1,892 citiri

Dan Chirică: Într-o lume civilizată nu se poate trăi fără Drept

Alina Matei
Alina Matei
Dan Chirică
Dan Chirică

Alina Matei: Mulțumesc, stimate domnule Profesor Dan Chirică, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro, Înainte de a vorbi de excepționala carieră a dumneavoastră – universitară și avocațială – o să vă rog să ne spuneți cum ați caracteriza și cum ați perceput această pandemie care a apărut și nu știm sigur dacă va mai pleca vreodată.

Dan Chirică: Pandemiile sunt lucruri destul de obișnuite în istoria omenirii, însă cea actuală a surprins pe toată lumea prin aria ei de extindere,  numărul de persoane afectate, restricționarea fără precedent a libertății de mișcare a oamenilor pe timp de pace și, mai ales, prin blocarea economiei mondiale, cu consecințe care cu greu pot fi estimate la adevărata lor amplitudine. Coronavirusul ne-a făcut pe toți mai conștienți de fragilitatea lumii în care trăim și de imensele pericole care, cu toate progresele științei și tehnicii, ne pândesc la tot pasul, iar pe de altă parte de valoarea inestimabilă a normalității dinaintea pandemiei, în sine

Alina Matei: Anii de facultate au fost începutul tăcut al unui parcurs profesional care seamănă cu urcatul unui munte?

Dan Chirică: La acea vârstă a începuturilor nu cred că m-am gândit la vreo formă de relief. Mă bucuram, alături de congeneri, de prezentul imediat, însă pregătirea pentru viitoarea profesie am luat-o întotdeauna foarte în serios, ca un lucru de la sine înțeles. Urcușul, dacă a fost să fie, a survenit pe nesimțite și implicit, fără ca eu să îmi dau seama că aerul din jur s-ar rarefia.

Alina Matei: Alegerea profesiei de avocat a însemnat apropierea de ceea ce vă doreați în viață? Am folosit apropierea și nu atingerea obiectivului pentru că apoi a urmat cariera universitară.

Dan Chirică: Poate vă voi surprinde, dar trebuie să vă spun că nu mi-am dorit să devin avocat – fiind din fire mai retras și rezervat – și nici procuror, așa cum își doreau majoritatea colegilor mei. Aș fi dorit să devin judecător, dar, din motive de „dosar”, mi s-a spus înainte de repartiție de către reprezentantul Ministerului Justiției, „să nu vă luați post de judecător pentru că nu vă putem primi”. Așadar, am devenit avocat contre coeur. Fostul meu maestru din vremea stagiaturii, care, după ce îmi dădea spre studiu dosarele pe care urma să le angajeze, iar eu îi spuneam că  acțiunea la care se gândea nu are sorți de izbândă, îmi spunea exasperat că „tu nu ești avocat, ești procuror!”. Cu toate acestea, avocatura mi-a plăcut și îmi place și în prezent, dar numai în măsura în care înfruntarea cu adversarul este un turnir onest sau o partidă de șah, nu o mizerie în care „totul este permis”, cum, din păcate, se întâmplă de prea multe ori. Avocatura cred că este mai interesantă decât oricare altă profesiune juridică întrucât îți cere să fi creativ, adică să identifici într-o masă amorfă și adesea incongruentă de informații calea legală cea mai potrivită de urmat pentru clientul tău. Pentru aceasta ai nevoie de o pregătire profesională impecabilă, dar și de multă intuiție.

Alina Matei: Nu vă întreb ce însemna avocatura în perioada de dinainte de Revoluție, întrucât dacă ne uităm la perioada de după Revoluție, putem bănui cum a fost atunci, ci sunt curioasă dacă vă gândeați cum ar fi dacă dreptul ar fi în continuă mișcare sau, dimpotrivă, bântuia fantoma că se poate și mai rău?

Dan Chirică: Trebuie să vă spun că problema cu avocatura și cu gândurile aferente în perioada dinainte de Revoluție am rezolvat-o prin abandonarea acestei activități. Mai exact, după 4 ani de avocatură în acea perioadă de tristă amintire, am ocupat prin concurs postul de cercetător științific la Centrul de Științe Sociale al Academiei Române, de la 1 ianuarie 1981. La acest Centru de prestigiu în epocă, înființat de profesorii Tudor Drăganu și Aurelian Ionașcu, șeful Secției de științe juridice era profesorul Mircea Mureșan, un civilist de excepție, pasionat și pe deplin dedicat științei juridice. Sub oblăduirea domniei sale, de la care am învățat extrem de multe lucruri, în pofida vremurilor, atmosfera era foarte plăcută și foarte propice studiului. Aveam la dispoziție biblioteca Centrului, în care am regăsit, printre altele, colecția Pandectelor române din perioada interbelică, din a cărui studiu sistematic am aflat că în interbelic știința juridică românească nu stătea deloc rău, ci dimpotrivă. De asemenea, întrucât sediul Secției de științe juridice a Centrului era în clădirea Tribunalului Cluj, am studiat cu mare interes și perseverență mapele de decizii ale acestei instanțe, făcându-mi astfel o imagine asupra practicii judiciare curente. Prin urmare, pe scurt, nu am fost bântuit în acele vremuri de nicio fantomă. Contrar unor zvonuri răspândite de unii în mod interesat pentru a-și acoperii propria ticăloșie, mie unuia  nu mi-a cerut nimeni să fac trimitere la „operele” tovarășului Ceaușescu în lucrările științifice pe care le-am publicat până la Revoluție, iar din proprie inițiativă, firește, acest lucru nu mi-a venit câtuși de puțin să îl fac.

