6,054 citiri

Mircea Tec: Profesați gândindu-vă mereu la două lucruri: ce rămâne în urma voastră și ce vă stă înainte!

Mircea Tec
Mircea Tec
Alina Matei
Alina Matei
Lavinia Tec
Lavinia Tec

Alina Matei: Mulțumesc, stimate domnule judecător Mircea Tec, pentru că ați acceptat să acordați un interviu cititorilor JURIDICE.ro. De asemenea, mulțumiri speciale Laviniei, prietena și colega mea de facultate, fără de care nu ar fi fost posibil acest interviu. Sunteți de curând pensionat din magistratură. Decretul de eliberare din funcție a fost semnat la 4.02.2020. Ați activat 44 ani, 4 luni si 4 zile ca judecător și 30 de ani în funcție de conducere, mai întâi ca președinte al Judecătoriei Oravița, apoi ca președinte al Judecătoriei Moldova Nouă. De ce ați ales să fiți judecător atât de mult timp?

Mircea Tec: Eu vă mulțumesc, stimată doamnă Alina Matei, pentru acest interviu. Am fost numit judecător la 1 octombrie 1975 la Judecătoria Oravița, jud. Caraș-Severin. Vă mărturisesc faptul că în timpul facultății am cochetat cu avocatura, însă, după absolvire, am ales profesia de judecător, fără să am de la început reprezentarea a ceea ce înseamnă aceasta. Pe parcursul vieții profesionale am realizat că mi se potrivește cel mai bine, că aceasta esta vocația mea. Longevitatea în profesie nu ar fi fost posibilă fără pasiune, dăruire, sănătate fizică, sănătate mintală, fără echilibru interior și fără armonia din familie. Pentru toate acestea îi mulțumesc bunului Dumnezeu.

Alina Matei: Ce părere aveți despre colegii judecători care în jurul vârstei de 40 de ani și un pic ies la pensie? Nu spun că e ceva rău. Ies la pensie pentru că legea prevede.

Mircea Tec: Decizia unui judecător de a se pensiona după 25 de ani de activitate este personală. Însă, în conjunctura actuală, cred că ridicarea vârstei de pensionare la magistrați este factorul care a declanșat ieșirea din profesie a unui număr impresionant de judecători. S-a produs un fel de panică în rândul lor pentru că nu-și pot imagina că vor rezista vreme îndelungată în instanță, cu un volum de activitate din ce în ce mai mare și complex, generat de lipsa resurselor umane, pe de o parte, și de inflația legislativă. S-a creat deja un dezechilibru semnificativ prin ieșirea la pensie a judecătorilor la sfârșitul anului trecut și la începutul acestui an, care a provocat creșterea considerabilă a numărului de posturi vacante. Dacă îmi amintesc bine, la cele două instanțe pe care le-am condus timp de 30 de ani, am funcționat în permanență cu schema incompletă.

Alina Matei: O să vă rog să ne spuneți care sunt coordonatele profesiei de judecător, după o experiență de aproape 45 de de ani de judecător de scaun.

Mircea Tec: Desigur, coordonatele profesiei le găsiți în reglementările privind statutul de magistrat. Am convingerea că judecătorul este chemat să își folosească rațiunea pentru a combate forța iraționalului. Dacă justiția are în vedere acțiunile oamenilor și motivele lor, cauzele acțiunilor și efectele lor, faptele și scopurile, atunci, fără o bună cunoaștere a dreptului, fără o bună cunoaștere și înțelegere a naturii umane, fără respectarea standardelor etice și morale nu poți fi un om drept care să judece drept, care să dea fiecăruia ce i se cuvine.

Alina Matei: Ce părere aveți despre judecătorul dumnezeu sau dumnezeul judecător?

