1,438 citiri

De la întuneric la Lumină

Calea lui Isus spre Golgota începe la lăsarea întunericului, în Ghetsimani. Mai întâi, cu abandonul ucenicilor. Deși i-a chemat să-l sprijine in rugăciune, prietenii săi dorm un somn de neînțeles. În lupta Sa cu frica dinaintea suferinței, Isus este singur. Apoi, calea către Cruce continuă cu trădarea lui Iuda. Urmează lepădarea lui Petru. Rând pe rând, toți ucenicii L-au părăsit. Isus era singur. În procesele care au schimbat sensul istoriei, Isus a fost singur, lipsit de orice apărare. În Patimile Sale, pe Cruce, Isus a fost singur. În fața morții, Isus a fost singur.

Poate că anul acesta, mai mult ca oricând, distanțarea socială ne face să ne identificăm cu Isus si să simțim povara izolării în întunericul care s-a așezat peste lume. Ne ajută să ne identifică cu Isus în fața angoasei care s-a așezat peste viețile noastre pentru o vreme. Poate că anul acesta, îngrădirea unor drepturi și libertăți ne îndreaptă privirea dinspre exterior înspre interior, dinspre lumea din afara noastră în lumea dinlăuntrul nostru. Poate că anul acesta, simțim așa cum nu am simțit niciodată că Sărbătoarea Învierii Domnului este mai mult despre lucrurile cerești, decât despre lucrurile pământești. Este mai mult decât iepurași, ouă roșii, cadouri, tratamente de înfrumusețare, ținute elegante, mâncare sofisticată, petreceri în familie sau vacanțe exotice. Este mai mult decât un ritual sau o tradiție. Este mai mult decât lumina unei lumânâri.

lisus le-a reproșat saducheilor și fariseilor că cer oamenilor să facă atâtea lucruri inutile și costisitoare pentru a avea acces în Împărăția Cerurilor încât nici ei, nici oamenii pe care îi conduceau nu vor intra în această Împărăție. Isus le-a reproșat că făceau atâtea lucururi neesențiale, iar lucururile esențiale ale legii mozaice le lăsau nefăcute: dreptatea, mila și credincioșia.[1]

Distanțarea socială ne îndepărtează de lucrurile pământești, de obiceiurile și chiar de persoanele din care făcusem idoli. Pe măsură ce ne îndepărăm de toatea acestea, ne confruntăm cu limitele noastre, cu neputințele noastre. Orice pierdere doare. Pierderea unei reuniuni de familie, a unei întâlniri, a unei persone dragi, a unui lucru sau obicei la care ținem.

Până la urmă, Sărbătoarea Învierii Mântuitorului ne arată anul acesta mai mult ca oricând că este vorba despre Cruce, crucea pe care atârnăm in fiecare zi până la moarte. Crucea este semnul vizibil al condiției umane. Omul Isus a fost omul durerii și al suferinței. Aceasta este condiția umană. Omul nu este măsura tuturor lucrurilor. Ci Dumnezeu este. Omul este limitat, neputincios, chiar si in era progresului științei. Omul este dependent de Dumnezeu chiar și în era guvernată de principiul autonomiei persoanei și de atâtea libertăți.

Poate că anul acesta învățăm lecția smereniei. Crucea ne umilește pe toți, ne dezbracă de haina mândriei și a aroganței și ne lasă goi și descoperiți. Însă drumul spre cer trece pe la Golgota.

Poate că anul acesta învățăm că Sărbătoarea Învierii Domnului Isus nu este despre dorințele noastre, ci despre voia Lui, nu este despre ascultarea de dorințele noastre, ci despre supunerea față de El.

Poate că anul acesta înțelegem că la Cruce nu s-a dus o bătălie între întuneric și lumină, ci între umanitatea vinovată și dragoastea divină. Dumnezeu Omul a fost judecat, condamnat si crucificat de către oamenii care s-au pretins dumnezei, după cum spune Dietrich Bonhoeffer[2]. Și totuși, nu omul l-a judecat pe om, ci Dumnezeu, care a intervenit din eternitate.

Poate că anul acesta vom înțelege că pe Cruce a fost Iubirea lui Dumnezeu, care ne-a cuprins pe toți cu brațele întinse, pironite în cuie.

Poate că vom înțelege anul acesta că Sărbătoarea Învierii este mai mult despre El decât despre noi, mai mult despre ce a făcut El pentru noi decât am făcut noi pentru El și pentru alții.

În Vinerea Mare pare că Dumnezeu a fost învins, dar în Duminica Învierii Dumnezeu a învins. Victoria asupra întunericului nu a fost asigurată prin moartea lui Isus, ci prin învierea Lui. Însă drumul spre Înviere trece pe la Cruce.

Paștele nu este despre nemurire, ci despre învierea adevărată a trupului și a sufletului.

Edmund Burke observă că urâțenia durerii, a suferinței, a terorii ascunde ceva sublim[3]. Ce poate fi mai sublim decât învierea sufletelor moarte spiritual?

Și ce ar folosi unui om să câștige întreaga lume dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?, i-a întrebat Isus pe ucenici[4]

Lumina a fost de la început cu noi. Din ignoranță sau nepăsare nu am văzut-o. Dar a venit o vreme când ni s-a revelat. Isus a spus “Eu sunt Lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietți.” [5] (Ioan 8,12 ). Iar atunci când noi avem lumina vieții, noi suntem lumina lumii. Ce facem cu lumina primită? O ascundem sub pat sau sub obroc, ori impunem în sfeșnic să lumineze casa, o dăm mai departe? Este o alegere. Depinde de liberul arbitru.

Poate că distanțarea socială va produce apropierea noastră de Dumnezeu. Pe măsură ce ne îndepărtăm de lucrurile pământești, ne apropiem mai mult de Cer.

Fie ca anul acesta să lăsăm adevărata lumină să pătrundă în întunericul inimii și al minții! Fie ca anul acesta, Învierea Domnului Isus să producă Învierea sufletelor noastre din moartea spirituală!

Hristos a înviat!


[1] Evanghelia după Matei, cap. 23.
[2] Dietrich Bonhoeffer, God is on the Cross.Reflection on Lent and Easter,WJK Luisville-Kentucky, 2012.
[3] Edmund Burke, A philosophical Enquiry into the Sublime and the Beautiful, Oxford Wold‘s Classics, 2008.
[4] Evanghelia după Matei, cap. 16: 26.
[5] Evanghelia după Ioan, cap. 8:12.


Răstignirea, Alonso Cano

Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara