2,746 citiri

Curți de justiție, curți de injustiție?


”- Și cine hotărăște in ultimă instanță asupra acestei probleme ( ce este bine, ce este rău)? mă întrebă el.
– Dumnezeu? am intrebat eu.
– Vreau să spun aici pe pământ.
– Nu stiu, i-am răspuns.
– Pictorii și autorii de povestiri, inclusiv poeții, dramaturgii și istoricii. Acestia sunt judecătorii Curții Supreme de Justiție pentru aprecierea Binelui si Răului, iar eu sunt unul dintre judecatori acum și poate ca și tu vei ajunge un asemenea judecător cândva!
– Ce ziceți de ideea asta ca o amăgire de înalt rang moral!
– Asa e. Si acum ma gândesc că poate cel mai minunat lucru in ce-i privește pe pictorii Abstract Expresioniști este refuzul lor de a aparține acestei Curți Supreme, odată ce omenirea a cunoscut atâta vărsare de sânge, fără nici un sens, datorită teoriilor istorice aiurite ale unora”
”- Să nu ai niciodată de-a face cu vreo femeie care ar fi vrut să fie bărbat. Asta înseamnă că nu va face niciodată ceea ce presupune că ar trebi să facă o femeie- așa că te va împovăra atât cu ce trebuie să facă un bărbat, cât și cu ce trebuie să facă o femeie”.
Kurt Vonnegut, Barbă Albastră

I. Curtea supremă a… Facebook

La data de 6 mai, Mark Zuckerberg a anunțat crearea ”curții supreme” a comunității Facebook și a dezvăluit identitatea membrilor săi[1]. Judecătorii au fost aleși pe baza unei discuții despre ”normele și valorile acceptate în întreaga lume”. Probabil lumea globală a GAFA (Google, Amazon, Facebook, Apple).

