300 de arbitrii si care nu prezinta elemente factuale de natura a crea indoieli asupra independentei si impartialitatii lor.

In acest sens, Curtea apreciaza jurisprudenta Tribunalului Federal, dupa care sistemul listei de arbitrii satisfice exigentele constitutionale de independenta si de impartialitatea aplicabila tribunalului arbitral si ca TAS functioneaza ca o instanta de apel exterioara federatiilor internationale, avand aparenta unei autoritati judecatoresti, indepedenta de partile in litigiu. (A se vedea si Hotararea din 4. februarie 2019 a CEDO – Extras in Titlul VI, pct. 5.1.).

Prof. univ. dr. Marin Voicu
Membru de onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta, Presedintele Sectiei de drept international si drept comparat a Academiei de Stiinte Juridice, fost judecator ICCJ, fost judecator CEDO

* Textul va fi inclus in volumul ”Arbitrajul comercial intern si international. Doctrina si jurisprudenta”, 2015-2019, vol. II, Ed. UJ.