Mircea Tec: Dumnezeu este omnipotent. Judecătorul este învestit cu puteri asupra oamenilor, asupra drepturilor și libertăților lor, cu puterea de a împărți dreptatea în numele legii. Deci, judecătorul este un mic dumnezeu și poate fi privit ca un reprezentant pe pământ al Dumnezeului Judecător. Cred că cea mai sugestivă imagine despre raportul dintre Dumnezeu Judecător și judecătorii dumnezei am găsit-o într-un psalm: Dumnezeu stă în adunarea Lui și judecă în mijlocul dumnezeilor (judecătorilor). După ce își exprimă revolta față de judecata lor strâmbă, Dumnezeu îi avertizează: ”Eu am zis: ”Sunteți dumnezei, toți sunteți fii ai Celui preaînalt”. Însă veți muri ca niște oameni, veți cădea ca un domnitor oarecare”. Aceasta e până la urmă condiția oricărui judecător: un simplu om, muritor ca toți ceilalți oameni. Totodată, Dumnezeu este un judecător drept și milostiv. În Evanghelia după Matei există un pasaj referitor la judecata finală în care ni se dezvăluie că Dumnezeu îi va judeca pe cei nedrepți sau blestemați, pedepsindu-i, și îi va salva pe cei drepți sau binecuvântați, prin mila și îndurarea Sa. Judecătorul îl poate pedepsi pe cel nedrept dar, uneori, regulile de procedură îl pot împiedica să-l judece și să-l pedepsească. Uneori, soluțiile legale sunt imorale. Alteori, judecătorul este nedrept. Fiind un simplu muritor, judecătorul ar trebui să aibă mereu în minte ce-și dorește cu adevărat să cerșească la Judecata Finală: dreptatea lui Dumnezeu sau mila Lui?

Alina Matei: Unde trebuie trasată linia dintre viața profesională și cea personală?

Mircea Tec: Statutul de judecător presupune o serie de limitări, restrângeri, privațiuni. O dată ce ai ales să fii judecător, ai consimțit la toate privațiunile pe care le impune statutul. Viața privată a judecătorului poate afecta, implicit, viața profesională și, deci, poate aduce atingere imaginii justiției. Viața privată în era digitală pare să fie un mit. Într-o comunitate mică, aproape toți oamenii se cunosc între ei, îşi ştiu „istoria” şi problemele. Ca judecător într-o astfel de comunitate ajungi să îi cunoşti pe concetățeni, uneori chiar involuntar le reţii numele. Într-o comunitate mică se întâmplă deseori să interacţionezi în societate cu justițiabilii și avocații, pentru că judecătorul nu poate trăi o viață întreagă ascuns între dosare în biroul său ori în locuința sa, nu poate trăi în autoizolare. În aceste condiții, judecătorul trebuie să fie mereu atent la viața sa privată – care nu se limitează la un spațiu privat – să nu lăse loc de interpretare în ochii publicului cu privire la imparțialitatea sa.

Alina Matei: Cum credeți că ar trebui să-și crească un judecător copilul? Să-l ferească, să-l rețină de a face sau nu ceva? Vă mărturisesc că întrebarea, ca de altfel întregul interviu, a plecat de la cutremurătorul articol de opinie scris de fiica dumneavoastră. Și mai fac o mărturisire, nici Laviniei nu i-am spus: când am cunoscut-o pe fiica dumneavoastră, colege de facultate fiind, a fost ”la pachet” cu profesia dumneavoastră: cineva, nu îmi mai aduc aminte, mi-a spus: ”uite-o pe Lavi Tec, are tată judecător”. Am invidiat-o. Instinctiv, pentru că m-a dus cu gândul că ea știa de prescripția extinctivă de când era mică, eu abia când mă făcusem mare. Nu mi-a trecut deloc prin cap că a fi copil de magistrat poate avea și o altă latură.

Mircea Tec: Mi-am crescut cele două fete într-o asemenea manieră încât au conștientizat necesitatea restrângerii vieții lor private și preocuparea noastră, ca părinți, pentru educația și ocrotirea lor, mai ales într-o vreme în care judecam numai litigii penale. Mai târziu au înțeles singure că viața privată a unui judecător și a membrilor familiei sale nu este sută la sută privată, secretă. Probabil că acestea sunt motivele care au generat setea de libertate în viața lor. M-am străduit ca părinte să le învăț să facă alegeri bune în viață, în funcție de anumite valori și repere. Totodată, le-am ajutat să înțeleagă că, oricât de mare sau gravă ar fi problema lor, cei mai în măsură să le ajutăm suntem noi, părinții. Le-am ajutat să înțeleagă că oricât de gravă ar fi greșeala lor, noi, părinții le oferim iertarea și dragostea aceea care acoperă totul. Inima unui copil este deosebit de fragilă și, printr-un simplu gest, cuvânt sau printr-o simplă atitudine a unui părinte, se poate frânge pentru totdeauna. Dar pentru a-i cunoaște și înțelege inima trebuie să petreci timp cu copilul. El îți dă inima lui numai atunci când tu îi dai timpul tău. Și uneori, cel mai prețios dar pe care îl poți face copilului este să petreci timp de calitate cu el.

Alina Matei: Judecătorii intră în sala de judecată să soluționeze dosarele. Oamenii cu care ei intră în contact, fie că sunt grefierii, avocații, părțile, au propria lor judecată, dar nu cu privire la judecător, ci la ce se întâmplă în sala de judecată, la modul cum conduce ședința de judecată, cum vorbește, cum se comportă. Latura de judecător cuprinde și asemenea unghiuri?

Mircea Tec: Deși judecătorul judecă faptele, el este în centrul atenției prin publicitatea ședintei de judecată. În permanență am avut în vedere faptul că noi, judecătorii, judecăm „n” dosare, dar justițiabilul poate avea un singur proces în viață, la completul pe care tu îl prrezidezi. Trebuie să-i acorzi respectul cuvenit și prin conduita ca președinte de complet, prin disponibilitatea de a sta de vorbă cu mult calm, cu răbdare. Foarte mulți justițiabili vin în instanțe fără apărători și nu cunosc regulile unui proces. Percepția cu care ei pleacă dintr-o sală de judecată îi poate marca toată viața, în bine sau în rău. În ochii și în mintea lor, judecătorul se identifică cu justiția. Iar pentru mulți justiția nu are a face cu sistemul judiciar, ci este o stare de spirit opusă răzbunării. Justiţiabilul vine la instanţă cu încredere, cu convingerea sau măcar cu speranţa că judecătorul este cel care îi va soluționa problema. Aşadar, tot sistemul judiciar este „redus” cumva la persoana judecătorului, iar impactul pe care prestaţia sa şi soluţia pe care o dă rămâne, pentru cei mai mulţi, o experienţă unică. Prin conduita sa, judecătorul determină încrederea justiţiabilului în justiţie, adică într-un întreg sistem, ceea ce presupune în mod obligatoriu să fii atent la orice detaliu pe care justiţiabilul îl poate percepe.

Alina Matei: Ați văzut judecători debusolați, pentru care practicarea profesiei de judecător să-i fi îndepărtat de la gândurile cu care intraseră în profesie?

Mircea Tec: Nu am văzut astfel de cazuri. Însă, în conjunctura actuală, judecătorii sunt debusolați de permanenta incertitudine în care trăiesc și chiar de ostilitatatea cu care se confruntă. Mă refer aici pe de o parte la statutul lor, asupra căruia se fac presiuni, iar pe de altă parte, la discreditarea publică a justiției. La acestea se adaugă un program încărcat de pregătire, dată fiind inflația legislativă și de hotărâri pronunțate de CCR, ICCJ, CEDO, CJUE. Astfel că timpul de lucru al unui judecător depășește întotdeauna programul zilnic de lucru de 8 ore și, respectiv cel de 5 zile lucrătoare.

Alina Matei: Pensiile magistraților, subiect fierbinte. Am văzut o statistică ce arăta că 3800 și ceva de magistrați pensionari au pensie de 18.000 lei/lună. Ba chiar unul care avea 70.000 lei pensie. Cred că aceasta din urmă e o scorneală. Cum să ai pensie peste 15.000 EURO/luă? Vă rog să ne spuneți punctul dumneavoastră de vedere. Dumneavoastră ce pensie o să aveți, dacă vreți să ne spuneți?

Mircea Tec: În momentul de față pensia reflectă importanța socială a activității, a efortului, a timpului alocat pregătirii judecătorului. Consider că pensia pe care o voi primi (nu am primit încă decizia de pensionare!), va fi o satisfacție a recunoașterii activității mele de aproape 45 de ani de carieră. Din câte am citit în presă, persoana care încasează pensia de 70 000 de lei nu s-a pensionat din magistratură, ci din funcția de director de penitenciar. Probabil că așa se explică discrepanța uluitoare între pensia lui și pensiile obișnuite ale magistraților. Informarea incompletă sau dezinformarea publicului a provocat un soi de ostilitatea publică împotriva magistraților pe tema aceasta, a pensiilor.

Alina Matei: Cum lăsați sistemul judiciar? O scurtă caracterizare?

Mircea Tec: Am citit undeva că icoana justiției este căsătoria. Când căsătoria este puternică, există echilibru și armonie între cei doi soți. Când căsătoria se prăbușește, o dată cu ea se va pierde tot ce este sacru și inviolabil. Azi justiția suferă. Din lipsă de resurse umane, de hiperreglementare, de instabilitate, impredictibilitate, decredibilizare. Este sfâșiată din interior, din casă, dar și din exterior.

Alina Matei: De ce nu ați plecat de la Judecătoria Oravița? Înalta Curte a fost vreodată pe lista dumneavoastră?

Mircea Tec: Vă mărturisesc că am avut oportunitatea de a profesa la instanțe superioare, dar am preferat să activez la Oravița până în 2015, locul de domiciliu, iar apoi, o perioadă de 5 ani am profesat la Judecătoria Moldova Nouă. Am fost legat sentimental de ambele instanțe, de meleagurile de basm ale Banatului de Munte, de originile mele.

Alina Matei: Câteva sfaturi pentru aceia dintre magistrați care vor cunoaște răvășirea în care te poate aduce o profesie ca aceasta?

Mircea Tec: Dacă o astfel de problemă apare în viața unui judecător, ar trebui gestionată cu mare atenție, ar trebui reconsiderate prioritățile în viața sa. Dacă apare un conflict interior, acesta este semnalul că nu te mai simți confortabil în profesie și cea mai potrivită soluție ar fi să o părăsești.

Alina Matei: Care apreciați că sunt gândurile, ideile profunde ale unui magistrat la care nu trebuie să renunțe?

Mircea Tec: Să profezi știind mereu că funcția și profesia sunt efemere, dar hotărârile pronunțate în cauzele justițiabililor pot avea impact peste generații. Iar promisiunea dreptății, dar mai ales împlinirea ei fac ca viața să merite să fie trăită. Să profesezi având mereu în minte condiția ta de simplu muritor. Să profesezi având mereu perspectiva asupra ceea ce va urma după ce nu vei mai avea nici funcție, nici profesie. Să te gândești dacă, atunci când te vei întâlni cu un justițiabil, întâmplător, îl vei putea privi drept în ochi. Pentru că ochii sunt ferestrele sufletului.

Alina Matei: V-a trimis cineva din sistemul judiciar o felicitare, o diplomă, v-a sunat cineva?

Mircea Tec: Da, în anul 2019, Curtea de Apel Timișoara mi-a acordat o Diplomă pentru cea mai îndelungată carieră profesională de judecător și conducător de instanță din România, iar anul acesta, mi-a acordat o Diplomă de excelență pentru merituoasa carieră de magistrat și președinte de instanță depusă în slujba actului de justiție cu devotament, profesionalism și personalitate. Tot anul acesta, la ședința de bilanț a activității Tribunalul Caraș-Severin, mi s-a acordat, în prezența reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii, o diplomă în semn de apreciere pentru activitatea îndelungată și rezultatele obținute în funcția de președinte al Judecătoriei Oravița și al Judecătoriei Moldova Nouă. Iar colectivul Judecătoriei Moldova Nouă m-a onorat dăruindu-mi o plachetă cu un mesaj emoționant: ”Am învățat că a fi Om este un dar și o luptă din care vei ieși învingător”. Da, m-au sunat colegi judecători din conducerea Curții de Apel Timișoara și a Tribunalului Caraș-Severin, colegi judecătători din raza Curții de Apel Timișoara, dar și din țară. Tuturor le mulțumesc și le dăruiesc toată prețuirea mea!