Judecători independenți

”Judecătorii„ selectați sunt:
1. Pamela Karlan, co-președinte – profesor de drept la Stanford – favorita liberalilor – avocat la Curtea Supremă a SUA, care a reprezentat clienți în cauze referitoare la dreptul de vot, drepturile LGBTQ + și Primul amendament, membru în consiliul de administrație al Societății Americane a Constituției, bisexuală.
2. Michael McConnell, co-președinte – fost judecător la United States Court of Appeals for Tenth Circuit federal din SUA, nominalizat la Curtea Supremă a SUA de G.W Bush, conservator, profesor de drept constituțional la Stanford, expert în libertatea religioasă și avocat la Curtea Supremă, care a reprezentat clienții într-o gamă largă de cazuri de Primul amendament care implică libertatea de exprimare, religie și de asociere.
3. Tawakkol Karman, activistă pentru drepturile omului în Yemen, Laureată al Premiului Nobel pentru Pace pe care l-a câștigat în 2011 pentru rolul său în organizarea protestelor împotriva guvernului yemenit ca parte a primăverii arabe pro-democrație, care se află în strânsă legătură cu Frăția Musulmană.
4. Alan Rusbridger, jurnalist britanic, fost redactor al ziarului britanic Guardian care a supravegheat acoperirea ziarului de spionajul din SUA, bazată pe documentele scurse de la Edward Snowden; în august 2013 a preferat să distrugă hard disk-urile care conțineau informațiile transmise de către Edward Snpwden către The Guardian în loc să le transmită guvernului britanic care formulase o cerere în acest sens; în decembrie 2014 a demisionat; a transformat ziarul într-o instituție globală și a supravegheat acoperirea câștigătoare a premiului Pulitzer a dezvăluirii lui Edward Snowden. Însă, după dezvăluirile din partea denunțătorului Edward Snowden, în 2013, a decis să distrugă hard disk-urile care conțin dovezi. A primit Premiul European de Presă și Premiul Nobel alternativ pentru că a publicat dezvăluirile lui Edward Snowden.
5. John Samples, vicepreședintele Institutului Cato, care pledează împotriva cenzurii în mediul online și sprijină conducerea unui think tank libertarian.
6. Afia Asantewaa Asare-Kyei – avocat pentru drepturile omului, cu experiență în drepturile femeilor, libertatea presei și accesul la problemele de informare din Africa; deține și funcția de manager al Open Society Intiative pentru Africa de Vest, asociație a Fundației „Open Society”.
7. Evelyn Aswad – profesor universitar de drept la Universitatea din Oklahoma, fost avocat al Departamentului de Stat, specialist în libertatea de expresie – aplicarea standardelor internaționale în domeniul drepturilor omului în problemele de moderare a conținutului -, libertatea religioasă, drepturile omului.
8. Endy Bayuni – jurnalist care a fost de două ori redactor-șef al The Jakarta Post și implicat în conducerea unei asociații de jurnaliști care promovează excelența în materia religiei și spiritualității.
9. Catalina Botero Marino, co-președinte – fost raportor special al U.N. pentru libertatea de exprimare a Comisiei Inter-Americana pentru Drepturile Omului din cadrul Organizației Statelor Americane, fost decan al Facultății de Drept a Universității din Los Andes.
10. Katherine Chen – specialistă în comunicații la Universitatea Națională Chengchi; studiază rețelele de socializare, știri mobile și confidențialitate, fost director la autoritate națională de reglementare a comunicațiilor din Taiwan.
11. Nighat Dad – avocat pentru drepturile digitale care oferă instruire în domeniul securității digitale femeilor din Pakistan și din Asia de Sud pentru a le ajuta să se protejeze împotriva hărțuirii online, a campaniilor împotriva restricțiilor guvernamentale asupra disidenței și a primit premiul pentru drepturile omului.
12. Jamal Greene, co-președinte – profesor de drept constituțional la Universitatea Columbia.
13. Maina Kiai – director al Programului de alianțe și parteneriate globale pentru Human Rights Watch (organizație a Fundației ”Open Society”), fost raportor special al U.N. privind drepturile la libertatea întrunirii pașnice și de asociere, care are zeci de ani de experiență în favoarea drepturilor omului în Kenya.
14. Sudhir Krishnaswamy – vice-cancelar al Școlii Naționale de Drept a Universității din India, co-fondator al unei organizații de advocacy care lucrează pentru a promova valorile constituționale pentru toți, inclusiv LGBTQ + și persoanele transgender, din India.
15. Ronaldo Lemos – avocat în domeniul tehnologiei, proprietății intelectuale și mass-media, care a contribuit la redacatrea legii internetului în Brazilia, co-fondator al unui ONG axat pe probleme de tehnologie și politici, profesor de drept la Universitatea do Estado do Rio de Janeiro.
16. Julie Owono – avocat pentru drepturile digitale și anti-cenzură, care conduce Internet Sans Frontières și face campanii împotriva cenzurii pe internet în Africa și în întreaga lume.
17. Emi Palmor – fost director general al Ministerului israelian al Justiției, care a condus inițiative pentru combaterea discriminării rasiale, avansarea accesului la justiție prin intermediul serviciilor și platformelor digitale și promovarea diversității în sectorul public.
18. András Sajó – fost judecător la CEDO în perioada 2008-2017, vicepreședinte al Curții Europene a Drepturilor Omului, expert în libertatea de expresie și constituționalism comparat; director al Universității Open Society Foundation  (1988); decan al Central European University (CEU), Budapesta, Departementul des studii juridice; 2001-2007: membru în Consiliul de Administrație al Open Society Justice Initiative de New York.
19. Nicolas Suzor – profesor la Facultatea de Drept al Universității din Queensland, care se concentrează pe guvernarea rețelelor sociale și reglementarea sistemelor automatizate; publicat o carte despre guvernanța internetului.
20. Helle Thorning-Schmidt – fost prim-ministru al Danemarcei care a luat în mod repetat poziție pentru libera exprimare în timpul funcției; a ocupat funcția de director general al ONG ”Salvați Copiii„.

Zuckergberg a anunțat că acești judecători sunt independenți întrucât ei nu lucrează pentru Facebook, nici nu sunt finanțați de Facebook în mod direct. Bugetul pentru plata propriilor judecători este de 130 000 000 USD și este pus la dispoziție de un trust, independent din punct de vedere legal de Mark Zuckerberg.

Legea Facebook

O curte aplică o lege. Care lege?

Zuckerberg a declarat că misiunea judecătorilor este aceea de a stabili ce ar trebui să fie un ”discurs acceptabil într-o comunitate care să reflecte normele și valorile sociale ale oamenilor din întreaga lume “. A mai afirmat că acesta este un ”proces democratic”, orientat spre comunitate. Deci, curtea nu va aplica dreptul SUA, nici dreptul european. Altfel spus, nu se va supune niciunei alte legi în afara propriei legi. Își va crea propria lege care va reglementa vorbirea și gândirea. Dreptul Facebook. Pe care îl vor aplica ”hotărâtorii”  – expresie întâlnită într-un roman de excepție al unui coleg de breaslă, care îi examinează microscopic și psihologic pe magistrați – într-ale vorbirii și gândirii.

Analizând compoziția curții, se poate constata cu ușurință că elementele sensibile ale discursului pentru care se dorește o lege vizează libertatea de expresie în contextul identității de gen și a identității religioase. În realitate, Facbook are nevoie de o curte pentru a judeca și sancționa „discursul de ură” după dreptul corectitudinii politice.

Totuși, după cum se poate observa, nu există niciun specialist în dezinformare, tocmai acum, când o dată cu pandemia de Covid-19, Facebook șterge mesajele celor care pun la îndoială informațiile din mainstream media referitoare la acest nou coronavirus, le blochează conturile, pe criteriul dezinformării. Așa că această curte va judeca și sancționa și ”fake news” după dreptul adevărului al Facebook.

Completele vor fi formate din 5 judecători, iar în cazuri rare, deosebite, hotărârea se va lua în plen.

Forța obligatorie este limitată ”dacă este împotriva legii”. Rămâne să vedem cum va fi reglementată executarea hotărârii și teritorialitatea legii Facebook.

Aceste reguli au caracterul de soft law. Probabil că utilizatorii nu vor apela la curtea supremă absolut independemtă ideologic și financiar de conducătorul statului global Facebook, cu o populație de aproximativ 5 ori mai mare decât a SUA sau de 4 ori mai mare decât populația UE.

Propria curte, propriul drept, propria monedă. Statul global Facebook. Un stat al prieteniei și al urii, al adevărului și al minciunii, al plăcerii și al durerii, al apropierii tehnologice și al distanțării sociale. Ce urmează în statul global Facebook?

Între timp, m-am interest, Curtea Supremă a SUA se află tot acolo unde era și până acum. Încă există, funcționează, nu a dispărut. Vom vedea cum se vor intersecta sau călca pe picioare cele două.

II. Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Independența și imparțialitatea judecătorilor

Independența judecătorilor este un principiu esențial și o garanție pentru toți cetățenii, inclusiv pentru judecători. Independența are drept complement imparțialitatea judecătorilor și constituie, în același timp, o condiție fundamentală a acestei imparțialități, esențială atât pentru credibilitatea sistemelor judiciare, cât și pentru încrederea în care trebuie să inspire orice societate democratică.

Articolul 2 din „Principiile de bază privind independența sistemului judiciar” elaborat de Organizația Națiunilor Unite în 1985 prevede că „magistrații soluționează cauzele înaintate în mod imparțial, pe fapte și în conformitate cu legea , fără restricții și fără a fi supus unor influențe, presiuni, amenințări sau intervenții improprii, directe sau indirecte, din partea oricui sau din orice motiv “. Conform articolului 8, magistrații „trebuie să se comporte întotdeauna astfel încât să păstreze demnitatea funcției lor și imparțialitatea și independența magistraturii”.

Comitetul Miniștrilor Consiliului Europei a declarat în Recomandarea nr. R (94) 12 privind independența, eficiența și rolul judecătorilor (Principiul I.2.d) că „judecătorii ar trebui să fie absolut liber să se pronunțe în mod imparțial asupra cauzelor aflate în fața lor, în conformitate cu convingerea intimă și cu interpretarea proprie a faptelor și în conformitate cu normele de drept în vigoare ”.

Carta europeană privind statutul judecătorilor specifică faptul că statutul judecătorilor ar trebui să asigure imparțialitatea pe care toată lumea o așteaptă în mod legitim de la instanțele de judecată (punctul 1.1).

Imparțialitatea este examinată de Curtea Europeană atât pe baza unei abordări subiective, care ia în considerare interesul personal al unui judecător la soluționarea unei cauze, cât și în conformitate cu o abordare obiectivă care să determine dacă judecătorul a dat garanții suficiente să excludă orice îndoială legitimă în această privință[2].

Judecătorii (in)dependenți

La data de 19.02.2020, ECLJ (European Centre of Law and Justice) a publicat pe site-ul său[3], raportul privind conflictele de interese în cadrul CEDO, după examinarea legăturilor directe dintre ONG-urile care acționează la CEDO ca reprezentanți ai părților sau terți intervenienți și judecătorii care au făcut parte din completurile care au judecat cauzele respective[4]. Raportul dezvăluie un dezechilibru foarte clar în favoarea candidaților la CEDO care provin din cadrul Open Society și din rețeaua Open Society Foundation ( OSF).