Alina Matei: Începutul carierei universitare a fost o mulțumire mai mult decât umbra unei amărăciuni lăuntrice că de abia după 40 de ani s-a ivit această oportunitate?

Dan Chirică: Firește că, odată cu reușita la concursul de ocupare  a postului de lector universitar la Facultatea de drept Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, survenită în anul 1993, am fost foarte mulțumit. Contactul direct cu studenții și cu exigențele lor, m-au ajutat foarte mult în evoluția mea ulterioară. Am avut de atunci ocazia excepțională ca rezultatele cercetărilor mele științifice elaborate în solitudine și cu sacrificii (mai ales celor apropiați) să fie confruntate cu reacțiile pe viu ale studenților mei, care m-au ajutat de-a lungul anilor la clarificarea atâtor și atâtor probleme. Poate că voi fi avut în sinea mea vreo undă de amărăciune pentru că, datorită vremurilor, am ajuns în legătură directă cu studenții relativ târziu, dar astăzi, sincer, nu îmi mai amintesc de așa ceva

Alina Matei: Scrieți de peste 25 de ani. Mă interesează care ipostază o aveți în vedere atunci când scrieți: profesorul, avocatul, omul care se întreabă ce o să spună ceilalți despre scrierile sale?

Dan Chirică: Scriu de mai bine de 40 de ani, nu numai de 25 de ani. Prima adnotare de speță am publicat-o în „Revista română de drept” în nr. 10/1980. Atunci când scriu, indiferent dacă este vorba despre o lucrare științifică ori despre o lucrare legată de activitatea de avocat, nu pierd din vedere că sunt profesor și că, deci, nu pot scrie orice și oricum. Aș vrea să nu se înțeleagă prin asta că „dau lecții”, adică mă urc pe un piedestal de unde privesc de sus lumea de jos. Nici vorbă de așa ceva, ci doar de faptul că, dacă bunăoară, am scris un studiu în care am susținut că chiriașii care au cumpărat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995 locuințele preluate abuziv de statul român înainte de Revoluție nu se pot prevala de prezumția de dobânditori de bună-credință, nu îmi voi permite ca în fața unei instanțe să susțin ca avocat contrariul.

Alina Matei: Ani din viață ați dedicat contratelor speciale și apoi succesiunilor și liberalităților. Aș face un popas scurt și v-aș întreba cum ați făcut pasul de la contracte la succesiuni?

Dan Chirică: De la bun început, norma mea didactică la facultate cuprindea atât materia contractelor speciale, cât și pe cea a succesiunilor. Este adevărat că primul meu curs publicat a fost cel de Contracte speciale (1994), fiind urmat apoi de cel de Succesiuni (1996). Dar de ambele materii m-am ocupat efectiv concomitent, nu succesiv.

Alina Matei: Mixul avocat – profesor universitar a păstrat măsura și stăpânirea de sine, atât de necesare pentru a nu ne împăuna că nu mai e nimeni ca noi?

Dan Chirică: Sper că da, pentru că în caz contrar m-aș detesta pur și simplu. Dacă devii înfumurat, crezând că nimeni nu mai este ca tine, nu mai asculți cu atenție pe ceilalți și asta te va duce cu siguranță la dezastru.

Alina Matei: Prezența online-ul în viețile noastre este deja ca apa. La fel de prezent și în drept. Încheiem contracte online mai mult, poate, decât ne dăm seama. Copiii cresc experimentând din plin vânzarea-cumpărarea online. Ce-i drept plătind cu cardul părinților J. Credeți că online-ul va face ca noțiunea de contract să aducă în atenția oamenilor prudența de o manieră mult mai mare, având în vedere că acordul de voință este cu o parte pe care nu o vezi?

Dan Chirică: Cred că da, oamenii sunt tot mai conștienți de pericolele legăturilor online și vor deveni tot mai prudenți, învățând din propriile  pățanii sau ale altora.

Alina Matei: O să încheiem interviul cu prima propoziție din Tratatul dumneavoastră de drept civil, Succesiunile și liberalitățile (Ed. a II-a, Editura Hamangiu, 2017): Ființă trecătoare, omul (persoană fizică) piere, inevitabil, prin moarte și cu mărturisirea că atunci când am terminat cartea mi-au apărut în cap vorbele lu Goethe: dacă un om își dorește să scrie cu claritate, e nevoie mai întâi de claritate în gânduri, iar dacă își dorește să scrie cu noblețe, are nevoie de un suflet nobil. Câteva sfaturi, vă rog, pentru ca interesul pentru Drept să nu piară.

Dan Chirică: În mod cert, interesul pentru Drept nu va piere, chiar și fără sfaturile mele. Într-o lume civilizată nu se poate trăi fără Drept. Este o nevoie fundamentală, căci fără Drept cădem în haos, de unde omenirea s-a străduit atâta timp să se extragă.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J.

Dan Chirică: Multă sănătate și numai bine!

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.

Dan Chirică: Vă mulțumesc și eu pentru invitația căreia tocmai i-am dat curs.