Alina Matei: O să o rog pe Lavinia să se alăture acestui interviu, iar eu, ca și dumneavoastră, sunt curioasă ce o să vă întrebe.

Lavinia Tec: Știu că atunci când nu se ocupa de dosare, tata juca șah, la cel mai înalt nivel, fiind candidat de maestru, iar de câțiva ani joacă în campionate internaționale organizate online. În ce fel l-a ajutat șahul în profesia de judecător?

Mircea Tec: Șahul mi-a dezvoltat capacitatea de previziune, de planificare, mi-a dezvoltat intuiția, a dezvoltat în mine circumspecția, dobândind capacitatea de a putea lua în considerare diferite circumstanțe și situații și de a judeca în consecință, mi-a dezvoltat atenția, prudența, capacitatea de concentrare și răbdarea, rezistența, perseverența. Șahul este un joc riguros intelectual care presupune reguli la fel ca dreptul.

Lavinia Tec: Ca avocat pledant de aproape 22 de ani, pot spune cu certitudine că avocații analizează toate gesturile și cuvintele rostite în sală de judecător, toate cuvinte și frazele consemnate în scris în piesele de la dosar, îi etichetează pe judecători, fac clasamente și topuri după tot felul de criterii, au preferințe, simpatii, antipatii, iar dacă nu îi cunosc, fac muncă de cercetare (fiind mai curioși din fire!) să îi cunoască din soluțiile pe care le dau, le critică soluțiile, deși nu o fac doar în scris și doar în instanță, ci și pe culoare, pe la colțuri sau în presă. Chiar dacă mi-a spus de multe ori să nu uit că un avocat poate avea doar o cauză într-o zi pe când un judecător poate avea 100 de cauze, avocatul nu ține cont de celelalte 99 de cauze, ci doar de cauza lui. Cum îi percep judecătorii pe avocați? Îi evaluează și ei, la rândul lor?

Mircea Tec: Avocaţii au un rol esenţial în proces. Avocații îi livrează judecătorului faptele și argumentele și îi cer dreptul, dreptatea. Avocații nu sunt adversarii judecătorilor, cu care colaborează la înfăptuirea justiției. Avocații sunt adversari între ei, exact ca la jocul de șah, în care fiecare face câte o mișcare sau mutare, respectând regulile de joc, anticipând mutările celuilalt jucător, urmărind să-și apere regele, sperând în schimbări favorabile. Jocul de șah funcționează după reguli, principii care descriu mișcarea pieselor. Fiind judecător și jucător de șah, i-am perceput pe avocați ca niște jucători în procesele clienților lor. Performanțele înalte în avocatură presupun foarte multă muncă, strategie eficientă, capacitatea de a imagina, planifica, anticipa, evalua, la fel ca în jocul de șah. Și judecătorii îi observă pe avocații pledanți, îi evaluează prin prisma conduitei în instanță, a calității argumentelor expuse în scris sau oral, a modul în care le expun, și îi evaluează mai ales atunci când constată că, în loc să descurce treburile clientului le încurcă. Cred însă că avocatul poate petrece mai mult timp cu evaluarea judecătorului cauzei decât judecătorul cu evaluarea avocatului, explicația fiind aceea că avocatul are una sau câteva cauze la judecătorul respectiv, iar judecătorul are sute de cauze în care pot participa cam tot atâția avocați.

Alina Matei: Ce sfaturi aveți pentru tinerii judecători și conducători de instanțe?

Mircea Tec: Judecătorilor le-aş spune să nu uite că, sub roba de judecător, se zbate o inimă. Să o umple cu gânduri bune! Tinerilor conducători: să sfinţească locul! O instanţă trăieşte prin oamenii ei.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii JURIDICE.ro.

Mircea Tec: Profesați gândindu-vă mereu la două lucruri: ce rămâne în urma voastră și ce vă stă înainte!

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.

Mircea Tec: Eu vă mulțumesc.