Raportul dezvăluie că în perioada 2009 și 2019, șapte ONG-uri – toate legate de Open Society – au „trimis” o parte din colaboratorii lor la Curte pentru ca aceștia să devină judecători permanenți. Dintre cei 100 de judecători care au funcționat în această perioadă, 22 au o legătură directă cu una dintre aceste ONG-uri, „fie ca lider, beneficiar al finanțării lor, fie ca participant semnificativ și regulat la activitățile lor”. Din motive metodologice, raportul se referă doar la judecătorii a căror legătură cu una dintre aceste șapte ONG-uri este directă. Autorul raportului lasă să se înțeleagă că legăturile indirecte ar conduce la creșterea numărului de magistrați aflați în conflict de interese la CEDO. Nu mai puțin de 12 judecători au funcționat la CEDO după ce au ocupat funcții cheie în această organizație sau în una dintre diferitele sale sucursale, în special Open Society Initiative Justice. De asemenea, rețeaua comitetelor și fundațiilor Helsinki este foarte activă cu 7 judecători, urmată de Comisia Internațională a Jurițătilor (ICJ), 5 judecători, celebra Amnesty International, 3 judecători și ONG-urile Human Rights Watch (HRW), Centrul de pe drepturile individuale în Europa (AIRE Center) și Centrul internațional pentru protecția judiciară a drepturilor omului (interights), câte un judecător.

Judecătorii legați de această rețea de ONG-uri provin din țări precum Bosnia și Herțegovina, Albania, Bulgaria, Croația, Ungaria, Letonia sau România.

În Albania, țară în care Open Society Foundation a investit peste 131 milioane din 1992, doi dintre cei trei candidați la funcția de judecător au fost Liderii OSF iar unul dintre ei a fost ales la câteva zile după publicarea articolului raportului ECLJ. Ultimii doi judecători letoni ai CEDO sunt și colaboratori ai Școlii de Drept Riga, fondată de OSF din Letonia, care a investit peste 90 de milioane de dolari în țară între 1992 și 2014. Judecătorii bulgari la CEDO sunt, de asemenea, de la ONG-uri susținute de OSF.

OSF își exercită puterea sub forma apărării drepturilor omului, a libertăților individuale, a democrației sau a luptei împotriva încălzirii globale, de promovare a dispariției frontierelor, a imigrației, a eutanasiei și a avortului sau a dezincriminării consumului de droguri și a prostituției.

Posibilitatea ca un conflict de interese să fie tolerat la CEDO există pentru că puterea unui judecător european nu este în concordanță cu cea a unui judecător național, deși controlează hotărârile celor din urmă. Convenția este considerată de CEDO drept un „instrument viu care trebuie interpretat […] în lumina condițiilor de viață actuale”. În acest context, „influența minții judecătorului, ideile și pregătirea lui este considerabilă”, explică autorul raportului. Drepturile omului sunt o disciplină care, în mod inerent, este puternic ideologică: convenția poate fi folosită în așa manieră încât să spună un lucru și opusul său. Dacă un judecător consideră că legalizarea gestației pentru altul este necesară în numele libertății sau dacă, dimpotrivă, o condamnă în numele demnității, pot fi exprimate ambele opinii în același text. În cazuri atât de diverse așa cum sunt cele examinate de judecătorii de la Strasbourg, care variază de la conflicte între state (Crimeea, Ucraina, Rusia …) până la chestiuni legate de morală (sexualitate, căsătorie, familie, avort), biotehnologii (PMA, GPA, eugenie) ), imigrație (reîntregirea familiei, drepturile refugiaților), libertatea religiei (purtarea voalului, minarete) sau libertatea de exprimare (blasfemie), repercusiunile hotărârilor CEDO asupra legilor și practicilor naționale sunt considerabile. Acest lucru este cu atât mai dăunător cu cât judecătorii europeni sunt selectați în funcție de criterii ideologice și politice.

În afacerea Big Brother Watch vs. Marea Britanie se poate vedea forța ONG-urilor[5]. În iunie 2013, cotidianul britanic The Guardian, condus pe atunci jurnalistul Alan Rusbridger, actual judecător al curții supreme a Facebook,  a dezvăluit că în Statele Unite, Agenția de Securitate Națională (NSA) are acces direct la datele găzduite de giganții americani ai noilor tehnologii. Google, Apple, Facebook, YouTube … Potrivit denunțătorului Edward Snowden, fost analist NSA, companiile tehnologice fac parte dintr-un mare program de supraveghere numit Prism. În urma acestor dezvăluiri, guvernul britanic a fost acuzat pentru Regulamentul privind Powers Act de investigare (RIPA) din 2000, care a conceput un sistem de supraveghere în masă a comunicațiilor. Pentru CEDO, aceasta este o oportunitate de a exprima o opinie în dezbaterea recurentă referitoare la legislația națională antiteroristă, adesea considerată drept liberticid. Asociația Big Brother Watch conduce disputa în fața CEDO. Cazul este important, iar ONG-urile sorosiste nu dau greș: din cei 16 solicitanți, 14 sunt ONG-uri, dintre care 10 sunt finanțate de OSF. Mai mult decât atât,  printre terții intervenienți se află Open Society Justice Initiative, Human Rights Watch, Fundația Helsinki pentru Drepturile Omului, Comisia Internațională a Juriștilor, Access Now și American PEN- finanțat și de OSF.

“Comunitatea de interese și legăturile instituționale și financiare dintre solicitanți și părțile interesate aruncă o umbră asupra imparțialității terților”, analizează autorul raportului. Egalitatea armelor în fața judecătorului este contestată, deoarece guvernul respondent se află singur în fața unui nor de ONG-uri, care, deși se prezintă distinct, urmăresc același obiectiv și sunt legate. ” Unul dintre judecători, Yonko Grozev, a fost director la Open Society Institut din Sofia în 2001-2004, membru în consiliul de administrație al Open Society Justice Initiative din New York în 2011-2015, membru în Bulgarian Lawyers foo Human Rigts (2009-2013) finanțat de OS, membru fondator al Comitetului Helsinki din Bulgaria (1992-2013)[6].

Independența și imparțialitatea judecătorilor de la CEDO ar putea fi asigurată prin măsuri pe care statele membre ale Consiliului Europei le-au implementat cu privire la magistrații lor. Totodată,  parlamentari europeni, avocați, judecători, chiar foști și actuali judecători la CEDO, și profesori de drept au formulat memorii către Adunarea Parlamnetară a Consiliului Europei prin care solicită adoptarea de îndată a măsurilor necesare pentru a asigura independența și imparțialitatea judecătorilor de la CEDO[7]:
– obligarea judecătorilor să publice declarațiile de interese;
– stabilirea de proceduri eficiente pentru abținere și recuzare a judecătorilor Curții;
– informarea părților în prealabil cu privire la componența completului de judecată;
– obligația judecătorilor de a-l informa pe Președinte în caz de îndoială cu privire la independența sau imparțialitatea obiectivă a acestora;
– stabilirea unui formular prin care se solicită terțului intervenient să dezvăluie orice legătură cu părțile principale;
– introducerea unui formular prin care reclamantul să declare dacă cererea sa este făcută cu colaborarea ONG-urilor și, dacă da, care dintre ele.

În mod cert, după aceste dezvăluiri toți cei avizați se întreabă dacă nu cumva CEDO a ajuns anexa OSF, din cauza infleunței pe care o exercită direct, dar și indirect asupra acestei instanțe. În mod cert raportul nu arată că la CEDO există și judecători care nu au avut vreo legătură nici cu ONG-urile amintite, nici cu altele. Provin din mediul academic sau din rândul foștilor magistrați de la cele mai înalte instanțe din statele lor.

Este posibil ca o dată cu dezvăluirea conflictelor de interese, CEDO să fie decredibilizată ca instanță care condamnă statele pentru încălcarea Convenției. Dublul standard aplicat de unii judecători de la CEDO – sancționează statele pentru lipsa de independență și imparțialitate a judecătorilor, în contextul aplicării art. 6 din Convenție, fiind ei înșiși lipsiți de imparțialitate și independență – denotă lipsa de verticalitate, lipsa de integritate a acestora. Garanția unui proces echitabil chiar în fața CEDO pare în acest moment compromisă.

Desigur, mantra „dreptului la un proces achitabil” din Convenție, pe care o rostim în fața instanțelor naționale și la CEDO, ne-a fermecat atât de mult încât nu ne-am gândit vreodată cât de (in)echitabil este procesul în fața CEDO. Nu am fost învățați la Academia de Conștiințe Juridice – expresie folosită în același roman despre dreptate și nedreptate, de câte feluri or fi ele în viață și în lume – nici despre dreptul la un proces echitabil în fața CEDO, nici despre caracterul inechitabil al judecății în fața CEDO, pornindu-se de la premisa corectă că CEDO veghează la respectarea Convenției. Și parcă această mantră era acompaniată de alta: ”stat de drept”. Parcă independența și imparțialitatea judecătorilor era una dintre permisele statului de drept și garanția unei judecăți corecte. Cât de corectă e judecata la CEDO în cazul judecătorilor selectați pe criteriul nescris al apartanenței la un ONG sorosist, așa cum rezultă din dezvăluirile din raport?

Poate că distanțarea socială ar trebui să se aplice și în cazul persoanelor – fizice sau juridice- care s-au apropait nepermis de mult de unii judecători de la CEDO.

III. Curtea Constituțională Federală a Germaniei și Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Hotărârea Curții Constituționale: o hotărâre fundamentată pe principiul democrației și al suveranității populare

La data de 5 mai 2020, Curtea Constituțională a Germaniei din Karlsruhe a pronunțat o decizie istorică[8] într-o cauză care avea ca obiect contestarea programului Public Sector Asset Purchase Programme (PSPP) al BCE, în care Curtea formulase un recurs preliminar la CJUE care cuprindea 5 întrebări[9] întrebări preliminare pentru CJUE.

Unii comentatori salută decizia Curții și consideră că decizia conține un ultimatum adresat BCE și un prim pas al ieșirii din zona Euro – fie a Germaniei, fie a Franței și Italiei, din cauza datoriilor publice[10]. Alții o aseamănă cu evenimentul Căderii Zidului Berlinului, deși evenimentul s-a produs la Karlsruhe și nu sunt convinsă dacă a căzut sau s-a construit un zid în cetate.

De ce este istorică?

1) Pornind de la principiul democrației și al suveranității populare, Curtea critică activitatea CJUE:
– că nu a monitorizat în mod corespunzător respectarea principiului proporționalității de către BCE pentru că nu a ținut cont suficient de efectele programului BCE asupra politicii economice și bugetare a Germaniei;
– limitând controlul, CJUE nu garantează respectarea principiului atribuirii de competențe, prevăzut de TFUE, la care poporul german a consimțit;

2) Critică intervenția BCE pentru ultra vires:
– politica monetară este în competența exclusivă a UE, dar politica economică și bugetară este în competența statelor membre;
– decizia tehnică a BCE de cumpărare a titlurilor pe o piață încalcă grav Taratatul subminând principiul constituțional al democrației, adică însuși statul de drept; BCE a încălcat art. 38 din Constituția Germaniei, depășindu-și competențele astfel încât ar fi decis ultra vires; democrația nu înseamnă derpt de vot, ci dreptul de a alege politica de aplicat ( art. 19 TUE si 267 TFUE);
– pentru protejarea principiului democrației, este obligatorie respectarea principiului atribuirii de competențe în Uniunea Europeană; finalitatea agendei europene de integrare nu trebuie să submineze principiul atribuirii de competențe, unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene.

3) Obligă guvernul federal să monitorizeze intervenția BCE, să se asigure că BCE va acționa cu respectarea princpiului proporționalității; controlul asupra BCE se va efectua în baza principiului responsabilității că integrarea este conformă cu tratatul; Curtea a acordat trei luni guvernului german, Bundesbank și Bundestag, pentru a obține un angajament de conformitate de la BCE.

În mijlocul crizei economice, financiare și sociale provocate de pandemia de Covid-19, Curtea Constituțională Federală din Karlsruhe pare să transmită mesajul subliminal că, fără niciun dubiu, calea germană va fi cea a refuzului solidarității europene în cazul unui eventual „Pandemic Emergency Purchase Programme”.

Hotărârea Curții Constituționale: o jurisprudență ultra vires?

Poate fi calificată hotărârea Curții Constituționale a Germaniei drept un precedent (jurisprudențial) ultra vires[11]? În opinia profesorului Martucci de la Universitatea Panthéon-Assas Paris II răspunsul este afirmativ:
1) Curtea confundă principiul atribuirii de competențe, care guvernează devoluțiunea competențelor (art. 5 alin. 2 TUE) cu principiul proporționalității (art. 5 alin. 4 TUE), care guvernează exercitarea competențelor;
2) compromite independența BCE și încalcă independența băncilor centrale (a se vedea art. 130 TFUE și 7 din Statutul SEBC)
3) politica monetară ce este în competența BCE are ca obiective stabilitatea prețurilor (art. 127 TFUE) și instrumnetele acordate BCE prin statute (art. 18-19 din Statut)[12];
4) efectele hotărârii Curții Constituționale: a) decredibilizează BCE; b) riscul ca alte state membre să nu respecte jurisprudența europeană (Polonia și Ungaria s-au grăbit să salute decizia Curții Constituționale); c) riscul ca alte state membre să fie contaminate de opoziția Germaniei la solidaritatea căutată în UE în vremea pandemiei prin „Pandemic Emergency Purchase Programme”.

