1,542 citiri

Moraliștii “ilegaliști”…?!

Marin Voicu
Marin Voicu

1. Unii parlamentari moraliști și ilegaliști își varsă „veninul” pe care l-au acumulat, pe măsură ce s-au încărcat cu frustrări, impostură politică, dar și cu „ceva” averi sfidătoare.

Se vede clar, de la nivelul mării până la vârful OMU, că, unele din aceste personaje, NU se află în „slujba poporului”, „în exercitarea mandatului” (art. 69 alin (1), Constituție) folosind „demnitatea publică” numai în interese personale și, mai apoi, într-un subsidiar îndepărtat, în slujba partidului „patron”.

Unii dintre ei lucrează și acumulează într-o altă paradigmă, paralelă cu cea a poporului român și, chiar, a propriului electorat.

De ceva vreme, frustrați de unele „efecte judiciare” și marcați de o evidentă „marjă de ură” interprofesională și interinstituțională, atacă fără niciun respect pentru adevăr, pentru ordinea constituțională și legală și anumite categorii de intelectuali (așa ziși „colegi”) și alte categorii profesionale și sociale importante, titulari legali ai unor „salarii nesimțite” și, mai ales, „pensii speciale” (?!)

Liderii partidelor parlamentare, ca și acești „agresori electorali”, nu scot o vorbă despre salariile și afacerile lor prospere, nu inițiază nici o lege în starea de urgență, care să legitimeze solidaritatea și nediscriminarea, în a contribui substanțial la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, toate persoanele care realizează venituri (toți bugetarii, salariați din companiile naționale și multinaționale din sociețățile private ș. a.).

2. Rămâi „interzis” de pozițiile absurde și neloiale, exprimate sistematic, de unii parlamentari, care se declară „parteneri principali” ai judecătorului în înfăptuirea justiției și, care, primesc, fără nicio reținere, indemnizația substanțială de la Parlament, o altă indemnizație pentru diverse funcții în Barou, onorarii ca avocați și diverse alte „drepturi” conexe, despre care, însă, nu scot o vorbă.

Dar, în mod vădit, contrar Constituției, a deciziilor CCR și legii, cu o patimă nelegitimă, se declară autori ai unor inițiative legislative prin care judecătorii sunt aduși la nivelul unui subofițer de poliție (?!), abolindu-se pensia de serviciu cu 95% (?!), în mod definitiv și nu doar pe perioada crizei și a stării de urgență.

Acești „actor electorali”, orbiți de țelurile de partid și de interesele personale, omit, cu bună știință, starea, statutul și condiția profesională și socială a judecătorului, în exercițiul profesiei pe timp de 30-40 de ani, ca slujbaș unic al statului care are „dreptul de a nu avea drepturi” (?!).

De fapt această atitudine se înscrie în concertul „majestuos” realizat în ultimii 15 ani, de puterea legislativă și de cea executivă bicefală, contra puterii judecătorești de intimidare a justiției și de discreditare în rândul cetățenilor și a societății românești.

Din păcate, acești „eroi ai politicii electorale”, independenți față de lege, ignoră, cu rea credință, principiul fundamental înscris în art. 1 alin. (5) din Constituție: „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”, comportament tolerat de Parlament și de administrația breslei din care fac parte (!)

Așa zisa generozitate cinică și spirit infantil de echitate socială, invocate ca temei al abolirii unor drepturi fundamentale, care țin de insuși statutul judecătorului, nu sunt valorificate în primul rând, ca exemplu de moralitate politică și parlamentară, prin impozitarea cu 95% a indemnizației de parlamentar și cu 10-15% a celorlalte venituri.

Acești domni împreună cu întreaga „gintă” politică și administrația statului, nu scot o vorbă despre principiile constituționale înscrise în art. 4 din Constituția României („Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi”,egalitatea și nediscrimarea” ca bază a coeziunii societății), pe care sunt datori să le aplice, prin adoptarea de legi.

În acest sens, valorificând reglementarea de succes din art. 256 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prin care s-a adoptat și aplicat, timp de 15 ani, contribuția de 5,5% din orice formă de venit, la fondul de sănătate, parlamentarii (și guvernații) ar trebui, în aceste circumstanțe excepționale, să instituie o TAXĂ de SOLIDARITATE pentru SĂNĂTATE (eventual de 10-15%) datorată pe orice venit, realizat de toate persoanele fizice și juridice (care s-ar adăuga la contribuția permanentă de 5,5%).

Acesta este spiritul și esența celor patru principii înscrise în art. 4 – unitatea, solidaritatea, egalitatea și nediscriminarea – precum și finalitatea dreptului fundamental la ocortirea sănătății, consacrat în art. 34 din Constituția României.

3. Consider că, înainte de toate, etica și morala din conduita unui avocat parlamentar trebuie să fie un exemplu pentru ceilalți parlamentari, supuși orbește numai disciplinei de partid. Avocatul parlamentar nu poate ignora un principiu constituțional, o decizie a CCR sau a ÎCCJ în activitatea sa de legiferare și nici în cea din pretoriul instanțelor.

Nu se pune, deci, problema părtinirii și susținerii subiective și nelegitime a drepturilor judecătorilor, recunoscute de lege și intrinseci statutului și independenței judecătorului, de către avocații parlamentari.

Nu se pot, însă, accepta nici unele din inițiativele acestora, contrare legii, de nesocotire a statutului și a independenței puterii judecătorești, cu încălcarea art. 1 alin. (5), art. 124-126 alin. (1) și (2) din Constituție.

În acest sens, relevante sunt principiile și normele obligatorii din Codul Deontologic al Avocatului Român, aprobat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 268/17.06.2017:

„Art. 2. În exercitarea profesiei, precum și în ORICE ACȚIUNE SAU COMUNICARE PUBLICĂ, avocatul va avea în vedere caracterul de INTERES PUBLIC al profesiei de avocat, care rezultă din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, din Statutul profesiei de avocat.

Art. 3. (1) Misiunea avocatului constă în apărarea, prin toate mijloacele specifice profesiei, a drepturilor, libertăților și a intereselor legitime ale clienților, în vederea aflării adevărului, a ÎNFĂPTUIRII JUSTIȚIEI și a RESPECTĂRII STATULUI DE DREPT.

(2) Avocatul este garantul apărării cetățeanului față de EXCESELE INSTITUȚIILOR STATULUI, precum și al păstrării echilibrului între interesul public al societății și interesul privat al cetățeanului.

Art. 4. În exercitarea profesiei, avocatul este obligat să acționeze cu BUNĂ CREDINȚĂ, în apărarea valorilor profesiei de avocat și ale STATULUI DE DREPT.”

În Codul Deontologic al Avocatului din Uniunea Europeană aprobat prin Decizia nr. 1486 din 27.10.2007 a UNBR se prevede în esență, că:

„Într-o societate întemeiată pe respect faţă de justiţie, avocatul îndeplineşte un rol special. Îndatoririle avocatului nu se limitează doar la executarea fidelă a unui mandat în cadrul legii. Avocatul trebuie să vegheze la respectul Statului de drept”.

Prof. univ. dr. Marin Voicu
Membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință, Președintele Secției de drept internațional și drept comparat a Academiei de Științe Juridice, fost judecător ÎCCJ, fost judecător CEDO