Un dialog sau un conflict între judecătorii naționali și judecătorii europeni? Despre supunere și supremație?

La 8 mai 2020, Curtea de Justiție a Uniunii a publicat un comunicat de presă în care, în timp ce arăta că instituția nu comentează niciodată o hotărâre a unei instanțe naționale, a amintit că „potrivit jurisprudenței constante a Curții de Justiție, o hotărâre preliminară a acestei Curți obligă judecătorul național pentru soluționarea acțiunii principale “(CJUE, Comunicat de presă în urma hotărârii Curții Constituționale a Germaniei din 5 mai 2020, nr. 58/20).

Apoi a intervenit și Comisia Europeană prin șefa sa, nemțoaica Ursula von der Leyen, care a declarat că după analiza hotărârii va lua în considerare declanșarea procedurii împotriva Germaniei pentru încălcarea obligațiilor prevăzute de Tratat. Acum toată lumea așteaptă să vadă dacă CJUE va fi chemată să judece – și o va face cu pasiune – litigiul Comisia c/Germania pentru nesupunere, pardon, pentru nerespectarea dreptului UE. Altfel ar fi o discriminare față de Polonia și Ungaria care au ajuns deja în fața CJUE tot pentru nesupunere.

Între timp, foarte repede și fără nici cea mai mică rezervă, judecătorii germani au părăsit cadrul tradițional caracterizat de o discreție extremă și au intervenit în presă[13]. Aceștia au reafirmat clar poziția Curții, uneori cu cuvinte destul de colorate, care arată vigoarea controversei și determinarea lor de a nu fi păcăliți de BCE. Judecătorul Peter Huber a declarat că BCE trebuie să arate că nu și-a depășit competențele, deoarece nu are dreptul să ia măsuri doar pentru că Europa este în criză: „Mesajul către BCE este de fapt homeopat”, a declarat acesta pe site-ul Sueddeutsche Zeitung. „Nu ar trebui să se considere unul dintre „stăpânii universului ”. ”O instituție precum BCE, care este slab legitimată democratic, este acceptabilă numai dacă respectă strict competențele care îi sunt atribuite ”.

Un alt judecător, Andreas Vosskuhle a negat faptul că CJUE are ultimul cuvânt în cauză. “Această decizie este bună pentru Europa, deoarece întărește statul de drept”, a spus Vosskuhle pentru Die Zeit. Deciziile instanțelor naționale „sunt legitime și instanțele sunt obligate să intervină în cazurile rare și excepționale în care instituțiile UE își încalcă grav competențele”. Da, statul de drept contează pentru Germania și cere UE să îl respecte.

Așadar, conflictul în cuplul Germania – UE este generat de (ne)supunere și supremație. Probleme care, atunci când apar în orice cuplu, căsătorit sau necăsătorit, au forța de a-l distruge. Când femeia vrea să fie bărbat sau bărbatul vrea să fie femeie. Ori, în fine, când femeia pretinde că este bărbat sau bărbatul pretinde că este femeie. Desigur, cu o bună strategie se poate realiza integrarea în cuplu. Adică BCE să devină o bancă integrată care se bazează pe un euro digital, iar uniunea monetară să fie integrată prin digitalizarea monedei[14].

Dar nici nu s-a sfârșit dialogul judecătorilor că unul dintre stăpânii universului, George Soros, cel pe care l-am întâlnit și la Facebook și la CEDO, a declarat într-un interviu că este foarte îngrijorat de schimbările climatice, de pandemie și de soarta UE, după hotărârea Curții Constituționale a Germaniei din 5 mai 2020[15]. Nu mai este îngrijorat de Facebook. Nici de CEDO. Ci de UE. Și se gândește să o ajute, ca un filantrop de talie mondială ce este pe această planetă: ”I have proposed that the EU should issue perpetual bonds, although I now think that they should be called “Consols”, because perpetual bonds have been successfully used under Și-a propus ca UE să emită obligațiuni perpetue.”[16]

IV. În loc de concluzii…

Sufăr de alergie la praf și mucegai. Strănut, tușesc, îmi lăcrimează ochii, îmi curge nasul. Mai ales când intru în Palatul de Justiție. În sala pașilor pierduți, în arhive, în săli de judecată. Simt că mă pierd. În praf și mucegai. Un mediu toxic, care mă respinge pentru că nu îndeplinesc noul standard de sănătate, chiar dacă nu sunt covidată, ci doar alergică. Sau standardul de temperatură. Suficient de rece ca să intru la Curtea de Apel Timișoara, dar prea fierbinte ca să intru la ICCJ.

Curți de justiție, curți de injustiție?


[1 ]https://www.nbcnews.com/tech/tech-news/facebook-names-20-people-its-supreme-court-content-moderation-n1201181;
[2] A se vedea hotărârea CEDO în cauza Meznaric c/ Croația, nr. 71615/01.
[3] https://www.google.com/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=1&cad=rja&uact=8&ved=2ahUKEwiewe7kyrvpAhURxYUKHWxGD2oQFjAAegQIDhAD&url=https%3A%2F%2Feclj.org%2F&usg=AOvVaw1Bvuhah_GSCkgkp1_Lz7FP;
[4] https://eclj.org/ngos-and-the-judges-of-the-echr; https://eclj.org/ngos-and-the-judges-of-the-echr;
[5] A se vedea CEDO, cererile nr. 58170/1362322/14 și 24960/15, pe rolul Marii Camere, disponibilă aici: https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22tabview%22:[%22document%22],%22itemid%22:[%22001-186048%22]};
[6] A se vedea pe lângă raportul ECLJ și: https://www.valeursactuelles.com/societe/emprise-de-soros-sur-la-cour-europeenne-des-droits-de-lhomme-la-cedh-persiste-et-signe-118690;
[7] A se vedea opinia fostului judecător Zupančič, dispobnibilă aici: https://www.valeursactuelles.com/politique/le-scandale-soros-un-ancien-juge-de-la-cedh-reagit-apres-les-revelations-de-valeurs-actuelles-116637; de asemenea, a se vedea: http://assembly.coe.int/nw/xml/XRef/Xref-XML2HTML-EN.asp?fileid=28628&lang=en;
[8]https://www.bundesverfassungsgericht.de/SharedDocs/Entscheidungen/EN/2020/05/rs20200505_2bvr085915en.html;
[9] A se vedea CJUE, C-493/17, Weiss ș.a.. Pentru dezvoltări a se vedea D. Cărămidariu, Cine îi păzește pe paznici? Dar pe fratele meu? Cheie de lectură la cea mai recentă decizie a Curții Constituționale Federale a Germaniei în materia intergării europene, diponibil aici: https://www.juridice.ro/682722/cine-ii-pazeste-pe-paznici-dar-pe-fratele-meu-cheie-de-lectura-la-cea-mai-recenta-decizie-a-curtii-constitutionale-federale-a-germaniei-in-materia-integrarii-europene.html;
[10] https://www.vududroit.com/2020/05/cour-constitutionnelle-de-karlsruhe-deutschland-uber-alles/; https://blog.mondediplo.net/euro-le-miracle-ou-la-mort;
[11] A se vedea opiniile profesorului Francesco Martucci  exprimate în articolele:  BCE et la Cour Constitutionnelle allemande: souligner les paradoxes de l’arrêt du 5 mai  de la Cour Constitutionnelle allemande și BCE et la Cour Constitutionnelle allemande: comprendre l’arrêt du 5 mai  de la Cour Constitutionnelle allemande, disponibile aici: https://www.leclubdesjuristes.com/blog-du-coronavirus/que-dit-le-droit/la-bce-et-la-cour-constitutionnelle-allemande-souligner-les-paradoxes-de-larret-du-5-mai-de-la-cour-constitutionnelle-allemande/;
[12] A se vedea și Hotărârea CJUE din 27.11.2012,  C-370/12, Thomas Pringle c/ Government of Ireland.
[13] https://www.bloomberg.com/news/articles/2020-05-12/ecb-isn-t-master-of-the-universe-german-top-judge-says; https://www.independent.co.uk/news/business/comment/george-soros-coronavirus-interview-trump-eu-pandemic-a9508186.html;
[14] https://coingeek.com/european-central-bank-wants-digital-currency-for-consumers/;
[15] https://www.project-syndicate.org/onpoint/the-crisis-of-a-lifetime-by-george-soros-and-gregor-peter-schmitz-2020-05.
[16] https://www.google.com/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=1&cad=rja&uact=8&ved=2ahUKEwjhnbWG17zpAhVjsYsKHXuIABIQFjAAegQIAxAB&url=https%3A%2F%2Fwww.independent.co.uk%2Fnews%2Fbusiness%2Fcomment%2Fgeorge-soros-coronavirus-interview-trump-eu-pandemic-a9508186.html&usg=AOvVaw1GVaEoN-mk5c5Aftfit11H.


Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara